Skip to content

Adolescența mea a fost una frumoasă, dar complicată în același timp. Vacanțele erau minunate datorită bunicilor paterni. Ne petreceam fiecare vacanță la ei la țară, iar pentru mine era perioada în care mă bucuram de fiecare minut în care eram în natură. Dar, în același timp, au fost vremuri grele din cauza acneei (care-și făcea simțită prezența tot mai mult pe tenul meu).

Când nu mă aflam la bunicii mei, eram dornică de socializare, de ieșit prin oraș cu prietenele și de descoperit magia relaționării cu băieții. Doamne, ce vremuri! E suficient să închid ochii și mă teleportez în perioada în care viața părea dulce-amăruie și extrem de surprinzătoare. Fără să-mi dau seama cu adevărat, acea perioadă mi-a influențat semnificativ devenirea ca persoană și cine sunt în prezent. Ceea ce, desigur, pentru psihologii Paginii de Psihologie este o realitate a condiției umane.

La ce mă refer mai exact? Din dorința de a găsi leac pentru acneea care-mi acapara fața, am început să mă machiez. Așa am descoperit domeniul care, peste ani buni, avea să devină pasiunea vieții mele. Este exact așa cum spune și fratele meu, psihologul Gáspár György: putem lăsa trecutul dureros să ne fure fericirea sau îl putem transforma în sensul existenței noastre. Puteam să mă las chinuită de lupta cu acneea sau puteam să văd ce am de învățat din experiența asta. Am ales a doua variantă, devenind un make-up artist care iubește să scoată în evidență frumusețea femeilor și a bărbaților care vin la studioul meu de beauty.

Dacă timp de mai mulți ani am lucrat doar cu adulții, în ultima vreme mi-am adus aminte de sinele meu din adolescență și am început să manifest deschidere și preocupare către fetele care acum își descoperă frumusețea. Știu din trecutul meu că adolescența nu este mereu ușoară, că tinerii și tinerele au nevoie de ghidaj, de susținere și, mai ales, de informație corectă. Experiența de cosmeticiană mi-a arătat că adolescenții pot trăi multă durere din cauza problemelor cauzate de acnee, dar (cu puțină răbdare și conectare psihologică) împreună putem face minuni.

Strategia mea anti-acnee pentru adolescente și adolescenți

Ca orice strategie, și aceasta (chiar dacă este de psihodermatologie) merită văzută ca un proces cu mai mulți pași. Ai să descoperi că, în ciuda faptului că vorbim despre nici mai mult și nici mai puțin de opt pași, aceștia au mult sens și o reală utilitate în starea ta de bine.

  1. Conștientizează că ai de gestionat o problemă

Psihologii spun că orice schimbare începe cu trecerea de la precontemplare (negare sau inconștiență) la contemplare (asumarea unei responsabilități). Mai exact, cu recunoașterea și acceptarea faptului că este o „problemă“ care necesită implicare, timp și răbdare. La început, totul poate părea extrem grav, dar, în timp, lucrurile devin mai ușoare și acneea va rămâne doar un vis urât. Sau, cum a fost în cazul meu, o poți transforma într-o lecție de viață.

  1. Permite-ți să vorbești despre ce simți și caută ajutor

Când avem de gestionat o problemă, este foarte important să îndrăznim să cerem ajutor. Asta îmi place mie în comunitatea Paginii de Psihologie: suntem îndemnați adesea să recunoaștem că nu trăim asemenea unor insule izolate, suntem interconectați și asta presupune să gândim în termeni de relaționare. Acest ajutor poate veni din partea unui dermatolog, dar și din partea noastră – a cosmeticienelor. Unele adolescente cu care am lucrat mi-au spus că apreciază mult faptul că în conversațiile cu mine se simt nu doar înțelese, dar și bine informate. Prin urmare, calitatea relației este și aici un ingredient de bază.

℗PUBLICITATE



  1. Oferă-i corpului atenția cuvenită și respectă știința

Deseori, pentru a beneficia de un tratament adecvat, este important să-ți faci (și) niște analize. Uneori, cauza este internă, cum ar fi probleme hormonale sau de alimentație. Dar poate fi și una externă, de exemplu o rutină necorespunzătoare. Analizele pot ajuta echipa noastră multidisciplinară (tu, medicul dermatologul și cu mine, cosmeticiana) să facem cele mai bune recomandări.

  1. Dezvoltă o nouă rutină de îngrijire a tenului

În astfel de situații, recomand cu strictețe demachiere de două ori pe zi (cu un produs blând, care să nu usuce excesiv tenul și care să nu fie nici prea emolient). Iar în rutina de seară îți sugerez să utilizezi un produs tratament (acestea, în general, usucă puțin pielea), iar mai apoi aplică o cremă hidratantă (pentru reechilibrarea tenului).

  1. Cultivă răbdarea și auto-compasiunea 

La început, produsele destinate acneei par să nu-și facă efectul, ba chiar pare că situația se înrăutățește. Dar, în fapt, nu este așa. Ca urmare a aplicării acestor produse, ies la suprafață coșurile de sub piele, iar rezultatele încep să apară după aproximativ o lună de la începerea tratamentului. Desigur că procesul variază de la persoană la persoană, ca să nu zic de la ten la ten. Iar pentru a nu-ți crește nivelul de anxietate, este util să fii blândă sau blând cu sinele tău și să faci în acest interval de timp ceva ce-ți place, care să-ți distragă atenția de la monitorizarea permanentă a progresului.

  1. Apelează cu regularitate (și încredere) la un serviciu de cosmetică

Pentru a-ți proteja tenul, ajută să apelezi periodic la servicii de cosmetică. Lunar, dacă se poate, vizitează un salon care oferă servicii de specialitate. Un proces de curățare a tenului, de exemplu, poate face minuni. Atenție la stoarcerea coșurilor –  cu toții avem acest impuls (când apare un coș), dar este esențial să ne abținem sau, dacă nu este posibil, atunci să avem mare grijă la igienă. O altă neplăcere care apare în urma stoarcerii coșurilor este reprezentată de petele post acneice: prin urmare, este indicat să ne controlăm impulsul.

  1. Menține o igienă corespunzătoare

Pentru a scăpa de acnee, este important să ai grijă și la prosoapele pe care le folosești, la lenjeria de pat și la alte țesături cu care intră în contact tenul tău. Îți recomand să ai un prosop doar pentru față, să speli fața de pernă cel puțin o dată pe săptămână și să te asiguri că îmbraci mereu haine curate (mai ales când știi că acestea pot intra în contact cu tenul).

  1. Alege-ți inteligent produsele de machiaj

Din cauza faptului că nu știam de unde să-mi iau informații corecte (și, mai ales, din dorința de a scăpa cât mai repede de acnee), adesea am folosit produse de machiaj care-mi făceau rău, fără să-mi dau seama. Nu recomand să folosești un fond de ten cu acoperire foarte mare, deoarece astupă porii și nu lasă pielea să respire. Mai bine alege un produs mai lichid și care să fie pe bază de apă, nu de ulei. Nu încărca în exces tenul. Chiar dacă pe moment pare că acneea nu mai este atât de vizibilă, pielea are de suferit. Și dacă vrei să-ți faci un dar inedit, apelează la serviciile de consiliere ale unui make-up artist sau ale unei persoane cu pregătire în domeniu, care nu-ți va recomanda un produs anume doar pentru că cineva îi oferă diferite beneficii pentru a face asta. Pe TikTok sau pe Instagram găsești multe conturi care promovează diferite produse cosmetice: alege cu atenție ce sfaturi urmezi pentru că în joc sunt tenul, timpul și banii tăi. Și, cel mai important, încrederea și stima de sine!

Citește și:

Mihaela-Elena Gáspár este pasionată de psihologia frumuseții și de comportamentele care contribuie la starea umană de bine, activează în industria make-up și a cosmeticii faciale. Iubește cărțile de suflet, crede în evoluție și în faptul că viața este despre învățare, culoare și conectare.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0