Nadia Comăneci este sportiva care a pus România pe harta gimnasticii mondiale, devenind nu doar prima gimnastă din istorie căreia i s-a acordat nota 10, dar și o sursă de inspirație pentru generații întregi de fete și adolescente. Despre activitatea Nadiei de astăzi puteți afla de pe site-ul bartandnadia.com.
Ai devenit campioană la o vârstă foarte fragedă: ce a însemnat asta pentru tine?
Pasiunea pentru gimnastică a început la vârsta de cinci ani și jumătate. Atunci când am devenit campioană, eram deja în activitate de ceva timp. În acel moment, nu mi-am dat seama de importanța rezultatului sau că aș fi realizat ceva deosebit. Eu îmi doream să execut cât mai bine exercițiile pregătite și să câștig. Tot ce făceam era din pasiune, iar medaliile erau doar o formă de confirmare a muncii și dorinței mele de a fi cât mai bună.
Cum ai simțit celebritatea? A fost o povară sau, din contra, o oportunitate?
Am conștientizat celebritatea mai târziu decât s-a întâmplat efectiv. Îmi amintesc că m-a surprins „celebritatea“ când am revenit în țară, după Olimpiada de la Montreal, și am văzut acea mulțime de oameni care ne așteptau la aeroport și pe care i-am întâlnit apoi pe tot drumul spre casă. N-am simțit niciodată celebritatea neapărat ca pe o povară. Știu, însă, că am o responsabilitate față de oamenii care mă respectă, mă iubesc și mă susțin și acum.
Cum te-ai simțit și cum te simți în postura de role model pentru generații întregi de fete și adolescente?
Este onorant să fiu într-o postură în care pot să inspir mai multe generații. Ceea ce vreau să le transmit acestor tinere este că fiecare trebuie să muncească pentru a-și atinge scopul. Totul pleacă de la pasiune, dar e nevoie de hotărâre și multă muncă. Indiferent că uneori este ușor, alteori mai și greșim, important este să ne asumăm drumul pe care am pornit, să nu renunțăm la visul nostru.
A existat un moment de cotitură în viața sau în cariera ta? Și dacă da, care a fost acela?
Momente de cotitură în viață și carieră sunt mereu. Important este ce alegeri faci. Și când ajungi la astfel de momente, trebuie să fii puternic, să te ridici, să înveți din ele, să devii mai bun.
Dacă te-ai putea întoarce în timp, ce sfat i-ai da Nadiei din adolescență?
Așa cum am mai spus, nu regret nimic din ce s-a întâmplat, nu cred că aș face ceva diferit. Daca m-aș întoarce în timp, nu aș avea prea multe sfaturi de dat. Poate doar să aibă în continuare încredere, să meargă pe drumul care-i place, să nu se sperie când este ceva nou, să-și propună în fiecare zi să învețe ceva nou, să continue să crească. Acestea sunt lucrurile pe care eu oricum le-am făcut, pe care mi le-au insuflat familia și antrenorii.
℗PUBLICITATE
Cum îți încarci bateriile?
Prin relaxare și sport. Merg în continuare la sală, ascult muzică, mă bucur de prietenii care îmi sunt alături și petrec cât mai mult timp cu familia. Am un băiat de 17 ani, de la care învăț și cu care împărtășesc tot ce cred eu că-l poate ajuta în viitor.
Cum ai putea descrie relația ta cu sportul, în prezent?
Sportul a fost și este viața mea. Și după ce m-am retras din activitatea competițională, am continuat să fiu alături de lumea sportului. Așa cum am menționat, intru zilnic în sala de antrenamente. Chiar și când sunt plecată, încerc să fac mișcare cel puțin treizeci de minute în fiecare zi. Și, așa cum se știe, sunt prezentă la toate evenimentele de gimnastică, și nu numai, și încerc să insuflu aceeași pasiune, încredere, hotărâre pe care le-am avut și eu.
Ce înseamnă pentru tine succesul?
Consider că succesul este pentru fiecare dintre noi la fel și totodată diferit. Succesul intervine atunci când reușești să faci sau să obții ceva ce ți-ai dorit foarte mult și pentru care ai muncit la fel de mult. Aș spune că pentru a ne bucura de succes este important să ne depășim limitele, să încercăm să călcăm pe urmele idolilor noștri, dar să rămânem noi înșine.
Spui Nadia Comăneci și oamenii simt bucurie, mândrie, reușită. Care sunt primele lucruri care-ți vin în minte când auzi cuvântul „acasă”?
Acasă înseamnă familie. Oamenii, prietenii cu care am crescut, pe care i-am avut și i-am simțit mereu alături de mine. Acasă, pentru mine, definește tot ceea ce sunt: țara mea, România, limba în care am spus prima dată „mama“, sala de gimnastică în care am făcut primul antrenament, antrenorii care m-au ajutat să ating performanța absolută, oamenii care m-au încurajat și susținut de-a lungul timpului și, bineînțeles, mama, fratele meu, soțul și fiul meu. „Casa“ mea e mare.
Text publicat în Ziarul Pagina de Psihologie.
© Credit foto: Profimediaimages.ro / AP
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
