Când vine vorba de Ziua Îndrăgostiților (sau a iubirii), suntem năpădiți de-o sumedenie de gânduri, motiv pentru care începem să și spunem multe lucruri – unele pline de romantism, altele, de cinism.
Dar noi, cei de la Pagina de Psihologie, credem că este nevoie de ceva curaj, compasiune și conectare cu sine, pentru a recunoaște că, adesea, evităm să celebrăm iubirea. Fiindcă, într-un fel sau altul, pe parcursul vieții, am învățat să o ținem la distanță, ca să ne ferim de vulnerabilitatea ce o însoțește. Unora dintre noi li se pare penibil să existe o zi dedicată iubirii – deoarece am fost educați într-o societate care (mai direct, mai indirect) interzicea manifestarea publică a iubirii. Majoritatea copiilor au crescut văzându-și părinții făcând gesturi de tandrețe doar atunci când unul dintre aceștia era bolnav sau când vreo dificultate majoră se abătea asupra familiei.
Din nefericire, nu am avut modele de la care să învățăm cât de importante sunt relațiile și nici că este înțelept să recunoaștem și să prețuim iubirea aceea mascată prin atitudini sobre. Dar, lucrurile se pot schimba, iar noi ne putem îmbunătăți raportarea la relații și iubire. De aceea, am invitat în acest panel online câțiva psihologi și psihoterapeuți, care și-au luat angajamentul de a descifra și promova importanța iubirii.
Repondenții acestui panel:
• Aurora Liiceanu – psiholog, cercetător și profesor. A scris până în prezent 21 de cărți, cea mai recentă fiind Ea și EL. Biografia unei relații.
• Cristina Trepcea – psiholog și psihoterapeut, om de radio și de televiziune, fost membru CNA. În prezent, moderează live-ul #LoveIsFun, pe platforma A List Magazine.
• Simona Herb – doctor în psihologie și primul terapeut certificat EFT (terapia de cuplu centrată pe emoții) din România. Prin eforturile pe care le depune, a inițiat primele programe de formare în EFT de la noi din țară. Activitatea sa poate fi urmărită și pe site-ul eftromania.
• Raluca Anton – doctor în psihologie, psihoterapeut relațional Imago, realizator radio și TV. Activitățile ei pot fi urmărite pe ralucaanton.ro
• Irina Calomir – psiholog clinician și psihoterapeut relațional, coordonator de programe de dezvoltare personală și autocunoaștere.
• Gáspár György – psiholog clinician și psihoterapeut relațional, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, autor de carte și inițiator al proiectului #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.
Cum ați defini iubirea, pe înțelesul tuturor?
Aurora Liiceanu: În sensul cel mai larg, iubirea înseamnă atașamentul față de cineva sau ceva. Spun „atașament“ pentru că iubirea îmbracă forme foarte diferite – sunt iubiri și iubiri. Noi folosim „iubire“ și pentru iubirea de țară, dragostea de țară, dar și pentru iubirea față de părinți sau copii etc. Iubirea pare o umbrelă sub care se adună trăiri diferite, obligatoriu toate cu o componentă emoțională.
Raluca Anton: Iubirea este ceea ce rămâne după îndrăgostire. Este respectul și aprecierea pe care alegem, zi de zi, să i le oferim persoanei cu care ne petrecem viața după ce perioada romantică dispare.
Simona Herb: Iubirea este atât de dorită, cântată de muzicieni și înfățișată în cuvinte de către scriitori și, cu toate astea, încă atât de necunoscută! Din punctul meu de vedere, ca terapeut de cuplu, iubirea este o legătură între doi oameni care își vor binele, se simt speciali în ochii celuilalt, sunt atrași unul de altul, se protejează, își oferă alinare și confort, au nevoie unul de celălalt pentru a se simți fericiți.
Cristina Trepcea: Iubirea e comoara misterioasă pe care o caută toate ființele umane, Sfântul Graal imaterial al vieții. Și, așa cum e cu mai toate comorile misterioase, fiecare își are propria idee despre cum arată ceea ce caută. Însă avem dificultăți s-o găsim, pentru că doar ne imaginăm că am căuta iubirea, în timp ce căutăm, de fapt, o persoană care să ne-o ofere. Dacă atunci când suntem singuri trăim fără iubire, dacă experiența de a fi singuri cu sine ne umple de nemulțumire și ne face să ne aruncăm în orice activitate sau relație, numai să nu fim singuri, atunci niciun contact uman nu ne va satisface.
Irina Calomir: Iubirea înseamnă intimitate şi vulnerabilitate și curajul de a-l vedea și a-l recunoaște pe celălalt în fiecare zi. Înseamnă grijă și atenție, înseamnă asumare, acceptare. Înseamnă bunătate și atingere și îmbrățișare, înseamnă prezență, înseamnă cunoaștere și efort. Înseamnă să-i permitem celuilalt să fie așa cum este și să ne permitem nouă înșine să-l ținem în inimă în fiecare zi.
Gáspár György: La modul general, iubirea este o calitate care poate fi cultivată și amplificată, o conexiune între doi oameni, care nu poate fi întreținută decât dacă fiecare dintre ei o cultivă (și) în el însuși. De asemenea, cred că fiecare ființă umană are o descriere personală (mai mult sau mai puțin conștientă) a unei formule specifice a iubirii, bazată pe experiențele timpurii de relaționare cu părinții sau cu persoanele de atașament.
Care este cel mai mare mit despre iubire?
Simona Herb: Că iubirea face ca relația să meargă de la sine. Dimpotrivă, iubirea are nevoie să fie cultivată și să fie îngrijită. Deși nu sună foarte poetic, o relație are nevoie de atenție și de efort pentru a dăinui. Reprezintă dorința ambilor parteneri de a învăța din greșeli, de a-l asculta pe celălalt, de a ierta, de a se flexibiliza în beneficiul celuilalt. Relația trece prin diverse etape și partenerii vor întâmpina obstacole în procesul lor de adaptare. Dacă nu discută despre îngrijorări, probleme, noi ipostaze, atunci riscul de a se rupe relația e mare.
Aurora Liiceanu: Cred că iubirea, mai ales cea abordată în lumea profană ca iubire între doi îndrăgostiți – deși „a fi îndrăgostit“ nu este același lucru cu „a iubi“ – ca mit este Romeo și Julieta. Psihologii au definit chiar și un efect: sindromul numit „Romeo și Julieta“, însemnând modul mai intens de a trăi iubirea, atunci când forțe exterioare se opun. În acest caz, cele două familii dușmane.
Raluca Anton: Mitul sufletului-pereche. Chiar există un studiu vechi, care arată că „sufletul-pereche“, persoana de care ne îndrăgostim, se află la șapte străzi distanță. Eu cred că, oriunde am călători în lumea asta și la orice vârstă am fi, am găsi suflete-pereche. Ce bine e să știm asta, nu-i așa?
Irina Calomir: Cred că unul dintre miturile care ne afectează cel mai mult este acela că iubirea e suficientă pentru ca o relație să meargă bine și că ea vine de la sine. Însă, în realitate, iubirea este un proces al nostru cu noi și cu cel pe care îl prețuim, pe care îl acceptăm ca distinct de noi înșine și împreună cu care ne dorim să parcurgem drumul prin viață.
Cristina Trepcea: Cel mai mare mit despre iubire, după părerea mea, se găsește în confuzia dintre iubire și îndrăgostire. Însă îndrăgostirea e pasiune – o stare în care, oricât de minunat sau de teribil ar fi, suntem pasivi. Senzațiile, trăirile ne domină, ne „au“. În schimb, iubirea e acțiune, este despre a trăi intenționat și focalizat, în acord cu ființa pe care o iubim și pe care o facem parte din planurile și deciziile noastre, o facem parte din noi. Iar acesta este un proiect de integrare adesea anevoios, inconfortabil și pentru unul și pentru altul. Cu toții ne dorim să fim îndrăgostiți (e ca o vrajă, ca un drog) și ne simțim nelimitați și invincibili. Dar aceasta e numai o introducere în iubire, pe care zeii i-au dat-o omului pentru ca preludiul să-l farmece într-atât încât să lucreze cu putere la partea de creație și acțiune care poate urma – iubirea.
Gáspár György: Nu mă pot opri la unul singur: că iubirea adevărată durează întreaga viață; că îi putem iubi pe ceilalți mai mult decât ne iubim pe noi înșine; că iubirea este o emoție; că iubirea nu se schimbă; că, dacă iubești, nu trădezi; că iubirea adevărată nu se arată, doar se simte.
La cultivarea iubirii adevărate, ajută sau mai degrabă încurcă viziunea romantică?
Simona Herb: Așa cum am spus mai spus, dacă viziunea romantică este cea de „…și au trăit fericiți până la adânc bătrâneți“, atunci da, încurcă o relație de iubire armonioasă de lungă durată. Iubirea înseamnă siguranță, dar și dezamăgire, obstacole; și e nevoie ca cei doi parteneri să muncească, să comunice continuu, să se reconecteze unul la celălalt permanent. E ca un dans care se schimbă în timp.
Cristina Trepcea: Această idee despre incompletitudinea în care suntem până ce ne găsim „jumătatea“ i-a făcut pe oameni mai degrabă nefericiți decât fericiți. Pentru că i-a învățat să creadă că e ceva în neregulă cu ei, dacă sunt singuri. Și i-a mai învațat să aștepte ca partenerul ideal să apară și să umple golurile, să rezolve problemele, să creeze întregirea. Asta ne face să punem unul asupra celuilalt, în cuplu, presiuni obositoare și păguboase. Iar dacă acest partener are, într-o zi, o dificultate personală sau probleme la muncă sau pleacă la o întâlnire cu prietenii și nu mai e acolo unde se află golul ca să-l umple, celălalt se simte înșelat sau trădat sau abandonat. Cuplul funcțional și cât se poate de romantic e ca un cuplu de dansatori de tango: dansează ca unul, dar sunt doi, fiecare pe picioarele lui, fiecare cu interpretarea și mișcările lui, dar amândoi aud aceeași muzică și beneficiază de aceeași podea, precum și de acordul tacit de a dansa tango – și nu unul kizomba, și altul vals.
Raluca Anton: Cu certitudine, imaginea prezentată despre iubire în filme sau povești ilustrează ceea ce poate să existe la începutul unei relații. Doar că știm din studiile făcute în neuroștiințe că creierului i-ar fi tare greu să fie mereu îndrăgostit (în primul rând, pentru că nu-l folosim la potențial maxim în acea perioadă). Asta nu înseamnă că – dacă, după ce dispare faza romantică, noi mai păstrăm comportamente pe care le aveam atunci – asta nu poate întreține iubirea adevărată.
Irina Calomir: Aș spune, având o credință puternică în echilibru, că e mai degrabă vorba de o balanță între nevoia noastră de povești și cea de înțelegere a realității cu instrucțiuni și instrumente; între nevoia de romantism și pasiune, pe de-o parte, și nevoia de concret și asumare, pe de altă parte; între spontaneitate și rutine plus planificare; între visuri, surprize, dar și planuri. E o balanță între două viziuni (poate, diferite). Iar definirea spațiului relației pe care doi parteneri o construiesc în fiecare zi este o rețeță unică, dar esențială, pe care aceștia au nevoie să și-o definească.
Aurora Liiceanu: Viziunea romantică a iubirii este târziu apărută, dar ea chiar în modernitate și postmodernitate rezistă ca o față a unei monede. Cealaltă față este rațiunea, pragmatismul, individualismul. Nimeni nu se îndrăgostește de o persoană șchioapă (sau se poate întâmpla, dar în cazuri foarte rare). Romantismul a adus senzorialul legat de emoție ca pe ceva ce însuflețește iubirea, dar astăzi a devenit o rețetă, un ritual care este îndeplinit de cuplul viitor sau deja existent cu puternice influențe de marketing. Așa este Ziua Îndrăgostiților, cu ingredientele ei: lumânări, surprize, flori, inimioare, baloane etc. Iubirea adevărată nu are nevoie de aceste artefacte.
℗PUBLICITATE
Gáspár György: Depinde despre cine și în ce moment vorbim. Iubirea romantică apropie, dar nu este suficientă pentru a ajunge să trăim o relație de conștientă de cuplu. Viziunea romantică poate fi cel mai mare inamic al relației, atunci când vine vorba despre a depune un efort conștient în favoarea legăturii noastre. Dacă nu ar exista deloc romantism, ar fi mai greu să ne apropiem de cineva și să-i atribuim statutul de iubirea (romantică) vieții noastre. Romantismul este bine să fie parte din fiecare poveste de iubire, dar trebuie apoi trebuie să dispară, pentru a lăsa loc iubirii adevărate.
Trei comportamente sau practici prin care păstrăm aprinsă flacăra iubirii…
Irina Calomir: Când mă gândesc la flacăra iubirii, mă gândesc la pasiune, dorință, dor, erotism… Aș spune că un aspect important este grija față de mine, cu pasiunile, preferințele, dorințele, timpul și activitățile mele; definirea mea cât mai clară, ca persoană diferită de partener. Și apoi grija față de spațiul erotic al cuplului, concretizată în acțiuni și activități pe care le facem împreună (îmbrățișări, atingeri, complimente), dar și separat (cultivarea propriei sexualități).
Simona Herb: Ritualuri prin care ne reconectăm: cină romantică, momente în doi, împărtășirea momentelor importante ale zilei, ieșiri împreună.
Mici gesturi de afecțiune, de zi cu zi: sărut la plecare și la venire acasă, gătit mâncarea preferată, mulțumiri pentru ceea ce face partenerul pentru noi.
c. Iertare, atunci când apar anumite greșeli din partea unuia sau a celuilalt. Nu există perfecțiune în relație, toți greșim, important e să discutăm despre greșeli și să le reparăm.
Aurora Liiceanu: Flacăra iubirii se pare că rămâne cât de cât aprinsă, dacă există trei componente: admiratie, respect (cuvânt care înseamnă mai mult „a conta pentru altcineva, a nu dori să-l rănești pentru că nu merită așa ceva“) și atracție sexuală. Cercetările au arătat că, adesea, se reaprinde o iubire neconsumată, veche, dar oamenii totuși nu renunță la ceea ce au trăit și trăiesc în prezent, nu riscă.
Raluca Anton: Timpul petrecut în doi.
Ascultarea nevoilor celuilalt.
Comportamentele intime. (Și nu mă refer aici la comportamentul sexual, ci la ceea ce Esther Perel numește „preludiu“: orice comportament care îi arată celuilalt că este dorit și care începe nu cu cinci minute înainte de actul sexual, ci după finalizarea acestuia și ia diverse forme – până la următorul act.)
Cristina Trepcea: Îndrăgostirea pălește – stresul biologic ne-ar ucide, dacă nu ar fi așa. Dar în timpul în care acest lucru se petrece, poate apărea iubirea (care are, potențial, un termen de valabilitate nelimitat). Care sunt „instrucțiunile de folosire“ în cuplu… asta fiecare pereche ar avea nevoie să afle și să comunice la început și apoi cât de des e necesar, pe măsură ce informațiile noi sunt relevate de viața în doi. Câteva lucruri cred eu că sunt valori universale:
Să te gândești cum îl face să se simtă, cum îl afectează pe celălalt ceea ce tu spui, faci sau ești și să fii, să faci, să spui lucrurile în așa fel încât să te simți bine și să ții realmente seama de ea(el). Să rămâi conștient de faptul că sexul este o formă importantă de comunicare și de realitatea că, dacă ieși din zona de confort și comunici, asta va face diferența între a rămâne singur și a fi împreună cu cineva. Să te lași descoperit, vulnerabil, să te lași „disconfortat“, să renunți să dai bine în fața celuilalt, pentru că doar asta te duce la intimitate – miezul cald al relațiilor autentice.
Gáspár György: Bunăvoința – să descopăr din nou și din nou sufletul de lângă mine, fără să cad în capcana de a crede că-l cunosc mai bine decât se cunoaște acesta pe sine; dar și să caut intenționat să-i văd o calitate, de fiecare dată când îi identific un defect. Mindfulness – să dau dovadă de o prezență conștientă definită prin înțelegere și acceptare față de trăirile, emoțiile și părerile omului pe care-l iubesc. Micile surprize – fie că îi trimit un mesaj, fie că vin acasă cu ceva ce știu că-i place, că-i trimit un buchet de flori la serviciu sau o poză mai deocheată prin WhatsApp.
Există iubire adevărată – în cuplu – fără sex?
Raluca Anton: Cred că aceasta este o discuție mult mai lungă decât îmi permite panelul. Pe scurt, aș formula așa: Cred că există iubire adevărată fără sex, pentru că există atât de multe fațete ale sexualității fiecăruia dintre noi. Însă, pentru a avea o viață sexuală satisfăcătoare, care să vină cu recompense și pe care să o dorim constant, e nevoie să ne cunoaștem bine și din punct de vedere emoțional, dar și fizic. Pe de altă parte, sexul poate construi o formă de intimitate pe care altfel nu ai cum să o obții. Comportamentul sexual poate reprezenta abilitatea noastră de a fi complet vulnerabili în relație cu persoana pe care o iubim și de a nu ne fi frică de tot ce ar însemna acest lucru.
Simona Herb: Iubirea romantică, atașamentul între adulți se caracterizează și prin atracție sexuală. Atunci când sexul dispare, acesta e un simptom al unei disfuncții în siguranța din cuplu. Dacă avem încredere absolută în partener și în iubirea sa, putem vorbi despre orice problemă. Cei doi pot să discute despre lipsa de libido, despre absența sexualității, despre probleme fiziologice și pot găsi împreună noi modalități de a fi erotici, de a simți plăcere. Sexualitatea, erotismul, intimitatea fizică reprezintă momente în care cei doi își îndreaptă exclusiv atenția spre celălalt, în care se conectează la toate nivelurile și își reconfirmă că sunt speciali în ochii partenerului. De aceea, sexualitatea completează iubirea romantică și conectarea emoțională.
Cristina Trepcea: Sexul este limbajul și gestul de comunicare în care eu văd calitatea dialogului dintre cei doi la momentul respectiv. (E adevărat că, adesea, la începutul relației, oamenii se aruncă în această comunicare înainte să afle ce au cu adevărat de spus și „vorbesc“ aiurea). Am observat că se confundă sexul cu intimitatea. Am văzut cupluri care au parte de sex și nu au intimitate, iar aceste relații nu aduc împlinire, fiindcă cei doi se simt tot mai străini și mai singuri. Și am văzut cupluri care au intimitate, fără să aibă parte și de sex. Sunt povești din terapie, povești despre traume și secrete sau povești despre o unire din prietenie.
Aurora Liiceanu: Cred că există iubire adevărată în cuplu fără sex, dar nu când ești tânăr. Parcă Freud spunea că iubirea ține și de vârstă, ca formă a ei: iubirea este și curiozitatea firească a copiilor sau adolescenților, când își declară iubire deși nu se prea cunosc; iubire este și obișnuința adulților de a sta împreună; tot iubire este și dependența vârstnicilor, determinată de reciprocitate („te ajut când nu ți-e bine și tu mă ajuți când mie nu-mi este bine“).
Gáspár György: Există o teorie în antropologie, care are mult sens pentru mine. Teoria celor trei sisteme ale iubirii, de la nivelul creierului uman: atracția sexuală, iubirea romantică și atașamentul. Dacă te-ai născut într-o familie sănătoasă, atunci și creierul, dar și relațiile tale s-au dezvoltat suficient de bine, deci poți simți atracția, romantismul și atașamentul în aceeași relație. Dacă însă faci parte dintr-o familie disfuncțională, atunci vei avea de depus mult efort, pentru a aduce în același pat iubirea, romantismul și sexul. Prin urmare, da, poate exista iubire adevărată fără sex, dar asta nu înseamnă că este și o iubire completă.
Irina Calomir: Modelul iubirii îl primim și îl învățăm în relație cu părinții noștri. Și, în funcție de cât de sănătos este acest model, dar și de cum am reușit noi să-l asimilăm, ca adulți exprimăm și simțim iubirea într-un model integrat (conținând atât atașamentul și prietenia, cât și pasiunea și dorința sexuală) sau în modele distincte (fiecare în parte putând reprezenta iubirea pentru noi). Știm și recunoaștem iubirea prin ceea ce am trăit deja.
De ce merită să sărbătorim Ziua Îndrăgostiților?
Aurora Liiceanu: Nu știu dacă merită atât de mult pe cât o face societatea consumeristă. A serba iubirea în turmă pare că o face să-și piardă intimitatea (care, oricum, în prezent a devenit publică).
Simona Herb: Merită, deoarece poate să se transforme într-un moment de conectare, un moment în care să „evadăm“ din cotidian. Cuplurile își rezervă astfel un pic de timp, pentru a-și reaminti ce mult înseamnă unul pentru celălalt, pentru a-și reînnoi angajamentul și dragostea. Desigur, asta nu ar trebui să se întâmple doar pe 14 sau 24 februarie, dar e totuși o ocazie de a fi în doi – și nicio ocazie nu trebuie ratată.
Cristina Trepcea: Cred că a sărbători Ziua Îndrăgostiților este o manifestare cu rol de a sfida cinismul și resemnarea. Dincolo de inimioare și de floricele, de cadouri și de presiuni comerciale, orice ocazie care ne amintește să spunem „te iubesc“ e foarte bună. Mi-ar plăcea să le vorbesc acelora care anul acesta vor fi singlede Ziua Îndrăgostiților, ca să le spun că au cui să-i spună „te iubesc“, chiar și atunci când nu au pereche: „Du-te la oglindă și o să te întâlnești acolo cu persoana care îți e cea mai apropiată în această viață, care știe totul despre tine și îți e alături de când te știi. Spune-i «te iubesc»! Ai curaj, nu te vede nimeni altcineva și te vei simți grozav.“
Irina Calomir: Orice sărbătoare este un moment și un cadru bun pentru a ne bucura de uniunea dintre noi, a fi recunoscători pentru ceea ce este partenerul și pentru spatiul pe care îl creăm zilnic împreună. Ziua Îndrăgostiților este un prilej social de a celebra iubirea. Adesea, totuși, simțim autenticitate și o bucurie mai mare, atunci când reușim să celebrăm toate aceste lucruri independent. Dar de ce să nu o facem și mai des? De ce să nu o facem în fiecare zi?
Raluca Anton: Nu știu dacă merită sărbătorită, dar sigur poate fi un moment bun pentru a lua o pauză de la alte lucruri pe care le avem de făcut, ca să stăm, măcar cinci minute, să ne uităm unul în ochii celuilalt. Se pare că, prin acest comportament, putem să ne reamintim cum ne-am simțit atunci când ne-am îndrăgostit unul de altul.
Gáspár György: O societate sănătoasă din punct de vedere relațional nu se rușinează, atunci când membrii acesteia își exprimă sau celebrează relațiile și iubirea. În schimb, o societate mai puțin sănătoasă se va ascunde în spatele comportamentelor ironice, sarcastice și disprețuitoare – de teamă că recunoașterea și acceptarea iubirii ar putea să fie mult prea dureroasă, din cauza rănilor pe care le scoate la suprafață. Și vreau să afirm fără echivoc că eu mă număr printre cei care consideră că, da, toți avem nevoie de astfel de zile (precum Dragobetele sau Sf. Valentin), pentru a nu ne pierde în totalitate umanitatea.
Pagina de Psihologie vine în ajutorul celor care doresc să afle cât mai multe despre iubirea conștientă în cuplu – iubirea aceea matură și durabilă, care poate să dureze o viață și, în același timp, să vă facă viața mai frumoasă.
Nu uitați, campania „Iubirea și lectura fac casă bună împreună“ ține până pe 25 februarie și include o serie de cărți dedicate cuplurilor.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
