Odată cu trecerea de la starea de urgență la cea de alertă, mintea noastră s-a întâlnit cu un nou concept greu de înțeles și, prin urmare, îngrijorările și emoțiile dificile și-au manifestat din nou prezența. Experții în sănătate mintală subliniază faptul că într-o criză globală – cum este cea reprezentată de noul coronavirus – rata tulburărilor de sănătate mintală ar putea să crească, iar una dintre afecțiunile care ne-ar putea îngreuna existența este ipohondria. Despre ce înseamnă această ipohondrie (cunoscută adesea și ca anxietate de boală sau de sănătate) am purtat o conversație online cu cinci experți în psihologie, psihiatrie și psihoterapie.
Repondenții acestui panel:
• Andrada Cosma – psiholog clinician, psihoterapeut (specializat în terapia cognitiv-comportamentală și în terapia Imago), doctorand în psihologie și contributor paginadepsihologie.ro.
• Alexandra Huh – psiholog clinician, doctorand în psihologie, contributor paginadepsihologie.ro.
• Oana Niculae – medic specializat în psihiatria copilului și adolescentului, psiholog și contributor paginadepsihologie.ro.
• Oana Nașcu – medic, psiholog clinician și psihoterapeut relațional, responsabil program de formare în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
• Cristina Petrescu-Ghenea – medic specializat în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut relațional și responsabil program de formare în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Ce este ipohondria și cum se manifestă?
Alexandra Huh: Conform DSM ed. a V-a, ipohondria este o afecțiune cu simptome somatice. Ea reprezintă o tulburare de anxietate față de boală și se manifestă ca o preocupare crescută de a avea sau de a contracta o boală. Persoana se alarmează ușor cu privire la starea sa de sănătate. Simptomele fizice nu sunt prezente sau sunt prezente dar au o intensitate foarte scăzută. Dacă există riscul real de a dezvolta o afecțiune, preocuparea este în mod clar excesivă și disproporționată. Persoana care suferă de ipohondrie fie manifestă comportamente excesive în legătură cu sănătatea (de exemplu, merge frecvent la medic), fie evită contextele medicale (vizitele la spital, la medic). Un alt criteriu este ca preocuparea legată de boală să dureze minimum 6 luni.
Andrada Cosma: Ipohondria reprezintă preocuparea excesivă sau teama de a suferi de o boală gravă. Persoana afectată are tendința de a atribui implicații grave micilor simptome, ceea ce duce la o stare constantă de alertă sau anxietate. Unei astfel de persoane îi este greu să se liniștească emoțional, deoarece tendința de ruminare (altfel spus, tendința de a supraanaliza ceea ce gândește) îi întreține starea de anxietate, așadar crește tendința de a pune totul la îndoială, inclusiv priceperea medicului sau alte dovezi medicale care nu îi confirmă cel mai negativ scenariu legat de starea sa de sănătate.
Oana Niculae: Pentru a înțelege și diagnostica corect tulburarea hipocondriacă, este necesar în primul rând să observăm care sunt preocupările și verbalizările persoanei respective. În primul rând, trebuie menționat că, la nivel cognitiv, o persoană cu hipocondrie prezintă gânduri persistente cu conținut specific, reprezentat de convingerea că are una sau două boli grave, cu evoluție cronică și progresivă (spre deosebire de tulburările de somatizare, unde gândurile sunt centrate pe simptomatologie și generează de cele mai multe ori frici nespecifice, de boli multiple).
Cristina Petrescu Ghenea: Anxietatea de sănătate, conform criteriilor de diagnostic, este reprezentată de o preocupare excesivă legată de posibilitatea de a avea sau a contracta o boală, în prezența unor simptome minimale sau chiar și fără ca pacientul să prezinte simptomatologia bolii respective. Datorită acestei preocupări disproporționate, sunt prezente o serie de comportamente de evitare sau chiar o serie de gânduri obsesionale și comportamente compulsive, menite a preveni, diagnostica și trata presupusele afecțiuni.
Oana Nașcu: Este o formă de anxietate. O manifestare definitorie a acestei tulburări este reprezentată de convingerea și teama că suferim de o afecțiune somatică serioasă, convingere care se bazează pe interpretarea eronată a unor senzații și simptome corporale fiziologice, normale sau minore, acestea fiind considerate semnele unei boli organice severe. Mai mult, deși investigațiile medicale nu evidențiază niciun fel de elemente care ar putea justifica temerile persoanei în legătură cu starea ei de sănătate, totuși aceasta este plină de îngrijorare. Putem adăuga faptul că ceea ce creează un distres major constă mai degrabă în manifestările unei anxietăți excesive legate de starea de sănătate, decât simptomele fizice în sine.
Cât de mare este riscul de a dezvolta o anxietate de sănătate, odată cu ieșirea din starea de urgență?
Oana Niculae: Într-un context social asociat unei pandemii, care aduce schimbări majore pentru rutinele de viață ale unei persoanei, se pot exacerba tulburările din sfera anxietății de sănătate prin mai multe mecanisme. În primul rând, luăm în calcul cauza pentru care s-a instituit situația de urgență. Riscurile asociate cu un inamic nevăzut, care se află printre noi, pot genera per se anxietate, aducând adițional și disconfortul generat de transmisibilitatea interumană. Acest fapt ajunge chiar și la copii – și citez aici verbalizarea unei fete de 12 ani: „Am ajuns să ne fie frică de oameni.“ În al doilea rând, se resimte impactul informațiilor difuzate de mass-media, care de multe ori sunt centrate pe acele detalii negative ce șochează, sunt transmise în repetate rânduri, la ore de maximă audiență și pe toate canalele. În al treilea rând, este vorba de structura fiecăruia dintre noi, descendenții acelor oameni preistorici care au fost mai temători și care, conform cercetătorilor, au supraviețuit în detrimentul celor mai curajoși care s-au expus pericolelor. Desigur, în al patrulea rând, schimbările în general sunt generatoare de anxietate, mai ales acelea care au impact asupra funcționării zilnice și în mai toate domeniile vieții: serviciu, familie, viață socială, acces la practicarea hobby-urilor etc.
Oana Nașcu: Odată cu prezența pandemiei, am trăit o perioadă foarte dificilă, în care informațiile primite din diferite surse media au fost vitale pentru a înțelege ce ni se întâmplă, dar au avut și o mare încărcătură emoțională, cu impact intens asupra fiecărei persoane. Acest „bombardament“ de informații pro și contra poate fi considerat un factor premergător sau chiar declanșator, extrem de relevant pentru instalarea unei astfel de anxietăți de sănătate.
Cristina Petrescu Ghenea: Fiind vorba de o situație fără precedent în istoria recentă a țării noastre și a planetei, putem estima că pandemia, prin gradul mare de nesiguranță pe care îl produce, poate fi urmată de o intensificare a simptomelor și a disconfortului, atât în cazul celor diagnosticați anterior cu această formă de anxietate, cât și în cazul celor care până acum prezentau doar un număr mai mare de frici legate de sănătate.
Andrada Cosma: Le-aș reaminti oamenilor că emoțiile noastre nu sunt bune sau rele, ci că întotdeauna au sens și ar fi bine să le contextualizăm. În contextul pe care îl trăim aici și acum, orice emoție are sens și cred că o stare de îngrijorare și precauție este de înțeles. Dacă reușim să ne observăm cu deschidere și curiozitate emoțiile așa cum sunt ele, șansele ca aceste emoții să ne copleșească sunt mult mai mici.
Alexandra Huh: Riscul de a dezvolta o anxietate de sănătate este foarte crescut, mai ales în rândul persoanelor care au o predispoziție în acest sens. În ultimele luni, mass-media și autoritățile au reușit să inducă un sentiment crescut de teamă în rândul populației. Această teamă împreună cu lipsa de încredere în faptul că sistemul medical este capabil să ne protejeze și că spitalele sunt un loc sigur pot crea contextul favorabil dezvoltării ipohondriei.
Cum putem recunoaște dacă în jurul nostru avem persoane dragi care suferă de teama de îmbolnăvire?
Andrada Cosma: Cred că în această perioadă, în care toți trecem printr-un proces de expunere la o nouă realitate, e important să ne facem o verificare regulată a propriei încărcături emoționale. Aceasta e de așteptat să apară și e de înțeles, raportat la context. Însă diferența o vor face frecvența cu care apare și intensitatea resimțită. Un alt indicator îl reprezintă diferitele îngrijorări legate de îmbolnăvire ce nu au dovezi în realitate. Altfel spus, simplul fapt că ne trec anumite gânduri prin minte nu înseamnă că ele se vor și îndeplini imediat în realitatea noastră. Pentru a evidenția acest truc pe care ni-l joacă mintea, eu îmi invit clienții să se gândească la un unicorn și să-l descrie în detaliu. Apoi îi întreb: „Simplul fapt că te-ai gândit la un unicorn înseamnă că el și există în realitate?“
Alexandra Huh: Din punct de vedere psihologic, o persoană suferă la nivel clinic de teama de îmbolnăvire atunci când această teamă îi afectează activitatea și funcționarea zilnică. Anxietatea se poate manifesta prin nevoia foarte ridicată de control și prin faptul că persoana respectivă nu poate suporta să nu facă anumite lucruri pentru a se proteja (de exemplu, se spală în mod obsesiv pe mâini). Cel mai probabil, o persoană dragă nouă suferă dacă nu iese deloc din casă din cauza acestei temeri sau dacă ajunge să interpreteze orice reacție fizică drept un posibil simptom al bolii.
℗PUBLICITATE
Cristina Petrescu Ghenea: În acest moment, este greu pentru non-specialiști să îi deosebească pe cei care suferă cu adevărat de anxietate de boală de cei care preferă deocamdată să rămână precauți în fața unei situații asupra căreia încă mai planează multă incertitudine. Totuși, este nevoie să fim ceva mai atenți, dacă cineva drag evită cu orice preț ieșirea din casă pentru activitate fizică și alte situații uzuale care implică un risc minim de infectare, prezentând concomitent disconfort emoțional semnificativ sau modificări ale comportamentului obișnuit.
Oana Niculae: Probabil că starea de urgență, mai ales cea menținută suficient de mult timp, va aduce cu sine dezvoltarea unor rutine compensatorii la majoritatea oamenilor. (Așa cum glumeam recent cu o prietenă, devenim cu toții aproape obsesionali.) Diferența însă o face adaptabilitatea acestor rutine la evoluția situației sanitare, precum și disconfortul asociat acestora. O tulburare hipocondriacă se va caracteriza prin persistența cognițiilor și a comportamentelor aferente, chiar și atunci când pericolul a dispărut ori s-a diminuat, precum și prin persistența rigidității psihice. (Aceste persoane vor face demersuri pentru o investigare medicală specifică bolile presupuse, vor avea argumente medicale care le infirmă, dar cu toate acestea convingerile lor nu se vor zdruncina și disconfortul lor nu va scădea.)
Oana Nașcu: Este posibil să observăm că persoana este stresată, îngrijorată sau preocupată de faptul că ar putea avea o boală foarte gravă, că se alarmează ușor legat de orice are legătură cu starea ei de sănătate, că vorbește din ce în ce mai des despre sănătate, că are o serie de gânduri negative chiar catastrofale, că este într-un proces continuu de căutare și că selectează doar acele informații din diferite surse de pe internet care au legătură cu anumite boli, că este extrem de atentă la diferitele senzații din corp și le verifică foarte des, că nu se liniștește după ce a făcut mai multe investigații medicale și a fost asigurată de mai multe ori de către medic că nu are o problemă gravă de sănătate și că renunță să mai realizeze o serie de activități care anterior îi făceau plăcere, ajungând chiar să evite anumite activități de teama că acestea îi vor agrava situația.
Ce tratamente psihoterapeutice se recomandă?
Cristina Petrescu Ghenea: Indiferent de metoda psihoterapeutică folosită, este nevoie ca specialiștii care întâlnesc persoane cu anxietate de sănătate să manifeste multă empatie și validare și să contribuie la psihoeducația acestora în legătură cu anxietatea de boală. Printre abordările pe care studiile le-au arătat ca fiind eficiente până la acest moment, se află intervențiile cognitiv-comportamentale, terapiile cognitive bazate pe mindflulness, dar și biblioterapia.
Oana Niculae: Abordările terapeutice necesită de multe ori procesări susținute legate de constructele cognitive, deoarece – fără flexibilizarea acestora – progresul este redus mai ales datorită gândurilor cu conținut stabil și specific din hipocondrie. Un alt aspect va viza desigur planul comportamental al persoanei, consumul de servicii medicale, utilitatea acestora, precum și strategiile privind expunerea gradată (atunci când sunt menționate și simptome specifice). Terapia medicamentoasă este de multe ori un adjuvant necesar, mai ales atunci când sunt prezente atât manifestări anxioase, cât și depresive.
Alexandra Huh: Pentru a trata anxietatea față de boală, pot fi folosite două tipuri de tratamente psihoterapeutice. Primul este terapia prin expunere și presupune expunerea progresivă la stimulii care ne produc teama. Treptat, vom ajunge să nu mai asociem acei stimuli cu boala. A doua formă de intervenție este terapia prin acceptare și angajament. Această formă de intervenție ne învață cum să acceptăm o situație și cum să nu reacționăm exagerat la stimulii care ne produc anxietatea.
Andrada Cosma: În primul rând, e necesar să ne simțim în siguranță emoțional, ca să ne putem exprima îngrijorarea și anxietatea pe care le resimțim față de riscul de îmbolnăvire. Uneori, asta e tot ce ne trebuie. Însă, de cele mai multe ori, nici nu ne dăm seama că nu ne permitem să procedăm așa, iar atunci are sens faptul că această teamă devine copleșitoare, atât pentru noi, cât și pentru cei dragi. Terapia cognitiv-comportamentală dă cele mai bune rezultate în ceea ce privește gestionarea unor astfel de anxietăți, deoarece combină strategii de disputare (pune la îndoială gândul supărător) și de restructurare a gândurilor de tipul catastrofărilor (găsește alternative).
Oana Nașcu: Dacă stările de distres și cele anxioase sunt foarte amplificate, este important să fie instituit pentru început un tratament medicamentos, care să reducă intensitatea simptomelor, dar care ulterior să fie însoțit și de psihoterapie. Succesul psihoterapiei va depinde în mare măsură de modul de implicare în terapie a persoanei respective și de acceptare a explicațiilor psihologice date problemei. Tehnicile cel mai frecvent întâlnite în rezolvarea acestui tip de anxietate sunt cele specifice terapiei cognitiv-comportamentale – care ajută și învață persoana să reevalueze modul în care percepe situația, să-și restructureze modalitatea de gândire asupra sănătății și bolii, precum și să găsească o serie de mecanisme de coping (prin care să facă față și să experimenteze o serie de noi comportamente sănătoase.
Cât de eficientă este practica stării de prezență conștientă (mindfulness) în gestionarea ipohondriei?
Oana Nașcu: Din experiența mea profesională, am constatat că – pe lângă utilizarea tehnicilor cognitiv-comportamentale – este extrem de utilă aplicarea unor tehnici de imagerie dirijată, mai ales în cazul persoanelor care asociază gândurile legate de boală cu o serie de imagini mentale anxiogene (de cele mai multe ori, asociate cu moartea). În cazul acestor persoane, tehnicile de imagerie dirijată au funcționat cel mai bine, fiind aplicate într-o stare de relaxare sau hipnoză. De asemenea, tehnicile de relaxare și de gestionare a stresului sunt modalități extrem de eficiente de reducere sau ameliorare a stresului legat de starea de sănătate.
Alexandra Huh: Practica stării de prezență conștientă poate fi eficientă în gestionarea ipohondriei. Din păcate, până în prezent există puține studii clinice controlate care să testeze eficiența intervenției. În schimb, terapia prin acceptare și angajament a fost evaluată și pare să aibă o eficiență crescută în ameliorarea și tratarea ipohondriei. Această formă de terapie include multe elemente de mindfulness. Practicarea stării de prezență conștientă ne învață cum să ne conectăm cu propriul corp, cum să respirăm corect (și, implicit, să scădem nivelul anxietății) și, nu în ultimul rând, cum să fim observatori pasivi (care nu judecă realitatea).
Oana Niculae: Abordarea unei persoane cu hipocondrie trebuie să includă și strategii de relaxare, mindfulness, tehnici de respirație, imagerie, precum și exerciții fizice, deoarece întregul corp este marcat de schimbări chimice precum creșterea adrenalinei, scăderea serotoninei, scăderea GABA – care pot genera diferențe de funcționare și percepție somatică (ce vor completa ulterior cercul vicios al propriilor convingeri privind boala).
Andrada Cosma: Dacă ar fi să definesc pe scurt ipohondria, aș spune că e tendința unei persoane de a supraanaliza diverse simptome în scopul de a exclude diferite afecțiuni medicale. Practicarea stării de prezență conștientă ajută mult la gestionarea ipohondriei, învățând persoana să își conțină aici și acum stările și gândurile. În acest fel, starea de alertă se diminuează și persoana se simte în siguranță emoțională. În plus, exercițiile de respirat și accentul pus pe senzațiile din corp ajută persoana să se simtă centrată.
Cristina Petrescu Ghenea: Practica stării de prezență conștientă este o componentă-cheie în tratarea anxietății în general. Iar studiile arată rezultate favorabile și în cazul anxietății de sănătate. În terapie, noi lucrăm cu pacienții pentru a-i ajuta să-și aducă mereu mintea în momentul prezent. De exemplu, să-și spună: „Deocamdată nu am simptome și nu am fost diagnosticat cu COVID-19. Dacă la un moment dat voi primi acest diagnostic, atunci voi ști ce am de făcut. Aici și acum nu am coronavirus.“ Aceasta este o mantră care poate ajuta.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
