Este vară, suntem în perioada vacanțelor și majoritatea dintre noi suntem cu gândul la festivalurile ce au loc în această perioadă.
În perioada 19-23 iulie va avea loc la Castelul Bánffy cea de-a noua ediție a festivalului „Electric Castle“. Despre noutățile acestui an, despre cât de complex este să pui România pe harta festivalurilor mondiale, dar și ce înseamnă să creezi o comunitate și să te reinventezi continuu, am aflat de la protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine de astăzi, de pe paginadepsihologie.ro, Renate Roca-Rozenberg.
Cum te-ai descrie, în 3 cuvinte?
Curioasă, eficientă, directă.
Cine este „your guilty pleasure“, din line up-ul de anul acesta?
George Ezra, mult prea pop față de ce ascult în mod normal, dar îmi place la nebunie timbrul vocii lui.
Cât de complicat este să convingi artiști internaționali să vină în România?
Mai puțin decât acum 10 ani, dar există încă o listă lungă de artiști mari pe care nu-i vom vedea curând la noi.
Ce le spui despre țara noastră?
Nu e tocmai genul de discuții de backstage, mai degrabă sunt eu curioasă ce știu ei despre România. Foarte mulți artiști vin la Electric Castle pentru prima dată în țara noastră și e foarte interesant să descoperi că știu de vinuri românești, detalii din istoria noastră, de artiști sau scriitori. Dar am făcut și pe ghidul ad-hoc, sunt fascinați de istoria castelului Bánffy, de Transilvania, în general.
Ce are special ediția EC 2023?
Când scriu rândurile astea, tocmai m-am întors de la Bonțida de la primul tur complet al sitului, sunt sigură că toți vor avea aceeași senzație ca și mine: „wow“! Colegii mei reușesc să reinventeze arhitectura și structura festivalului în fiecare an, locuri pe care credeam că le știam, le redescopăr în cu totul altă viziune. Provocarea acestui an este să descoperi scena reggae, e într-un colț ce nu cred ca a mai fost explorat.
În cifre, am ajuns la o suprafață de 40 de hectare, 12 scene, aproape 300 de artiști, line up-ul are o structură foarte solidă, un amestec de legende ca Iggy Pop, Chemical Brothers, Sigur Ros, cu nume mari „noi“ – Peggy Gou, Jamie xx, Tash Sultana, și foarte mulți artiști ce au notorietate pe segmente de muzică „pentru cunoscători“ dar care le de neratat.
Cum putem convinge pe cineva să încerce experiența festivalieră?
Să îi aduci măcar o zi la Electric Castle. Am văzut oameni foarte stresați de ideea de festival, în general (aglomerație, oameni altfel decât cei cu care interacționează, oboseală etc) care s-au convertit în fani dedicați după câteva zile la castel. Amestecul de cadru natural cu elemente urbane, contemporan și istorie, îți dă o senzație de relaxare și detașare de care toți avem nevoie.
Dincolo de distracție, puneți accent și pe ideea de comunitate. Cu ce se diferențiază EC de alte festivaluri?
E o relație în care am investit de la prima ediție și îmi permit să nu fiu modestă și să spun că EC are cea mai loială și frumoasă comunitate dintre toate evenimentele din România. Sunt oameni pe care îi vrei ca prieteni, dincolo de festival. Și care nu încetează să ne surprindă. În „Bonțida Fever“, cea mai recentă campanie, am lansat provocarea tatuajelor și avem aproape 500 de oameni care au acceptat-o. Cred că nu mai e nevoie să explici ce înseamnă pentru acești oameni fenomenul Electric Castle.
℗PUBLICITATE
Cât de mult contează parteneriatul dintre organizatorii de festivaluri?
Testul industriei a fost pandemia, când toată lumea a înțeles că suntem o industrie ce are nevoie să funcționeze împreună. Cum marile festivaluri sunt cu ADN clujean, e și greu să nu ne cunoaștem, să nu avem o istorie împreună, chiar dacă nu e neapărat legată de evenimentele pe care le avem acum. Un lucru e sigur, știu că oricând pot pune mâna pe telefon și să vorbesc relaxată cu „concurența“.
Care este provocarea principală pe care o întâmpinați, în această perioadă?
Să ne oprim din a veni cu idei noi, nu ne putem abține. Lucrăm 10 luni la fiecare ediție pentru a implementa în 2 luni tot ce presupune construcția și derularea festivalului, dar chiar și în ultimul moment mai găsim ceva ce poate fi făcut mai bine, mai altfel.
Care este gândul care te împinge de la spate să ai elanul cuvenit pentru o zi productivă?
E un obicei, nu un gând – disciplina. Nu prea știu să trag chiulul, dacă am promis că fac ceva, mă stresează mai mult să nu-mi respect cuvântul, decât efortul pe care trebuie sa-l fac.
Cum ai vrea să descrie participanții EC?
Locul în care te (re)îndrăgostești de muzică, festivalul în care cunoști oameni foarte faini și pleci măcar cu un prieten, locul care te convinge că poți dormi doar 2 ore pe noapte, aproape o săptămână, ca să nu ratezi nimic important. Toate astea mi s-au întâmplat mie, e un bun început pentru alte sute de descrieri posibile.
Ce înseamnă pentru tine o viață fericită și când ai simțit cu adevărat că totul este bine?
Eu sunt o norocoasă, nu sunt un bun exemplu motivațional, am tot ce contează cu adevărat pentru mine: iubire necondiționată acasă, prieteni mai cool și mai deștepți ca mine, 3 rafturi de cărți bune ce așteaptă să fie citite și, sper, gene bune să mă bucur de toate astea pentru încă 40 de ani.
Ce-ți spui, când te privești în oglindă?
Ai nevoie de o vacanță. Urgent!
Te-ai gândit, vreodată, să emigrezi, alături de familie?
Nu, dar știu exact unde mă retrag la pensie pentru a scăpa de vremea din Cluj. Mai am vreo 25 de ani să ajungă milionară și să-mi permit casa aceea pe Grande Anse des Salines la care visează soțul meu.
Cum sună planurile de vacanță?
Orice vacanță în care nu-mi iau laptopul cu mine e deja cea mai frumoasă vacanță. Sper s-o am în august.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
