Mirajul micului și al marelui ecran face, adesea, diferența distorsionată dintre oamenii de rând și persoanele publice. Îi vedem pe covorul roșu, îi urmărim în rolurile pe care le joacă și ne este imposibil să credem că, în viața lor reală, personală, s-ar putea confrunta cu probleme cotidiene, uzuale, aceleași care ne dau și nouă multe bătăi de cap.
Până și programul de lucru pe care îl avem majoritatea dintre noi, de opt ore pe zi, poate părea extenuant față de „joaca“ pe care o derulează artiștii, asta apreciind doar partea distractivă din tot malaxorul energetic pe care îl turează, la maximum, în timpul actelor artistice.
În egală măsură, din curiozitate, continuăm să „păstrăm“ legătura cu ei și pe rețelele sociale și, instinctiv, facem distincția clară între traiul pe care îl ducem noi și cel luxuriant afișat, cu nonșalanță, de către vedete.
Normalizarea exprimării emoționale
Cu toate acestea, normalizând viața reală, prin a o suprapune mai mult cu cea din mediul online, observi cu ochiul liber o deschidere tot mai mare din partea persoanelor publice care mizează pe onestitate și pe popularitatea lor, arătând publicului că provocările vieții nu țin cont de situația materială, de limba vorbită, de culoarea pielii, statutul marital ori societal etc.
Una dintre aceste persoane publice este însăși actrița Kristen Bell, care a decis să împărtășească public experiența sa cu anxietatea și depresia.
Potrivit acesteia, la vârsta de optsprezece ani, încă dinainte să înceapă facultatea, pentru care a trebuit să se mute din Detroit în New York, actrița nu reușea să se bucure de realizările sale, personale (care sunt extrem de importante și semnificative), simțind continuu prezența gândurilor negative care nu îi dădeau pace deloc. Timpul a trecut și, deși privilegiile ori oportunitățile profesionale nu întârziau să apară, Bell nu putea repera ori rememora decât experientele negative, nefiind în măsură să le recunoască pe cele care, până la urmă, au adus-o în punctul în care este astăzi.
℗PUBLICITATE
Fire deschisă și sinceră, actrița a discutat despre problemele emoționale pe care le avea cu mama sa (de profesie asistentă medicală), care, la rândul său, i-a descris, din punct de vedere medical, situația prin care trecea, făcând-o să înțeleagă că, deși se confrunta cu un dezechilibru emoțional care se perpetua ereditar (atât mama, cât și bunica sa experimentaseră astfel de trăiri), dispunea, totodată, și de „instrumente“ pe care să le folosească pentru a înlesni conviețuirea cu depresia și anxietatea.
Expunerea, parte din procesul de vindecare
Potrivit specialiștilor din domeniul sănătății emoționale, expunerea realității prin care trecem poate fi dureroasă, însă face parte din vindecare. Cu cât discutăm mai deschis despre dezamăgiri, despre neputințe, despre neîncrederea în propria persoană, cu atât suntem mai aproape de a găsi resorturile necesare pentru a depăși stadiul actual în care ne aflăm. De asemenea, un alt element important de subliniat este acela potrivit căruia a ne expune public vulnerabilitățile nu reprezintă un semn de slăbiciune, ci, mai degrabă, o formă de conștientizare a propriei ființe, precum și a propriei sănătății psihice.
Anxietatea și depresia sunt inamici invizibili ai prezentului, însă simplul fapt că nu pot fi reperați în plan fizic, nu înseamnă că ei nu există. Desigur, experiența lor nu e una dezirabilă, însă ambele trăiri sunt absolut firești într-un context dat (precum vremurile tulburi pe care le traversăm); de aceea, chiar dacă nu suntem în postura de a le simți pe propria piele, este eminamente necesar să le fim sprijin celor din jur care chiar au nevoie de noi.
Sfatul lui Bell pentru noi toți este apelăm, cu încredere, fie la un prieten, fie la un psiholog, psihoterapeut ori psihiatru, ori de câte ori simțim nevoia să dăm un răspuns problemelor și dificultăților pe care le traversăm.
Sănătatea mintală contează, ea dă tonul mecanismelor interioare, de aceea, așa cum avem grijă de corpul nostru fizic, suntem datori, individual, să ne îngrijim inclusiv spiritual. Suntem în secolul XXI, iar stigma de a apela la servicii de psihoterapie ori psihiatrice este una destul de mare. Cu toate acestea, în lipsa unor politici publice ori chiar a unor semnale de alarmă trase de personalități, numărul celor ce au nevoie imediată de tratament sau de terapie crește exponențial. Așadar, haideți să fim umani și să ne ajutăm unii pe ceilalți, pentru ca starea de bine să fie un element indispensabil, și nu o excepție!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
