„Supraviețuire“ – exact așa am putea numi testul la care relațiile sunt supuse pe durata pandemiei de COVID-19. A sta sub același acoperiș un număr infinit de zile, alături de partenerul de viață și de copii, fără a avea posibilitatea de a părăsi incinta, poate fi, fără doar și poate, o probă pe care doar dacă avem o strategie și un fundament foarte bun o putem depăși. Înainte de toate, este important de știut că vom trece prin stări mai bune și prin altele mai puțin bune, că vom avea în vizor doar defectele celuilalt, că ne vom supăra pentru orice imperfecțiune și că, indiferent de situație, nu este cazul să ne pierdem cumpătul. În celălalt taler al balanței, merită să punem gândul că a venit momentul să ne bucurăm de noi, de prezența celuilalt, fără să mai stăm cu ochii ațintiți pe ceas, de teamă că întârziem la serviciu sau că trebuie să ducem copiii la școală.
Putem alege în care dintre cele două tabere vrem să ne situăm. Ideal ar fi să tratăm situația cu maximă maturitate, blândețe și afecțiune unul față de celălalt. În tot acest tăvălug în care rolurile ni se multiplică, este indicat să ne reamintim că ne aflăm într-un parteneriat și că împreună putem face ca lucrurile să decurgă mai ușor – dacă suntem receptivi la organizare și la structură.
Experții în psihologia relației și mai ales cei interesați de relațiile de cuplu ne recomandă să fim atenți la comportamentele automate și să înlocuim reacțiile impulsive cu acțiuni conștiente și bine gândite. Iată ce înseamnă asta mai exact:
1. Să renunțăm la critică
Specialiștii ne atrag atenția că, dacă avem tendința de a ne critica partenerul, să facem în așa fel încât să transformăm critica în apreciere. Ashley Willis (specialistă relațional și corealizator al podcast-ului „Naked Marriage“, pe care-l prezintă alături de soțul său, Dave) subliniază că este momentul să găsim punctele pozitive ale celuilalt. Oricât de ușor ne-ar fi să ținem scorul punctelor slabe ale partenerului, vânătoarea de defecte nu ajută, ci mai degrabă este nevoie de o reconversie către pozitivism. De asemenea, Helen Lakelly Hunt (cea care, alături de soțul său, Harville Hendrix, a dezvoltat metoda Imago, ambii fiind autorii câtorva lucrări de referință în domeniul psihoterapiei relaționale, printre care Spațiul dintre noi și Împreună la bine și la greu) ne îndeamnă ca, înainte de a merge la culcare, să-i transmitem partenerului trei lucruri pe care le-am apreciat la el în acea zi – lucruri obișnuite, dar care să arate contribuția partenerului la starea de bine (a noastră sau a întregii familii).
2. Să fim mai degrabă curioși, decât furioși
Este foarte posibil să nu fim pe aceeași „frecvență“ în aceste zile, chiar dacă ne numim „jumătăți“ și ar trebui să formăm un întreg. Și este de înțeles, pentru că fiecare resimte stresul în felul său (unii dintre noi se exteriorizează, pe când alții, din contră, se închid în propria carapace). Expertul relațional Helen Lakelly Hunt subliniază că „stresul evidențiază abilitățile de relaționare, dar și lipsa acestora“. În angajarea unui dialog, este important să stabilim, încă de la început, cine are rolul emițătorului și cine îl are pe cel al receptorului, astfel încât să nu se creeze haos ori să se ajungă inevitabil la un schimb de tonalități, în care stresul să scoată de sub preș toate nemulțumirile strânse și nerostite până la acel moment. În acest sens, Harville Hendrix menționează că „ascultarea este cel mai rar lucru pe care oamenii îl fac, mai ales când sunt stresați“. Este important să fim curioși vizavi de ceea ce se întâmplă în mintea și sufletul partenerului, înainte de a deveni furioși din cauză că, poate, nu are aceleași reacții la trăirile comune.
3. Să catalogăm drept firești sentimentele ce ne încearcă, în privința pandemiei
Fiecare om vine din trecut cu un bagaj de cunoștințe, sentimente și reacții. Este sănătos să ni le înțelegem și să ni le acceptăm unul celuilalt, pentru că unicitatea noastră face ca felul în care reacționăm atunci când simțim bucurie, teamă, pericol etc. să fie diferit. Nu ne putem critica partenerul că nu a avut o anumită reacție la coronavirus, întrucât – așa cum precizează și Julie Gottman (coautoarea cărților De la ceartă la dialog și Viața în doi când suntem trei), „percepem informația în mod diferit“. Ceea ce ne sfătuiesc experții relaționali este să practicăm ascultarea activă și să discutăm despre ceea ce simțim. Cuplul Hendrix și Lakelly Hunt nominalizează acest tip de dialog drept „conversații sigure“ – menite să reducă stresul și să creeze un spațiu sigur pentru conectare.
4. Să alocăm timp propriei persoane sau să-l negociem cu partenerul
Într-o familie în care există copii, a spune că putem rezerva măcar 30 de minute pentru noi înșine seamănă cu o utopie. Dificultatea aceasta e menționată și de către Ashley Willis. Și totuși, acel timp cu propria persoană înseamnă enorm pentru individualitatea proprie, înseamnă o întoarcere la origini, o regăsire, un moment de respiro înainte de un nou început. Este sănătos să facem acest lucru măcar o dată pe zi și, totodată, să încercăm un schimb cu partenerul, la treburile pentru care îl putem înlocui (și viceversa), cât timp petrecem noi timp cu copiii făcând diverse activități. Timpul pentru sine este o investiție foarte bună atât pentru relațiile de cuplu, cât și pentru cele de familie.
5. Să urmăm exemplul strămoșilor noștri
Traiul casnic ne poate aplatiza nevoia de cochetărie și de îngrijire. Chiar dacă am putea gândi că nu mai este cazul să ne străduim în acest moment, toate acele rutine și trucuri la care apelam înainte, când ieșeam din casă, ne dădeau un sentiment plăcut de încredere în sine. Este important să păstrăm aprinsă flacăra erotică în cuplu, după cum declară și Dave Willis. Drept urmare, este la fel de important să nu ne pierdem atuurile și atractivitatea sexuală, chiar dacă stăm împreună 24/7. Asta presupune să servim uneori cina în ținute elegante, exact așa cum se întâmpla în vremurile trecute la curțile regale, să ne dăm cu un strop de parfum și să nu uităm să scoatem din dulap vesela și tacâmurile de sărbătoare. Viața noastră aici și acum este cea mai importantă sărbătoare.
℗PUBLICITATE
6. Să ne planificăm timpul, însă nu foarte detaliat
Este indicat să avem o rutină, să ne păstrăm o oarecare rigurozitate în ceea ce facem în prezent, precum și programul pe care îl aveam înainte de izolare. Existența unui plan temporal creează ideea de normalitate, de ritm regulat, dă un sentiment de apartenență. Psihoterapeuții relaționali John și Julie Gottman ne sfătuiesc să creăm acest program în baza responsabilităților și a posibilităților fiecăruia dintre parteneri. De exemplu, John Gottman (din cauza problemelor de sănătate) nu poate părăsi locuința, așa că soția sa, Julie, este cea care se ocupă de aprovizionarea familiei. De asemenea, soții Willis au copii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani, iar pentru că Ashley este profesoară, se ocupă ea și de instruirea școlară a fiilor lor.
7. Să ne programăm certurile
Stresul, anxietatea, incertitudinile sunt doar câteva elemente ce compun ecuația simplă prin care putem ajunge inevitabil la ceartă. Soții Gottman ne recomandă un „model de conflict“ prin care să punem capăt unei situații divergente, atunci când aceasta degenerează: să amânăm discuția cel puțin o jumătate de oră, însă nu cu mai mult de 24 de ore. Astfel că, până la ora la care am stabilit să ne reluăm discuția, putem să găsi alte activități pentru a ne detensiona, după care putem reveni la ceea ce a declanșat neînțelegerea. Este ca o pauză instituită la momentul potrivit, înainte ca situația să escaladeze. Ne oferim puțin spațiu psihologic, pentru a ne liniști sistemul nervos și a repune în funcțiune cortexul prefrontal. Cartea Mindfulness urban a psihologului Gáspár György conține nenumărate strategii de autoreglare emoțională, precum și exerciții de curaj, compasiune și conectare.
8. Să ne „plimbăm“ argumentele în altă parte
Scânteile unei discuții în contradictoriu se pot aprinde extrem de facil, în condiții de stres. Și cum viteza de reacție ajunge să fie la fel de rapidă, avem de multe ori tendința să nu mai vedem problema pe de-a-ntregul. Mai mult decât atât, nici măcar nu ne mai gândim că avem primprejur copii, cărora nu le va face bine să ne audă certurile și neînțelegerile. Înainte de a-i răspunde partenerului, este important să verbalizăm în gând ceea ce avem de argumentat și, potrivit sfaturilor lui Ashley Willis, putem alege să facem o plimbare (prin grădină) cu partenerul sau să le dăm ceva de lucru copiilor înainte, pentru a putea redeschide apoi subiectul care ne macină. Soții Gottman obișnuiau să aibă aceste conversații dificile așezați pe podeaua din baie, pentru ca fiica lor să nu fie părtașă la ele. În situații de criză, ne protejăm relațiile și copiii cum putem mai bine, flexibilitatea și creativitatea fiind niște aliați de nădejde.
9. Să ne exprimăm nevoile
Deși ne considerăm o pereche, nu putem fi întotdeauna ying și yang. Nici nu putem avea pretenția ca celălalt să ne citească gândurile și să ne îndeplinească dorințele. Helen Lakelly Hunt precizează că „bărbații, pe de-o parte, sunt crescuți să-și suprime sentimentele, iar femeile, pe de altă parte, sunt învățate să aibă grijă de toți ceilalți; astfel că, nimeni nu mai știe cu exactitate ce-și dorește fiecare“. Însă, la nivel individual, cu toții ne dorim câte ceva. Și totuși, cum putem face așa încât să nu nutrim frustrări suplimentare? Simplu: verbalizându-ne dorințele, cu blândețe și cu sugestia ca ele să fie puse în practică de partener. Este un exercițiu pe care ar fi înțelept să-l facem zi de zi mai întâi cu noi înșine, pentru ca mai apoi să-i putem dezvălui și partenerului de viață nevoile și dorințele noastre. Femeilor le va fi mai greu, pentru că se vor simți vinovate din cauza mentalității în care au fost crescute. Dar, prin exercițiu și practică, se poate exersa orice formă de inteligență emoțională și de exprimare verbală.
10. Să respectăm noile legături invizibile
Este important să ne vedem partenerul drept o entitate distinctă, care are nevoie de atenție, iubire, timp etc. Practic, este nevoie să-l vedem asemănător modului în care-l priveam la începutul relației. Astfel, avem șansa să ne reîndrăgostim și să respectăm unicitatea omului pe care-l iubim. Când vrem să-l întrebăm ceva sau dorim să inițiem o discuție dificilă, este necesar să-l întrebăm dacă este dispus să poarte acea conversație și când anume ar fi momentul potrivit. Această metodă este susținută de către soții Hendrix și Lakelly Hunt, specificând importanța acestor granițe dintre parteneri și a respectului reciproc. O recomandare utilă de lectură este și cartea regretatei Janet Woititz, Intimitate zbuciumată. Autoarea ne învață cum să relaționăm cu sine, dar și cu partenerul (mai ales dacă unul dintre noi a crescut într-o familie disfuncțională).
11. Să îndrăznim să ne și amuzăm
Simțul umorului are un rol aparte în viața unui om, cu precădere în situații de criză. Detensionarea unei atmosfere apăsătoare prin umor poate fi soluția, atunci când nimic nu mai funcționează. Să începem prin a nu ne mai lua atât de tare în serios, să împletim ludicul cu banalul cotidian și să ne rezervăm timp pentru o porție sănătoasă de râs în cuplu. Nu numai că vom fi mai puțin stresați, ci ne vom apropia mai tare de partener (cu amendamentul că hazul nu trebuie să fie unilateral sau acid, în niciun caz la adresa celuilalt). Terapeutul relațional Esther Perel (autoarea cărții Inteligența erotică) subliniază în mod repetat importanta umorului și a râsului, ca tehnică de reducere a stresului și anxietății. S-ar putea să nu ne vină a râde când suntem în carantină, dar sănătatea noastră emoțională și mintală necesită o astfel de abordare. (Nici pe mâini nu ne „venea“ să se spălăm prea des și, totuși, am învățat să o facem.)
Oricum am proceda în tot acest timp, merită construit în așa fel încât să ne facem viața mai sănătoasă, măcar în interiorul căminului (dacă în afara lui totul este nesigur și pus sub semnul îndoielii). Putem reuși, dacă gândim în perspectivă, dacă suntem sinceri cu noi înșine și cu partenerii noștri. Reconfigurarea traseului vieții ține și de felul în care ne ghidăm volanul. Iar aici, responsabilitatea se află doar în mâinile noastre. Avem suficient timp să ne radiografiem sistemul relațional și să ne plănuim viitorul, dar și să ajustăm ceea ce poate fi adus pe drumul cel bun – ca să putem numi „acasă“ spațiul sigur și cald în care îi găsim pe cei dragi și ne regăsim și pe noi înșine.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
