După ce a cochetat câțiva ani cu jurnalismul, Adina Rosetti a debutat ca scriitoare cu romanul Deadline. În ultimii ani, a publicat mai multe cărți pentru copii, printre care o serie având în centru un personaj devenit emblematic – Domnișoara Poimâine. Este una dintre fondatoarele De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, în cadrul căreia dezvoltă programe cultural-educaționale pentru copii, în special din mediile defavorizate. În restul timpului, Adina stă cu nasul prin cărți sau se distrează cu Clara și Anton, cei doi copii ai săi, acum adolescenți. La început de an, am stat de vorbă cu Adina despre povești, personaje, plăcerea lecturii și cum ne putem exersa creativitatea.
Cum devine cineva „inventatoare de povești“?
Cred că toți suntem „inventatori de povești“ în copilărie, fabulația mi se pare o stare naturală a oricărui copil, mai ales în perioada aia de grație care începe să se încheie odată cu înregimentarea școlară. Problema e cum redevine cineva inventator(oare) de povești. La mine, a fost destul de ușor să-mi redescopăr această stare după ce am devenit mamă și am fost – la început – nevoită să inventez povești pentru copiii mei, mai ales seara la culcare. Așa a apărut prima mea carte pentru copii, Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul. Apoi am descoperit că-mi place foarte mult și că poveștile cresc de la sine, au o viață proprie care are nevoie de câteva ingrediente pentru a se dezvolta: un strop de imaginație, multă curiozitate, bucuria de a întreba mereu „ce-ar fi dacă…?“.
Care sunt diferențele-cheie între o poveste pentru copii și o poveste pentru adulți?
În mod fundamental, nu e nicio diferență, orice poveste bună pentru copii cred că este o poveste bună și pentru adulți, iar regulile de bază ale storytelling-ului, ale unei construcții narative reușite, sunt aceleași, indiferent de vârsta căreia i se adresează o poveste. Invers, e adevărat, nu prea funcționează – nu orice poveste destinată adulților poate fi citită de copii, diferențele-cheie fiind temele și limbajul. Chiar și între vârsta preșcolară și cea școlară, cărțile pentru copii au lungimi diferite, o pondere text-ilustrații diferită și, desigur, un limbaj adaptat nivelului de înțelegere al vârstei respective. Mi se pare important să nu-i plictisești pe cititori, să-i amuzi, să-i surprinzi și să le vorbești pe limba lor, a copiilor de astăzi, să le strecori în poveste elemente din universul în care trăiesc și cu care pot să se identifice sau pot să relaționeze. Apoi, n-ar trebui să ne ferim de subiecte mari, importante, să le subestimăm inteligența și bogăția emoțională oferindu-le doar povestioare despre cățeluși cu părul creț sau fetițe cu rochițe roz. Copiii sunt foarte receptivi la absurd, umor, chiar suprarealism, și înțeleg mult mai multe decât ne place nouă să credem.
Care este cea mai frumoasă poveste pentru copii care ți-a fost citită în copilărie?
În mod inevitabil, răspunsul se leagă de persoanele care mi-au citit zeci de cărți, făcându-mi astfel copilăria magică. Încă îmi amintesc (și amintirea îmi provoacă o nostalgie și-un dor imens, pentru că le-am pierdut pe amândouă) vocea bunicii și a mamei. Una dintre lecturile mele preferate era volumul de versuri Întâmplări în grădina mea al Anei Blandiana – îl adoram pe motanul Arpagic! Acum câțiva ani, am avut bucuria s-o cunosc pe Ana Blandiana și să-mi dea un autograf pentru copiii mei pe un exemplar reeditat. Ah, și sunt încă îndrăgostită de Alice în Țara Minunilor, e cartea la care mă întorc cel mai des, o capodoperă de umor absurd cu atât de multe sensuri și substraturi.
De ce este important să le citim copiilor povești?
Pentru că, dacă noi nu le citim când sunt mici, foarte probabil le va fi mai greu să-și descopere singuri această plăcere mai târziu. Și apoi noi, adulții, ne vom plânge că generațiile noi nu mai citesc.
N-aș face nicio comparație cu alte arte, dar nu știu alt mod mai bun decât cititul pentru a ieși din propriile percepții limitate, din propria perspectivă mentală, din limitele micii felii de viață pe care o cunoști direct. În plus, cititul e mai ieftin decât călătoritul, plus că te poate purta și-n universuri paralele ori alternative…
Știm despre tine că ai o pasiune pentru vrăjitoare, dragoni și spiriduși neastâmpărați – cum le putem cultiva copiilor pasiunea pentru lectură și cititul din plăcere?
℗PUBLICITATE
Din experiență, spun că e o misiune destul de grea, dacă ei nu-și doresc asta. Există copii pasionați în mod natural de lectură și copii care au cu totul alte preocupări. Cei din prima categorie se descurcă singuri, cu cei din a doua categorie avem mai mult de furcă.
Sunt o grămadă de articole și sfaturi pe această temă și toate funcționează într-o anumită măsură, dar doar într-o anumită măsură și nu la toți copiii la fel. În mod natural, copiii sunt atrași de povești, iar acum pot găsi poveștile într-o varietate uriașă de forme și de medii – și un joc video are la bază tot o poveste, și un TikTok-er, în felul lui, spune o poveste. Cititul „tradițional“ pe hârtie cere o anumită răbdare și o capacitate exersată de a amâna recompensa imediată – trebuie să parcurgi câteva sute de pagini pentru a afla finalul poveștii și pentru a așeza toate piesele puzzle-ului. Cred că i-am putea apropia de cărți pe copiii care n-au chef să citească, alegându-le cărți care să aibă legătură cu un subiect sau un interes de-al lor, fie că e vorba de istorie, sport, astronomie sau… Minecraft.
Ții și cursuri de storytelling și scriere creativă, spune-ne mai multe despre aceste activități ale tale.
Țin aceste ateliere pentru copii de aproape zece ani, în diverse medii și diverse formate, fie ateliere separate, pornind de la una dintre cărțile mele, fie module cu mai multe sesiuni de literatură și scriere creativă. Am lucrat și cu copii romi din Ferentari, și cu elevi ai unor școli private luxoase, și cu copii din diaspora românească, și din mediul rural (mai ales în cadrul proiectelor Asociației De Basm, din care fac parte), și fizic, și online. Cred că lucrul de la care pornesc întotdeauna, în orice tip de atelier aș ține, este să ascult ce au copiii de zis, eliberați de frica de eșec și de răspunsuri „greșite“. Altfel, cursurile mele nu urmăresc să-i transforme pe copii în scriitori, ci doar să-i familiarizeze cu instrumentele scrisului, să le deschidă orizonturi noi, să-i ajute să-și găsească felul cel mai potrivit pentru a-și exprima ideile, emoțiile și poveștile care fac parte din universul lor plin de imaginație.
Ce mesaj ai pentru copiii care spun că ei nu știu să „creeze“ povești? Este nevoie oare de o abilitate-cheie pentru asta?
Creativitatea se poate cultiva. Cu toții avem, când suntem copii, sâmburele ăsta de creativitate care vine, de fapt, din libertate. Din curiozitate, din spontaneitate, din spirit ludic, din faptul că încă nu punem lucrurile în cutiuțe cu etichete. O parte dintre lucrurile astea se pierd când creștem și, odată cu ele, se pierde și din creativitatea aia spontană, explozivă. Cursurile de creative writing pe care le fac cu copiii m-au învățat – în timp ce încercam să-i învăț asta pe ei! – că se poate scrie despre orice. Nu neapărat cu o miză înaltă, dar ca exercițiu creativ, de stimulare a imaginației. Împreună cu copiii am inventat povești despre banane și brelocuri găsite în ghiozdane, am intervievat personaje din povești sau chiar… muște celebre şi am scris jurnalul unui smartphone care prinde viață. Subiecte sunt peste tot în jur, trebuie doar să privești cu ochii larg deschiși și să-ți pui întrebarea aia de la care pornesc toate poveștile: „Ce-ar fi dacă…?“.
Care este obiectivul tău „măreț“ pentru 2024?
M-ați prins! Chiar n-am vreun obiectiv care să poată fi considerat „măreț“. Am doar mai multe obiective mărunte, așa m-am obișnuit de ceva ani, și le iau pe rând. Cele mai multe sunt legate de copiii mei, de exemplu, în 2024 „dăm“ bacul – folosesc pluralul puțin auto(ironic), desigur că eu voi fi doar pe margine, responsabilă cu susținerea, ceea ce totuși nu-i puțin lucru. Îmi doresc să am timp să lucrez la noua mea carte (de data asta, va fi un roman realist) și să continui să călătoresc prin lume. Poate să mă apuc, în sfârșit, serios de spaniolă, dar nu promit.
Ce mesaj le transmiți cititorilor tăi fideli?
Nu știu dacă am chiar ceea ce s-ar putea numi „cititori fideli“. Sunt copii care au citit mai multe cărți de-ale mele sau, poate, adulți care-mi urmăresc statusurile din social media și articolele, dar n-aș discrimina pe nimeni. Le-aș transmite tuturor cititorilor să nu uite că au fost, cândva, copii și lumea părea un loc frumos și magic, cu o mulțime de posibilități.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
