În România avem tot mai mulți psihoterapeuți, dar puțini dintre aceștia sunt formați în multiple forme de psihoterapie. Știința ne arată că într-un fel se lucrează în terapia individuală și într-un altul atunci când vorbim despre psihoterapia de cuplu și familie. În acest sens, am stat de vorbă cu psihoterapeuta Antoaneta Bunea. Formată în psihoterapia cognitiv-comportamentală, în psihoterapia sistemică și terapia relațională imago, Antoaneta a avut posibilitatea să practice diferite metode de lucru și să vadă mai bine diferențele dintre terapia individuală și cea de cuplu ori de familie.
Cum se vede o ședință de terapie reușită prin ochii unui psihoterapeut?
Am convingerea că nu sunt cu nimic mai specială decât restul oamenilor. Nu posed nici rețete, nici mai mulți neuroni sau puteri magice pe care restul lumii nu le are. Cred din suflet în puterea oamenilor de a se autodepăși, atât din experiența personală, cât și din cea profesională, iar prin această profesie de psihoterapeut mi-am propus să le ofer oamenilor metodele și direcția potrivită pentru a descoperi ce împlinire aduc cunoașterea, înțelegerea de sine și depășirea sănătoasă a situațiilor de viață. Din punctul meu de vedere, ședințele de terapie reușite sunt acele ședințe în care conduc sau îndrum persoana (persoanele) din fața mea în așa fel încât să aibă acele revelații sau „descoperiri“ de sine. Mi se par cele mai autentice, durabile și valoroase momente în terapie.
Prin ce diferă o ședință de terapie de cuplu de o ședință de terapie de familie?
Terapia de familie este o abordare psihoterapeutică recunoscută care vizează, în principal, sistemul familial ca unitate socială. Terapia de familie (numită și terapie sistemică) permite membrilor familiei să-și exprime și să exploreze în siguranță gândurile și emoțiile dificile, să înțeleagă experiențele și perspectivele celorlalți, să perceapă nevoile celuilalt, să construiască puterea familiei și să facă schimbări semnificative în relațiile lor și în viața lor. În practica terapeutică, abordarea sistemică propune conectarea tuturor indivizilor unui sistem – cuplu, familie, prieteni – care interacționează între ei. Terapia sistemică nu este așadar interesată de trecutul indivizilor și de multiplele cauze care le-ar putea explica dificultățile, simptomele, emoțiile, ci de comunicarea și relațiile pe care indivizii le au între ei în viața lor cotidiană actuală, de rolurile pe care le joacă în cadrul familiei, în cuplu, de funcțiile pe care și le asumă și de identitățile multiple care-i definesc în relație cu ceilalți. Terapeutul poate primi apoi o singură persoană sau un cuplu ori poate primi întreaga familie. Dar poate alege, de asemenea, în anumite ședințe, să primească un singur sub-sistem (al părinților, de exemplu) sau cel al copiilor (frații) sau chiar sub-sistemul conjugal (când este vorba de probleme care privesc doar cuplul) și poate reuni sistemul în întregime la următoarea sesiune.
Spre deosebire de terapia relațională imago, unde se lucrează numai cu cei doi parteneri de cuplu, față în față (în terapia clasică, poziția tuturor este față în față cu terapeutul) și nu separat. Niciodată separat. Pentru că în experiența reciprocă a călătoriei către a deveni un cuplu conștient este nevoie de doi. Mereu. Prezenți. Implicați.
Care sunt metodele tale preferate când vine vorba despre psihoterapie?
Când vine vorba despre psihoterapie individuală, sunt o enciclopedie de metode culese din diferitele mele specializări. În funcție de problematica clientului meu, aplic ce i se potrivește și are nevoie. Nu am o metodă preferată, dar aplic cu mare plăcere tehnici din terapia schemelor, terapie centrată pe compasiune și, desigur, terapia cognitiv-comportamentală mai ales, fiind formarea mea de bază. În ceea ce privește terapia de cuplu, cu siguranță preferata mea este terapia relațională imago.
Dacă ar fi să faci o sugestie psihologică tuturor cuplurilor, care ar fi aceasta?
Ar fi așa multe de zis, însă mă voi limita la două sugestii. Prima ar fi să vă purtați ca doi buni prieteni. Cu alte cuvinte, relația voastră să fie bazată pe respect, afecțiune și empatie. Acordați o mare atenție lucrurilor care se întâmplă în viața celuilalt și asta vă va aduce conexiune emoțională. De exemplu, atunci când dezbateți neînțelegeri, rostiți cel puțin trei remarci pozitive pentru fiecare observație negativă. Și un mic secret: faceți zilnic minimum trei aprecieri unul către celălalt. A doua sugestie ar fi să vă gestionați conflictele constructiv și gentil. Admiteți că, în orice relație, conflictele sunt inevitabile și că anumite probleme nu-și vor găsi niciodată rezolvare și nu vor dispărea. Dar ăsta nu este un motiv să înțepeniți în poziții adverse. Continuați să vorbiți unul cu celălalt despre disputele voastre. Ascultați respectuos perspectiva celuilalt și faceți compromisuri care să vă mulțumească pe amândoi.
Cum arată în viziunea ta o relație de cuplu fericită?
În viziunea mea, o relație de cuplu reușită ar trebui să aibă câteva ingrediente: exprimarea iubirii; exprimarea afectelor pozitive (umor, afecțiune, căldură etc.) cu accent pe momentele bune; partenerii să insiste pe abilitatea de a comunica împreună, folosind cuvinte ca „noi“, „al nostru“, mai rar cu „al meu“ sau „eu“ (ei nefiind entități separate). Din punctul meu de vedere, comunicarea este cheia principală: discuții despre relație în mod pozitiv și entuziast, în loc de lipsă de energie și negativism, dezvăluiri intime despre ei înșiși; și, nu în ultimul rând, clădirea unei vieți pline de sens, valori și semnificații comune. Adică, în mai puține cuvinte, un parteneriat conștient.
℗PUBLICITATE
Cum ne dăm seama că suntem în relația de cuplu potrivită?
Calitatea relației de cuplu influențează sănătatea noastră fizică, rezistența la boli, longevitatea, îmbunătățind diferite dimensiuni ale sănătății mintale a fiecărui partener. Relațiile fericite pot să reducă în mod semnificativ depresia, anxietatea, dependențele și multe altele. O relație nepotrivită afectează bunăstarea cognitivă și emoțională a partenerilor, dar și a copiilor lor. De aceea, relația contează enorm în viața partenerilor, a copiilor și în comunitatea largă.
Ador conceptul imago de „Spațiul-dintre“, adică acel spațiu sacru creat cu partenerul de viață. Dacă facem efortul de a crea acest tip de spațiu, nu numai că simțim că suntem în relația potrivită, dar vom clădi relația visurilor noastre și vom evolua ca indivizi până la a deveni mai maturi, mai sănătoși și mai împliniți.
Cum știm că este mai bine să încheiem o relație?
Când nu mai există nici o emoție pozitivă și e prea multă negativitate.
Care sunt cele mai grele încercări pentru cupluri la modul general?
Aici putem avea nenumărate problematici. Cu ce mă confrunt eu cel mai des în cabinet sunt: restabilirea conexiunii relaționale, după o aventură extraconjugală; pierderea interesului pentru sex și romantism; certuri legate de treburi gospodărești și finanțe; certuri legate de creșterea copiilor; pierderea jobului, a identității sau a visurilor de o viață; probleme de sănătate; munca excesivă; mânia și resentimentele acumulate multă vreme.
Ce te-a determinat să alegi specializarea în terapia relațională imago?
Cu aproximativ opt ani înainte să aleg specializarea în terapia relațională imago, am făcut formare în terapia sistemică: cuplu, familie, copil și aplicam des ca tehnică de cuplu metoda Gottman. Mereu am simțit o nevoie acută de „altceva“ și am vrut să am mai multă bază și informație specifică terapiei de cuplu, pentru că „îmi lipsea ceva“ în acest sens. Întâmplător am dat peste un anunț legat de această formare și m-am înscris imediat. Este una dintre cele mai inspirate decizii instantanee pe care le-am luat în sens educațional.
Care este cartea despre psihologia relațiilor pe care o recomanzi tuturor cuplurilor?
Le recomand Jurnal de cuplu – Primește iubirea pe care o dorești, de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt pentru lucrul efectiv în terapie. Dar și Căsnicia, pe roate sau pe butuci? de dr. John Gottman și, mai nou, Acceptă iubirea, tot de soții Hendrix și Hunt – ambele apariții publicate de Editura Pagina de Psihologie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
