fbpx
skip to Main Content
Câteva Adevăruri Despre Psihodramă: Forța Psihoterapiei în Grup și Puterea Relațiilor

Psihodrama clasică a fost concepută de Jacob Levi Moreno începând cu mijlocul anilor 1930, ca o explorare științifică a adevărurilor personale subiective prin metode de inspirație dramatică. Însăși terminologia care fundamentează această formă de psihoterapie și viziune despre personalitate este amprentată cu termeni teatrali. Această terminologie, și mai ales sufixul „dramă“ provoacă în mintea oamenilor o nefericită asociere cu tragediile, cu exhibiționismul, cu reacțiile exagerate și inautentice, adică cu opusul prescripțiilor unui comportament decent și dezirabil social. Mai mult, a spune despre cineva că joacă doar un rol poate fi un fel de acuzație de ipocrizie, de falsitate, de înșelăciune. De aceea oamenii sunt oarecum reticenți în a se implica în activități legate de „dramă“ altfel decât ca spectatori de la distanță.

În plus, în România contemporană, există o reținere majoră față de explorarea propriei lumi interioare în cadrul unui grup. Cei mai mulți clienți ai psihoterapiilor le preferă pe cele individuale, deoarece încă mai sunt tributari concepției „Ce o să zică lumea despre mine?“. Nu cunosc beneficiile participării la un grup de psihodramă: locul în care fiecare participant are experienţa acelei funcţii nutritive şi de susţinere ce coagulează subiectivitatea şi dau individului senzaţia de a-i fi bine sau a-i fi rău în lume.

Care sunt mecanismele care determină schimbarea în psihodramă?

Teoria psihodramatică oferă o viziune asupra mecanismelor schimbării comportamentale: expresivitatea, ruperea scenariului, relaţia interactivă Eu actor – Eu observator şi restructurarea teatrului intern individual. Aceste mecanisme au capacitatea de a susţine procesele psihologice semnificative în producerea schimbării modului de funcţionare a persoanei. Expresivitatea orientează persoanele spre comportamente clare şi de comunicare şi este atinsă prin aplicarea consecventă a patru principii:

  • reprezentările scenice şi evenimentele grupului sunt precis structurate şi produc dinamici care activează persoanele în globalitatea lor,
  • fiecare activitate este structurată conform posibilităţilor şi nevoilor persoanelor implicate, în scopul reducerii anxietăţii, tensiunii şi rezistenţelor şi al promovării spontaneităţii;
  • respectarea regulii circularităţii prin care se conferă fiecărui membru un timp şi un spaţiu al autoexprimării, o distribuire simetrică a participărilor individuale;
  • promovarea şi garantarea subiectivităţii: tot ce exprimă persoana este un adevăr ce trebuie cunoscut şi luat în seamă.

În cadrul psihodramei, participarea repetată a clientului la contexte de noutate care îl solicită să ofere răspunsuri noiinventate atunci şi acolo, elaborate pe baza resurselor spontane şi creative, determină „ruperea scenariului“ său. În acest mod, se urmăreşte o căutare continuă de organizare a comportamentului în forme inedite, mobile, flexibile, aflate la polul opus repetitivităţii şi conservării modalităţilor de acţiune cunoscute şi previzibile, adică se urmăreşte schimbarea. Dar, situaţia psihodramatică în care într-adevăr se produce inevitabil ruperea scenariului şi apare la lumină cu forţă în interiorul persoanei un nou adevăr, este cea creată prin aplicarea tehnicii inversiunii de rol.

Este necesar ca acţiunile psihodramatice să fie capabile să provoace autoobservarea, reflectarea şi conştientizarea trăirii derivate din activarea energiei şi transformarea ei în experienţă. În limbaj psihodramatic, se poate afirma că, iniţial, metoda psihodramatică mobilizează Eul actor (locul percepţiilor, emoţiilor, contactului, memoriei afective sau corporale) şi apoi Eul observator (sediul reflecţiei, definirii, memoriei şi al comunicării cu ceilalţi). Sarcina terapeutică constă în a ţine activ nucleul energetic într-un mod vivace şi organizat (pentru Eul actor), de a stimula și valoriza capacitatea de autoobservare (pentru Eul observator) şi de a activa relaţia dintre cele două Euri, pentru a se produce roluri adecvate la nevoile și resursele persoanei şi al cerinţele contextului.

℗PUBLICITATE


Teatrul intern individual cuprinde personajele interiorizate de-a lungul vieţii, constituite ca „alţii semnificativi“, cu funcţia de captare a forţelor emoţionale. Personajele teatrului intern se împart în obiecte amabile sau în obiecte detestabile şi devin puncte de referinţă ce stimulează, vitalizează, ori inhibă şi mortifică persoana. Componenţa iniţială a teatrului intern poate fi reprezentată de suferinţele relaţionale din diversele medii sociale. Modificarea jocurilor relaţionale din interiorul acestor nuclee poate fi urmată de o analiză sociometrică a structurii relaţionale pentru respectivul atom. Drumul psihodramatic conduce la o componenţă a unui teatru intern suficient de numeros şi de variat, cu o distribuţie funcţională a sentimentelor clare, distincte, uneori conflictuale, dar nu confuze sau ambigue.

De ce alege un terapeut să lucreze cu psihodrama?

În ceea ce privește modelele de intervenție psihologică, majoritatea practicienilor în psihoterapie au ales acea metodă care se potrivea cel mai bine cu structurile de personalitate anterioare formării lor profesionale. Astfel, de exemplu, dacă au ales terapia cognitiv-comportamentală, cea mai în vogă în acest moment, este limpede că preferă aspectele predominant raționale ale terapiei în defavoarea celor emoționale sau relaționale. Pentru mulți psihoterapeuți este mai ușor și mai simplu să aplice niște tehnici învățate în cadrul formării, ca un fel de rețetă algoritmică pentru fiecare simptom sau problemă, decât să se adapteze la client în ansamblul lui de fiecare dată când pătrunde în cabinet.

Și mai e un aspect: metodologia de cercetare științifică în psihodramă nu prea există. Sunt greu de cuantificat obiectiv rezultatele, adică – spontaneitatea, autonomia, calitatea relațiilor, afectivitatea clienților, mai ales datorită subiectivității lor și faptului că tehnicile proiective sau psihometrice nu sunt suficient de potrivite pentru măsurarea efectelor psihodramei. Tocmai pentru că psihodrama acționează holistic și nu doar comportamental, restructurează structurile de personalitate într-un mod adaptativ pentru client, dar greu de măsurat pentru cercetător.

După părerea mea, ca ambasador al acestei forme de psihoterapie, cei care se specializează ca psihodramatiști și lucrează în domeniu o fac împotriva curentului, împotriva denumirii ei, împotriva prejudecăților și împotriva necunoașterii ei. O fac din pasiune și convingere! Câtă vreme circulă expresia că psihodrama ar fi „teatru cu nebuni“ nu are cum să fie larg acceptată.

Ramona Răducan

Ramona Răducan este lector la Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia, Facultatea De Drept și Științe Sociale. Este membru în Comisia de Cercetare ARP şi Comisia de psihologie clinică și psihoterapie, Filiala Timiș COPSI, membru în Centrul de Cercetări Calitative în Consiliere și Psihoterapie. În calitate de practician este director de psihodramă clasică și psihoterapeut autonom din 2013.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută