Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!
De la această sintagmă pornim azi către un subiect care este destul de discutat în zilele noastre, și anume comparația între copii. Se pare că se face din ce în ce mai auzită… din păcate, totuși! Dacă adulților nu le face bine aceasta, de ce credeți că ar fi pe placul celor mici? E greșit să cădem – ca părinți, educatori sau membri de familie – în capcana de a ne compara copiii cu cei ai vecinului sau cu colegii de grădiniță sau școală. Exemple precum: „Tu de ce nu ai putut face la fel?“ sau „Colegul tău a fost mai atent, tu de ce nu ai fost?“ ori „Ești mai obraznică decât fratele tău!“auzim la orice pas. Astfel de exemple negative (evident, deloc benefice) se pot da la nesfârșit. Este eronat să credem că-i impulsionăm să ajungă astfel la nivelul celuilalt.
Nu este indicat să te compari cu alte persoane sau să îți compari copilul cu un altul. Singura variantă în care îți este permis să compari este comparația cu propria persoană, în accepțiunea că este singura care poate da rezultate. Evoluția sau regresul se observă doar în relație cu tine, nu cu ceilalți. Și, oricum, resursele pe care le are fiecare nu sunt transmisibile, astfel încât copilul nu se contaminează cu posibilitățile intelectuale ale colegului de bancă sau de grădiniță. Ele, de orice natură ar fi, nu se iau prin atingere. Rezultatele fiecăruia în parte se îmbunătățesc doar atunci când sunt comparate cu cele obținute anterior de el însuși, nu de alții. „Înainte“ și „după“ este singura comparație care poate fi acceptată și care nu aduce odată cu ea frustrări.
Și atunci, dragi părinți, nu credeți că este suficient că sistemul de învățământ de multe ori nu este just și încurajează competiția și comparația între copii? Șchiopătează de ceva timp și susține aceste lucruri, deși aduc comportamente nocive în rândul elevilor. Ieșiți voi în față și strigați tare că fiecare copil este unic și că orice comparație care se face nu aduce aspecte pozitive. Din contră, vor apărea repercusiuni de ordin emoțional, care afectează cel mai mult copilul.
Comparațiile sunt fără sens și ar fi mult mai oportună înțelegerea capacității fiecărui copil de orice nivel, ba chiar a unicității propriei ființe, în deplină creștere și încurajare a manifestării acesteia. Copilul are nevoie să fie observat cum e la acel moment. Expresia „se putea și mai bine“ credeți că ajută? Va face pași înapoi, nu înainte. Îl va descuraja și-i va tăia orice poftă de a face lucruri. Îl compari pe copil, îl critici, te îndoiești de el.
Eliberați-vă de (pre)judecăți și supoziții și aveți încredere că, în fiecare moment, copiii sunt cea mai bună versiune a lor. Fiți recunoscători și acceptați dezvoltarea pe care și-o însușește fiecare în parte! Acceptați-i necondiționat! Nu le faceți copiilor voștri rănile educaționale pe care le-ați primit voi!
Pentru a avea un copil cu o inimă și o minte sănătoasă:
- Nu comparați punctele slabe ale unui copil cu punctele tari ale celuilalt.
- Nu uitați de realizările sale foarte bune.
- Nu îl distrageți pe copil de la pașii pe care i-a făcut înainte.
- Nu îl comparați cu alții, căci își va pierde încrederea în sine.
- Înțelegeți că el trebuie să fie bun pentru sine, nu pentru a impresiona în exterior.
Susținerea copilului, iubirea oferită fără limite, încurajarea comportamentelor pozitive, valorizarea copilului pe de-a-ntregul și nu fracționarea lui în funcție de rezultatele școlare sunt modalități de apropiere de propriii copii. Toate acestea la un loc pot reprezenta punți, care conduc la rezultatele mult așteptate de ambii parteneri implicați în educație: părintele, respectiv, copilul.
Căutați cuvintele care pot stimula copilul și care nu îl abat din drumul său. Nu vă pierdeți în comparații! Lăsați vocile negative în urmă, fiți altfel pentru copilul vostru! Rostiți încurajări și aprecieri. Nu-i tăiați aripile!
Exemple de remarci pozitive:
- „Chiar ai muncit mult făcând curățenie în casă!“
- „Ai avut un comportament frumos față de prietenul tău!“
- „Tare ordonat ai lucrat azi temele la birou!“
- „Sunt mândră pentru că ai progresat!
Îmi aduc aminte de însemnările cu culoare roșie, scoțând în față greșelile făcute de mine în lucrările de evaluare. Am ajuns să sesizăm foarte ușor greșeala și să nu subliniem nimic din ce este bun. Tactica, dacă ar fi schimbată în școala din zilele noastre, ar ajuta enorm. Abordarea, dacă ar fi diferită și dacă am evidenția efortul depus, copilul s-ar dezvolta continuu, prin perseverență.