Skip to content

Realitatea digitală (social media, platformele de jocuri sau aplicațiile de transmitere a mesajelor text) are un rol extrem de important, critic ar spune psihologii, în dezvoltarea și formarea adolescenților. Subiectul devine din ce în ce mai important, mai ales că trăim într-o perioadă în care digitalul pare să înlocuiască umanul pe multe paliere ale vieții.

Prin urmare, psihologii, părinții, chiar și adolescenții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care universul digital afectează echilibrul emoțional al tinerilor de până în 20 de ani.

Știm deja că adolescența se manifestă și printr-o instabilitate emoțională, caracterizată de un vârf al simptomelor de anxietate (de exemplu, unul din trei adolescenți experimentează niveluri de anxietate stresante și dăunătoare până la vârsta de 18 ani). Cu toate acestea, rezultatele cercetărilor privind legătura dintre utilizarea mediilor digitale și anxietate au fost mixte, subliniind importanța examinării nuanțelor vulnerabilităților individuale și a modelelor de comportament social online și offline.

De ce folosesc adolescenții mijloacele digitale?

Mai presus de frecvența cu care adolescenții folosesc mijloacele digitale, psihologii par să fie mai interesați de motivele pentru care o fac și, de aceea, au fost dezvoltate o serie de studii menite să explice de ce adolescenții preferă să comunice mai degrabă folosind tehnologia decât interacționând față în față.

„Am constatat că unii adolescenți preferă în mod categoric utilizarea mijloacelor digitale în detrimentul conversațiilor față în față. Această preferință ar putea fi determinată de faptul că platformele online oferă o mai mare posibilitate de control decât interacțiunile în persoană – este mai ușor să planificăm ce să spunem, avem timp să ne gândim la răspunsurile noastre și să ne adaptăm la modul în care ne prezentăm celorlalți“, explică specialiștii citați de publicația Psychology Today.

℗PUBLICITATE



S-a constatat că acest mod de a conversa este mai degrabă preferat de persoanele cu dificultăți de reglare a emoțiilor. În plus, ani întregi de cercetare au demonstrat că aceste dificultăți stau la baza anxietății ridicate manifestate de tineri, iar capacitatea de reglare a emoțiilor în creier se dezvoltă tocmai în timpul adolescenței. Capacitățile noastre de autoreglare sunt modelate și îmbunătățite prin practică, prin interacțiuni sociale obișnuite în timpul cărora ne exprimăm gândurile și emoțiile. Astfel, prea puține experiențe față în față pot împiedica îmbunătățirea reglării emoțiilor.

Ca o consecință, adolescenții care preferă în mod obișnuit mediile digitale pot pierde oportunități de a-și perfecționa abilitățile sociale și de a se antrena în gestionarea propriilor emoții în interacțiuni reale.

Comunicarea digitală folosită cu rost și echilibru

Așa cum se întâmplă de fiecare dată când se dezbate o temă controversată, cum este și aceasta a folosirii în exces a mediilor digitale, psihologii explică foarte clar că echilibrul trebuie să fie cel care primează.

„Folosim termenul «echilibru» mai degrabă decât cel de «restricții», deoarece timpul petrecut online de adolescenți este o realitate comună a zilelor noastre. Restricția nu ar face altceva decât să nască frustrare și marginalizare. Folositor ar fi, de fapt, ca adolescentul să fie ajutat să-și dea seama cât de mult are nevoie de folosirea mediilor digitale în realitatea lui și să crească emoțional până într-acolo încât să câștige capacitatea de a-și impune propriile limite, iar acest lucru poartă numele de «alfabetizare digitală». Mai mult decât atât, ar trebui să fim realiști și să recunoaștem că nu întotdeauna este posibilă comunicarea personală, iar în aceste cazuri este important ca adolescenții să fie sfătuiți să folosească aplicații care mențin comunicarea în timp real (cum ar fi apelurile vocale sau FaceTime), deoarece acestea seamănă mai mult cu interacțiunile față în față“, conchid specialiștii citați de publicația Psychology Today.


Citește și:

Ileana Voicu Ghinea, absolventă a Facultății de Jurnalism, și-a început cariera în presă în 2004 la Revista Apropo și a colaborat cu Revista Pro TV Magazin. A trecut pe online în 2008 la Eva.ro, apoi a preluat conducerea editorială a Unica.ro în 2010. Ulterior, a fost implicată în proiecte precum viva.ro, avantaje.ro și bravonet.ro. În 2018, s-a alăturat echipei Radio ZU ca PR, după o perioadă de redactor online. În prezent, este invitat permanent în emisiunea „Frătzi află tot“ de la Metropola TV.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0