Sunt unul dintre psihologii care cred în existența copilului interior, o parte a sufletului nostru care este plină de energie și de vitalitate, dar pe care adesea omitem să o scoatem la iveală de teamă că „nu se cade, la vârsta noastră“ sau „că ne-am putea face de râs“.
Observațiile mele clinice îmi arată că părinții sau îngrijitorii care au pierdut conexiunea cu copilul lor invizibil se bucură mai puțin de viață și întâmpină, de asemenea, mai multe dificultăți atunci când vine vorba despre crearea unei conexiuni sigure cu copiii lor. Cu alte cuvinte, am putea spune că lipsa unei conexiuni cu această parte ludică din noi are efecte nefaste nu doar asupra propriei persoane, dar și asupra generațiilor viitoare.
Joaca este limbajul universal al copilăriei
Și tot joaca reprezintă una dintre cele mai semnificative îndeletniciri ale copiilor. Atunci când cei mici se implică în aceste activități distractive, își dezvoltă câteva dintre trăsături psihologice esențiale în viață:
- imaginația – prin stabilirea de intenții;
- încrederea în sine – prin puterea de creație;
- inteligența relațională – prin interacțiunea cu ceilalți participanți la joc;
- inteligența cognitivă – prin soluționarea de provocări; și nu în ultimul rând sentimentul de apartenență și de iubire – prin colaborarea directă cu părinții, bunicii sau alți adulți responsabili de îngrijirea lor.
Cu toate acestea, pe măsură ce copiii ajung la grădiniță și mai apoi la școală, joaca liberă și distracția se numără printre principalele lucruri care dispar din relația cu părinții lor, acestea ajungând, în cel mai fericit caz, la coada listei de priorități. Părinții și educatorii pun un accent tot mai crescut asupra limitării comportamentelor de relaxare și canalizează atenția copiilor spre învățarea de limbi străine, dobândirea scrisului și a calculului, utilizarea unor instrumente muzicale sau participarea la variate competiții sportive. Deprinderi utile și necesare, dar nu mai importante decât joaca și distracția.
Legătura cu copilul interior
Joaca cu copilul și cea dintre părinți (dintre mama și tata) nu se referă doar la fi împreună, se referă la un mod aparte de conectare reciprocă. Când părinții se joacă cu copiii se dezvoltă sentimentul de siguranță și de devotament; iar când părinții se joacă împreună, la nivel de cuplu, se consolidează încrederea și intimitatea. Chit că ne hârjonim, ne jucăm cu păpușile, ridicăm un zmeu sau participăm la un joc de societate, oferim un alt sens relațiilor și cultivăm energia pozitivă la nivelul întregii familii. Noi, psihologii, descriem joaca ca fiind o îndeletnicire captivantă, în aparență fără vreun scop anume, care aduce bucurii și o suspendare a inhibițiilor și a sentimentului de trecere a timpului. Ba mai mult, noi toți, indiferent de vârstă, suntem făcuți să ne jucăm pentru tot restul vieții noastre, nu doar în pruncie.
℗PUBLICITATE
Prin urmare, este important să ne îngăduim permisiunea de a relua legătura cu copilul invizibil din noi, iar acesta va reveni treptat și sigur la viață (pe măsură ce ne lăsăm angrenați în activitățile ludice din familie). Joaca are această putere de a scoate la suprafață frumosul din noi, de a ne revitaliza relațiile cele mai importante și de a reaprinde pofta de viață.
Relațiile de familie se armonizează și devin mai vesele atunci când noi, adulții, ne amintim cât de importantă este joaca și ne dăm voie să ne implicăm în activități amuzante alături de copiii din viața noastră.
De aceea, dacă intenționăm să investim mai multă atenție în sănătatea emoțională și psihologică a familiei din care facem parte, joaca merită să devină o prioritate.
Iar dacă constatăm că joaca nu este punctul nostru forte, merită să facem din asta un obiectiv personal și să învățăm să redescoperim viața. Ca opțiuni de lectură în acest sens vă recomand titlurile: Ghidul copilului interior, Darul Prezenței conștiente și Mai bun decât părinții tăi.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
