Skip to content

Nu aș sfătui nicio femeie să se arunce cu capul înainte în brațele maternității. Nu e o idee bună să închizi ochii, să-ți oprești respirația și să sari. Sunt câteva lucruri la care trebuie să te gândești înainte, printre care – deloc neglijabilă – întrebarea: cum anume se potrivește copilul în planul tău de viață și dacă te simți pregătită (sau nu) să-l crești? În realitate, sunt nenumărate chestiuni la care e cazul să reflectezi, atunci când îți pui în gând să faci un copil. De exemplu, care îți sunt obiectivele de carieră, pe termen lung și scurt? În ce anume ai vrea cel mai mult să-ți investești timpul, talentul, energia și banii? În ce stare se află mariajul tău (dacă ai unul), precum și sistemul tău general de susținere? Care sunt presupunerile tale despre ce vei pierde și ce vei câștiga din această afacere? Cât de multă responsabilitate ești pregătită să-ți asumi? Cum veți decide, tu și partenerul tău, cât de mult timp veți aloca fiecare pentru îngrijirea copilului? Sunteți pregătiți, dacă e cazul, să creșteți un copil cu severe dizabilități emoționale sau fizice? Și lista poate continua…

Te confrunți cu cea mai importantă decizie a vieții tale

Dar, după ce toate aceste variabile sunt luate în considerare, decizia de a avea un copil necesită, în fond, o doză de credință. Sunt atât de mulți factori necunoscuți! Necunoscutul și incognoscibilul sunt o realitate, e adevărat, și se aplică și pentru alte decizii de viață – dar într-o măsură mult mai mică. Soțul tău, dacă ai unul, poate fi plin de surprize, dar măcar l-ai selectat cu multă grijă, de presupus, în urma unui proces de cunoaștere care ți-a dat suficient timp să faci o alegere informată. Însă acum trebuie să fii dispusă să crești copilul pe care soarta ți-l dă. Nu poți încerca unul pentru o vreme, pentru ca apoi să-l dai deoparte, dacă această mică ființă nu este cea pentru care credeai că ai semnat. Prin urmare, te confrunți cu cea mai importantă decizie a vieții tale, și totuși, nu te poți pregăti dinainte pentru realitatea care te așteaptă.

Mai mult decât atât, este imposibil să fii în întregime rațional în privința deciziei de a avea copii, indiferent cât de mult reflectezi asupra acestei chestiuni. O femeie poate face unul sau mai mulți copii din tot felul de considerente iraționale, inconștiente. Poate fi motivată de dorința de a-și duce mai departe genele, de a rămâne nemuritoare prin urmași, de a-și mulțumi propria mamă sau de a corespunde imaginii care constituie idealul familial. Poate că vrea un copil pentru a umple imensul gol din viața ei sau pentru că nu are nici cea mai vagă idee despre ce trebuie să facă cu viața ei și e terifiată de ideea de a încerca o profesie. Sau poate că vrea un copil ca să înlocuiască o pierdere anterioară, ca s-o întreacă pe sora ei mai mare, ca să-și aline singurătatea sau ca să-și păstreze soțul și să-l țină aproape de casă.

Lunga listă a temerilor și năzuințelor pe care le inspiră sarcina te poate face să clatini din cap cu exasperare, însă nenumărate femei se reproduc din tot felul de motive ignobile. Nu e vorba doar de adolescenți imaturi care concep copii în mod accidental sau nechibzuit. Și unii adulți educați fac același lucru. Dar cel mai important lucru este că nu există o legătură clară între motivele inconștiente care ne determină inițial și felul în care ajungem în cele din urmă să ne iubim și îngrijim copiii de-a lungul timpului. Și, desigur, aceste motive coexistă în combinație cu altele, mai pozitive, de a face copii.

Sheila, povestea a două mame

Sheila, una dintre cele mai împlinite mame pe care le cunosc, a rămas însărcinată pe când avea 19 ani. Era săracă și singură, dar și atât de imatură încât unicul motiv pentru care a păstrat copilul a fost că voia pe cineva care să aibă, într-adevăr, nevoie de ea. Locuia cu mama și bunica ei, iar cele trei femei, împreună cu alți membri de familie, au crescut acea fetiță nou-născută cu grozave dificultăți și cu o enormă iubire. Având suportul familiei sale, Sheila a terminat colegiul și a dobândit abilități IT, astfel încât să-și poată găsi o slujbă bună. Acum, un deceniu mai târziu, ea și fetița ei se descurcă excepțional de bine.

℗PUBLICITATE



Nu vreau să spun că e ok să aduci pe lume un copil, dacă îți lipsesc resursele necesare sau rețeaua de relații ca să ai grijă de el. În cazul Sheilei, familia și legăturile cu biserica locală erau suficient de puternice, astfel încât să-i ofere suportul de care avea nevoie – iar ea s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Dar am trăit destul cât să-nțeleg că nu am dreptul de a judeca cine ar trebui (sau nu) să aibă copii și să previzionez care va fi rezultatul. Mi-am reamintit recent acest lucru, citind descrierea pe care i-o face Erma Bombeck mamei sale: „Mama mea a fost crescută într-un orfelinat, s-a măritat la 14 ani și a rămas văduvă la 25, cu doi copii și o educație de patru clase.“ Erma Bombeck a fost o comoară națională, dar cine-ar fi socotit-o pe mama ei potrivită pentru a se reproduce, având în vedere doar aceste fapte de viață?

De asemenea, e bine de reținut că nu contează ce calificări personale în domeniul maternității se întâmplă să ai; poți fi sigură că vei fi surprinsă tu însăți când vei putea să faci față unor situații de care te-ai temut. Și, desigur, vei fi mai puțin pregătită decât ți-ai imaginat pentru alte contexte.

Extras din cartea Confesiunile unei mame imperfecte.


Citește și:

Dr. Harriet Lerner este unul dintre cei mai iubiți și mai respectați experți în relații din SUA. E un renumit specialist în psihologia feminină și în relațiile de familie. A lucrat ca psiholog la Menninger Clinic (Topeka, Kansas) vreme de peste două decenii. Este un distins orator, conduce seminare și activează ca psihoterapeut. A scris o serie de cărți devenite bestseller.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0