fbpx
skip to Main Content
Elevii Nu își Lasă Emoțiile La Ușă Când Intră în Clasă Dimineața. Interviu Cu Lila Vasilescu

Cu o curiozitate aparte, îndrăgostită de viață, cu multă încredere în puterea noastră interioară de a fi bine cu noi înșine și de a le face bine celor din jurul nostru, Lila Vasilescu (director al Fundației Verita) a inițiat proiecte și activități cu copiii din medii defavorizate, pornind de la convingerea că starea de prezență și de implicare a adulților ce lucrează cu acești copii este extrem de importantă. A descoperit pe drum empatia, compasiunea și nevoia de contribuție și așa s-a născut o comunitate frumoasă de oameni implicați și responsabili. Diferitele certificări, cursuri și retreat-uri la care a participat i-au întărit convingerea că se poate lucra cu acest instrument incredibil care este mintea umană. Despre toate acestea, dar și despre multe altele, în interviul de mai jos.

Ce înseamnă compasiunea în educație?

O să îți răspund cu un mic exercițiu de imaginație. Într-o școală în care educatorii ar primi suport și resurse pentru a avea mai multă compasiune pentru ei înșiși și pentru elevii lor:

Copiii noștri ar afla că este normal ca emoțiile să facă parte din viața noastră și ar învăța să le recunoască și să le gestioneze mai bine, influențând astfel în mod direct atât abilitățile esențiale pentru o viață sănătoasă, cât și rezultatele academice.

Educatorii noștri ar înțelege conexiunea directă dintre emoții și procesul de învățare, metodele de antrenare a atenției copiilor (abilitate fără de care procesul de învățare este mult îngreunat), precum și relevanța nivelului personal de stres în această meserie și necesitatea unor practici și unelte care să contribuie la sănătatea fizică, emoțională și mentală a educatorilor.

Școlile ar da prioritate dezvoltării relațiilor armonioase între elevi, dar și între cadrele didactice și am observa comunități educaționale bazate pe mai multă încredere, cooperare și compasiune.

Societatea noastră ar contribui la educarea unor copii mult mai conștienți de sine, mai rezilienți, mai motivați să învețe și mai capabili să devină adulți responsabili care să trăiască în mai multă armonie cu ei înșiși și cu cei din jur.

Noi credem că educația poate și chiar ar trebui dezvoltată în direcția cultivării valorilor și competențelor care conduc la o stare de bine, atât pentru fiecare individ în parte, cât și pentru societate în general – idee care câștigă rapid sprijinul unei mari varietăți de cercuri sociale.

În acest context, compasiunea se referă la cultivarea unui mod de relaționare cu sine, cu ceilalți și cu umanitatea în ansamblu, bazat pe sentimentele de bunăvoință, empatie și de preocupare, atât față de fericirea personală și a tuturor celorlalți, cât și față de suferința acestora.

Dr. James Heckman, un economist care a câștigat Premiul Nobel, susține includerea abilităților de viață în educație, aduce în prim-plan cercetările ce indică faptul că succesul în viață depinde de dobândirea acestor abilități (care sunt la fel de importante precum sunt rezultatele bune de la testele de aptitudini cognitive). Un număr din ce în ce mai mare de angajatori din foarte multe domenii recunosc importanța pe care o au competențele sociale, atunci când vine vorba de criteriile de angajare. 

Deoarece toți elevii și, de altfel, toate ființele umane percep diferit nivelurile de siguranță și amenințare, toți elevii pot beneficia de pe urma faptului că învață despre sistemul lor nervos și despre cum își pot regla nivelul de stres prin practici bazate pe corp și prin cultivarea „alfabetizării corporale“. 

Aceste practici le oferă elevilor instrumente pe care le pot avea oricând la îndemână pentru a face față stresului, unelte care pot fi folosite zilnic, reducând astfel hiper- și hipo-activitatea, ajutându-i în acest fel să fie mai bine pregătiți pentru activitatea de învățare. Aceste instrumente, care s-au dovedit foarte populare atât în rândul cadrelor didactice, cât și al elevilor, servesc, de asemenea, ca fundament decisiv pentru cultivarea ulterioară a conștientizării emoționale și a unui nivel mai ridicat de atenție.

Cum gestionează un educator ce respectă principiile compasiunii un conflict în care doi elevi se iau la harță?

Un educator format într-un program de educație socio-emoțională care pune accent pe importanța compasiunii în relația cu noi înșine și cu ceilalți înțelege că, în spatele oricărui comportament, există o serie de motive sau stimuli care au dus la acel comportament și, în cazul copiilor, acele motive pot varia de la nevoi fiziologice de bază nesatisfăcute, până la nevoi emoționale neglijate. Copiii nu își lasă emoțiile la ușă când intră în clasă dimineața. Încă se mai gândesc la cearta pe care au avut-o cu mama, la felul în care cineva a țipat la ei în autobuz sau la testul de matematică din acea zi. 

Educația socio-emoțională îi ajută pe elevi să înțeleagă că nu ajung la școală ca o pagină albă în fiecare dimineață, iar pe educatori îi motivează să lucreze cu această realitate în loc să pretindă că ea nu există.

Când apare un conflict între doi elevi, educatorul are o putere mare de gestionare a situației – în primul rând, prin atitudinea sa. Compasiunea se modelează. Nu le putem cere copiilor noștri să manifeste comportamente sau valori pe care noi înșine nu le putem modela.

Un educator care își păstrează calmul, nu ridică vocea și nu neagă emoțiile puternice de pe scena conflictuală are șansa de a se conecta cu cei doi elevi și a le oferi posibilitatea de a-și gestiona într-un mod mai înțelept situația și poate chiar folosi acel context pentru a genera o oportunitate de învățare.

În perioada stării de urgență s-a vorbit mult despre elevi și părinți, dar relativ puțin despre profesori. Cum au făcut față profesorii de la Verita School stresului și anxietății?

Profesorii – și nu doar cei de la Verita – s-au trezit peste noapte în fața unei situații complet noi și au trebuit să se adapteze extrem de rapid. Un educator bun are această superputere, ca să spun așa, de a se adapta la situații noi, întrucât sala de clasă este un mediu extrem de dinamic și spontan. Însă magia unui educator stă tocmai în conexiunea pe care o are cu elevii lui – și asta se întâmplă față în față, zi de zi. 

Starea de urgență a tăiat accesul la această conexiune, așa că educatorilor le-a fost greu să gestioneze această realitate. Însă au fost incredibil de creativi și rezilienți.

A fost greu, volumul de muncă a fost mai mare, întrucât noi am trecut la platforma de învățare online a doua zi după închiderea școlii și toți educatorii au fost nevoiți să folosească instrumente de predare online și să încerce să compenseze lipsa prezenței fizice cu sesiuni live din spatele ecranelor.

Am întrebat-o pe Julie (Iulia Dincă), una dintre profesoarele noastre, despre această experiența și am primit un răspuns destul de generos și clarificator, zic eu :

„Pentru mine, cel mai important în a face față stresului a fost să știu că echipa de la conducere este acolo pentru noi, de fiecare dată când avem nevoie. Fie cu un sfat, fie cu ajutor în crearea materialelor online sau cu susținere în comunicarea cu părinții – a fost de mare ajutor să știm că putem conta pe ei pentru orice.

Un alt mod de a face față stresului și anxietății a fost să mă bazez pe prietenii mei profesori. Noi, la Verita, avem o comunitate asemenea unei familii mari și știam că, atunci când nu mă simt foarte bine, pot să apelez la alt profesor ca să stăm de vorbă despre ce mă macină. Uneori, îi sunam doar ca să fiu ascultată și să povestesc cuiva, alteori, ca să primesc un sfat sau să văd lucrurile din perspectiva altei persoane. Dar mereu erau multe persoane pe care puteam conta.

Al treilea mod, pentru mine, a fost mindfulness. La începutul perioadei de «învățare de acasă», am primit un abonament la o aplicație cu multe exerciții, fie doar de mindfulness, fie combinate cu yoga sau chiar cu fitness. Atinge toate părțile corpului în diferite forme, pentru a putea avea grijă de corpul tău în mod complet. Și am apelat la exercițiile acestea de câte ori am avut nevoie. Mi-a plăcut faptul că au combinat practica mindfulness și concentrarea atenției pe respirație cu exercițiile de stretching, de detensionare a anumitor mușchi, astfel încât le făceam pe amândouă împreună. Prefer sesiunile ghidate – astfel, pentru mine, practica mindfulness prin intermediul aplicației a fost de mare ajutor.“

Din descrierea filosofiei școlare pe care o susțineți, reiese că puneți un accent semnificativ pe cultivarea inteligenței emoționale. Cum poate contribui un cadru didactic la dezvoltarea EQ în rândul copiilor?

Răspunsul imediat pe care ți-l pot da la această întrebare ar fi: „Să își dezvolte propria inteligență emoțională.“

Și, aici, aș menționa cele trei niveluri, relevante din punctul meu de vedere pentru a putea genera această dezvoltare: nivelul personal, cel de grup și cel sistemic.

Profesia de educator este una dintre cele mai stresante din lume. Unul din trei profesori renunță la job după primii 5 ani de predare, acestea sunt ultimele statistici legate de nivelul de retenție în acest domeniu.

Pregătirea cadrelor didactice a pus dintotdeauna mare accent pe metodologie, curriculum, pregătirea academică a elevilor, livrarea rezultatelor cât mai bune la teste.

Însă devine din ce în ce mai evidentă nevoia de a aborda starea de bine a educatorilor, nivelul lor de stres și resursele de care au nevoie pentru a putea contribui astfel la starea de bine a elevilor cu care lucrează – care este un indicator direct corelat cu rezultatele lor academice.

„În școlile din SUA, unde s-au implementat programe de educație socio-emoțională pe o perioadă de 3-5 ani, rezultatele academice ale elevilor au fost cu 11% mai mari decât cele obținute de elevii care nu au beneficiat de astfel de programe.

De asemenea, s-a observat o îmbunătățire a comportamentului în clasă, o mai mare abilitate de a gestiona stresul și depresia și o atitudine mai bună față de sine, față de colegi, profesori și școală.“ CASEL

Un copil care experimentează emoții de furie, frică, rușine sau dezamăgire nu poate asimila într-un mod sănătos sau pe termen lung informații. Emoțiile controlează capacitatea de atenție a unui elev, influențează nivelul lui de motivație și abilitățile de autoreglare. Centrii din creier responsabili de formarea emoțiilor sunt într-un mod complex întrețesuți cu zonele neocorticale implicate în procesul de învățare cognitivă. Acest lucru este valabil și la adulți, chiar dacă nivelul de autocontrol poate fi mai ridicat în cazul acestora.

Cadrele didactice au nevoie de formare și suport pentru dezvoltarea propriei inteligențe emoționale și nu le putem cere acest lucru fără să le acordăm suport și resurse. 

Acesta este rolul CERC – Centrul de Resurse pentru Compasiune în Educație. Cred că este modul principal prin care putem influența dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor. Acesta este nivelul personal. Începe cu munca pe care o facem cu noi înșine.

La nivel de grup, trebuie să contribuim la construirea unor comunități care să pună în centrul atenției rolul educatorului în lume și responsabilitatea imensă de pe umerii acestora, într-o societate în care părinții sunt mereu pe fugă, stresați și ei de viața de zi cu zi și de un job solicitant. Nivelul de burnout din rândul educatorilor este direct influențat de nivelul ridicat de stres din cadrul familiilor de unde provin copiii sau, în cazul comunităților defavorizate, de nivelul ridicat de sărăcie și lipsuri. Aici intervine nivelul sistemic, unde trebuie să intervenim din mai multe direcții, uniți de aceeași intenție de a schimba sistemul educațional – luând în calcul toate aspectele, nu doar ceea ce ține de sala de clasă. Ce se întâmplă acolo este și rezultatul a ceea ce se întâmplă în afara sălii de clasă și a felului în care acele experiențe influențează starea de bine, de echilibru și de atenție a copiilor noștri.

Pentru un copil care vine la școală flămând sau care trece prin orice formă de abuz fizic sau emoțional acasă, nu va conta cât de bine pregătit este educatorul lui!

Orice educator care este deschis și dornic de a învăța mai multe lucruri despre inteligența emoțională și legătura ei cu procesul de învățare va duce aceste informații și bune practici mai departe, în sala de clasă și în relația cu elevii săi.

Dorința noastră este să punem cât mai multe resurse și suport la dispoziția acestor cadre didactice, pentru a putea ajunge în final la cât mai mulți copii, ajutându-i să devină oameni independenți, rezilienți și plini de compasiune pentru cei din jurul lor.

Sunteți prima școală din România în cadrul căreia s-au dezvoltat programe de mindfulness pentru elevi. Care sunt efectele pe care le-ați constatat? 

Într-adevăr, din anul 2014 când a fost deschisă școala, am avut introduse orele de mindfulness, care mai apoi au devenit ore de educație socio-emoțională. În contextul educațional, mindfulness are scopul de a-i ajuta pe copii să lucreze cu atenția lor, să se conecteze cu simțurile lor, să își folosească curiozitatea naturală pentru a se cunoaște mai bine pe ei înșiși. Mindfulness a devenit apoi o unealtă extrem de utilă în procesul introducerii programei de educație socio-emoțională.

SEL (educația socio-emoțională) este procesul prin care copiii și adulții dobândesc și aplică într-un mod eficient cunoștințele, atitudinile și abilitățile necesare pentru:

  •  A înțelege și a gestiona emoțiile 
  • A stabili și a atinge obiective pozitive 
  • A simți și a arăta empatie pentru cei din jur 
  • A cultiva relații sănătoase
  • A lua decizii responsabile

Mindfulness este, de fapt, o invitație la a deveni mai conștienți de ce ni se întâmplă, cu mai multă blândețe și curiozitate. Se tot vorbește despre prezență și despre cum putem alege să fim mai conectați cu viața noastră, astfel încât să ne bucurăm mai mult de ea, să o savurăm și atunci când trecem prin momente dificile, să înțelegem la un nivel mai profund că avem posibilitatea de alegere privind modul în care putem răspunde în loc să reacționăm (ceea ce facem în marea majoritate a timpului, cu un mare consum de energie, care are efecte nocive asupra sănătății noastre fizice, emoționale și mentale).

Efectele pe care le-am observat la copii trebuie să le corelez din nou cu modul în care adulții din jurul lor au modelat această practică. Mindfulness, la fel ca și educația socio-emoțională, nu trebuie să fie o materie de predat, nu are mare efect astfel.

Ce ne-am dorit noi de la acele ore a fost să le oferim un spațiu în care ei să se simtă în siguranța fizic și emoțional, astfel încât să putem construi o relație bazată pe mai multă încredere – că eu, ca adult, în acel spațiu, o să fiu mai atent la nevoile copilului, o să fiu mai atent la ce anume din comportamentul acelui copil trezește în mine sentimente de frustrare, teamă, nesiguranță, astfel încât procesul educațional să fie unul curat, motivat intrinsec și relevant pentru elevi, nu ghidat de diferite stări emoționale ce nu au legătură cu momentul prezent.

Pe copiii nu îi poți păcăli. Adică nu poți intra la oră să mimezi interesul și bucuria ta de a fi acolo. Poți încerca însă, dar dacă există o conexiune reală între tine și acei copii, ei vor observa din limbajul tău non-verbal că, de fapt, nu ești acolo cu ei.

Iar ce le spunem noi educatorilor este că e ok să se întâmple astfel de situații, cu toții avem și zile mai grele, nici educatorii nu pot lăsa la ușă emoțiile, gândurile sau stresul. Și este ok să vorbim cu elevii noștri despre asta, să fim vulnerabili, să modelăm comunicarea deschisă, care ajută în două moduri: contribuie la dezvoltarea relației cu copiii noștri și dezvoltă empatia. Este în regulă să fii educator și să nu le știi pe toate (valabil și în cazul părinților) sau să fii trist ori furios și să vorbești despre asta în fața clasei sau jos, pe covor, la întâlnirea de dimineață.

℗PUBLICITATE


Ce am observat personal la copiii cu care am lucrat? Când intram în clasă cu această deschidere și intenție de a fi prezentă acolo pentru nevoile copiilor, când nu jucam clasicul rol de adult atotștiitor versus copil lipsit de experiență, când bucuria de a fi cu ei era mai mare decât nevoia de a urma o agendă prestabilită și mă puteam redresa în funcție de starea lor ca grup la acea oră, ceva minunat se întâmpla. Deși inițial acel ceva arăta puțin a haos (și este greu pentru orice adult să piardă controlul), era de fapt expresia clară a nevoii lor de a fi văzuți și auziți. Și, de acolo, am început să construim.

Încet, încet, reușeau să asculte pentru mai mult timp sunetul clopoțeilor din practica de mindfulness. Apoi, au învățat să exprime mai ușor în cuvinte ceea ce simt și ce au nevoie, și mai puțin prin comportamente disruptive. Puteau recunoaște emoții la cei din jur, puteau să privească și din perspectiva celuilalt. Și puteau să rezolve conflicte cu mai puțină intervenție din partea educatorului.

O să repet că un beneficiu considerabil al deciziei de a avea ore de mindfulness în școala a fost faptul că profesorii și, ulterior, părinții au trebuit să învețe și să experimenteze acest mod de a fi. Suntem mereu tentați să căutăm rezultate cât mai rapid vizibile la copiii noștri, dar trebuie să înțelegem că, fără suportul și modelarea acelor valori din partea noastră, rezultatele vor veni mult mai greu și mult mai târziu.

Cum îi ajută pe elevi în procesul de învățare practica stării de prezență conștientă? 

Atenția este unul dintre instrumentele-cheie de care are nevoie un elev la școală. Pentru a putea asimila informația, este necesar să poată fi atent la profesor. Mindfulness este o unealtă de antrenare a atenției. Noi îi spunem „lanterna noastră interioară“. Acolo unde îndreptăm lanterna când este întuneric, vedem mai bine, nu? Dar deseori atenția ne este distrasă și, în cazul copiilor noștri, putem recunoaște că au mult mai mulți stimuli în jurul lor, decât aveam noi la vârsta lor. Ceea ce face ca acest proces de concentrare a atenției să fie mai dificil.

Atunci când începem ora de SEL așezați în cerc pe covor cu ochii închiși și ascultăm sunetul clopoțeilor, ce lucrăm noi de fapt este fix acest mușchi al atenției, deoarece invitația este ca ei să își concentreze atenția, să își pună lanterna doar pe simțul auditiv – ceea ce în timpul zilei se întâmplă rareori. De cele mai multe ori, stimulii vin pe mai multe simțuri deodată și nu avem răgazul doar de a gusta piersica sau de a simți adierea vântului pe față.

Ce se mai poate întâmpla, atunci când practicăm starea de prezență conștientă, este să ne dăm seama că ne este foame, de exemplu, sau că avem nevoie la toaletă – nevoi de bază care, dacă nu sunt satisfăcute, generează lipsa de concentrare. Cum să fiu atent la ce îmi spune acum profesorul, dacă mie îmi chiorăie mațele?

Prin această conectare mai intimă cu corpul și apoi cu mintea și emoțiile noastre, învățăm mult mai multe lucruri despre noi, despre cum funcționăm, despre ce ne ajută să fim atenți la școală și despre ce ne frustrează și ne împiedică să învățăm.

Prezența conștientă le oferă copiilor și elevilor oportunitatea de a-și înțelege mai bine emoțiile și nevoile și de a testa unelte care îi ajută să stea cât mai mult în zona verde – zona în care ne simțim bine, suntem atenți, fericiți și pregătiți să învățăm.

Și, atunci când nu suntem în această zonă, identificăm sursele distragerii atenției, vedem ce metode sau unelte funcționează, ca să revenim în zona verde, clădim reziliență, ne testăm limitele, dar totul dintr-un spațiu în care știu ce mi se întâmplă. Asta, în comparație cu situațiile frecvente în care și noi, adulții, ne trezim că am mâncat o ciocolată întreagă sau am fumat o jumătate de pachet de țigări – și nici nu știm exact când și de ce s-a întâmplat acest lucru, pentru că eram pe modulul autopilot.

Practicarea prezenței conștiente ne ajută să preluăm controlul, să căutăm resurse sănătoase pentru echilibrarea stărilor emoționale puternice prin care trecem. Dacă nu de fiecare dată, măcar de cele mai multe ori. Iar acest lucru ne aduce bucurie, dar și mai multă încredere că viața este o experiență frumoasă, care merită trăită și în care nu suntem mereu la mila emoțiilor prin care trecem.

Ce mi-aș dori să stăpânească fiul meu, mai mult decât formulele matematice sau chimice, este lumea lui interioară. Dacă atunci când vor pleca ei de acasă, noi – ca familie, școală și comunitate – vom fi reușit să le dăm copiilor noștri încrederea că au deja tot ce le trebuie pentru o viață fericită, această reușită este pentru mine deasupra oricărui rezultat, la orice test școlar.

Să știu că – atunci când va trece prin vreo suferință (pentru că știu că se va întâmpla și acest lucru) – el va alege într-un mod mai înțelept să gestioneze acea situație, în loc să apeleze la variante aparent mai rapide de a-și alina suferința (ca alcoolul sau drogurile), ei bine, asta e ceea ce mă motivează să continui această muncă incredibil de grea, evidențiind necesitatea de a introduce gestionarea emoțiilor în școli, atât pentru elevi, cât și pentru educatori și părinți.

În această primăvară, elevii din întreaga țară s-au trezit că atât profesorii, cât și colegii de clasă „vin la ei acasă“, zi de zi. Cum a fost pentru elevi trecerea de la școala offline la învățământul online?

Ca mamă a unui copil care a trecut prin această experiență, pot spune că nu a fost ușor.

Cred că în urma acestei experiențe a devenit foarte clar pentru multă lume că educația este un domeniu ce nu poate trece exclusiv online, pentru că vorbim de conexiunea umană (care își pierde din autenticitate și valoare, atunci când ne mutăm în spatele unor ecrane).

Fiul meu a fost entuziasmat la început, stătea la calculator (ceea ce nu se întâmpla prea des până atunci), era mândru că învățase să folosească singur platforma online și, când intrau live, se bucura să se vadă cu colegii lui și să le arate ce Lego a mai construit sau cum arată camera lui.

Însă în curând nu a mai fost atât de distractiv, deoarece simțea că nu primește același lucru din acele interacțiuni online, ca atunci când erau în clasă și putea merge direct la colegul lui, Ștefan, să îi spună ceva sau la educatoarea lui să îi ceară ajutorul. Noi, ca părinți, am încercat să suplinim pe cât posibil rolul educatorului. Însă era clar că nu mai funcționau lucrurile așa cum și-ar fi dorit el.

Până atunci, mama și tata îl lăsau la poarta școlii, nu deveneau parte din programul lui la școală – ceea ce pentru mulți copii a devenit un stres în sine. Am mulți prieteni care au fost în aceeași situație și mi-au povestit cum copiii lor le spuneau: „Nu mai vreau să fac școală cu tine, mă frustrează!“

Sesiunile live au fost utile, mai ales că și copiii se puteau vedea între ei. Însă pentru educator e mult mai greu să îi citească pe copii și să le dea feedback, fiindcă lipsește ingredientul principal: partea umană, privirea ochi în ochi, intervenția imediată a educatorului, atunci când observă că ceva nu funcționează.

Copiii au nevoie să socializeze în lumea reală – așa învață, așa se reglează emoțional, iar educația online nu poate suplini valoarea imensă a educației offline.

Care a fost cea mai surprinzătoare descoperire despre predarea online?  

Aș spune clar că m-a uimit rapiditatea cu care atât copiii, cât și educatorii s-au adaptat la această situație. 

Peste noapte, profesorii au trecut la un model complet nou de a preda. Au învățat să folosească aplicații noi, să pună tot conținutul academic în tot felul de programe, să se filmeze predând – deși în fața lor nu era nimeni.

Dezvoltatorii de aplicații educaționale au răspuns provocării extrem de rapid și acest lucru a ajutat tare mult. Părea că luau pulsul educatorilor și, pe baza feedbackului lor, adaptau programele, adăugau facilități și modificau ce nu funcționa.

Copiii au trebuit să se adapteze la o rutină complet nouă. Procesul de învățare, ce avea loc în sala de clasă ori afară, în curte, s-a mutat în camera lor, iar ei au rămas de multe ori în pijamale. Chiar și zumzetul sălii de clasă, dimineața, când se adunau copiii, a fost înlocuit de liniștea dată de butonul de Mute de la Zoom, fără de care (de cele mai multe ori) nu se prea înțelegea ce vrea să transmită educatorul.

Și vorbim de o situație fericită, în care a existat totuși învățare online. Însă în multe comunități din țară, copiii din școlile de stat nu au avut acces la așa ceva. Cred că le-a fost greu multor copii și ei, totuși, au continuat așa. Ce bine că a venit totuși vacanța de vară!

Ne-a atras atenția, de asemenea, faptul că la Verita există programe de cultivare a stării de bine și pentru părinți. Ce înseamnă „The parents wellbeing Toolkit“?

„The parents wellbeing toolkit“ a fost un curs online dedicat părinților, deoarece știam din feedbackurile primite de la mulți dintre ei că nivelul de stres în această perioadă fusese extrem de mare și ne-am dorit să le putem oferi un suport real de gestionare a stresului, cu informații din domenii precum neuroștiințe, psihologie, autoreglare emoțională, autocompasiune, mindfulness și meditație.

Sesiunile conțineau atât informații relevante, cât și exerciții și practici utile pentru: deconectare la finalul unei zile de muncă, făcut școală cu copiii, gătit, făcut curat etc.

Am observat însă că, pentru mulți părinți – deși își doreau mult să asimileze informațiile și să facă exercițiile propuse de noi – era greu să stea încă o oră și jumătate în online alături de noi, când nevoia lor în acel moment era să se miște, să iasă la o plimbare sau să petreacă timp alături de familie.

De aceea, am promis să reluăm cursul în toamnă, când sperăm noi să fie situația generală mai bună. I-am încurajat să facă ce simt că au nevoie și le-am transmis pe mail resurse video sau sub formă de articole, care îi puteau ajuta să treacă (având mai multă înțelegere și compasiune) peste această perioadă dificilă.

Pentru părinții de pretutindeni a fost o perioadă grea și mesajul nostru, cumva, spunea că este ok să simtă ceea ce simt și să nu mai poată, să simtă furie, deznădejde sau tristețe. Mulți părinți ne-au spus că i-a ajutat și simplul fapt că împărtășeau cu alți părinți ceea ce simțeau și nu mai aveau acel sentiment de izolare. Era tare plăcut să ne adunăm și să vedem, pur și simplu, cum mai suntem acum și aici. Acest curs a venit după o altă serie de întâlniri tot pentru părinți, denumite „Togetherness in our apartness“, care a avut 10 sesiuni.

CERC este un termen care se referă nu doar la figura geometrică, deoarece pentru Verita School înseamnă mai mult. Ce este CERC?

CERC (Compassion in Education Resource Center) este cel mai nou proiect al Fundației Verita și a apărut din dorința de a împărtăși cunoștințele, rezultatele și resursele noastre din domeniul educației socio-emoționale cu educatorii din sistemul public de învățământ, cu părinții și cu alte organizații și oameni care înțeleg importanța schimbării modului în care privim și tratăm educația copiilor noștri.

Noi suntem o echipă de șase oameni, din care cinci am lucrat în ultimii 5 ani la Școala Internațională Verita, ca facilitatori de programe de educație socio-emoțională pentru copii și profesori.

Fundația Verita este „sora“ școlii (așa-i spunem noi) și ce ne-am dorit mereu a fost să putem împărtăși și cu educatorii din sistemul de stat resursele și experiența noastră din școală, în contextul în care nu mai exista o altă școală în România care să aibă introdus curriculum de SEL, în programul zilnic de predare. Am dorit mereu să putem oferi aceste resurse și copiilor și familiilor care nu își permit o educație în sistemul privat.

Prin urmare, misiunea CERC este de a oferi resurse sub diferite forme, bazate pe știință, dar și pe practică (adunate din întreaga lume, în peste 30 de ani de cercetări) și pe studii despre cum și de ce funcționează SEL (educația socio-emoțională) în mediile de învățare, precum și rolul său decisiv în reușita academică și în asimilarea de către copiii noștri a abilităților sănătoase de navigare prin viață.  

În luna martie, după un proces de acreditare și o serie de discuții, am devenit partenerii din România ai echipei de la Universitatea Emory, împreună cu Center for Contemplative Science and Compassion-Based Ethics din SUA, care au dezvoltat curicula SEE (Social, Emotional and Ethical Learning). Suntem în proces de traducere a acestui curriculum, pentru a putea apoi să îl introducem în sistemul de învățământ de stat.

Așa cum spuneam, timp de peste cinci ani, echipa noastră a trecut prin propriul proces de transformare, învățare și experimentare cu SEL (Social Emoțional Learning), în cadrul Școlii Internaționale Verita.

Scoala Internațională Verita recunoaște importanța semnificativă a învățării sociale, emoționale și etice, în procesul de educare a inimilor și minților copiilor noștri, sporindu-le abilitățile de autocunoaștere, gestionarea sănătoasă a factorilor de stres, gândirea critică și reziliența. Acest lucru s-a întâmplat prin predarea orelor săptămânale în clasă, pentru toate grupele de vârstă, prin organizarea de traininguri, retreat-uri și workshop-uri pentru educatori și părinți.   

În tot acest  timp, echipa noastră a urmat cursuri acreditate la nivel internațional, cu experți mondiali în înțelegerea și implementarea programelor de educație socio-emoțională în școli.  

Printre resursele pe care le vom pune la dispoziție, se numără cursul Educaring (pentru educatori, difuzat în format online și destinat educației socio-emoționale), retreat-uri de wellbeing (pentru părinți și educatori), conferințe și simpozioane cu experți internaționali în educație.

În contextul mondial actual, a devenit și mai evidentă nevoia de a lucra cu factorii de stres din jurul nostru, cu anxietatea dată de incertitudine, cu frica și îngrijorarea care influențează starea noastră de bine, sănătatea noastră fizică, mentală și emoțională.

Este momentul să introducem educația socio-emoțională în procesul educațional, iar munca noastră nu va înceta până când vom reuși să integrăm acest curicculum de educație socio-emoțională în fiecare școală, astfel încât fiecare copil să dobândească abilitățile necesare pentru a avea o viață productivă, sănătoasă și fericită.

Suntem o echipă extrem de pasionată de acest domeniu și de posibilitățile schimbării sistemului educațional și de abia așteptăm să continuăm parteneriatele începute deja pe zona de training a educatorilor, așa cum este parteneriatul cu Teach for Romania sau cu alte organizații care fac lucruri minunate pentru educatori și, implicit, pentru copiii noștri. 

Prin urmare, dacă sunteți educator, părinte sau, pur si simplu, pasionat de acest domeniu și vă doriți să contribuiți la starea de bine personală, a familiei, comunității și societății noastre, vă așteptăm la cursuri! 

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută