Invitatul meu de astăzi este filozof, eseist, istoric de artă, editor, podcaster. Este unul dintre cei mai mari susținători ai practicii meditației în Franța, fondând în 2006 Școala Occidentală de Meditație. Printre lucrările sale, amintim Cum să-ți păstrezi seninătatea când totul în jur se prăbușește, Cum să ți se rupă à la française, Scapă-ți pielea! Devino narcisist, Trei minute de filozofie, Oare sunt hipersensibil?.
Despre fericire, vulnerabilitate, hipersensibilitate, compararea cu ceilalți și nu numai, am discutat în rândurile de mai jos, în cadrul interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, cu nimeni altul decât Fabrice Midal.
Sunteți filozof și tema este extrem de largă. Dar totuși ce este fericirea, după dumneavoastră?
Poate că ar trebui să începem prin a spune ce nu este fericirea! Pentru că, deseori, avem o viziune idealizată a fericirii care, în realitate, ne îndepărtează de adevărata fericire. Ne imaginăm că fericirea ar fi din momentul în care totul ar merge bine, unde am avea un soț ideal, unde părinții noștri și copiii noștri ar fi perfect iubitori, unde vremea ar fi frumoasă în fiecare zi, unde guvernul ar fi eficient, unde nimeni nu ne-ar deranja… Dar asta nu e realitatea!
Cu toții ne confruntăm cu nenorociri, frustrări, dificultăți. Face parte din existență. Fericirea nu înseamnă să le elimini, ci să încerci să faci ceva cu ele. Dacă nu suntem fericiți, este în primul rând pentru că atitudinea pe care o avem față de dificultățile noastre nu este corectă. Căutăm să le controlăm, să le evităm, să luptăm împotriva lor. Această strategie nu funcționează. Prin urmare, trebuie să ne schimbăm abordarea.
A fi fericit nu înseamnă a te elibera de toate dificultățile, ci a găsi atitudinea corectă față de dificultățile inerente întregii existențe umane.
Cum putem face ca fericirea să fie accesibilă?
De fapt, este mult mai simplu decât credem. Mai degrabă decât să căutăm fericirea altundeva unde nu există, într-un viitor care nu se va întâmpla niciodată, este mai bine să o căutăm aici, în viața noastră de zi cu zi, în realitatea a ceea ce trăim. Dacă acordăm atenție, avem de fapt o mulțime de motive să fim fericiți. Să ne întrebăm doar: „ce mă poate face fericit acum?“
Poate fi pur și simplu să mă bucur de o rază de soare, să mă joc cu copilul meu, să merg la plimbare cu câinele meu, să citesc o carte, sau să ascult o melodie…
Fericirea este, în realitate, mult mai simplă și mult mai accesibilă decât am putea gândi!
Susțineți vulnerabilitatea și deschiderea, în fața celorlalți, chiar cu prețul de a ne desprinde de propria identitate. Cât de mult contează imaginea pe care o afișăm, chiar dacă nu este în acord cu noi înșine?
Totul este o chestiune de cadru și limite. Deci răspunsul nu poate fi unilateral. Sunt momente când este bine să lăsăm garda jos și să arătăm latura reală a noastră. Și sunt alte momente când trebuie să ne punem armura înapoi și să ne protejăm. Mi se pare foarte important să învățăm cum să facem asta, în cel mai pragmatic mod posibil.
Luați exemplul muncii. Dacă văd că un coleg este în dificultate și că asta dăunează muncii și colaborării noastre, poate fi bine să arăt că și eu sunt uneori în dificultate, că nu sunt la fel de sigur de mine. În acest tip de situație, este bine să ne asumăm vulnerabilitatea; aceasta ne permite să ne reconectăm sau să întărim relația cu ceilalți.
Dar dacă mă confrunt cu un coleg care începe să fie agresiv cu mine, nu se pune problema să-mi arăt vulnerabilitatea! Dimpotrivă, trebuie să rămân în locul meu, să-mi joc rolul și să mă protejez cât mai mult de răutatea lui.
Deci totul este o chestiune de situație. Și mi se pare la fel de nedorit să ne arătăm în mod constant vulnerabilitatea, precum să căutăm constant să ne protejăm de ea.
Vi se pare că suntem hipersensibili acum, comparativ cu alte vremuri?
Nu asta spun toate studiile care au fost făcute pe acest subiect. Au existat mereu oameni hipersensibili, de-a lungul timpului, și într-o proporție aproape constantă. Oamenii hipersensibili sunt esențiali pentru supraviețuirea societăților, chiar și printre animale. Ei sunt cei care detectează semnale slabe pe care alții nu le văd și care fac posibilă depășirea crizelor. Pur și simplu nu mai există oameni hipersensibili astăzi și, din fericire, o știm bine și vorbim mult despre asta.
Cât de complicat este să ne păstrăm calmul când există mult „zgomot“ pe fundal?
℗PUBLICITATE
De ce ar trebui să stai calm în toate circumstanțele? Nu cred că aceasta este o perspectivă deloc dezirabilă!
Dacă mă întrebați, probabil știți că meditez, că predau meditația și credeți că a medita înseamnă a rămâne calm. Dar nu sunt deloc de acord cu asta. Meditația, în experiența pe care o am și pe care încerc să o împărtășesc, mă ajută să fiu mai viu. Nu este vorba de a stinge viața din noi, ci, dimpotrivă, de a o reînvia și de a găsi acel impuls care ne permite să mergem înainte.
Eu, când este zgomot acasă și mă împiedică să lucrez, nu stau liniștit; nu doar accept situația, caut o soluție ca să fie mai puțin zgomot și să pot lucra mai liniștit. Încerc să văd de unde vine, dacă pot face ceva ca să se oprească. Și, dacă nu este posibil, văd dacă găsesc un loc mai calm unde să merg, sau pun niște muzică, ca o distragere a atenției.
Există multe motive pentru a nu rămâne calm în viață. Lumea suferă, se întâmplă o mulțime de lucruri care ne afectează și ne deranjează. Perspectiva spirituală nu a constat niciodată în a sta departe de toate acestea, pentru a rămâne într-un fel de seninătate absolută care este de neatins și ferită de orice. Dimpotrivă, este vorba de a te lăsa atins de tot ce se întâmplă și de a găsi o modalitate de a te conecta cu el, cât mai exact posibil.
Suntem singuri, în tăvălugul vieții?
Îmi place foarte mult această întrebare, pentru că este una reală, la care este greu să dai un răspuns definitiv. Când lucrurile nu merg bine, iar viața ne joacă feste, ar trebui să ne bazăm pe ceilalți să ne ajute sau ar trebui să ne descurcăm singuri?
Ei bine, cred că răspunsul este dublu! Desigur, întotdeauna este bine să ne putem simți sprijiniți de ceilalți, de cei dragi, de prietenii noștri, sau să mergem la terapeut, atunci când este necesar. Suntem ființe relaționale. Relația pe care o avem cu ceilalți este cea care ne face ceea ce suntem și ne permite să înflorim. Așadar, atunci când lucrurile nu merg bine, este bine să avem o perspectivă exterioară care să ne sprijine și să ne ajute să vedem situația mai clar. Pentru că de foarte multe ori, suntem prea blocați în problemele noastre pentru a vedea clar pentru noi înșine ce se întâmplă.
Acestea fiind spuse, nu ar trebui să punem toată munca nici pe alții. Există o mișcare pe care doar noi înșine o putem face pentru a ieși din asta, pentru a ne adapta la ceea ce se întâmplă și pentru a găsi o formă de echilibru. Și în acest sens, nimeni nu ne poate ajuta. Nimeni nu poate face treaba pentru noi. Putem primi toate sfaturile, tot sprijinul, rămâne faptul că suntem singurii care putem face pasul decisiv.
Spuneți că „a ne compara este o înclinație tipic umană“. Cum facem pace cu noi înșine, spre a ne accepta, așa cum suntem?
Există un lucru grozav care ne ajută să facem pace cu noi înșine: practica meditației.
Meditația înseamnă pur și simplu să stăm cu noi înșine, fără a schimba nimic despre cine suntem și ceea ce trăim. Aceasta este o mișcare mult mai radicală decât credem. Și nu știu o modalitate mai bună de a face pace cu noi înșine.
În viață, încercăm constant să ne corectăm, să ne controlăm, să fim altfel decât ceea ce suntem. Iată, în sfârșit, un spațiu în care nu există nimic de făcut, nimic de reușit, nimic de transformat, să fim așa cum suntem. Se simte foarte bine!
Este sănătoasă gelozia, în cuplu?
Gelozia este, adesea, un semn că ceva este deplasat, că există un dezechilibru în relație. Credem că gelozia este un semn de iubire și stimă pentru ceilalți. Dimpotrivă, este semnul că vrem să posedăm, că este doar al nostru. Îl vrem privat de libertate.
De multe ori, ne facem iluzia că iubirea vine dintr-o formă de fuziune cu alta. Dar trebuie să acceptăm că, chiar și în cea mai intensă iubire, va exista întotdeauna o parte din celălalt care ne va scăpa, pe care nu o vom putea controla niciodată. Acest lucru poate fi înfricoșător – și din această frică poate apărea gelozia. Dar este și foarte frumos. A iubi înseamnă, mai presus de orice, a dori ca celălalt să poată înflori pe deplin așa cum este, chiar dacă înseamnă că ar putea scăpa de mine.
Majoritatea fugim de dispute, în familie. Ce rol au acestea, între doi parteneri de viață?
Într-un cuplu, conflictele sunt adesea momente în care relația trebuie reajustată. Ne sperie, pentru că ne destabilizează și pune sub semnul întrebării însăși bazele relației noastre. Dar, de cele mai multe ori, conflictele sunt o oportunitate de a pune lucrurile înapoi, în ordine.
Viața de cuplu este foarte mult o chestiune de obiceiuri. Trebuie să găsim un teren comun pe care să putem merge înainte împreună. Și obiceiurile sunt acest punct comun. Dar se întâmplă ca unul sau celălalt dintre parteneri să evolueze, să se schimbe ceva în viața lor, să ia o altă direcție. Deci, trebuie să evolueze și terenul comun și, de foarte multe ori, obiceiurile trebuie schimbate. Acest lucru se poate întâmpla în mod natural, dar se poate întâmpla și prin conflict, care nu este nici mai bun, nici mai rău. Când apare un conflict în relația noastră, putem intra în panică, ne putem îngrijora, dar ne putem spune și că este un semn că relația trebuie să găsească noi baze, pentru a lua un nou avânt. Dacă putem depăși conflictul, întotdeauna iese ceva pozitiv din el.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
