Skip to content

Protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine de astăzi, pe paginadepsihologie.ro este jurnalist Euronews România, iubitoare de călătorii și de tot ce este nou. Este originară din Republica Moldova, se definește drept globe trotter și crede că valorile se definesc și se conturează în familie. Despre provocările pe care le întâmpină și despre cum este să fii mereu în mijlocul evenimentelor, am discutat, în rândurile de mai jos, cu Felicia Macaleț.

Care este cea pregnantă amintire pe care o ai, din copilărie?

Am bucuria de a mă fi născut într-o familie extinsă extrem de unită. Mă refer, aici, la rude. Mama, în familia sa de origine, sunt 4 surori, iar asta înseamnă 4 mătuși, 4 unchi și foarte multe verișoare. Zic verișoare, pentru că fratele meu este singurul băiat în neamul nostru „de fete“) Cu mare drag îmi aduc aminte de sfânta zi de Crăciun, întotdeauna sărbătorit după calendarul vechi, pe 7 ianuarie. Ger, zăpadă, bulgăreală, dar, în cele din urmă, sobă, lejancă și masa plină. Ne adunam în jurul mesei, în sat la bunici (satul Domulgeni, Rep. Moldova), iar asta însemna pe puțin vreo 15 oameni, doar ai noștri. Se povestea, se râdea mult și neapărat se cântau colinde. Noi, copiii, aveam un moment artistic musai! Cu toții pe lejancă, aranjați frumos, colindam. Era o adevărată bucurie, bucuria de a fi împreună în ziua în una dintre cele mai importante zile din an.

Numește-ne trei valori morale care te definesc.

Dragostea. Empatia. Bucuria.

Cum visezi să te descrie oamenii, peste ani?

Felicia care ne aducea fericire.

Care este relația ta cu divinitatea?

Mi s-a confirmat de nenumărate ori în viață că Dumnezeu mă iubește. Cred și simt că El este cu noi prin oamenii pe care ni-I scoate în cale, iar noi suntem datori să-I mulțumim pentru grija și dragostea ce ne-o poartă.

© Felicia Macaleț

Sunteți o familie foarte unită. Cine ți-a suflat în aripi cel mai mult, în copilărie?

Ca fiecare familie am avut și avem în continuare momente în care iese „foc și pară“. Suntem caractere puternice, dar întotdeauna am știut că suntem unul pentru toți și toți pentru unul. Sunt recunoscătoare pentru niște părinți care au știut să-mi ofere libertate la momentul potrivit, înfruntând propriile îngrijorări sau frici. Și acum mă întreb oare ce a fost inima mamei când am mers singură în Japonia, la 20 ani. Atunci nu realizam ce poate însemna asta pentru părinții mei, acum le sunt extrem de recunoscătoare că nu mi-au tăiat din cele mai frumoase experiențe ale vieții mele și m-au lăsat, ba mai mult, m-au încurajat să descopăr lumea, să trăiesc frumos și să învăț de la oamenii buni. Și da, sunt #fatalu’tata.

Ce înseamnă succesul pentru tine?

Când știi că munca ta a adus un impact benefic și asupra celor din jur.

Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai primit de sărbători?

Anii trec, multe lucruri se schimbă, dar tradițiile din familia mea nu se schimbă. Sărbătorile, pentru noi, înseamnă multă veselie, iar atunci când se râde mult – acesta este cel mai fain cadou pentru mine.

Mă bucur mult că părinții noștri (ai mei și ai fratelui meu) sunt voioși și plini de viață, iar asta ne motivează și mai mult să-I menținem așa, dar și să ne extindem familia în viitor.

℗PUBLICITATE



Cum depășești momentele dificile ale meseriei?

Am încredere că toate se aranjează exact la locul lor. Văd împlinirea pe care ar putea să ne-o aducă lucrul bine făcut și fac tot ce-mi stă în puteri ca să iasă bine.

Care este ingredientul secret al stării tale de bine?

Îmi place să fiu ocupată, așa simt că trăiesc. Și totodată oamenii sunt cei care îmi aduc multă bucurie.

Ce te motivează să te ridici din pat dimineața și să faci ceea ce faci?

Ohh… sunt om, nu e fiecare zi cu multă motivație și spor de muncă. Însă gândul că e o nouă zi de a mă întâlni cu o nouă oportunitate îmi dă un imbold să mă mișc „mai cu talent“ dimineața.

Ai fost, vreodată, într-un cabinet psihologic?

Da. Chiar în anul 2023 am ajuns mai des și mă bucur mult pentru asta. E absolut necesar pentru fiecare dintre noi. Și nu o luați neapărat cu ideea de a ne lecui trauma sau a rezolva probleme extrem de complicate, putem merge la psiholog și când ne simțim bine sau pur și simplu avem anumite dileme. Întotdeauna e binevenită o altă perspectivă asupra unei situații, iar psihologul este cel mai în măsură să vă ajute să găsiți un alt unghi de vedere.

© Felicia Macaleț

Care este cea mai recentă carte care te-a atins sufletește și mental?

Omul în căutarea sensului vieții de Vicktor Frankl.

Care este ultima faptă bună pe care ai făcut-o?

Am oferit o chiflă unui cerșetor.

Ce obicei nesănătos ai vrea să scoți din rutina ta zilnică, în 2024?

Mai puțin timp „cu capul în telefon“ – cum zice tata.

Ce sacrificii faci, în perioada aceasta, de dragul celor apropiați ție?

Nu le-aș spune sacrificii, dar mai degrabă provocări. E o provocare să nu te enervezi când te întorci acasă și stai mai mult de 3 zile. Răbdare, multă răbdare…#ceeacevădorescșivouă în 2024!

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0