Skip to content

Raluca Anton este doctor în psihologie, terapeut relațional imago, cofondatoare PsyLife și o prezență foarte apreciată în mediul online. Mai multe despre activitatea ei puteți afla de pe site-ul ralucaanton.ro.

Ești implicată în multe proiecte profesionale, scrii articole și cărți, ții cursuri, participi la evenimente și conferințe. Cum reușești să te descurci pe atât de multe paliere?

Cu foarte multă organizare. Eu lucrez pe cont propriu de foarte mulți ani și cred că, fără o strategie și o bună organizare a timpului și a programului, n-ai cum să reziști și să fii și eficient. Îmi planific cursurile cu mult timp înainte, îmi aleg bine contextele în care doresc să apar, iar calendarul este cea mai utilizată aplicație de pe telefon. În plus, e vorba și de multă pasiune, fără de care mi-ar fi foarte greu să găsesc resurse pentru toate.

Cum îți încarci bateriile? Și cum îți alimentezi resursele de entuziasm?

Eu cred că mi-am gasit menirea și că am norocul să am combinația de trăsături care să mă ajute să mi-o împlinesc. Dar am, într-adevăr, și o mare disponibilitate de a munci, așa că este nevoie să-mi trec în calendar și pauzele. Dacă în trecut nu țineam cont de nivelul de oboseală și-mi încălcam singură limitele, în ultimii doi ani am devenit mult mai atentă la asta. Așa că-mi notez în agendă zilele în care fac sport (chiar dacă nu-mi iese mereu așa cum mi-aș dori), sunt atentă la ce și cât mănânc, mă plimb foarte mult fie prin oraș, fie prin natură, și încerc ca, de cele mai multe ori când merg în București sau în alte orașe unde țin training-uri sau evenimente, să merg fie la un muzeu, fie la un restaurant bun, la teatru, operă, la spectacole. În ultima perioadă, de cele mai multe ori, îmi alimentez resursele de entuziasm petrecând timp singură și am descoperit că sunt chiar o companie plăcută pentru mine însămi.

Care este cel mai curajos lucru pe care l-ai făcut în 2023?

Am decis, împreună cu omul alături de care mi-am petrecut jumătate din viață, că am fi mai bine doar în rolul de părinți ai Anei, decât de parteneri de viață. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut până acum, implicând o pierdere enormă, dar cred că, atunci când te expui conștient unei pierderi, ai nevoie de o doză de inconștiență, însă pentru procesarea acelei pierderi și integrarea ei în viață este nevoie de o doză mare de curaj. Călătoria de la pierdere către viața de dincolo de ea este una „sângeroasă emoțional“ și pentru a rămâne pe acest drum e nevoie de curaj.

Crezi în rezoluțiile de Anul Nou? De ce da sau nu?

℗PUBLICITATE



Cred în rezoluții oricând, cu condiția să vină după o observare atentă a propriei persoane și după o analiză a nevoilor reale, pe care fiecare dintre noi le avem. Cred că ar fi util să avem fiecare câte un follow up o dată la ceva timp și ar fi bine ca acesta să fie unul extrem de sincer, implicit și cu potențial dureros. Însă, dacă după o rezoluție de-asta nu se schimbă nimic, atunci ea rămâne doar o iluzie și o nevoie neîndeplinită, care poate duce la dezamăgiri.

Dacă ai putea să-i trimiți un singur SMS Ralucăi de acum 20 de ani, ce i-ai scrie?

„Ralu, ești demnă să fii și să simți că ești iubită! Meriți să primești toate lucrurile bune pe care cei din jur ți le pot oferi și nu este nevoie să demonstrezi nimănui că ești un om valoros. Deși știu că, auzind asta nu te vei opri din toate lucrurile pe care vrei să le faci, îți scriu asta doar pentru a ști că sunt aici, iar pentru mine TU ești suficientă așa cum ești și atât cât ești.“

La o conferință recentă, unde ai fost speaker, s-a vorbit (și) de dificultatea de a ne identiifca modele sau mentori. Există o persoană care a fost sau este un model pentru tine?

Cred că, pentru diverse aspecte din viața mea, am simțit că am avut oameni care să mă ghideze. Aș avea o listă de scris aici, dar mi-aș dori ca mesajul să fie acesta, al diversității de modele. Cineva care să ne fie model din perspectiva valorilor profesionale, a corectitudinii, a feminității ori masculinității, a eleganței, a vorbitului în public, a muncii, a răbdării, a relaxării. Cred că e greu să găsim la o singură persoană toate lucrurile care ne compun, dar a avea diversitate și flexibilitate în legătură cu asta ne poate oferi o experiență de modelare mult mai complexă.

Care este palierul pe care ți-ai propus să lucrezi cel mai mult cu tine în 2024?

Îmi doresc să ajung la cât mai multă lume cu produsele pe care le creez sub umbrela Jocurile Minții și prin diverse cursuri online la care am început să lucrez. Cred că o mare parte din potențialul meu profesional este în zona aceasta de a aborda, atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg, diverse tematici din psihologie și mi-ar placea să explorez acest lucru prin astfel de produse fizice și online.


Citește și:

 

După 17 ani ca jurnalistă la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie, și în care a intervievat mulți oameni interesanți, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită și s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, platforma de wellbeing inițiată de Arianna Huffington.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0