fbpx
skip to Main Content
Îmbrățișările Sunt Adăpostul Nostru Cel Mai Sigur

„All you need is love“ nu este numai o melodie a trupei Beatles, lansată în anul 1967, ci și mesajul unei întregi generații, ce revoluționa și reconfigura așteptările societății din acea perioadă. Și asta, pentru că iubirea se ascunde în cele mai întortocheate cotloane și este, totodată, necesară dezvoltării normale (atât fizice, cât și psihice) a ființei umane.

Produsă de hipotalamus și secretată de glandă hipofiză, oxitocina este denumită și „hormonul fericirii“. Prezent în cazul ambelor sexe, acest hormon este responsabil de procesul reproducerii – de la dezvoltarea încrederii până la excitarea sexuală, stimulând centrele plăcerii și formând o fundație strașnică pentru legătura ce se creează între oameni, astfel ca ei să ajungă să se simtă mai apropiați de anumite persoane.

Spre deosebire de unele animale, oamenii sunt programați genetic să fie interconectați. Orice ruptură a acestei legături invizibile dintre noi duce la izolare, la dezvoltarea unor afecțiuni precum anxietatea, depresia, dar și la alte boli de natură fizică, prin somatizare.

Pe de altă parte, însă, mecanismele neurobiologice ale atașamentului au o dinamică circulară. Totul începe cu îndrăgostirea de o persoană dragă sufletului nostru, apoi continuă cu apariția unui pui de om ca rezultat al iubirii, pe care îl creștem cu dragoste, și ciclul se reia când acesta, la rândul său, va manifesta comportamente similare, perpetuând specia.

Și rolul oxitocinei nu se oprește aici, ea având o funcție esențială în dezvoltarea creierului embrionar – prin formarea vaselor de sânge din glanda pituitară, care, la rândul său, controlează procese fiziologice precum stresul, creșterea, dar și reproducerea.

La baza oricărui tip de atașament sigur găsim încrederea, iar aceasta e vizibilă cel mai clar în cazul relației părinte-copil. În timpul travaliului, creierul este cel care produce un nivel ridicat de oxitocină, iar după naștere, bebelușul preia o parte din acest hormon care, în combinație cu prolactina, stimulează secreția de lapte matern – singura condiție fiind aceea de a alăpta copilul și de a nu întrerupe acest proces.

℗PUBLICITATE


Serotonina, dopamina și noradrenalina sunt eliberate prin intermediul oxitocinei. Mai precis, prin felurite efecte comportamentale și fiziologice care, la rândul lor, formează tipare adaptive, influențate de diverși stimuli, respectiv, factori de mediu. Un alt aspect interesant este că nou-născuții se folosesc atât de gură, cât și de mâini atunci când sug, astfel că pielea mamei contribuie la creșterea nivelului de oxitocină, necesară pentru secretarea laptelui.

Un alt studiu făcut asupra oxitocinei relevă faptul că nivelul acesteia e crescut în urma interacțiunilor sociale pozitive (în cazul relațiilor sănătoase dintre parteneri, dar și al legăturilor acestora cu propriii părinți) și, dimpotrivă, la un nivel scăzut în cazul mamelor stresate (care au raportat interacțiuni negative cu sugarii).

Relațiile semnificative de-a lungul vieții sunt strâns legate de nivelul oxitocinei (fie că vorbim de activitate sexuală, fie de sarcină, alăptare etc). Cel mai firesc instinct al unui părinte față de propriul copil este îmbrățișarea – un gest aparent banal, dar cu efecte extrem de importante pe termen lung.

Chiar dacă există părinți ce răresc îmbrățișările pe măsură pe copiii cresc (de teamă să nu facă din ei niște răsfățați), îmbrățișarea este un liant ce stă la baza relațiilor pe care cei mici încep să și le clădească. Ei și le întipăresc în minte încă din fragedă pruncie și, printr-un mimetism autentic, le reproduc, ajungând să-și creeze un solid fundament emoțional. Încrederea se clădește pe același principiu: capacitatea de a ne baza pe un grup de apropiați, față de care să ne putem deschide sufletul și la care să putem apela necondiționat, atunci când avem nevoie. De aceea, responsabilitatea noastră – ca oameni, ca specie, dar mai ales ca părinți – este de a exprima și de a transmite iubire. Să-i facem pe cei din jur și pe copii să se simtă iubiți și apreciați. Studiile de specialitate subliniază faptul că majoritatea traumelor își au rădăcinile în copilărie. De aceea, adulții care prezintă anumite afecțiuni sau tulburări comportamentale sunt în general cei care în copilărie au traversat perioade mai puțin favorabile, însoțite de episoade turbulente, iar asta le-a zdruncinat dezvoltarea firească. Copiii sunt fructul iubirii, așa că, indiferent de acțiunile lor, părinții și îngrijitorii ar trebui să le ofere iubire, blândețe, compasiune, conectare.

Acele câteva secunde petrecute într-o îmbrățișare sunt absolut necesare pentru o dezvoltare armonioasă fizică, dar mai ales psihică a omului. Iar gestul ar trebui repetat de mai multe ori pe zi. De asemenea, fie că vorbim de îmbrățișarea unui părinte sau a partenerului de viață ori chiar a cuiva cu care vă reconciliați în urma unui conflict, gestul e la fel de benefic. De aceea campanii precum „Free Hugs“ (desfășurate mai ales în Statele Unite), deși au un caracter ludic în ansamblu, nu trebuie „matifiate“, ci, din contră, nuanțate. Spiritul copilăriei, conform specialiștilor, e bine să fie menținut pe o perioadă cât mai îndelungată. Prin urmare, îmbrățișările sunt mai mult decât bine-venite – atât pentru vibrația pozitivă (la nivel social), cât și pentru avantajele neuronale pe care le pot aduce (la nivel individual). Pentru o bună funcționare și dezvoltare a creierului uman, să ne îmbrățișăm copiii și persoanele dragi cât mai mult și cât mai des!

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută