Traversăm o perioadă în care accentul cade cu precădere pe aspectul fizic și, din păcate, pe un umil plan secund se poziționează intelectul. Dar toată această concepție a formelor fără fond e susținută, în mare parte, de tehnologia fără de care nu mai putem trăi și care, prin multitudinea de aplicații și filtre, are capacitatea să ne facă mai frumoși, mai slabi; practic, ne transformă fizic cu totul. Pe de altă parte, observăm cu ochiul liber pe stradă că multe dintre fetele foarte tinere, în goana lor după așa-zisa „perfecțiune“, ajung să se automutileze în cabinetele medicilor esteticieni, doar pentru a scăpa de anumite răni psihice – pe care consideră că astfel le rezolvă, eliberându-se de anumite complexe.
Aproape niciodată, însă, nu se ține cont de latura emoțională a acestor demersuri de înfrumusețare. Traumele, nemulțumirile, frustrările nu se rezolvă cu bisturiul, ci cu blândețe, conectare și compasiune, alături de un specialist în sănătate psihică. Social media, cu pleiada de poze perfecte din mediul online, creează adevărate drame, duce la destrămarea unor relații și distruge suflete ce recurg la astfel de tertipuri având unanim același țel: acela de a fi fericit. Boli precum bulimia și anorexia au ajuns să fie pe buzele tuturor, reprezentantele sexului frumos fiind cele care se înfometează și caută felurite modalități de a arăta mai slabe, mai plăcute băieților sau bărbaților alături de care vor să trăiască. Motivația constă în dorința de a-i atrage sau în teama de a nu-i pierde. Accentul pus pe latura exterioară, fizică, și mai puțin pe cea interioară, sufletească, a crescut în ultimele decenii. Exemplul clasic de sex simbol este cel al actriței Marilyn Monroe, ale cărei forme se încadrau într-o normă umană firească și erau complet diferite de ceea ce zilele noastre este tiparul „90-60-90“.
J.K Rowling (autoarea britanică a seriei fantasy Harry Potter) menționa că, în școli, copiii ajung să se insulte prin apelativul „grasule“ sau „graso“, lucru care anulează toate celelalte calități pe care ființa umană le are. Un exemplu dat de aceasta este incidentul trăit pe propria piele, la British Book Awards, unde o cunoștință de-a ei (pe care nu o mai văzuse de aproximativ trei ani) a remarcat că scriitoarea este mult mai slabă în prezent, față de cum era la precedenta lor întâlnire. Replica autoarei a fost că, în urmă cu trei ani, abia născuse cel de-a treilea copil (și, în răstimp, publicase al șaselea volum al seriei). Însă toate aceste realizări păleau, în comparație cu aspectul exterior. Valori precum independența, idealismul, amabilitatea, originalitatea, bunul-simț și simțul umorului au intrat într-un con de umbră, de vreme ce masa corporală contează cel mai mult. Sănătatea fizică și, mai ales, psihică, încrederea – toate acestea se diluează, dacă ne încadrăm în niște repere stabilite de societate. Așa cum dispare și fericirea, dacă ajungem să cântărim un anumit număr de kilograme. Ar trebui pus accentul mai degrabă pe alte aspecte, care contează cu adevărat în viață.
℗PUBLICITATE
Conceptul de „fat shaming“ este prezent atât în școli (unde fetele sunt umilite, dacă arată altfel decât indică normele instituite de social media și de societate), cât și în universul relațional al femeilor care au născut și nu au mai reușit să scape de kilogramele acumulate în perioada sarcinii. Trebuie menționat și explicat – atât la nivel macro, cât mai ales la nivel micro – în comunitatea în care ne trăim viața, că fetițele suferă transformări hormonale (care implică și o oscilație a masei corporale). Iar femeile ce au născut au reușit – cu ajutorul corpului pe care în prezent nu-l mai agreează – să aducă pe lume o nouă ființă. Fiecare trup își are ritmul său de adaptare și de revenire la forma inițială, așa că nu este nicio rușine să recunoști că ai nevoie de mai mult timp. Pentru că, dincolo de acei colăcei, este mult mai important de văzut și tratat o eventuală depresie post-partum.
Educația și discutarea unor probleme care dor la nivel societal trebuie să înceapă în familie, cu cărțile pe față, și să se continue în școli, fără a leza sufletele și mințile celorlalți. Subiectul acesta al respectării altor persoane indiferent de înfățișare trebuie să reprezinte o formă de normalitate, așa cum ne spălăm pe dinți sau cum ne punem la încărcat gadget-urile. Hai să ne gândim că nu știm ce drame sau ce probleme reale de sănătate are o persoană pe care o vedem cu câteva kilograme în plus. Și, de asemenea, să conștientizăm că un simplu gest de insultă – arătatul cu degetul sau pusul la zid – poate fi picătura care umple paharul subiectului, după care acesta poate recurge la gesturi extreme. Creierul uman ne ajută, dar, deopotrivă, ne și distruge – dacă nu avem grijă de mintea noastră.
A te simți bine în propria piele trebuie să fie o prioritate a fiecăruia dintre noi. Dar starea de bine nu trebuie să vină din raportarea la o altă persoană. Nu trebuie să trăim, să etalăm, să părem ceva ce nu suntem; și nici să jucăm un rol ce nu ne aparține pe scena vieții, doar de dragul regizorului (social media, gura lumii, societate).
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
