Recent, o idee mi-a ridicat o sprânceană, citind-o într-o carte a lui Matt Haig – „Cu cât ne îndepărtăm mai mult de obiceiurile omului primitiv, cu atât suntem mai nefericiți“. Iar în mintea mea s-a activat parcă o rețea de conexiuni cu alte și alte idei. Dacă am fi fericiți, societatea de consum nu ar mai exista. Dacă am fi fericiți, nu ne-ar mai trebui nimic. Dacă am „fi“ mai mult și am „face“ mai puțin, ne-am lovi de un alt fel de bogăție. Cum zicea Benjamin Franklin − „Fericirea este constituită din mici plăceri zilnice, nu dintr-un noroc mare, care apare aleatoriu“.
Ce ne învață omul primitiv
Cu cât mă gândesc mai mult, cu-atât îmi dau seama cât este de adevărat. Omul primitiv iubea natura și ea era reperul lui. Se ghida după soare, ca să se trezească și să meargă la culcare, fără vreun alt ceas ori vreo alarmă. Se orienta după timpul horticol, ca să se hrănească sau să se înmulțească. Se baza pe comunicarea cu celelalte viețuitoare, ca să își asigure supraviețuirea. Era conectat la instinctele și la intuiția lui, la ritmurile sale interioare. Inima lui avea o voce.
Noi am uitat de lucrurile astea, suntem într-un „Nu am timp“ continuu și, totuși, ne gândim cu jind la „Ce bine ar fi, dacă aș avea timp“. Un timp pe care nu ni-l dă nimeni, e nevoie să ni-l facem, dacă nu cumva îl avem, dar decidem să îl irosim, sub avalanșa tehnologiei. Am ajuns să evadăm în ecrane, pentru că este confortabil, pentru că asta nu implică să ne întâlnim cu emoțiile noastre. Oricum, nu prea mai știm să evadăm în altă parte. Iar atunci când ne întâlnim cu natura, de exemplu, ne dăm seama că simțurile noastre au fost atât de mult timp anesteziate, încât nici nu mai știu să răspundă la frumusețile auditive, vizuale, auditive, olfactive, tactile din jurul nostru. Am ieșit din noi înșine prea des, ritmul interior, pur și simplu, s-a atrofiat, ca un mușchi îndelung nefolosit, dar atât de folositor.
℗PUBLICITATE
Dincolo de perspectiva sumbră
Pentru ce pledez, de fapt, în acest articol? Cred că pentru a privi cu un strop de curiozitate către simplitatea omului primitiv. Către ce avea el în aparenta lui penurie, către ceea ce ne lipsește nouă în aparenta noastră abundență.
Să ne întoarcem la obiceiurile omului primitiv cred că este nerealist, pentru omul contemporan. Am ajuns prea departe pe linia confortului, ca să acceptăm ușor această „retrogradare“. Și nici nu cred că asta este soluția, ar fi un semn de inadaptare. Dar dacă ne aplecăm asupra stilului de viață primitivă cu interes, o să vedem că toată cheia lui stătea în conexiunea cu natura. De altfel, scriitorul Johann Hari o menționează ca fiind unul dintre antidoturile împotriva depresiei. Natura este ceva ce avem la îndemână gratuit, exact cum este și respirația. Dacă le conectăm pe cele două – ce spuneți despre respirație conștientă în mijlocul naturii? – rezultă un cocktail miraculos. Ne creștem șansele de a ne regla sistemul nervos. Îi dăm un răgaz. Iar cu cât mai dese aceste răgazuri, cu atât mai mari șansele ca sistemul nostru nervos să știe să se autoregleze. Să știe singur când e nevoie de adrenalină sau de melatonina, de „Luptă sau fugi“ (fight or flight) sau de „Odihnește-te, digeră, conectează-te“ (rest, digest, connect).
Să căutăm experiențe care implică natura
În munca mea cu oamenii, caut să creez experiențe pentru starea de bine care să implice natura. Caut locuri care să permită restabilirea de conexiuni la interior. Care să faciliteze întoarcerea la originile pe care uneori le iubim, alteori le blamăm pentru nefericirea noastră. În realitate, cred că în oricare dintre cele două situații ne-am afla, în fiecare dintre noi „urlă“ rădăcinile noastre și dorința de a ne găsi Locul. Și mă bucur, cu fiecare retreat de wellbeing pentru minte, corp și relații pe care îl organizez, să aflu că la finalul lui, ceva s-a „mișcat“ la interior. Ceva s-a legat sau s-a dezlegat. Și cu energia cu care oamenii pleacă din aceste experiențe începe un drum al transformării personale.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
