Skip to content

Este ambițioasă, extrem de muncitoare și talentată. Face totul cu pasiune și asta se vede cu ochiul liber. Este curajoasă, se implică în nenumărate proiecte și pare că ziua are mai mult de douăzeci și patru de ore. Ne cunoaștem de aproximativ treizeci de ani și pot spune răspicat că este unul dintre cei mai faini oameni de media pe care i-am întâlnit, de-a lungul vremii. Despre provocări, anxietăți, terapie și planuri de viitor am discutat în interviul #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine cu Maria Chiriță.

TVR este casa ta profesională. Cum ai ajuns să lucrezi la televiziunea națională?

Chiar pot spune că la Televiziunea Română a început totul pentru mine. Nu vreau să sune siropos, dar chiar așa este. Odată cu intrarea în lumea televiziunii, am descoperit că asta îmi este direcția și m-a echilibrat mult gândul că fac ceea ce îmi place. Și totul parcă a fost pregătit pentru mine să ajung în acest punct. Am văzut întâmplător un anunț pe internet: TVR organizează casting pentru prezentatori. Doar ce se relansase postul TVR Info și erau în căutare de oameni noi. Așa că am zis… hm, de ce nu? Mă mai gândisem la această carieră în trecut, dar nu avusesem niciodată ocazia să încep. Și… m-am dus! Și bine am făcut. A fost prima dată când chiar mi-am luat inima în dinți și am zis că vreau să încerc ceva cu totul nou. Eu nu mai prezentasem nimic în viața mea până atunci. Dar am avut norocul de profesioniști care au văzut potențial în mine și… iată-mă aici! Intrarea în TVR și, totodată, în televiziune, este una dintre cele mai frumoase experiențe trăite până acum.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


De-a lungul timpului, ai prezentat formate TV provocatoare. Cum te protejezi psihologic? Cum ai grijă de sănătatea ta emoțională?

Provocatoare… da! Asta doar pentru simplul fapt că mă trezesc cu noaptea-n cap să prezint știrile la Telejurnalul Matinal. Mai precis, în jur de ora 3:00-3:30 dimineața. Prin urmare, este o provocare și grija pentru minte și corp cu puțin somn la bord. Râsul și să privesc partea plină a paharului sunt câteva unelte pe care le am tot timpul la mine. Reușesc să am această atitudine pozitivă datorită terapiei care face minuni pentru mine. Mă ajută mult și sportul, dar și muzica. Și când tot simt că nu am serotonina la cotele normale, mă duc să-mi iau ciocolată și pantofi. Nu recomand ultimele două pe termen lung!

Când cineva face o remarcă asupra frumuseții tale, te flatează, sau ai prefera ca oamenii să observe, mai degrabă, inteligența ta cognitivă?

Da și nu. Până la urmă lucrez în televiziune și primul impact este cel vizual. Dar Gold Meir spunea că femeile frumoase au un handicap de depășit. Și sunt de acord cu ea. Frumusețea poate crea probleme, mai ales dacă lași să se vadă doar chipul și nu-l însoțești cu un discurs inteligent. Fie că vorbim în termeni de IQ, ori de inteligență emoțională. Nu este un merit să fii frumos. Ci este un dar primit de la mama natură. Tocmai de aceea nici nu iau foarte în serios frumusețea și nu o las să mă definească întru totul. Știu că m-am născut frumoasă, dar vreau să cred că felul în care eu mă raportez la acest aspect îi face pe oameni să vadă dincolo de exteriorul meu și să poată observa și alte aspecte ale persoanei mele. Prin urmare, nu mă simt nici flatată și nici nu simt că mi se pun pe plan secundar capacitățile mentale sau emoționale când mi se spune: ești frumoasă! Accept cu bucurie un compliment, indiferent că are legătură cu ochii mei, ori cu empatia mea.

© Maria Chiriță

Ce faci atunci când îți scapă live, câte o bâlbă? Cum îți normalizezi experiența și depășești momentul?

Cu mult umor, n-am cum altfel. Primele rateuri au fost mai dureroase, dar apoi am înțeles că e normal să greșești. Bine, asta nu înseamnă că trebuie să abuzăm de bâlbe, dar e important să înțelegem că fac și ele parte din experiență. Râd destul de mult cu colegul meu de platou, Ionuț Gheorghe, pe seama lor și asta mă ajută destul de mult să trec peste rușinea momentului.

Televiziunea încă reprezintă un miraj pentru multe fete tinere, dar care este partea nevăzută a acestei profesii? Ce ar fi bine să cunoască fetele care visează la o astfel de carieră?

Pregătiți-vă de muncă! Ai zice că totul pare simplu și chiar mi s-a spus asta. Te trezești, te aranjezi, te duci în fața camerelor și citești de pe prompter sau spui acolo ceva. Din păcate, nu este așa. Chiar și pentru doar câteva minute de filmare este nevoie de câteva ore bune de muncă în spate. În primul rând este important să știi ceea ce citești, mai ales dacă lucrezi la știri. Iar pentru asta este nevoie de documentare în spate, altfel nu ai cum să treci sticla. Publicul te simte atunci când nu ai habar ce spui. Apoi se adaugă antrenamentele de dicție zilnice… creionul este prietenul meu cel mai bun. Sfat: Vino în fața camerelor cu temele bine făcute, dar nu uita și de păr, machiaj și ținută. Nu schimba ordinea!

La nivel global se vorbește mult despre nedreptatea de gen. Cum stau lucrurile în mass-media? Se fac diferențieri majore între bărbați și femei?

Inegalitățile de gen există în lume și este o problemă care mă frământă. Dar din ce am experimentat eu în cariera mea, pot spune că lucrurile stau bine. Sunt tare bucuroasă că în TVR există o gașcă de femei puternice care au funcții de conducere și fac o treabă foarte bună. Din experiența mea de până acum, mă declar mulțumită de situație.

℗PUBLICITATE



Ce loc ocupă psihologia în viața ta?

Am mai spus-o și cu alte ocazii și mă bucur că am șansa să o spun din nou: mie terapia mi-a schimbat viața. Este clar în topul priorităților mele. Mi-a adus acel „clear mind“. Mi-a adus echilibru și m-a ajutat să înțeleg cum arată viața mea… cu bune și cu rele. Și, totodată, să le accept cu real curaj. Sunt destul de logică în gândire, dar și un overthinker de excepție. Mă macină anxietatea și trauma de abandon. Dar le țin sub control cu terapeuta mea care face o treabă grozavă cu mine!

Cum iubește Maria Chiriță?

Intens. Și cu patos. Ceea ce poate fi și dureros câteodată, dar o viață am!

Care este cea mai frumoasă lecție despre iubire însușită în familia în care ai crescut?

Hm, greu de ales. Vin dintr-o familie care mă iubește extrem de tare, lucru pentru care îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu.

Crezi că iubirea se exprimă în cuvinte, gesturi sau doar se simte?

Da, da și da! Iubirea este totul și dacă n-o avem în suflet… e în zadar totul. Nu cred că pot alege… pentru că atunci când iubești, cred că o faci cu de toate!

© Maria Chiriță

Dacă e să privești spre trecut, care ar fi cel mai mare pas pe care l-ai făcut?

Oh, uite încă o întrebare grea. Asta pentru că mi-e greu să aleg. Au câțiva pași care mi-au marcat de-a binelea viața, dar nu aș fi putut să îi fac dacă nu mergeam la terapie. Mă rezum la acesta: terapia. În urma acestui pas, am reușit să îi fac pe toți ceilalți care m-au adus în acest punct bun al vieții mele.

Care sunt planurile tale pentru acest an?

BIG ONES! Am o energie tare bună la început de 2024 și vreau să încep câteva proiecte noi, inclusiv pe partea de diplomație publică și cauze sociale. Am câteva oportunități la orizont și doresc să le fructific cât pot de mult. Totodată, voi continua procesul de învățare în lumea televiziunii. Încă mai am multe lucruri de învățat. Norocul meu este că am o echipă puternică alături de mine la matinal și totul pare mult mai simplu în preajma lor. Vreau să le mulțumesc încă o dată și cu această ocazie.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0