Monica Barbovschi este de formare sociologă, având mai multe studii postdoctorale finalizate în Europa. A colaborat pentru o perioadă de câțiva ani cu Ministerul Norvegian de Justiție, dar a asigurat și consultanță pentru un centru afiliat UNESCO, în Sao Paolo. În 2021 a devenit parte din programul de Egalitate de Gen al Comisiei Europene. De opt ani, coordonează asociația CARE – Cetățeni Activi pentru Relații Etice și face numeroase live-uri pe Twitch. Fiind perioada din an în care celebrăm diversitatea, am invitat-o pe Monica să ne răspundă la câteva întrebări despre diversitatea relațională.
Dacă este să auzi cuvântul relație, care sunt imaginile care îți vin în minte?
Cred că deja demult nu mai am o singură imagine, sau o imagine stereotipă despre ce înseamnă o relație. Îmi vin în minte pisica mea, prieteniile mele platonice ce durează de mai bine de 20 de ani, foști iubiți transformați în cei mai buni prieteni, propria mea persoană. Am și eu o vârstă (41 de ani).
Ce sunt stilurile de relaționare alternative și prin ce diferă acestea de monogamie?
În primul rând, să definim monogamia – obișnuia să însemne a fi căsătorit cu o singură persoană (de obicei, pentru tot restul vieții), dar în prezent reprezintă uniunea (prin căsătorie sau nu) cu o singură persoană, adesea până la încheierea relației, urmată de o altă relație cu o singură persoană (ceea ce se numește monogamie în serie). Opusul mono-amoriei (o singură iubire, cel puțin într-un moment dat de timp) este poli-amoria, sau deschiderea către parteneriate, uniuni sau relații pe termen lung cu mai mult de o persoană.
Din ce în ce mai mult se aude și la noi despre conceptul de poliamorie, care este doar una din formele din umbrela mai largă a relațiilor non-monogame. Activistul Dan Savage folosește termenul monogamish pentru a desemna cuplurile exclusive emoțional-romantic, dar care își permit ocazional forme de non-monogamie sexuală, sub forma unor escapade fără investiții emoționale. Prin urmare, există cel puțin două axe pe care putem considera spectrul relațiilor noastre – cel al exclusivității sau non-exclusivității romantice, emoționale, pe de-o parte, și cel al exclusivității versus non-exclusivității sexuale, pe de alta.
Cunoscuta autoare Esther Perel vorbește despre două nevoi fundamentale în relații – nevoia de siguranță și nevoia de explorare (a diversității relațiilor), care adesea pot să pară în contradicție sau conflict, e.g. cum să menții eroticismul în contextul banal al domesticului. Ca un exercițiu de imaginație (nu chiar, inspirată de sexologa dr. Zhana Vrangalova), putem să suprapunem aceste două nevoi peste axele exclusivității romantice și sexuale. Ce rezultă este o matrice a relațiilor noastre, care pot să varieze între monogamie strictă (exclusivitate romantică, sexuală, ce se suprapun peste o nevoie mare de siguranță și o nevoie scăzută de explorare), sau relație deschisă (exclusivitate romantică, non-exclusivitate sexuală, nevoie medie-mare de siguranță, nevoie medie-mare de explorare sexuală), spre anarhie relațională sau poliamorie non-ierarhică, în care nevoia de siguranță este mai redusă, iar cea de libertate (explorare) este îmbrățișată.
Mai dau o singură resursă, dr. Elisabeth Sheff, autoarea cărților The Polyamorists Next Door și Children in Polyamorous Families vorbește de șapte forme de bază de non-monogamie. Și da, înșelatul este una din aceste forme, doar că nu este nici etic, nici consensual.
Spuneai, într-un alt interviu online, că sentimentul de libertate este important pentru tine. Ce presupune această libertate, când vorbim despre relaționarea non-monogamă?
Dacă întrebi un sociolog despre libertate, intervine pericolul să deschidă o diatribă lungă despre constrângeri și structuri sociale și individul ca agent social și limitele acțiunilor sau alegerilor sale. Mă voi limita la a spune că pentru mine acest sentiment s-a manifestat ca libertate în sens negativ. Nu atât de mult ca libertate înțeleasă ca abundență, un bufet mare din care poți alege orice – deși și această abordare e absolut în regulă – ci ca lipsă a constrângerilor, a unor auto-limitări sau limitări impuse de societatea în care trăim.
Adesea ne-am întrebat cum stă treaba cu munca într-o relaționare poliamoroasă, în condițiile în care relațiile monogame consumă multă energie. Ce ne poți spune despre acest subiect?
Este o întrebare legitimă și sigur că resursele noastre de timp și energie sunt limitate. Sunt destul de multe glume (majoritatea răsuflate în 2023) despre cum să folosești Google Calendar ca să-ți gestionezi relațiile sau cum poți să ajungi poly-saturat, i.e. să ai mai multe relații decât poți duce. Dar dacă privești din cealaltă perspectivă, mai multe persoane sau relații intime pot să însemne o rețea mai puternică de susținere afectivă și chiar materială. Cineva care să dea de mâncare pisicilor când ești plecat în vacanță cu unul dintre parteneri, mai multe persoane cu care să împarți chiar și sarcini sau costuri domestice. Vorba aceea: Monogamy? In this economy? („Monogamie? În contextul acestei economii?“).
Cred că, dincolo de formula relațiilor noastre, monogame sau nu, conflictele prost gestionate și neînțelegerile consumă multă energie. Sigur, soluția poate fi să nu avem relații, dar poate fi și să învățăm să comunicăm și să cooperăm mai bine.
Când ți-ai dat seama că monogamia nu este pentru tine? Și cum a arătat procesul de acceptare?
Cam prin 2008-2010 am început să am primele relații deschise și poly. A fost ca un proces de detoxifiere, care continuă și în prezent. Mai există în literatură și termenul de monogamy hangover (mahmureală după monogamie). De exemplu, mitul sufletului pereche, care se pliază bine pe imperativul monogam. De fiecare dată când deconstruim câte un astfel de mit, se produce în noi un conflict de ajustare a noii înțelegeri la vechea fantezie, ce se poate simți la nivel cognitiv și emoțional ca un freeze, sau poate veni cu sentimente puternice de rușine. Apoi, înveți pe parcurs că sunt multe lucruri noi pe care le poți simți și nu pățești nimic rău – de exemplu, forme de gelozie. Sau uneori ești surprins că te aștepți să simți anumite lucruri, că doar așa ți s-a spus că trebuie să simți – nesiguranță, furie etc., dar că de fapt ești OK.
Cred că fiecare relație nouă te pune față în față cu aspecte din tine pe care nu știai că le ai, și cu fiecare înveți să… te expandezi. Să-ți întinzi corzile emoționale, să mai înlături niște minciuni care ți-au fost repetate până le-ai internalizat ca adevăruri – că ești înlocuibil(ă), că alții sau altele sunt mai buni sau bune ca tine, că dacă face X înseamnă Y, că te va părăsi, că iubirea arată într-un singur fel – și acela extrem de rigid, că o altă persoană te poate diminua pe tine și importanța ta. Că trebuie să strângi tare nisipul în pumn ca să nu scape (și aici poți să vezi exact ce formă de atașament primar am eu).
℗PUBLICITATE
Contextual, în acest moment mă aflu într-o perioadă de celibat voluntar, iar înainte am avut trei relații în același timp. Dar circumstanțele mele actuale nu mă fac mai puțin poly, și nici monogamă – am aceeași deschidere în primul rând față de mine – de a onora fiecare etapă în care mă găsesc care vine cu nevoi și dorințe specifice.
În literatura de profil se vorbește despre compersie, ajută-ne să înțelegem acest termen.
Compersia este doar un termen nou pentru un concept care există de fapt de milenii, cel puțin în filosofia budistă, acela de Muditā – care înseamnă a te bucura pentru bucuria sau bunăstarea celuilalt, într-un mod neîntinat de interesul propriu. În contextul relațiilor multiple, compersia înseamnă a te bucura de fericirea, bunăstarea partenerului, chiar și atunci când aceasta nu are legătură cu tine. Cumva există impresia că aceasta ar fi opusul geloziei, fapt folosit uneori de „puriștii“ comunității pentru a decide cine este „cu adevărat poly“ și cine nu. Din nou, aceste două sentimente pot coexista, fără a insista că ar trebui să simțim rușine pentru că nu suntem „niște poly suficient de buni“, sub falsa impresie că unii dintre noi am reuși să transcendem ca Buddha umila noastră condiție umană geloasă și nesigură. Am vești: dacă ești om, vei simți gelozie, în contextul potrivit, cu anumite persoane, cu o combinație de trigger-e care îți va apăsa butoanele potrivite. Pot să mă simt singură și geloasă când într-o seară n-am și eu o întâlnire romantică în același timp în care partenerul iese cu altcineva. Dar asta nu exclude faptul că pot să apreciez că partenerul meu are parte de oameni frumoși și experiențe frumoase în viața lui. Simultan.
Discutând despre întrebările acestui interviu cu colegii din redacție, ne-am întrebat dacă poliamoria este același lucru cu relațiile de tip swinging?
Nu, nu este. Relațiile de tip swinging se bazează pe un cuplu central, care experimentează cu alte cupluri ocazional sau într-un mod regulat. Uneori, aceste interacțiuni pot fi pe termen lung, dar nu asta le definește. Poliamoria are în centru relațiile pe termen lung. Acestea pot să fie centrate pe un cuplu (poliamoria ierarhică), care formează relația principală (în timp ce restul parteneriatelor sunt secundare) sau poate fi orizontală, în care toate parteneriatele sunt de principiu egale, i.e. nu există o relație centrală sau principală.
Ești coordonatoarea primei comunități non-monogame din țara noastră. De aici și numele de „mama la poliamorie“. Ce presupune această comunitate și cine se poate afilia?
Este vorba de un grup de Facebook pe care l-am deschis în 2015 cu intenția de a oferi un spațiu mai sigur de discuții și susținere pentru persoane interesate de non-monogamie. S-a dorit a fi de la bun început un spațiu incluziv, în care persoanele excluse în mod obișnuit din spațiile așa-zis „neutre“ să simtă că se pot exprima (mai) liber, persoane de orice sex, orientare sexuală sau relațională. Un spațiu ghidat de valori feministe – egalitate de gen, atenție la dinamici de putere. Foarte curând am început să strâng în jurul meu oameni care au rezonat cu astfel de idei. Am început să ținem întâlniri tematice la Cluj – în prezent gestionate de Asociația C.A.R.E., iar la București – ținute de prietenii noștri de la Eropedia.ro, George și Kitty – care organizează întâlniri în spațiul Influx. Aderarea la aceste grupuri presupune cunoașterea și respectarea unor principii de bază – de exemplu, consimțământ în orice, informarea legată de anumite subiecte cum ar fi identități diverse și atenție la reproducerea prejudecăților și discriminărilor pe varii criterii, și respectarea acestor întâlniri ca spații de socializare și împărtășire de experiență, nu ca oportunități de agățat.
În timp, ne-am format un sistem de acces la evenimentele noastre bazat pe încredere câștigată – avem evenimente cu acces pentru publicul larg, cum ar fi întâlnirile poly sus-menționate sau Open Poly Day – o zi întreagă de ateliere de tip „porți deschise“, evenimente de nivel mediu – cum ar fi Cuddle & Touch Workshops (ateliere de îmbrățișări – cu exerciții ghidate de consimțământ concentrate pe atingere platonică) și OpenCon-urile, care sunt retragerile noastre bi-anuale pentru comunitate, care se doresc a fi la cel mai înalt grad de siguranță și vulnerabilizare. Similar, spațiul Influx operează o practică de filtrare a participanților la anumite evenimente, pentru care trebuie să parcurgi în prealabil un atelier de consimțământ oferit gratuit.
Toate evenimentele se postează pe paginile de Instagram și Facebook ale asociației C.A.R.E. și pe site-ul Influx. Grupul de Facebook mai există, dar mai puțin activ în ultimii ani. Este mai mult un spațiu de recomandări și ocazional discuții.
Titulatura de „mama la poliamorie“ mi-a fost acordată de George relativ recent și ulterior mi s-a părut un nume bun pentru canalul meu de Twitch.
Cum gândește și simte o persoană care nu se regăsește în spectrul îngust al monogamiei?
E un pic tendențioasă întrebarea, lasă impresia că în mod automat non-monogamia este inerent superioară monogamiei, ceea ce nu este neapărat adevărat. Personal cred că orice viață care nu este auto-examinată este minată de pericolul de a deveni îngustă, nepotrivită, nefericită. Și din păcate, modelul monogam, pe care-l preluăm de-a gata și care ne este băgat pe gât de „agenții de socializare“, nu invită la autoreflecție și autocunoaștere. La fel cum există o identitate de gen care îți este atribuită la naștere (doctorul se uită între picioarele copilului și zice „Fată“ sau „Băiat“), așa cum îți este atribuită o sexualitate încă de la naștere (heterosexuală, evident), tot așa ești condiționat (mai ales dacă ești crescută ca fată) să consideri relațiile monogame ca fiind cele optime, dezirabile, corecte și morale. Ce poți să faci este să începi să chestionezi aceste „adevăruri“ – dacă nu este chiar așa?! Și acest proces de chestionare te poate duce în locuri interesante, dar întotdeauna mai aproape de adevărul tău personal. Desigur, poți descoperi, la finalul acestui proces – dar există cu adevărat un final? – că tot relațiile monogame sau o singură relație centrală ți se potrivesc, și vei fi cu atât mai împlinit, pentru că ai ajuns acolo prin efortul propriu, nu preluând de-a gata ce au decis alții că ți se potrivește.
Cum vezi viitorul relațiilor în lumea întreagă? Vor avea oamenii mai multă încredere în puterea relațiilor și în inspirația feministă?
Cred că ne aflăm într-un moment istoric la nivel global, catalizat de diverse etape din progresul mișcării feministe și de #metoo. Din ce în ce mai mult, femeile se uită în propria ogradă și spun „ne-am săturat să facem doar noi munca emoțională, ne-am săturat să cadă doar pe noi responsabilitatea relației“. Desigur, să nu ne amăgim, contra-mișcările retrograde, de atac asupra drepturilor femeilor, sau asupra persoanelor și relațiilor queer se întâmplă și ele la nivel global. De asemenea, este o poziție de privilegiu să poți să decizi pentru tine ce tip de relație ți se potrivește, multora fiindu-le negat acest drept. Dar așa cum am spus și în altă parte, cred că este posibilă o revoluție a inimii, o reconfigurare a relațiilor intime, care din punctul meu de vedere trebuie să se întemeieze pe fundamentele feminismului. Consider că nu se poate vorbi cu adevărat despre relații etice, monogame sau nu, fără a lua în considerare inegalitățile de gen, felul în care funcționează sexismul și ideologia patriarhatului – și fără a încerca să deconstruiești aceste idei, în primul rând în interiorul tău.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
