Skip to content

În anul I de facultate, într-o noapte de iarnă, după ce mă mutasem în București de câteva luni și viața mi se părea concomitent dificilă, stresantă și plictisitoare, iar lipsa prietenilor din orașul natal mă speria, mi-am dat seama că am nevoie de ceva nou și pozitiv în viața mea. Am căutat, atunci, pe Google „voluntariat București“ și am primit tot ce mi-a lipsit, iar acum, la opt ani distanță, cred că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat.

Activitatea de voluntariat mi-a adus fericire, împlinire, sens, scop, prieteni pe viață, experiențe noi și momente de neuitat. Mi-a oferit, apoi, oportunitatea de a coordona, timp de șase ani, o echipă de voluntari în care am putut să văd schimbarea pe care au adus-o societății și comunității, precum și cea care s-a produs în ei. 

Îmi este dificil să rezum în câteva cuvinte ce a însemnat pentru mine această activitate, însă voi încerca să redau ce am învățat eu în acești ani despre importanța voluntariatului, în speranța că îi va inspira pe toți cei care doresc să experimenteze o activitate de voluntariat măcar o dată în viață.

E important de știut că oricine poate să se implice într-o activitate de voluntariat, indiferent de preferințe și pasiuni, vârstă sau proveniență, există un loc pentru toată lumea, trebuie doar să fii curajos și deschis să cauți un mediu de care să simți că aparții. Cred că acest sentiment de apartenență este esențial pentru a putea să oferi cu adevărat și să îți dai voie, la rândul tău, să primești înapoi.

Ce oferi într-o activitate de voluntariat?

Timp. În primul rând, îți oferi din timpul tău liber, când ai putea face orice altceva îți dorești. Știm acum, mai mult ca oricând, că timpul este o monedă de schimb foarte importantă, iar atunci când alegem să o oferim unei cauze în care credem reprezintă deja un mare cadou.

Cunoștințe. Indiferent că faci teme cu copii din medii defavorizate, că ajuți la construcția unor case, că organizezi evenimente, că îngrijești bătrâni sau copii bolnavi sau că le duci de mâncare unor animăluțe, oferi din propriile cunoștințe și resurse. 

Abilități personale. În activitățile de voluntariat ne activăm multe din trăsăturile de personalitate și ni le punem în valoare: imaginația, optimismul, modestia, generozitatea, încrederea, meticulozitatea, sociabilitatea, curajul, corectitudinea etc. 

Indiferent de modalitatea preferată de a face voluntariat, vă invit să vedem mai departe de ce merită, oricum, să faci asta.

Ce primești în urma unei activități de voluntariat?

Dezvoltare personală. Voluntariatul îți oferă șansa să îți dezvolți și îmbunătățești multe abilități precum comunicarea, creativitatea, încrederea în sine, sociabilitatea, lucrul în echipă și multe, multe altele.

Îmbunătățirea stării de bine. Conectarea cu cei din jurul nostru și munca alături de ei pentru un scop comun ne îmbunătățesc considerabil starea de bine. Iar dacă voluntariatul implică animale, reducerea stresului și a anxietății sunt garantate. Mai mult, a avea un scop clar ne îmbunătățește semnificativ viața, în special în cazul adulților în vârstă, care poate s-au pensionat sau și-au pierdut partenerul de viață și pot găsi un refugiu în a-i ajuta pe alții. Indiferent de situația personală, activitatea de voluntariat ne distrage de la propriile probleme și griji și ne oferă un scop nobil în viață.

℗PUBLICITATE



Socializare. Într-o activitate de voluntariat, nu numai că ajungi să cunoști oameni noi, dar aceștia sunt oameni cu care împarți aceleași interese și pasiuni, așa că de foarte multe ori se leagă relații de prietenie foarte trainice.

Sănătate emoțională și fizică. Studiile demonstrează că un sistem de suport solid și contactul permanent cu alte persoane scad șansele de instalare a depresiei. Mai mult, s-a demonstrat că persoanele care sunt implicate în activități de voluntariat au o rată de mortalitate mai mică, simptome atenuate de durere cronică și șanse mai scăzute de boli de inimă.

Fericire. O analiză a 40 de studii din ultimii 20 de ani dovedesc că cea mai eficientă activitate de îmbunătățire a stării de bine este voluntariatul: atunci când ajuți pe cineva, te simți mai bine cu privire la propria persoană, capeți sens în viață, iar încrederea în sine și stima de sine cresc. Ca oameni, suntem construiți să oferim și, cu cât o facem mai des, cu atât suntem mai fericiți. 

Experiență profesională. Pe lângă faptul că ajungi să cunoști mulți oameni în domeniul preferat, prin voluntariat practici multe abilități necesare în muncă – rezolvarea de probleme, management, scriere și implementare de proiecte, lucru în echipă, comunicare etc. În plus, în foarte multe activități de voluntariat beneficiezi de training-uri și formări gratuite: de exemplu, pentru a strânge fonduri pentru organizația ta poți participa la un training de vânzări și abilități de comunicare sau pentru a te implica în activități cu copiii vei afla înainte mai multe despre tehnici și modalități de lucru cu aceștia. În plus, conform Legii Voluntariatului, activitatea de voluntariat poate fi considerată experiență profesională, ceea ce te poate ajuta să obții burse, să intri la universități din străinătate sau să avansezi în carieră.

Experiențe noi. Indiferent de domeniul ales pentru voluntariat, experiențele vor fi noi, inedite și, adesea, de neegalat. În plus, vei cunoaște oameni și culturi adesea diferite și în acest fel îți vei lărgi cunoașterea și înțelegerea față de cei din jur.

Indiferent de motivele pentru care alegi să faci voluntariat, fii sigur că vei aduce impact în societate prin susținerea cauzelor în care crezi pentru că, așa cum spune Howard Zinn, „micile gesturi, atunci când sunt multiplicate de milioane de oameni, pot transforma lumea.“

Gândește-te la ce pasiuni ai, ce cauză rezonează cu tine (copii, părinți, bătrâni, animale etc.) ce carieră îți dorești sau ce abilități vrei să-ți îmbunătățești și caută, apoi, mai multe informații despre organizațiile apropiate de tine și întreabă-i ce oportunități de voluntariat au disponibile. În acest sens, recomand cu drag platforma Harta Voluntariatului.

Tuturor celor care fac deja voluntariat, celor care au făcut și celor care urmează să înceapă aceasta minunată călătorie, vă doresc să vă fie recunoscute meritele și apreciate eforturile; fără munca voastră, nimic nu ar fi la fel de bun și de frumos – nu e doar o vorbă în vânt, este un adevăr incontestabil – n-ar fi strânse fonduri, copiii nu ar primi ajutor la teme, animalele nu ar avea alături de cine să crească, evenimentele nu ar avea același succes, viața oamenilor care depinde de donarea sângelui n-ar fi salvată, iar lista poate continua la nesfârșit.

În final, vă las unul dintre citatele mele preferate despre voluntari: „Voluntarii nu sunt plătiți nu pentru că sunt lipsiți de valoare, ci pentru că valoarea lor este de neprețuit.“ — Sherry Anderson

P.S. Voluntariatul este contagios, așa că nu vă sfiiți să povestiți cu orice ocazie despre munca pe care o faceți, garantez că veți atrage și mai mulți susținători pentru cauza voastră!

Andra Stoian - Psiholog, consilier de parenting, trainer și facilitator de grupuri de suport pentru adolescenți, cu experiență de 7 ani în activități cu copii și adolescenți și în coordonare de proiecte educaționale într-unul dintre cele mai mari ONG-uri din România. Pasionată de oameni, training și educație, iubește muzica, plimbările și cărțile. Visează la o lume în care drepturile tuturor oamenilor sunt respectate.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0