Am avut o experiență legată de rușinea mea pe când eram într‐un grup de terapie pentru femei. Într‐una dintre ședințe, ne acordam una alteia feedback. Când una dintre femei mi‐a vorbit, am auzit‐o spunând, „Nu‐mi place absolut nimic din ceea ce simți“. Nici acum nu știu dacă asta a spus de fapt. Însă asta am auzit eu. Reacția mea a fost previzibilă. Am înghețat. Tot sângele din corp mi‐a urcat la cap și m‐am blocat. Nimeni nu și‐a dat seama de reacția mea, bineînțeles. Și nu am spus nimic. Din fericire, ședința s‐a terminat în curând. Odată ajunsă acasă, m‐am dus direct în dormitor și m‐am așezat în fața oglinzii.
Mă chinuiam să respir. Simțeam că nu făcusem asta de când îmi vorbise femeia respectivă. Aveam noduri în stomac și am început să mă legăn ușor din față în spate. Într‐un final, am reușit să mă privesc în ochi. Mi‐am auzit glasul spunând cu blândețe, „E în regulă. Nu avem nevoie să ne placă. Avem alte cinci femei în acel grup care ne apreciază. E în regulă dacă simte așa. Nu înseamnă că suntem rele.“ Repetând aceste cuvinte la nesfârșit, am simțit cum încep să mă calmez, iar nodul din stomac mi‐a dispărut.
Butoiul din lemn
La următoarea întâlnire, mi‐am dat seama că eram pregătită ca ea să critice orice spuneam. Poate că n‐avea să zică nimic, dar „știam“ că avea să gândească lucrurile respective. În fiecare săptămână, înaintea întâlnirii, mi‐am imaginat că aveam un butoi din lemn în jurul meu. În spatele acestui butoi îmi imaginam copilul meu interior. Acest butoi bloca orice judecată să mă atingă. Am purtat un dialog interior continuu cu el, reamintindu‐i că totul avea să fie bine. Astfel, m‐am separat de copilul meu interior și nu m‐am cufundat în rușinea lui. Nu mi‐am ignorat teama de a fi detestată, dar nu m‐am făcut mică în fața dezaprobării „percepute“. M‐am concentrat să mă comport din postura sinelui adult și să nu mă dezintegrez din cauza rușinii de a fi detestată.
℗PUBLICITATE
A funcționat. Mi‐am dovedit atât mie, cât și fetiței mele interioare că puteam să fac față unui astfel de feedback fără să‐mi pierd sentimentul de valoare de sine. Mi s‐a schimbat și atitudinea față de femeia respectivă. Și chiar dacă dezaprobarea încă‐mi declanșează rușinea, aceasta nu mă doboară. Ești doborât de rușine atunci când fiecare acțiune pe care o faci este motivată de faptul că nu te simți „suficient de bun“. Nu există o scăpare din fața acelui sentiment, pentru că tot ceea ce faci e bazat pe rușine. O modalitate de a gestiona un sentiment de rușine atât de pregnant este să lucrezi asupra lui în acel moment. Poți găsi o replică pe care să i‐o spui copilului tău interior de fiecare dată când ți se declanșează rușinea.
Sunt bine exact așa cum sunt
Rokelle Lerner, în cadrul prelegerii ei înregistrate, numită „Călătoria prin rușine“, vorbește despre o afirmație pe care o folosește de fiecare dată se simte inadecvată. Își repetă sieși, „Sunt diferită. Nu sunt deficientă!“ Eu îmi spun de obicei, „Sunt bine exact așa cum sunt.“ Îți sugerez să‐ți găsești la rândul tău o afirmație pe care să ți‐o repeți.
Extras din cartea Ghidul copilului interior.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
