fbpx
skip to Main Content
Despărțiți și, Totuși, împreună?

Despărțiți și, totuși, împreună?

„Am o mică întrebare, al cărei răspuns nu l-am aflat încă, deși încerc să înțeleg contextul de ceva vreme.

Am 20 ani, sunt studentă și am avut o relație de aproximativ 6 luni cu un bărbat de aceeași vârstă cu mine, tot student. Ne-am despărțit acum aproximativ 2 luni, din cauza faptului că el a decis că așa e mai bine pentru el. Motivele, după părerea mea, au fost nejustificate: prea multă presiune pe umerii lui în această perioadă, lipsă de timp pentru a se concentra pe el însuși. Cu toate acestea, mi-a spus ulterior că eu nu am avut nicio vină și că vrea să mă aibă în continuare în preajma lui. Pentru mine a fost extrem de greu, deoarece eu nu am știut care sunt cauzele acestei „presiuni“ de pe umerii lui. 

Deși ne-am despărțit acum 2 luni, continuăm să ne vedem, avem în continuare contact sexual, iar comportamentul lui demonstrează foarte clar că încă mai ține foarte mult la mine. Eu nu știu dacă este benefic pentru mine să continui să îl sprijin în perioada asta – și, dacă da, cum?

El a început să meargă la un psiholog care să îl ajute să depășească această perioadă grea.

Mulțumesc foarte mult!

O zi faină!“

Mesajul și povestea din spatele său ating câteva aspecte dificile în evoluția unui cuplu:

Când apare decizia de separare

Deși se pare că o relație de cuplu este un film cu un început și un final clar, în realitate cei doi parteneri au ritmuri diferite în ceea ce privește înțelegerea, acceptarea și asimilarea a ceea ce se întâmplă între ei. Intră în relație în ritmul lor și o părăsesc, de regulă, pe rând. De aceea, atunci când unul dintre parteneri spune deschis: „Cred  că ar trebui să ne despărțim“, de obicei el este deja ieșit din cercul intimității și a părăsit emoțional relația. E posibil ca un partener să părăsească relația cu mulți ani înainte ca separarea să fie vizibilă.

A fi sau a nu fi părăsit

Când unul dintre parteneri este cu mult înainte în procesul separării, decizia de despărțire îi pare celuilalt neașteptată, ca o lovitură în moalele capului. La ceva vreme după eveniment, când șocul și tumultul emoțional s-au mai domolit, partenerul părăsit poate face un exercițiu de conștientizare în care spune: „Știam că ceva este în neregulă, că lucrurile nu stăteau chiar bine între noi, dar nu mi s-a părut atât de grav. Am crezut că, dacă ignor ceea ce se întâmplă, va fi din nou bine.“

Psihoterapeuții John și Julie Gottman au identificat patru indicatori ai destrămării relației de cuplu pe care i-au denumit metaforic Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei: critica, defensiva, împietrirea și disprețul. Toate aceste simptome sunt fisuri din ce în ce mai mari, ce destramă corpul viu al relației. Și totuși, atunci când cererea partenerului de a se despărți cade implacabil între ei, cel care n-a avut inițiativa separării poate fi total dezorientat, dacă n-a conștientizat ce li se întâmplă. Ruptura unei relații de cuplu în care a investit mult e o traumă de atașament ce activează durerea altor pierderi trecute, anxietatea legată de faptul că oamenii pe care îi iubește îl părăsesc. În consecință, încearcă să se țină de relație ca de o barcă de salvare.

℗PUBLICITATE


Tocmai pentru că este confuz și nepregătit să facă față acestei etape dureroase pe care nu a inițiat-o și nici nu și-o dorea, partenerul abandonat caută explicații care, cel mai adesea, au câteva obiective:

  • Să facă ordine în haosul care tocmai a fost declanșat, să îl ajute să înțeleagă și, astfel, să simtă că are din nou măcar un pic de control asupra propriei vieți.
  • Să îi ofere șansa de a repara, de a se reconecta, de a promite eforturi susținute pentru refacerea relației.
  • Să îi atenueze sentimentul de vinovăție legat de contribuția sa la acest moment.

În funcție de contextul de viață, nivelul de conștientizare și strategiile de coping, partenerul abandonat va urmări într-o măsură mai mică sau mai mare unul dintre obiectivele enumerate anterior. Însă răspunsul la întrebarea „De ce?“ este rareori simplu.

Motivația separării

Multiplele studii și statistici realizate de către cercetătorii în domeniul psihologiei de cuplu și familie ne oferă o listă a celor mai frecvente motive pentru divorț sau separare. Pe primele locuri se află infidelitatea, lipsa de comunicare, violența domestică, adicțiile, relațiile cu familia extinsă, lipsa de respect și apreciere, urmate de motive din ce în ce mai diverse și mai vagi.

Cel mai neclar formulat și mai des întâlnit motiv este, însă, înstrăinarea. Acest motiv invocat în egală măsură de bărbați și de femei este, însă, un simptom și nu o cauză. Tot așa cum medicii denumesc „cardiopatie“ o tulburare a inimii pentru care n-au găsit încă o explicație clară și, treptat, simptomul este confundat cu boala în sine. Motivele pentru care partenerii se înstrăinează și devin iarăși ca niște necunoscuți unul față de celălalt sunt extrem de variate: de la schimbări de carieră, de valori sau atitudini, până la lipsa investiției de timp, atenție, creativitate în carieră sau convingerea că ar putea găsi un partener(ă) mai bun(ă).

Pentru cuplurile care se despart la puțină vreme după debut, aceste convingeri – că partenerul(a) nu e persoana potrivită, că există o variantă mai bună – se află în topul cauzelor ce determină decizia partenerului de a ieși din relație.

O discuție onestă, purtată cu o atitudie vulnerabilă, despre nevoile și limitele fiecăruia dintre parteneri, despre modul în care a contribuit fiecare la evoluția relației până la final, este adesea peste puterile celui părăsit și dincolo de capacitatea de conștientizare a celui care pleacă. Atunci când ambii depun efortul și munca necesară unei astfel de conversații, când trec dincolo de scuze, de justificări, de acuze, de clișee („It’s not you, it’s me!“), efectul este vindecător.

Finalizarea relației

Ca orice poveste scrisă ori nu, o relație se poate încheia șters, nedefinit sau poate rămâne neterminată – la fel ca un episod de final de sezon al unui serial cu „cliffhanger“. Cârligul agățat în ființa partenerului poate fi: vinovăție, puterea obișnuinței, o nevoie neîmplinită. Pentru partenerul care a inițiat despărțirea, continuarea relației dincolo de momentul separării poate fi un mijloc prin care continuă să își îndeplinească nevoile emoționale, sociale sau sexuale, într-o perioadă de tranziție spre un alt statut relațional. De asemenea, poate fi o concesie pe care o face, în speranța că celălalt va accepta mai ușor separarea și vor fi evitate conflictele. Pentru cel părăsit, situația în care relația continuă (sporadic sau constant) este o dovadă că speranța de reconciliere este întemeiată. Ambii parteneri rămân astfel pe tărâmul negării și al confuziei emoționale.

Separarea de un partener de cuplu este un proces care solicită timp – timp pentru trăirea pierderii, pentru asumarea responsabilității, pentru redresare și pentru integrarea experienței în povestea personală de viață, la care adăugăm constant capitole noi.

Zenobia Niculiță

Zenobia Niculiță este psiholog, lector universitar doctor și realizator de programe TV pentru părinți, educatori și profesori. A coordonat și realizat mai mult de 30 de lucrări și proiecte de cercetare pe teme din domeniile psihologiei dezvoltării, psiho-sociologiei familiei și psihologiei școlare. A publicat două volume de povestiri pentru copii și 20 de capitole, cărți și articole științifice. O puteți găsi online la adresa: zenobianiculita.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută