Un alt mesaj important primit încă din copilăria mică este cel legat de igiena corpului. Părinții și îngrijitorii ne spun că este important să ne spălăm trupul, zi de zi, pentru a îndepărta transpirația urât mirositoare, urmele de murdărie și a avea grijă de sănătatea pielii. Dar puțini dintre noi știu că experții ne recomandă să nu avem mai mult de două spălări pe zi, deoarece riscăm să îndepărtăm uleiurile sănătoase pe care pielea umană le secretă.
Este dovedit științific că pentru o mai bună deșteptare de dimineață, un duș cu apă mai rece este o alegere înțeleaptă. Stropii de apă rece cresc automat nivelul de cortizol și de adrenalină din corp, iar odată cu acesta somnul este mai ușor alungat și ne cuprinde starea de deșteptare. Dușul rece este chiar un înviorător mai bun și decât o ceașcă mare de cafea, potrivit multor experți în domeniu. Iar dacă alegem să începem ziua cu un duș cu apă caldă, este indicat ca cel puțin la încheiere să dăm drumul la un jet sănătos de apă rece – timp de aproximativ 30 de secunde.
Dacă însă avem ca obiectiv să beneficiem de un somn cât mai odihnitor, este dovedit științific că o baie fierbinte este alegerea potrivită. Recomandarea este ca baia să o facem cu cel puțin 90 de minute înainte de culcare. Această activitate ajută corpul și creierul uman să intre în starea de relaxare necesară unui somn de calitate, dar și să reducă presiunea sângelui, să crească secreția de serotonină și să reducă producția de cortizol (hormonul stresului) cu o treime. În timp ce dușul rece are efecte opuse, drept urmare este de evitat seara înainte de culcare.
Dacă ne trece prin cap ideea de-a începe ziua cu un duș rece și a o încheia cu o baie fierbinte, este important să nu facem din asta un obicei, deoarece dermatologii ne avertizează cu s-ar putea să fie prea mult pentru corpul uman. Părul și pielea produc sebum, care ne protejează întregul corp. Spălările dese îndepărtează acest strat protector de sebum și pielea devine mai vulnerabilă și la risc pentru deteriorare sau îmbolnăvire.
Recomandări de care este bine să ținem cont:
- O baie nu ar trebui să fie mai lungă de 10-15 minute și să nu practicăm acest obicei de mai mult de trei ori pe săptămână, deoarece riscăm să afectăm prea mult sebumul.
- În zilele în care facem duș este indicat să nu facem și baie (valabil și invers).
- Este indicat să cântăm în timpul dușului. Cântatul în timpul spălării corpului poate declanșa o avalanșă de emoții pozitive în corpul uman.