Am pornit scrierea acestui articol (cred eu, deloc întâmplător) la finalul evenimentului pe care Pagina de Psihologie l-a co-găzduit de Valentine’s Day când, așteptând taxiul, am observat două adolescente care se sărutau în fața mea, cu extrem de multă naturalețe și deloc deranjate de privirile intruzive ale celorlalți trecători. Mi-am zis, în sinea mea, că generațiile viitoare sigur vor fi mult mai încrezătoare în exprimarea adevăratelor lor sentimente, mult mai conștiente de emoțiile pe care le traversează și că posteritatea arată mai bine, din punct de vedere relațional.
Să fie maturitatea, să fie toleranța, să fie bucuria de a vedea oameni care se iubesc sincer, n-aș putea puncta cu exactitate. Cert este că mi-a rămas în gând acea imagine și am vrut să explorez mai mult acest statut al femeilor care iubesc alte femei. Sigur că realitatea poate fi abordată din mai multe puncte de vedere, iar sexualitatea umană reprezintă încă un subiect greu de digerat pentru cei mai mulți dintre noi, indiferent că vorbim despre diversitate sexuală sau despre dorința sexuală, despre care scrie autorul Ian Kerner, pe larg, în Să vorbim despre viața ta sexuală.
Realitatea despre care nu vorbim suficient
Alegerea partenerului de viață a ajuns să fie o adevărată ruletă rusească, oamenii optând fie să intre rapid în relații (folosind, în mare măsură, aplicațiile de dating), ori foarte greu (alegând drumul sinuos al cunoașterii lente și al vigilenței prelungite). Ce-i drept, în ultimii ani, specialiștii vorbesc mai mult despre oameni care au mai degrabă comportamente evitante, din punct de vedere relațional, și care manifestă o dinamică de apropiere diferită. Teama de alegerile greșite, traumele ori dezamăgirile trăite își pot lasă amprenta asupra minții noastre în variate feluri. Dar acest articol este despre fluiditatea sexuală și mai puțim despre vindecarea în relații. De aceea, am vrut să aflu mai multe despre invizibilitatea femeilor lesbiene în România.
Așa am aflat de la Maria Stăniloiu, specializată în psihologie clinică, că „nu există o statistică clară a persoanelor LGBTQIA+ în țara noastră. Însă putem porni de la statisticile din SUA care ne arată că mai mult de 5% dintre adulții americani se identifică ca fiind LGBTQIA+ (Williams Institute, University of California Los Angeles)“.
Eram curioasă și dacă sunt reale unele credințe potrivit cărora ar fi mai mic numărul de femei lesbiene decât cel al bărbaților gay, iar Maria Stăniloiu apreciază că „nu se știe dacă în mod real există un procent mai mic al lesbienelor, în comparație cu bărbații gay, în România. Însă această percepție poate fi explicată de invizibilitatea lesbienelor atât în societate, cât și în cadrul comunității LGBTQIA+ din care fac parte, chiar dacă L de la lesbiană e prima literă din acronim“.
„Pe scurt, prejudecățile, misoginismul, lipsa acceptării diversității intracomunitare, violența și excluderea sunt câțiva dintre factorii care explică invizibilitatea. Iar o viziune mai complexă asupra vieții ne-ar putea ajuta să înțelegem realitatea faptului că o femeie romă lesbiană sau bisexuală (o altă categorie invizibilă) este expusă la un nivel și mai mare de opresiune și discriminare decât o femeie care nu face parte dintr-un grup minoritar sau invizibil și, în funcție de diverse dimensiuni identitare și sociale, riscul acesta poate crește.“
Toate aceste aspecte contribuie la invizibilitatea lesbienelor, fie că acestea nu sunt recunoscute ca fiind lesbiene, deoarece nu se încadrează în stereotipuri, fie pentru că societatea nu este un spațiu sigur, astfel încât ele să-și afirme identitatea sexuală.
Trauma ori dezamăgirea pot determina orientarea sexuală?
Pentru că ne întâlnim, de-a lungul vieții, cu tot felul de dezamăgiri amoroase, ori putem experimenta adevărate traume în urma unor povești nefericite de dragoste, mintea umană a început să construiască și ipoteza faptului că persoanele lesbiene ar fi „mai traumatizate“ decât cele heterosexuale.
Curioasă din fire, am vrut să aflu dacă astfel de provocări ne pot determina să ne îndreptăm spre parteneri de viață de același sex. Iată ce am aflat: „Homosexualitatea este o variație sănătoasă a orientării sexuale, la fel ca heterosexualitatea, și nu este determinată de dezamăgiri anterioare sau traume“, conchide psihologa Maria Stăniloiu. În esență, nu este nimic mai mult decât un mit sau parte a discursurilor homofobe, însă studiile științifice ne luminează și în acest caz, demonstrându-ne că NU traumele ne „fac“ gay.
„Bineînțeles, experiențele personale de viață (cu încărcăturile lor) pot influența felul în care noi, ca adulți, interacționăm în relații, sau ne alegem partenerii (vezi cărți precum Suflete de sticlă sau Drama neglijării emoționale din copilărie), dar nu avem confirmat faptul că aceste experiențe ne-ar putea dicta orientarea sau identitatea sexuală.“
„Literatura de specialitate ne arată că oamenii nu «devin gay» din cauza traumelor. Concret, experiența pe care o are o persoană cu o orientare non-heterosexuală (valabil și pentru experiența persoanelor trans) este una dificilă, care poate cauza ceea ce numim traumă din cauza stigmatizării, discriminării, excluderii sociale cu care aceste persoane se confruntă“, spune Maria Stăniloiu care, în practica sa clinică, lucrează adesea cu persoane din comunitatea LGBTQIA+.
℗PUBLICITATE
Despre neglijare relațională și asumarea orientării sexuale
Psihologia și știința relațiilor confirmă faptul că ar fi benefic ca legăturile cu familia și prietenii să reprezinte un spațiu de încredere. Unul în care să ne putem desfășura cursul vieții fix așa cum suntem, fără să recurgem la măști ori filtre identitare. Cu toate acestea, realitatea ne poate arăta că exact de la persoanele de apartenență riscăm să primim respingere emoțională, când vine vorba despre natura noastră sexuală. Din această cauză, deseori persoanele non-heterosexuale pot să resimtă mai intens singurătatea psihologică și emoțională, fără a avea libertatea relațională ce revine persoanelor heterosexuale.
România nu este un tărâm în care toleranța față de persoanele gay să fie la cote înalte. Așa se face că oamenii aleg să-și trăiască nefericirea ori să-și consume relațiile departe de ochii curioși ai celorlalți, suferind astfel din cauza variatelor forme de neglijare emoțională și relațională. Dovadă stau evenimentele PRIDE, în care membri ai comunității LGBTQIA+ sunt stigmatizați, blamați ori chiar agresați fizic, pentru că decid să-și facă existența vizibilă.
Multe dintre persoanele gay ajung să poarte infinite conversații interioare despre când, cui și cum să împărtășească despre realitatea lor intimă și sexuală. Iar psihologa ne explică: „un coming out sănătos poate arăta diferit pentru fiecare persoană raportat la nevoile sale și la contextul său de viață. Pentru unele persoane, poate fi important să spună asta celorlalți în forma unei expuneri, pentru a se simți văzute sau acceptate, în timp ce alte persoane pot considera acest aspect ca fiind irelevant“.
Tot Maria Stăniloiu adaugă că, pentru multe persoane gay, poate fi obositoare și stresantă ideea de coming out, pentru că, mai devreme sau mai târziu, descoperă că acest coming out nu se oprește niciodată. Până la urmă, o persoană heterosexuală nu anunță pe nimeni că este straight, de ce o lesbiană ar trebui să facă asta?! În concluzie, coming out-ul este înainte de toate un proces, nu trebuie să se întâmple întotdeauna dintr-odată. Iar un aspect important despre un coming out este că-l faci doar dacă vrei tu să-l faci.
Consider că merită silabisite și interiorizate cuvintele Mariei Stăniloiu și anume: „ai autonomie totală asupra coming out-ului și poți alege cum, cât, ce vrei să spui despre tine și cui. Poți lua în considerare ideea de a-ți crea conștient o rețea de suport, astfel te poți îndrepta spre prieteni care au valori similare cu ale tale și de care te simți acceptat, spre grupurile de suport oferite de asociațiile LGBTQIA+ din țară, unde poți inclusiv să accesezi serviciile lor de consiliere sau poți căuta un psihoterapeut, dacă ai această posibilitate“.
„Cu alte cuvinte, când o persoană gay decide că intenționează să le comunice celor apropiați despre orientarea sa sexuală poate începe prin a se gândi la fiecare persoană din viața sa și să anticipeze ce este cel mai potrivit pentru sine, în funcție de fiecare relație în parte. O variantă pe care mulți o găsesc utilă este aceea în care începem cu oamenii de încredere, a căror opinie față de diversitatea sexuală o cunoaștem și pe a căror acceptare mizăm. Și, ca în orice conversație cu potențial dificil, sugestia psihologilor este să stabilim împreună cu interlocutorul momentul și contextul potrivit. Dacă o conversație față în față nu e confortabilă, există și opțiunea de a scrie o scrisoare sau de a trimite un e-mail sau mesaj.“ Indiferent de canalul de comunicare ales, Maria Stăniloiu recomandă „să verifici că ești în siguranță și că nu există riscul ca persoanele față de care vrei să-ți faci coming out-ul să devină agresive cu tine“.
„De exemplu, dacă intenționezi să-ți faci coming out-ul față de părinții tăi și ai motive să crezi că ar putea să existe reacții extreme (de exemplu, să te dea afară din casă sau să renunțe să mai comunice cu tine), poți lua în considerare amânarea deciziei, până când găsești o variantă sigură de rezervă, spre exemplu, ai un prieten sau o rudă de care te simți susținut(ă) și ai putea merge la ei sau până când ai stabilitate financiară etc.“
Iubirea este emoția noastră supremă
Martie fiind, prin definiție, luna femeii, poate va deveni, în scurt timp, și luna libertății energiei feminine. În cele din urmă, iubirea este emoția noastră supremă și reprezintă un dar din partea vieții, pe care niciun alt muritor n-ar trebui să-l analizeze sau să-l judece. Cu atât mai puțin când vine vorba despre aceia dintre noi care se află într-o poziție privilegiată (în cazul meu, o persoană cu studii superioare, heterosexuală și de culoare albă).
Mesajul cu care merită să rămânem după acest articol este următorul: ființa umană este unică prin natura sa, iar respingerea sau negarea diferențelor dintre noi reprezintă un act de inconștiență relațională. A venit vremea să ne deschidem ochii, să ne exersăm capacitatea de tolerare a unicității și să ne antrenăm mintea pentru o lume în care există loc pentru noi toți, nu doar pentru credințele noastre limitate și înguste.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
