Skip to content

Dacă ne gândim că trăim într-o eră a selfie-ului, în care doar cea mai atractivă, cea mai bună sau cea mai atent construită parte din noi este prezentată lumii, putem înțelege și de ce asistăm în ultimii ani la popularizarea conceptului de narcisism și la o atenție crescută asupra relațiilor și dinamicii specifice cu persoane narcisiste, fie că vorbim de relațiile din câmpul muncii, de relațiile cu un (o) partener(ă) sau relațiile cu părinții. Acesta poate fi și motivul, însă, pentru care noțiunea de narcisism s-a bagatelizat.

Cu toate acestea, puțini sunt cei care înțeleg sau au o reprezentare corectă a caracteristicilor specifice persoanelor narcisiste, dincolo de faptul că „au o părere foarte bună sau prea bună până la a deranja“ despre sine. În realitate, narcisismul este doar armura cu care oamenii își acoperă ceea ce în literatura de specialitate numim „rana narcisică“, și anume o stimă de sine complet prăbușită. Pornind de la toate acestea, am invitat-o pe Nora Neghină, psihologă și psihoterapeută, să ne împărtășească mai multe despre Fiicele adulte ale mamelor narcisiste, noua carte apărută pe tema narcisismului.

Fiicele adulte ale mamelor narcisiste nu este doar o carte în plus despre narcisism!

„Cu o experiență de peste 30 de ani în practica cu femei ale căror mame au trăsături narcisiste, dr. Stephanie Kreisberg ne aduce o carte foarte valoroasă pentru persoanele care au un grad ridicat de auto-critică, care se luptă cu îndoiala și care au o credință centrală despre ele însele că nu sunt suficient de valoroase. Mi-a plăcut că, în pofida titlului care pare că «compătimește» fiicele acestor mame, autoarea nu pune toate relele în cârca mamelor, ci este un ghid de compasiune și auto-compasiune, menit să aducă în viețile cititorilor înțelegerea și acceptarea experiențelor proprii, și chiar să le ajute să facă pace cu un părinte care poate fi foarte departe de idealul lor.

Vei găsi în această carte:

  • criteriile de delimitare între tulburarea de personalitate și trăsăturile accentuate narcisiste, prin prisma capitolului care definește foarte bine spectrul narcisist, de la narcisismul vulnerabil la cel grandios;
  • descrierea fenomenului de gaslighting și cum duce el la îndoiala de sine și la nesiguranță, cu strategii foarte utile pentru a-l dezarma;
  • cum să te delimitezi sau să te distanțezi de părerile celorlalți (chiar și atunci când este o persoană atât de semnificativă precum mama), rămânând asertiv;
  • cum să-ți regăsești propriile valori și încrederea în sine.

De asemenea, cartea conține peste 15 exerciții pe care oricine le poate face singur, iar pentru vorbitorii de limbă engleză, pe site-ul dr. Stephanie Kreisberg, se regăsesc și meditații ghidate în format audio.

M-a atras faptul că autoarea combină foarte reușit ACT (Acceptance and Commitment Therapy – terapia bazată pe acceptare și angajament), CBT (Terapia Cognitiv Comportamentală) și intervenții bazate pe mindfulness.

℗PUBLICITATE



Nu te lăsa înșelat(ă) de titlu

Cartea nu se adresează doar femeilor care au fost crescute de o figură feminină (poate fi mama sau bunica) cu tulburare de personalitate narcisistă, ci este la fel de utilă și bărbaților, și oricăror categorii socioprofesionale care interacționează cu persoane care au doar trăsături narcisice. Prevalența tulburării personalității narcisiste în populație este de până în 15%, ceea ce poate părea un procent mic, însă acestea sunt doar cazurile patologice. Dacă ne gândim totuși că fiecare dintre noi are trăsături narcisiste mai mult sau mai puțin accentuate, și că foarte puține persoane știu să le gestioneze într-un mod funcțional, atunci procentul crește până spre 90%. Personal, în practica de cabinet n-am întâlnit (încă!) o persoană care să nu se fi confruntat în mediul apropiat (aparținători sau membri ai familiei extinse) cu persoane narcisiste. Din perspectiva aceasta, aș zice că putem citi această carte plasându-ne în rolul de copil al unui părinte narcisist, dar și în rolul de adult care crește la rândul lui copii care pot dezvolta astfel de trăsături. Când am fost invitată să fac recenzia acestei cărți, am și glumit cu Gáspár György, întrebându-l în ce notă să scriu: din perspectiva terapeutului, a fiicei sau a mamei?

Personal consider că poate Capitolul 2 – Cum să-ți înțelegi mama – vine un pic prea devreme în procesul cuiva care încearcă să vindece rănile emoționale cauzate (chiar dacă fără voie) de o astfel de mamă. Asta, evident, în cazul în care luăm cartea ca un potențial plan de intervenție. Din experiența mea, există o rezistență foarte crescută a fiicelor mamelor narcisiste de a empatiza cu acea persoană (sau cu acea parte din mama lor), astfel că prefer cu clienții mei să integrăm acest aspect de a înțelege povestea ori suferința părintelui abia după ce am lucrat la scăderea auto-criticii și la creșterea auto-compasiunii. Astfel, recomandarea mea ar fi ca, în cazul în care acest capitol îți creează un disconfort accentuat, să-l lași la urmă.

Mingea în piscină

Pe scurt, am convingerea că recomandările practice și întrebările care ghidează introspecția din carte se pot aplica oricărei persoane care are de gestionat o relație provocatoare cu un părinte dificil (nu doar cu un părinte narcisist), precum și oricărei persoane care are de gestionat propria anxietate, rușine, perfecționism, autocritică și sentiment de lipsă de valoare.

Ca terapeut, am găsit în carte o multitudine de studii de caz, care mă ajută să navighez mai competent în însoțirea clienților mei. De asemenea, mi-a picat cu „tronc“ exercițiul Mingea în piscină, pe care-l fac cu mulți dintre clienții care au anxietate sau gânduri repetitive negative. La nivel personal, mă simt tare câștigată în urma lecturării acestei cărți, căci simt că m-a ajutat să închei un proces de doliu între părintele real și părintele pe care nu l-am avut niciodată, așa cum mi-aș fi dorit să fie. În plus, mi-am luat multe recomandări utile privind stabilirea limitelor în relațiile cu ceilalți, dar mai ales cu mine însămi, capitol la care am impresia că nu voi termina niciodată de lucrat.“

Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0