Mișcările organizate pentru drepturile LGBT au început ca răspuns în fața secolelor de persecuție din partea autorităților de stat, bisericești și/sau medicale. Mai exact, acolo unde activitatea homosexuală sau devierea de la rolurile specifice de gen au fost interzise prin lege. Această persecuție a înrădăcinat profund homofobia în societate timp de secole, dar a și înștiințat despre existența diferențelor între oameni.
Istoria: de la discriminare și persecuție la acceptare
Majoritatea istoricilor sunt de acord că există dovezi ale iubirii între persoane de același sex în fiecare cultură, chiar dacă astfel de relații au fost acceptate sau persecutate. Pornind de la versurile despre dorința homosexuală, înscrise în secolul al VII-lea î.Hr., de Sappho, cea mai cunoscută poetă a antichității grecești, până la tinerii crescuți liberi să se exprime ca persoane alternative, putem spune că suntem martorii unei evoluții semnificative în ceea ce privește comportamentul civic și uman.
Trecând la îmbrăcăminte, aceasta a fost dictată de misionari, iar interpretarea biblică a interzis ca femeile să poarte pantaloni sau ca bărbații să adopte articole vestimentare feminine. Manifestările religioase alertau împotriva „devianților“, dar produceau martiri populari, ca Ioana d’Arc, eroina sanctificată post-mortem. Fetele și femeile, asuprite din punct de vedere economic de însuși sexismul care le-a împiedicat să aibă anumite locuri de muncă și oportunități educaționale, se deghizau uneori în bărbați, tocmai pentru a avea acces la experiențele râvnite – alegere făcută de multe femei care nu erau neapărat transgender.
Primele eforturi de a înțelege gama sexuală umană au venit din partea medicilor și oamenilor de știință europeni: Carl von Westphal (1869), Richard von Kraft-Ebing (1882) și Havelock Ellis (1897). Scrierile lor simpatizau conceptul de orientare homosexuală sau bisexuală, considerându-le manifestări naturale ale experienței umane. Sigmund Freud nu a considerat homosexualitatea drept tulburare psihică, cu atât mai puțin crimă. Paradoxal, despre lesbiene, tot acesta credea că puteau fi „deturnate“ de la înclinări prin căsătorie sau dominație masculină.
Prin intermediul revistelor, aceste scrieri au ajuns treptat în mâinile publicului avid, inclusiv la scriitoarea britanică Radclyffe Hall, care s-a identificat deschis ca fiind primul „invers congenital“, termen preluat din scrierile lui Ellis și ale altor sexologi din acele vremuri.
Magnus Hirschfeld, medic german specialist în sexologie, a fost cunoscut ca un susținător declarat al minorităților sexuale și a pus bazele „Comitetului Științific Umanitar“, care ulterior avea să militeze pentru drepturile LGBT. Odată cu ascensiunea lui Hitler la putere, toleranța din partea Comitetului a început să dispară. Institutul a fost desființat, iar cărțile au fost arse de naziști în data de 10 mai 1933.
În SUA, încercările de a crea grupuri care să susțină minoritățile sexuale până după Al Doilea Război Mondial au fost destul de limitate. De abia în 1973, Asociația Americană de Psihiatrie a eliminat homosexualitatea ca o clasificare de „boală“ din manualul de diagnostic și clasificare a tulburărilor mintale. De-a lungul anilor 1950-1960, bărbații gay și femeile lesbiene au continuat să fie expuși riscului de internare, dar și de arest, concediere și/sau pierdere a custodiei copiilor, într-o eră în care lumea definea dragostea gay ca fiind bolnavă, criminală sau imorală.
Punctul culminant al eliberării homosexualilor a venit în ziua de 28 iunie 1969, când poliția a percheziționat The Stonewall Inn, un bar gay din Greenwich Village, New York și a început să îndepărteze clienții afară, cu forța. Tensiunile au escaladat rapid, în timp ce o mulțime tot mai mare de trecători aruncau cu sticle și monede în ofițeri. Sătulă după ani de hărțuire din partea autorităților, comunitatea gay newyorkeză a izbucnit într-o revoltă de cartier ce a durat trei zile. În 2016, zona din jurul barului a fost desemnată monument național.
Milioane de americani au urmărit în direct momentul în care moderatoarea Ellen DeGeneres și-a asumat orientarea sexuală în 1997, marcând o nouă eră a puterii, prin expunerea adevărului în mass-media. Artiști cunoscuți, gay și heterosexuali, au continuat să fie printre cei mai vocali activiști care au cerut toleranță și drepturi egale. Vocile trans au început să câștige teren prin filme precum Gender Outlaw (1994), My Gender Workbook (1998) și Transgender Warriors (1998), devenind astfel mai incluzive pentru identitățile transgender și non-binare.
℗PUBLICITATE
Dintre cele mai vizibile schimbări în SUA, amintim primăvara lui 2015, când fostul campion olimpic, Bruce Jenner, a trecut la Caitlyn Jenner. La scurt timp după, Curtea Supremă recunoaște căsătoria între persoane de același sex (Obergefell v. Hodges). Mai mult de atât, declară că adopția unui copil de către o familie de lesbiene, odată recunoscută într-un stat, trebuie recunoscută în toate celelalte state. În 2016, Premiile Academiei Oscar premiază filme ca The Danish Girl (2015) și Carol (2015), ambele explorând tematica LGBT.
Ce înseamnă LGBT?
LGBT este un acronim, cuprinzând termenii „lesbiană“, „gay“, „bisexual(ă)“ și „transgender“. Termenul este uneori extins la LGBTQ sau, uneori, LGBTQIA, pentru a include persoane queer, intersexuale și asexuate.
Queer este un termen-umbrelă pentru persoanele care nu sunt heterosexuale; intersex se referă la cei al căror sex nu este clar definit, din cauza diferențelor genetice, hormonale sau biologice; asexuat îi descrie pe cei care nu experimentează atracție sexuală.
Acești termeni pot include și persoane genderfluid sau pe cei a căror identitate de gen se poate schimba, în funcție de context.
De unde „Mândria“ (Pride)?
În general, luna iunie este considerată Pride Month (luna mândriei). Termenul este atribuit Brendei Howard, o activistă bisexuală din New York, poreclită „Mama Mândriei“, fiind cea care a organizat prima paradă pentru comemorarea aniversării de un an de la revoltele din Stonewall. În timp ce primele marșuri au fost mai degrabă mișcări de protest decât sărbători, ele au ajutat comunitatea LGBT să amintească societății de existența membrilor săi.
Cum îi explic luna Pride copilului meu?
Psihologul Alexa Ciucu, de la Asociația Accept (pentru drepturile persoanelor LGBT) ne spune că explicația poate fi una cât se poate de simplă: persoanele gay sunt persoane care iubesc persoane de același gen – femei care iubesc femei sau bărbați care iubesc bărbați. Copiii pot înțelege foarte ușor că o femeie lesbiană își iubește partenera, la fel cum mama îl iubește pe tata. Copiii nu sunt în mod natural homofobi.
Pot să particip la evenimente Pride, dacă nu sunt membru al comunității LGBT?
Evenimentele Pride sunt oportunități de a observa, de a asculta și de a primi o educație. Prin urmare, „aliații“ din afara comunității sunt mai mult decât bineveniți.
Cineva drag mi-a spus odată că am această calitate de a fi disruptivă. Sabie cu două tăișuri, cum poate fi uneori, nu știu să existe un sentiment mai elevat și mai în acord cu sinele decât sentimentul de a fi văzuți și iubiți pentru cine suntem.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
