Locuințele nu au fost niciodată atât de importante pe cât au devenit în acest an. Acestea sunt spațiile în care ne adăpostim de coronavirus, în care am învățat să ne adaptăm la un altfel de stil de viață și unde am ajuns să împletim, mai mult sau mai puțin armonios, personalul cu profesionalul. Locuințele ne feresc de zgomotul lumii, ne primesc pentru a putea fi noi înșine și ne asigură baza pentru a crea noi amintiri.
Psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György își iubește casa în adevăratul sens al cuvântului, iar dacă pentru unii oameni locuințele sunt doar simple obiecte (așa cum ar fi mașina, telefonul sau laptopul), pentru el, casa este, pur și simplu, o continuare a personalității sale. Abordarea lui umană este evidentă nu doar în munca pe care o desfășoară în cabinet, dar și în ceea ce numește locuință, iar acest fapt devine evident și datorită faptului că omul este în centrul atenției a tot ceea ce el numește acasă.
Oamenii sunt fericiți și sănătoși dacă locuința în care-și trăiesc zilele emană energie pozitivă și o stare de bine – dacă spațiul respectă principiile hygge sau a ceea ce olandezii numesc gezellig ori japonezii wabi-sabi, spun unele voci din psihologie și științele preocupate de armonia în viața omului. Și pentru că la Pagina de Psihologie suntem preocupați de starea de bine din punct de vedere relațional și emoțional, vă aducem, împreună cu Storia.ro, platforma imobiliară cu cele mai multe anunțuri din piață, rubrica Modus Vivendi.
Așadar, haideți să vedem cum este casa în care locuiește Gáspár și ce înseamnă pentru el Modus Vivendi! Știm că apartamentul este situat în sectorul 1 al capitalei și dimineața, devreme, parcurge, cu mașina, în mai puțin de 10 minute, drumul până la cabinet; mai multe aflăm chiar din răspunsurile sale de mai jos.
Prin natura meseriei tale, vorbești mult despre relații. Ce relație ai cu casa ta?
Aș spune că avem o relație specială, am un respect aparte față de locul în care trăiesc și am mereu grijă să fie un spațiu autentic, care să mă inspire și care să emane frumosul. Oricât ar părea de ciudat, cred că există un spirit al casei și uneori se întâmplă să vorbesc cu acesta; din fericire, nu-mi răspunde (râde) și, atunci când casa rămâne goală, îi cer să aibă grijă de aceasta și să o păzească. Cred și în faptul că spațiul în care locuim exprimă modul în care ne percepem pe noi înșine și oglindește grija față de propria persoană, dar și respectul față de cei dragi nouă. Locuința este una dintre cele mai importante creații din viața unui om. Eu am locuit, până în prezent, în cel puțin nouă case diferite, de când m-am mutat din locuința părinților mei, iar cu fiecare casă am descoperit câte ceva despre mine și simt că am crescut în același timp.
Cum arată momentele de liniște în casa ta?
Cuvântul în sine (acasă) îmi transmite multă liniște. În timp, acasă a devenit cel mai important refugiu pentru mine. Dacă am zile grele, dacă mă întâlnesc cu gustul amar al eșecului, dacă lumea se întoarce cu susul în jos, acasă este locul în care îmi găsesc pacea și liniștea, îmi regenerez energia și viața prinde din nou culoare. Dacă lipsesc mai mult timp din București, după o săptămână, simt că mă cuprinde dorul de casă și oricât de frumoasă sau de generoasă ar fi locația în care mă aflu, mă cuprinde o nostalgie plăcută. Liniștea de acasă o cultiv prin diferite moduri – atenția la detalii, esența parfumului de interior, textura obiectelor din jur, plantele care sunt poziționate în diferite locuri, alegerea conștientă de a consuma doar cât am nevoie (indiferent că e vorba despre mâncare sau alte bunuri materiale), practica exercițiilor de mindfulness, rugăciune și obiceiul de-a pune toate lucrurile la locul lor și de a face patul mereu atunci când sunt ultimul care mă trezesc.
Pentru a avea un stil de viață cât mai sănătos și mindful, ai învățat să trăiești fără….
Fără mulțimi mari de oameni, fără să mă simt obligat să le fac altora pe plac sau dator să spun anumite lucruri. Ca structură psihologică, sunt un tip introvertit, îmi plac discuțiile intime și autentice, care greu se pot purta în grupuri mari de oameni. Iar când vine vorba de diferite invitații, le accept doar pe acelea care au o însemnătate sau un anumit sens pentru mine. Muncind mult și având nevoie de multă odihnă, am îndrăznit să-mi prioritizez activitățile și să-mi consum cât mai eficient timpul. Astfel, am învățat, cu greu, să spun „Nu, mulțumesc!“ – întâi în mintea mea, și apoi cu voce tare. Asta m-a ajutat să am nu doar un stil de viață mai sănătos, dar și să evit mediocritatea. Atunci când fac ceva, îmi place să mă dăruiesc în totalitate activității respective, asta mă ajută să rămân mindful, să iubesc și să muncesc cu multă pasiune.
La fel ca oamenii, casele au și ele câte o poveste; care este povestea locuinței tale?
A fost dragoste la prima vedere. Ferestrele înalte, lumina naturală (care pune în valoare diferite părți ale apartamentului de dimineața devreme, până după apusul soarelui) și scara din interior, m-au cucerit imediat. Pe vremea liceului, am fost în vizită la niște cunoscuți de-ai bunicii mele, care aveau o scară în apartamentul lor. M-a impresionat atât de mult, încât mi-am promis că, în această viață, și eu voi locui într-o casă cu scară interioară. Am avut de așteptat câțiva ani buni (probabil trei decenii), dar acum îi sunt nespus de recunoscător vieții pentru că acest vis al meu a devenit realitate.
După ce am găsit-o, m-am străduit mult să existe atât un confort fizic, cât și unul psihic. Citisem, în urmă cu mai mulți ani, că armonia spațiului în care trăim influențează, la propriu, sănătatea noastră emoțională și fiziologică; că frumosul este important să se regăsească atât în interiorul, cât și în exteriorul nostru. Iar azi, atunci când intru în casă, mă simt bine-venit, iar acest sentiment îl au majoritatea oamenilor care-i trec pragul. Am prieteni puțini, dar pe aceștia îmi place să-i răsfăț când se află în vizită și mereu petrecem timp de calitate împreună; ceea ce se datorează atât generozității mele, cât și energiei emanate de casă.
Ce ne-ar putea spune casa ta despre tine, dacă am întreba-o ce fel de proprietar ești?
Vreau să cred că multe lucruri bune! Se pare că sunt nu doar un people-pleaser, ci și un house-pleaser. Dar, lăsând gluma la o parte, am învățat să am multă grijă de locul pe care-l numesc acasă și chiar dacă nu este mereu comod, îmi pun, zilnic, cu atenție, lucrurile la locul lor, pentru că vorba bunicii „Nu se știe niciodată când îți bate o persoană dragă la ușă!“ Pentru mine, casa trebuie să fie sinceră, adevărată și să oglindească o parte din sufletele celor care trăiesc acolo și îmi place să cred că la noi așa și este!
Cum a evoluat stilul casei tale, de-a lungul timpului?
Îndrăznesc a spune că evoluția este semnificativă și vizibilă. Sigur că este vorba și despre mai multe posibilități financiare, dar și despre faptul că, în timp, am devenit conștient de importanța casei. Cu părinții am trăit în condiții foarte modeste, cu multe neajunsuri și obiecte de cea mai proastă calitate. Nu eram prea mândru când venea cineva în vizită, sigur că ne străduiam să fie casa curată, dar chiar și în lipsa unui bun gust, știam că la noi este „diferit“ față de cum e la alții. Pentru că mereu mi-a plăcut să petrec timp acasă, pe măsură ce am hălăduit în viață, am început să fiu atent la stilul ambiental. Adevărul e că mi-a luat ceva timp să învăț să am încredere în mine atunci când vine vorba despre stilul casei mele. Iar această încredere a venit după multe încercări și erori; tiparul îmi arată că o dată la 2-3 ani mă mut în altă casă, deci am avut spațiu pentru suficiente încercări și experiențe.
Ce înseamnă pentru tine să trăiești „frumos“?
℗PUBLICITATE
Să am parte de relaxare psihică, lumina soarelui, obiecte de calitate și o armonie a culorilor în jur. Au fost vremuri în care am crezut că totul este despre a crea o casă care să arate într-un anumit fel, dar am realizat că lucrurile nu stau chiar așa. Că frumosul rămâne frumos doar atunci când casa este vie, și eu accept că totul se află într-o continuă schimbare. Că este important să le permit valorilor mele de viață să fie niște priorități și în casa în care locuiesc. Iar dacă aceste valori le aplic în majoritatea deciziilor mele de viață, de ce nu mi-ar implica și casa? Apoi, mai cred că a trăi frumos presupune și a da dovadă de o anumită eleganță și inteligență relațională, de aceea am făcut din #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia misiunea vieții mele.
Care este acel obiect din casă care te ajută să te simți în siguranță și să descarci din stres și anxietate?
Multe dintre obiectele din casă au căpătat o valoare aparte pentru mine (iar când le privesc, mă liniștesc și îmi creează o stare de bine), de aceea îmi este destul de greu să răspund pe scurt la această întrebare. În ultimii ani, am cumpărat doar obiecte care mi-au „vorbit“ și care au ajuns să contribuie la liniștea mea psihologică. Am văzut, în urmă cu mai bine de 8 ani, un tablou de dimensiuni extreme cu chipul unui taliban care m-a impresionat extrem de mult, dar prețul m-a împiedicat să-l cumpăr. Imaginea acestui obiect m-a însoțit pentru mult timp, până când mi-am încercat norocul (acum 3 ani) și am zis că, dacă-l mai găsesc, îl cumpăr; Fortuna a fost de partea mea și mai aveau la magazinul respectiv un singur exemplar. Apoi, am găsit o masă de cafea realizată manual, în India, și aceasta m-a acompaniat în câteva locuri pe care le-am numit, pe rând, acasă. În prima mea carte, în Copilul invizibil, am scris despre un Buddha pe care-l pun în loc vizibil ca să-mi reamintească de practicarea stării de mindfulness și acum are un loc al său, în living. Dar și vreo două pături, cu o textură extrem de plăcută, pe care le pun peste mine când îmi este greu din punct de vedere emoțional sau atunci când corpului meu îi este foarte frig. Și lista ar mai cuprinde multe alte obiecte la care țin cu adevărat și care mă liniștesc cumva. Știu că se spune să nu ne atașăm de lucruri sau de bunuri materiale, dar eu dezvolt o relație aparte cu aceste obiecte și cred mult în energia pe care ele o emană; iar atunci când se întâmplă ceva cu ele și nu mai pot fi folosite, am învățat să-mi iau rămas bun de la acestea, să le jelesc puțin și să îmi permit să simt pierderea. Cred că am ales să fac asta și ca un mod de a mă obișnui cu impermanența a tot ce există în această lume.
Locul din casă pe care-l folosești cel mai rar?
Cu jenă, mărturisesc că este bucătăria. Deși în perioada stării de urgență am gătit, în continuare este locul din casă în care petrec cel mai puțin timp. Culmea este că mai urmăresc emisiuni de gătit, mai ales pe platformele ungurești, dar, din varii motive, nu se leagă nimic de mine.
Care sunt culorile vedetă ale casei tale?
În timp, au tot variat. Acum se regăsesc mai multe nuanțe de albastru, gri, galben-auriu și câteva dintre culorile pământului, alături de mult alb. În partea de jos a locuinței griul este vedeta, inclusiv măștile de calorifer și scara sunt cenușii. În partea de sus a casei, am mers mai mult pe alb și câte un perete este de culoarea cerului.
Care este locul cărților la tine acasă?
Le găsești peste tot, iar acesta fiind un interviu despre importanța locuinței, vă voi spune că inclusiv pe masa din living sunt câteva cărți, dar nu de psihologie sau psihoterapie. Cărțile care aparțin muncii mele le țin în biroul de acasă și în cabinetul de la muncă.
Dar locul emoțiilor, ce faci cu emoțiile dificile, așa-numitele emoții negative?
Învăț să trăiesc și să locuiesc cu acestea, să le fac loc în viața și în casa mea. Nu-mi este ușor, pentru că mintea mea s-a împrietenit mult cu perfecționismul, ceea ce înseamnă că am așteptări foarte mari din partea mea. Dar de ani buni sunt într-un amplu proces de renovare personală (râde). De exemplu, în luna august m-am întors din vacanța de la Satu Mare (orașul în care m-am născut și unde mai trăiesc mama și bunica mea) ca un mușuroi de furnici, emoțiile negative erau peste tot în jurul și exteriorul meu. Iar după două zile, stând la masa din living și privind spre fereastră, m-a vizitat un gând – E greu, Gáspár, fără nicio îndoială, dar acum ai posibilitatea de a te iubi și accepta cu adevărat, cu tot cu durerea și zbuciumul din suflet. Am respirat profund, de câteva ori, mi-am rotit gâtul și mi-am zis – Da, asta am de făcut, să mă simt bine cu mine, chiar și atunci când mă încearcă toate aceste emoții dificile!
Și locul emoțiilor pozitive? Pe acestea cum le cultivi?
În fiecare dimineață, încerc să fiu recunoscător pentru că mi s-a oferit o nouă zi. De când cu pandemia de COVID-19, tot mai des m-am surprins realizând că viața poate fi extrem de imprevizibilă și de scurtă, iar asta mă determină să trăiesc mai conștient și să mă bucur că trăiesc (pentru că nu știu când se încheie călătoria). De aceea, savurez cât de mult pot fiecare activitate petrecută cu persoanele dragi, cu iubita mea, și-mi reamintesc ceea ce am auzit de la bunica (aceeași bunică) – „În această viață, cu toții suntem niște simpli călători!“ Zilele trecute, mă îndreptam spre garaj cu un pahar de chai tea latte în mână și, pășind destul de îngândurat, m-am surprins spunându-mi – Gáspár, ce te-ai „ajuns“! Casă, mașină, garaj, oameni dragi alături – poți fi fericit! Am zâmbit și am simțit cum s-a schimbat atât atitudinea mea, cât și postura corpului meu. Sigur că mulți oameni au toate aceste daruri în viața lor, dar cred că mult prea puțini sunt aceia care le conștientizează și care ajung să fie recunoscători. Iar treaba asta cu recunoștința este foarte importantă, deoarece recunoștința este premisa necesară pentru a trăi bucuria și a fi fericiți.
Ceai sau cafea?
Ceai, fără excepții. Nu am mai consumat cafea din ianuarie 2018 și sunt mândru de această abstinență. Cu ceaiul am avut un început complicat, în mintea mea exista acea idee deplasată care-mi spunea că „Ceai se bea doar în stare de boală!“ Sigur, ați intuit corect, în familia mea de origine rar se consuma ceai, iar mai cu seamă atunci când cineva era răcit. Dar am ajuns, în cele din urmă, să am o relație bună cu ceaiurile și să apreciez diversitatea lor. Iar partea cea mai bună este că le consum fără zahăr, în condițiile în care devin ușor dependent de dulcele drog din bucătărie.
Care este rutina ta dinainte de culcare?
Încerc să dorm cel puțin 7-8 ore pe noapte, ceea de înseamnă că în jurul orei 22:30 mă pregătesc de somn. Pe la 21:30 se sting luminile și mai rămâne de veghe câte un lampadar în diferite colțuri ale casei. Am obiceiul să ronțăi niște biscuiți, pe care-i înmoi într-o cană de lapte și care, cumva, mă ajută să mă liniștesc – atât psihic, cât și fizic, poate tot o reminiscență din copilărie (râde). Se întâmplă să mai pierdem vremea cu câte un serial sau să mă aventurez într-o lectură; luna aceasta urmărim Fauda, pe Netflix și citesc, printre altele, Acolo unde cântă racii. După care începe ritualul de spălat pe dinți, care din cauza unui început de parodontoză, îmi ocupă mai bine de 10 minute. Iar odată așezat în pat, încep o conversație cu Dumnezeu, în care-I mulțumesc pentru că am mai trăit o zi, uneori Îi reproșez (dacă mi-a fost greu) sau Îl întreb unde a fost (când L-am chemat). Am și o mantră pe care o repet de câteva ori, în timp ce îmi liniștesc și mai mult corpul cu câteva exerciții de respirație. Asta e partea de ritualuri personale, la care se adaugă și cele de relaționare [râde].
Acesta este Modus Vivendi á la Gáspár György. Ceea ce putem învăța din relația pe care psihologul o are cu casa sa este că, din anumite puncte de vedere, suntem ceea ce alegem să fim. Răspunsurile oferite ne ajută să înțelegem că schimbările sunt posibile, cu condiția să fim deschiși la minte și la inimă, să îndrăznim să învățăm și să trăim ca și cum fiecare zi ar conta cu adevărat. Pentru a trăi în armonie acasă, avem de fixat o intenție, de creat o viziune, de acționat în baza valorilor noastre de viață și trebuie să rămânem centrați pe priorități și să ne asumăm responsabilitatea propriului destin. În următorul episod din Modus Vivendi, proiect susținut de Storia.ro, vă vom prezenta o nouă poveste demnă de inspirație și cultivare a stării de bine.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
