Sunt îngrijorat și preocupat din cauza a ceea ce am citit zilele acestea pe rețelele de socializare și pe diferite platforme online, cu privire la rezultatele parțiale ale votului de duminică. Văd o mare divizare a populației, pusă pe seama diferitelor culori politice, și multe emoții negative, care stau pitite în spatele unor cuvinte jignitoare și a unor comportamente de bullying și abuz emoțional. Și ceea ce observ și simt, în același timp, este că divizarea aceasta crește din ce în ce mai mult. Ajungem să ne însingurăm tot mai tare. Viziunea relațională de genul „Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră!“ este, probabil, cea mai periculoasă atitudine pe care o putem manifesta unii față de ceilalți. Deoarece, dincolo de emoțiile de frică și furie pe care este firesc să le simțim, o astfel de viziune duce la o avalanșă de ură și la dezumanizarea aproapelui nostru.
Comportamentul nostru din aceste zile este și o exprimare a traumei colective pe care o trăim cu toții. Iar trauma poate conduce la apropiere, în funcție de culoarea politică pe care o susținem. Dar asta se întâmplă doar pe termen scurt, fiindcă după aceea putem ajunge să ne rănim și între noi, la fel cum facem cu aceia care au votat diferit de noi. Este sănătos și indicat să vorbim deschis și asumat despre durere, dezamăgire, anxietate și panică. Dar nu este o dovadă de inteligență relațională sau de sănătate emoțională să-i înjosim și dezumanizăm pe cei față de care simțim toate aceste emoții dificile. E mult mai înțelept să ne îndreptăm către oamenii în care avem încredere și, îndrăznind să fim vulnerabili, să punem în cuvinte toate poveștile catastrofice pe care mintea ni le țese, iar astfel să căutăm dreptatea și responsabilitatea – acesta e procesul de vindecare a traumelor colective pe care le trăim cu toții. Pe de altă parte, alianța bazată pe ură și dispreț (care se manifestă prin acuzații și amenințări) este din punct de vedere psihologic un indicator al faptului că avem o problemă și că nu vrem să o recunoaștem. Starea aceasta de ură și dispreț are la origini teama – care, dacă nu e conștientizată și verbalizată, ne sfărâmă atât siguranța psihologică, cât și întreaga fundație socială.
Frica și nesiguranța izvorăsc din traumele noastre și ne dezvăluie rănile sufletești de care nu vrem să ne ocupăm. Pare mai comod să-i nimicim verbal pe cei care văd România altfel decât noi. Cred că trebuie să purtăm conversații adevărate, dar într-o manieră definită de omenie. Inițiativa asta va duce la un disconfort care trebuie simțit. Iar intoleranța noastră față de conversațiile sincere, vulnerabile și dificile agravează divizarea dintre noi și mărește deconectarea de ceilalți. Noi, ca oameni, nu am fost creați pentru a lupta unii împotriva altora. Nu cred că acesta a fost planul măreț al Divinității! Cred că a venit momentul să ne căutăm drumul spre sine și spre ceilalți; dar nu prin ură și acuzații înjositoare, ci prin civilitate și prezență conștientă, pentru că acestea sunt ingredientele reale de care ducem lipsă atunci când vine vorba de a lupta pentru ceea ce credem. Desigur, nu am naivitatea de a-mi închipui că noi toți suntem capabili de o asemenea schimbare de atitudine de la o zi la alta. Însă cred că cei mai mulți dintre noi sunt capabili să privească în interior și, prin curaj și compasiune, să aleagă conectarea cu ceilalți – chiar și atunci când avem diferențe de viziune sau când luptăm pentru convingerile noastre. Iar pentru asta, este necesar să fim dispuși să ascultăm și să îndrăznim să fim așa cum nu am învățat să fim: vulnerabili și umani.
Pentru a schimba destinul politic al României, trebuie să găsim o cale umană de a traversa prăpastia dintre unii și ceilalți. Altfel, va câștiga frica, iar trauma colectivă doar se va adânci.
Primul pas este să ne apropiem de noi înșine, apoi să discutăm cu oamenii în care avem încredere, pentru ca după aceea să ne apropiem de semenii noștri care văd lucrurile altfel și care au la fel de multă dreptate ca și noi (doar că văd realitatea din punctul lor de vedere). Este o greșeală să credem că numai noi avem dreptate și că toți ceilalți greșesc. Într-o societate sănătoasă, la fel ca într-o familie sănătoasă, dreptate am și eu, dreptate are și celălalt. Și ține de maturitatea fiecăruia să învățăm să trăim împreună, uniți prin diferențe și adevăr.
℗PUBLICITATE
Al doilea pas este curajul de a combate vorbăria goală cu adevăr. Dar e musai să fim civilizați! Fără să ne scoatem armele psihologice, iar vorbele noastre să sune ca niște gloanțe. De ce? Pentru că ucidem suflete și pentru că-i învățăm pe copiii noștri că doar așa se poate câștiga.
Al treilea pas este acela în care avem curajul să ne apropiem de oamenii care văd realitatea altfel și care luptă cu aceeași îndârjire ca și noi. Să nu uităm că, dincolo de culoarea politică și de preferințele de partid, respirăm același aer și, poate, ne curge același sânge prin vene. Oamenii se află într-o conexiune profundă și inexplicabilă unii cu alții, chiar și atunci când pun ștampila de vot în căsuțe diferite. Iar de această conexiune depinde starea noastră de bine! Dacă-i doborâm pe cei care cred în roșu, oare chiar câștigăm? Oare, chiar vom aduce paradisul pe pământ? Sau doar le dovedim copiilor și nepoților noștri că nu am fost cu nimic mai buni decât predecesorii noștri comuniști?!
Și, după cum spunea și Brené Brown în urma celor mai recente alegeri prezidențiale din SUA, avem nevoie de un spate puternic, de un piept vulnerabil și de o inimă sălbatică! Asta înseamnă să îndrăznim să punem limite și, mai presus de toate, să le respectăm. (Iar aici, prima limită care se impune este cu privire la comportamentele noastre agresive.) Să învățăm să spunem ce credem și să credem ce spunem. Fără să credem că suntem „mai oameni“ decât ceilalți oameni. Să fim responsabili și să ne cerem sincer iertare față de cei cărora le-am greșit. Provocarea este să renunțăm la a căuta vinovatul în tabăra cealaltă și să ne sondăm mai des sufletele. Cât despre inima sălbatică, ea e un simbol al capacității umane de a accepta paradoxurile vieții, de a învăța să trăim cu ele.
S-au scurs aproape 30 de ani de când votăm liber. În toți acești ani, am văzut – cu ocazia altor alegeri – ce se întâmplă când dăm frâu liber emoțiilor de frică și furie. De la mineriade până la discreditarea pe net a oponenților politici, de la zvonurile publicate pe vremuri în presa tipărită, până la știrile false postate azi pe rețelele de socializare, toate pot genera ostile comportamente antidemocratice. Totuși, după 30 de ani de libertate a cuvântului, e momentul să discernem realitatea de manipulare. Să căutăm cu propria minte unde se află adevărul. Și ce vrem să devenim. Cu fiecare alegere conștientă, să devenim mai buni! Astfel îi vom obliga pe politicieni să fie, și ei, mai buni.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
