Skip to content

„Este cea mai așteptată perioadă a anului“, „Este vremea iubirii și a înțelegerii“ sau cel puțin așa ne spun cele mai populare cântece ale lunii decembrie. 

Adevărul este însă că nu ne putem aduna cu ceilalți până nu ne „adunăm“ cu noi înșine. Dacă facem asta fără pic de pauză, sărind direct în febra cadourilor, a mâncărurilor și a petrecerilor, sunt șanse mari ca perioada aceasta „a iubirii și a înțelegerii“ să fie un fiasco total. Să ne găsească lipsiți de energie sau cu un zâmbet mare la exterior, dar o tristețe imensă la interior.

Adevărul mai este și că a fost un an foarte intens. Care vine după un altul intens și tot așa… Vremurile în care trăim nu par să dea semne de liniște la exterior. Singurul pe care îl putem stabiliza este interiorul, astfel încât, când totul în jurul nostru se agită, să ne putem întoarce la acel Acasă al nostru.

De multe ori avem nevoie de un pretext ca să ne luăm o pauză sau să dăm un reset. Așa că, ce motiv mai bun dacă nu încheierea unui an, să ne sărbătorim toate micile și marile victorii, dar și să ne acceptăm toate rănile, eșecurile, încercările, lecțiile?

Iată patru practici simple care ne pot fi de folos și care nu necesită nici pregătire, nici echipamente speciale, ci doar prioritizarea unui timp cu noi înșine. Timp pe care recomand să îl aveți așezat în calendar exact cum aveți toate celelalte programări, vizite sau task-uri. Și în jurul căruia vă invit să lăsați prioritățile celorlalți să graviteze, și nu invers.

℗PUBLICITATE



Validare

Faceți un calendar cronologic, din ianuarie până în decembrie 2021 și încercați să identificați cel puțin 1-2 evenimente marcante pentru voi în fiecare lună. De multe ori, spunem că nu știm pe unde a trecut timpul sau ni se pare că nu ni s-a întâmplat mare lucru. În realitate… am avut multe în farfurie, chiar dacă poate operațional nu pare, emoțional sigur a fost! Acesta este un exercițiu util de validare a tuturor experiențelor noastre transformatoare, dar și de conștientizare a tuturor eforturilor care ne-au încărcat sau ne-au stors de energie. 

Acceptare

Faceți pace cu toate persoanele care v-au pus la încercare în acest an, personal, profesional, familial. Un exercițiu simplu vine din Ho’oponopono, o tehnică de reconciliere hawaiiană care presupune să folosim cuvintele „Mulțumesc“, „Te iubesc“, „Te rog, iartă-mă“, „Îmi pare rău“ având în gând pe cineva sau rostind chiar în fața cuiva aceste cuvinte puternice, care nu doar că ne ajută să îngropăm securea războiului, dar ne și cresc vibrația interioară. Cum ar arăta lumea noastră cu o vibrație universală pozitivă, măcar la final de an? 

Recunoștință

Pe calendarul evenimentelor de mai sus, identificați oamenii care v-au ajutat cel mai mult în acest an, cu gesturi mai mari sau mai mici, cu o vorbă bună, cu sprijin necondiționat. Fie cu ei în minte, fie într-o versiune mai personală (telefon, text, întâlnire), rostiți-le numele și motivul pentru care merită recunoștința voastră. Va fi un exercițiu minunat și pentru ei să știe cum au contribuit la transformarea celor din jur. Iar dacă nu vor ști explicit, cu siguranță vor simți un val surprinzător de căldură îndreptat către ei. 

Perspectivă

După validare, acceptare și recunoștință, cu un container de stres mai gol și cu un suflu nou, sunteți gata să priviți mai ușurați spre 2022. Vă invit să vă scrieți sau să formulați în gând cea mai arzătoare dorință pentru anul cel nou și să vă imaginați la final de 2022 cu acea dorință împlinită. Walt Disney a spus „If you can dream it, you can have it (dacă ți-l poți imagina, îl poți și avea)“, așadar creierul nostru are nevoie să apelăm mai des la forța vizualizărilor, pentru a construi autostrăzi neuronale noi, cu destinația dorită de noi. Gândiți-vă cum se simte dorința aceea împlinită în corpul vostru (ce percepeți prin intermediul simțurilor), în mintea voastră (ce gânduri emană) și, mai ales, în mediul vostru înconjurător (ce oameni sunt pe lângă voi, ce atmosferă e în jurul vostru). Felicitări! Tocmai ați creat un teren fertil pentru dorința voastră. 

Pe final de articol și de an, aș vrea să ne amintim mai des că petrecerea de la exterior are șanse mai mari să fie reușită, dacă facem întâi pace la interior. Cel mai frumos dar pe care ni-l putem face nouă înșine este puțin spațiu și timp personal, în care să putem digera tot ce am asimilat anul acesta și planta semințe roditoare pentru 2022. Sărbători fericite!

Anca Amariei este antrenor, ambasador și facilitator al stării de bine și primul terapeut prin yoga din România, acreditat de către IAYT (Asociația Internațională a Terapeuților prin Yoga), după o formare de peste 800 de ore la Institutul de Terapie prin Yoga din Amsterdam. De asemenea, este specializată în neuromindfulness (Neuromindfulness Institute), acordarea primului ajutor în sănătate mentală (MHFA UK), trauma-informed yoga (TCTSY Amsterdam) și antrenamente de respirație (Yogabody Barcelona). Practică yoga din 2013 și facilitează online și offline clase de grup și private în București, ateliere pentru dezvoltare personală, retreat-uri de wellbeing, precum și activități de wellbeing în mediul corporate. A inițiat proiecte și pentru sectorul non-profit, prin parteneriate cu Fundația Renașterea și Asociația pentru Sprijinul Pacienților Oncologici, Special Olympics România & Internațional, Asociația Zi de Bine. Ate peste 13 ani de experiență și în comunicarea de brand și corporativă.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0