Este evident că această cultură a individualismului și a auto-suficienței în care trăim nu ne este benefică. Dacă ne uităm la statisticile de sănătate psihologică vedem cum stările de anxietate, depresie și auto-sabotare în rândul femeilor sunt în continuă creștere.
Mai mult decât atât cercetările ne arată că în fiecare minut în această lume o femeie moare în timpul nașterii, în timp ce în alte colțuri ale lumii femeile se supun unor forme chirurgicale tot mai invazive deoarece nu se simt confortabile în propriul corp și nu se pot accepta așa cum sunt.
Violența împotriva femeilor este încă crescută, chiar dacă acest fenomen nu mai este atât de vizibil, și cu toate acestea granițele dintre femei sunt tot mai evidente. În loc să observăm o mișcare umană și definită de compasiune, vedem izolare, competiție, multă critică și rușinare.
De aceea, am gândit acest panel online special dedicat lunii martie, luna în care sărbătorim femeia, pentru a stârni o revoluție relațională și în acest sens. Una în care femeile își permit să fie unite, și să nu lupte una împotriva alteia, ci să fie vocea schimbării la nivel național. #REvoluțiaRelaționalăÎnRomânia
La mulți ani pentru toate femeile din lume!!!
Repondenți:
- Maria Desmirean – manager executiv Curtea Veche Publishing & vice președinte Asociația Curtea Veche
- Bogdana Dobre – blogger la bogdanadobre.ro
- Alina Kasprovski – membru fondator și director executiv al Fundației Comunitare București
- Daniela Palade Teodorescu – redactor șef Revista Avantaje
- Carmen Elena Podar – psiholog, psihoterapeut, contributor la paginadepsihologie.ro
- Nadia Tătaru – director radio Itsy Bitsy
- Andreea Tincea – muzician și specialist în comunicare
- Monica Rădulescu – jurnalist DIGI 24 și owner BonBons
Care este modelul de feminitate pe care l-ai adus de acasă în zestrea ta psihologică?
Nadia Tătaru: Femeile din familia mea, atât cele de pe linie maternă, cât și din cea paternă, au fost și sunt femei longevive și puternice, care au muncit cât e ziua de lungă, cum s-au priceput mai bine. Femei credincioase, familiste convinse și mame devotate, s-au sacrificat pentru membrii familiei. În oglindă n-au prea stat, dar la petreceri le plăcea… și cam aceste lucruri mi s-au transmis și mie, vrând-nevrând.
Daniela Teodorescu: Bunica maternă, cea care m-a crescut până am mers la școală. O femeie simplă de la țară, cu o inteligență nativă și emoțională uriașe, aprigă, capabilă să țină o gospodărie întreagă, șase copii în grijă, și aceștia să o simtă mereu prezentă, un excelent pedagog. De la ea am învățat ce e matriarhatul.
Bogdana Dobre: Nu cred că mi-am pus vreodată problema în mod conștient până acum, însă acum că m-ai întrebat, am început să tot caut și să analizez și am ajuns la concluzia că e mai degrabă un amestec, un mix de trăsături preluate de la diverse persoane de sex feminin din viața mea și mai puțin un model. Una din persoanele care într-adevăr m-a marcat mai mult decât oricine altcineva a fost bunica paternă, care din păcate s-a și stins de foarte multă vreme și a cărei lipsă o simt și acum.
Andreea Tincea: Mama este un model de diplomație și organizare pentru mine – deși nu l-am urmat niciodată. De curând am descoperit-o ca pe un model de putere și curaj în a face față greutăților neașteptate care pot apărea în viață, cu un zâmbet care mărturisește cu multă feminitate că nu se resemnează, ci își găsește constant resurse pentru și mai multă putere – și încep să mă las inspirată de ea. Totuși, mi-a fost clar din copilarie că eu sunt un pachet de feminitate rebelă, chiar și față de modelul adus de mama în viața mea. Pe măsură ce înaintez în vârstă, descopăr că mama mă surprinde din ce în ce mai mult: eu știu cine sunt pentru că devin conștientă și de frumusețea modelului ei de feminitate. Descoperind-o pe ea, și pe restul femeilor din jurul meu, mă simt și eu mai completă.
Alina Kasprovschi: Am crescut cu modelul femeii care se sacrifică – femeia care își pune copiii și bărbatul deasupra propriei vieți. Totuși, deși mama mea a trăit așa, tot ea ne-a dat și aripi să zburăm oriunde simțim că ne e locul. Mulțumesc, mama!
Maria Desmirean: Cel al mamei care pune familia pe primul loc, înaintea propriei persoane sau a carierei. Un model cu care rezonez parțial: prețuiesc căldura lui, dar nu pot să aprob întru totul spiritul de sacrificiu propriu în favoarea celorlalți.
Monica Rădulescu: Cel mai greu mi-a fost să răspund la această întrebare. Tata și-a dorit să fiu băiat și atunci am crescut cu ideea că trebuie să fiu puternică și mereu în alertă și în defensivă. Am descoperit și m-am descoperit, de fapt, mai târziu și am învățat să îmi cultiv zi de zi feminitatea. Pentru că feminitatea înseamnă mai mult decât să porți rochie, tocuri și ruj roșu.
Carmen Elena Podar: De la mama am învățat să-mi apăr opiniile cu tărie, uneori cam agresiv verbal, dar am învățat din mers că se poate și altfel, cu calm și cu respectarea opiniei celuilalt, chiar dacă nu sunt de acord cu ea.
Cum percepi raportarea societății noastre față de femei, și cum o vezi față de bărbați?
Andreea Tincea: Societatea suntem noi. Iar noi trăim o profundă transformare a raporturilor între sexe. Am senzația că trăiesc o perioadă de „fade out“ la lupta femeilor cu egalizarea puterii între sexe… Observ că bărbaților le este, tacit, teamă de femei și de aceea ripostează cu agresivitate sau control impus. Doar că nu se mai poate repeta nimic din abuzurile istorice comise împotriva femeilor. Așa că apelul meu către femei este să îi ajutăm pe bărbați să reinventeze iubirea de oameni, pe care noi o cunoaștem instinctiv.
Daniela Teodorescu; Este o societate tributară modelului patriarhal. Emanciparea femeilor este încă ridiculizată și ținută sub control prin politici publice puțin prietenoase. Bărbații încă decid majoritar pentru situații de maternitate pe care nu le trăiesc (concedii de maternitate, avort etc).
Alina Kasprovschi: Trăiesc într-un mediu care nu face diferențe așa mari între femei și bărbați, dar știu că asta e mai degrabă excepția. Recent, am înțeles că inconștient alesesem pentru mine un model masculin de a fi – pare mai ușor să ai succes așa. Bărbații sunt mai liberi să exploreze și să greșească. Dar și femeile sunt mai libere să își trăiască și să își exprime emoțiile, și asta ne ajută să trecem mai ușor prin alte dificultăți.
Nadia Tătaru: Odinioară, femeile stăteau acasă, îngrijeau de casă și familie. Între timp, societatea le-a încurajat pe femei să facă școli și să se împlinească din punct de vedere profesional. Însă, mi se pare nedrept și dureros când întâlnesc în societatea actuală situații în care și femeia și bărbatul lucrează de dimineața până seara, iar când ajung acasă, bărbatul se odihnește, iar femeia se apucă „de odihnită“ cu treburile în casă, ca odinioară. Mi-aș dori să văd cât mai multe cupluri care aleg conștient fie să aibă grijă împreună de casă și familie după job, fie ca unul să lucreze și celălalt să stea acasă.
Carmen Elena Podar: Trăim într-o societate în care femeile par a duce o viață liberă și aparent sunt socotite ca fiind egale cu bărbații. În ciuda faptului că a fost recunoscută egalitatea intelectuală dintre băieți și fete (ex. susțin aceleași examene în școli), majoritatea bărbaților se consideră a fi sexul „tare“ (se răsplătesc cu remunerații mai mari, funcții de conducere mai multe, majoritatea în parlament ș.a.m.d, iar acasă, implicare minimă în activitățile casnice) în timp ce femeile reprezintă sexul „slab“ (rol pasiv și subaltern, oale, cratițe și maternitate).
Maria Desmirean: În ultima perioadă, acest raport a început să se echilibreze, dar uneori e nevoie de mai multă determinare, muncă și ingeniozitate pentru a putea sta la același nivel cu bărbații. Și nu cred că barbații sunt cei care ne tratează cu neîncredere, ci noi femeile avem tendința să ne sabotăm reciproc.
Bogdana Dobre: Nu există zi în care să nu regăsesc direct sau indirect (în media – tradițională și modernă) cel puțin o urmă de sexism, de mesaje pline de preconcepții legate de ceea ce pot sau nu pot face femeile. Pe de cealaltă parte, față de bărbați văd o continuă presiune să dovedească ce și cât pot, să nu lase să se vadă vreun semn de slăbiciune sau vulnerabilitate, să arate că sunt stâlpii familiei, puternici. Of, cred că aș putea povesti aici pagini întregi fără să epuizez subiectul, mai ales că de când sunt și mamă de fată și mamă de băieți „văd” în jurul nostru mult mai bine aceste preconcepții.
Există solidaritate între femei?
Daniela Teodorescu: Foarte firavă. Rareori femeile în poziții de conducere și decizie încurajează și promovează alte femei. Femeile în politică sunt alese parcă intenționat ca să discrediteze forța politică a femeilor. Avantaje e una dintre puținele reviste care încurajează solidaritatea feminină. Promovăm modele inspiraționale reale, tangibile, autentice, nu vedete și construcții de imagine care accentuează frustrările unei femei obișnuite.
Monica Rădulescu: Într-o lume ideală, da. Însă cum idealul este altul pentru fiecare dintre noi, mă bucur să văd în jurul meu tot mai multe femei care învață să nu mai lupte una împotriva celeilalte, ci sunt una cu și pentru cealaltă, femei care învață să gândească frumos despre alte femei și care ajung să se admire și să se bucure împreună. Nu pot decât să fiu recunoscătoare!
Bogdana Dobre: Uneori da, alteori (de cele mai multe ori) nu.
Carmen Elena Podar: Aș vrea să cred că da, chiar dacă uneori realitatea spune altceva. Această realitate (nu solidaritate) am simțit-o acum mulți ani când i-am spus colegei și șefei de birou că sunt hărțuită de directorul general; nu mă așteptam să meargă să-l tragă de urechi, doar să mă creadă – nu m-a crezut. După ce am plecat, și după câțiva ani, a recunoscut că a greșit.
Maria Desmirean: Cred că aici vorbim de un work in progress. E loc suficient să construim punți de dialog, înțelegere și susținere reciprocă. Uneori, dacă ne uităm cu atenție la relațiile dintre femei, o să vedem multă competiție, neîncredere reciprocă și nesiguranță față de propria persoană. Cred că acest tip de raport e un soi de condiționare socială de care facem eforturi să scăpăm.
Alina Kasprovschi: Când am devenit mamă, am descoperit online o comunitate de mame care mi-a arătat ce înseamnă să fii solidar și generos. Am crescut enorm în ultimii ani datorită acestor femei cu care am legat prietenii puternice. Și știu că, orice aș avea nevoie, pot să găsesc acolo. Așa am ajuns să cred că există solidaritate între femei, mai ales între cele care nu cred că viața este despre supraviețuire, ci despre creștere.
Nadia Tătaru: Poate că există, dar eu nu o simt. Parcă mai degrabă văd solidaritate între bărbați atunci când ies la o bere sau stau la un meci.
Andreea Tincea: De la practicile tribale de tip „Cort Roșu“ până la mișcările moderne feministe există clar un fir al solidarității între femei. Chiar daca mass media îl face vizibil doar uneori în adevărata lui dimensiune acest fir roșu al solidarității există. Nu doar cred, știu! Că femeile sunt indivizi speciali: în situație de criză o femeie nu ar lăsa niciodată o altă femeie, fie ea chiar și „chipul dușmanului“, să sufere în orice fel. Femeile sunt înzestrate cu un simț natural al empatiei și al iubirii de viață. Dăm viață și asta ne face să protejăm viața. Ne leagă pe toate în primul rând acest mister pe care îl cunoaștem ca femei, fără să ni-l explice nimeni, ne traversează pe fiecare dintre noi și ne leagă într-o comuniune a genului și a condiției feminine pentru restul vieții. Aș spune că asta este Parafernalia. Acel „ceva“ al femeii care este doar al ei și nu îi poate fi luat niciodată: iar parte din parafernalia misterului feminin este și solidaritatea!
Cât de ușor îți este să-ți exprimi prețuirea față de sine?
Carmen Elena Podar: Acum, aș putea spune că foarte ușor. Îmi accept defectele, îmi cunosc vulnerabilitățile și nu îmi este rușine de ele; mă iubesc și sunt conștientă de faptul că nu e obligatoriu să fiu iubită, plăcută și apreciată de toată lumea.
Daniela Teodorescu: Greeeeeeeu, abia după 40 de ani am învățat să mă prețuiesc, să mă evaluez corect, să mă vând corect. Iar asta a venit după un divorț traumatizant, o lecție de viață necesară. Fac parte din generația X, crescută în spiritul ascultării părinților, a submisivității față de autoritatea paternă, a soțului, a șefului, mi-a luat ceva timp să le înțeleg și să mă scutur. Și încă mai am de lucru.
℗PUBLICITATE
Alina Kasprovschi: Foarte greu. Fac asta în mod conștient de câțiva ani, și tot mă surprinde cât de mult depind de feedbackul din exterior.
Nadia Tătaru: Acum un pic mai ușor. Am lucrat mult cu mine ca să încep să mă prețuiesc, să mă iubesc, să simt că merit, să simt că am făcut destul, să fiu ok cu ceea ce sunt. Atunci când sunt odihnită, când sunt prezentă și conștientă, reușesc să mă prețuiesc și să fiu bine cu mine. Când nu reușesc, mă supraîncarc cu tot felul de lucruri, sunt salvatoarea de serviciu.
Andreea Tincea: Pentru mult timp nu am înțeles ce este iubirea de sine și a fost una dintre lecțiile pe care le-am cercetat ca un om de știință, având îngăduința altor femei de a le întreba deschis despre cum se prețuiesc pe sine, cum se iubesc pe sine. Am învățat la 28 de ani prețuirea de sine: cu ajutorul multor relații de dragoste dureroase și cu sprijinul multor povești de viață împărtășite de prietene femei. Respectul și încurajarea, aprecierea primite din partea unei femei sunt realmente hrănitoare: căci o femeie, ca să poată împărtăși astfel de emoții cu o altă femeie face un efort sincer de a depăși mentalitatea de competiție și teama de a pierde; o dată ajunsă aici te întâmpină sinceritatea gestului lipsit de așteptări secundare!
Maria Desmirean: Nu este un lucru pe care să îl fac în mod natural, dar îmi dau seama de importanța lui, așa că îl fac mai mult ca pe un demers conștient.
Monica Rădulescu: Recunosc, nu am fost întotdeauna bine cu mine, pentru că am crescut căutând mereu apreciere în ochii celorlalți. Lucrez însă în fiecare zi cu mine, cu gândurile și cu bagajul emoțional cărat în cei 30 de ani de viață. Am învățat să mă accept și să mă prețuiesc mai mult acum pentru că am înțeles că prețuirea de sine înseamnă iubire, nu egoism și atunci când te prețuiești cu adevărat și faci lucrurile în deplin acord cu ceea ce simți apare și aprecierea celorlalți.
Bogdana Dobre: Cam greu și e un capitol la care mi-am propus să lucrez în viitorul apropiat!
Cum crezi că ar putea o femeie să-și cultive sănătatea emoțională și să-și mențină starea psihologică de bine?
Monica Rădulescu: Dragi femei, credeți în voi și aveți curaj să vă luați zborul! Puteți face orice vă propuneți! Dați-vă voie să fiți așa cum simțiți! Nu vă fie rușine și nu căutați aprobarea altora, ci trăiți conștient și împăcate cu orice alegere pe care o faceți. Vorbiți cât mai des cu voi. Obișnuim să vorbim mult, da, dar cu oamenii din jur și mai puțin cu noi. Uităm că răspunsurile sunt întotdeauna în interiorul nostru, oricât de mult sună asta a clișeu. Și fiți recunoscătoare pentru cine sunteți, dar și ce primiți, bine sau rău! Toate vin cu o lecție.
Daniela Teodorescu: Acceptându-și limitele, vulnerabilitatea și transformându-le corect în atu-uri. Cred în puterea vulnerabilității asumate. Nu cred în victimizare, ci în sublimarea oricărei încercări de viață într-o lecție despre sine. Acceptarea și înțelegerea sinelui sunt cele mai importante. Și evoluția prin studiu, prin lucrul cu un psiholog, atunci când e nevoie.
Andreea Tincea: Cu o idee puternică: doar tu ești stăpâna vieții tale, ca individ, ca femeie, ca personaj în acest mare spectacol. Ești liberă să alegi în fiecare clipă cum vrei să trăiești. Și restul femeilor din lume sunt realmente o mare familie din care faci parte, fără să îți pierzi identitatea vreodată! Învățăm constant ce este starea psihologică de bine și sănătatea emoțională, și asta doar prin intermediul relaționării cu alți indivizi, care prin experiențele trăite alaturi de ei ne devin maeștri în arta de a trăi.
Bogdana Dobre: Concentrându-se mai mult pe ea. E un lucru pe care noi, femeile, nu prea îl facem. Fiindcă nu avem timp, fiindcă nu „se cade“, pe de altă parte ai în față un bombardament mediatic în care ți se transmite că a venit momentul să fii egoistă și să faci lucruri numai pentru tine, însă însuși termenul „egoist“ are o conotație negativă și asta te cam împiedică.
Nadia Tătaru: Cred că e alegerea fiecăreia. Moștenirea mea sănătoasă e că nu țin supărare, caut să învăț din lecțiile vieții și am mereu nădejde. În plus, am grijă să îmi împlinesc nevoile de bază (somnul, hrana, conectarea cu natura), să îmi fac câte o plăcere în fiecare zi (o bucată de ciocolată, un ceai cu cineva drag, o muzica bună, o lectură etc.), să mă bucur de ceea ce fac, ce am și de tot ce e în jurul meu. Am învățat să îmi ofer momente zilnice de solitudine, să mă observ, să mă ascult, să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt, să mă văd în ceilalți și astfel să îi iubesc și pe ei. Și încerc să nu mă atașez de oameni și de lucruri. Doar de Dumnezeu.
Alina Kasprovschi: E ca la sport, avem nevoie de antrenament continuu ca să fim în formă. Eu explorez și învăț într-una. Mi-am făcut o practică din a mă bucura de lucrurile mici. Și mă obișnuiesc să accept că sunt imperfectă, și asta e OK. Intenționez să nu opresc acest antrenament, cât timp sunt în viață și conștientă.
Carmen Elena Podar: Femeia, ca și bărbatul, are nevoi și așteptări de la partenerul de cuplu: afecțiune, atenție, alinare și apărare. Cu cât așteptările sunt mai mari, cu atât dezamăgirile sunt mai crunte. Ce e de făcut? Este minunat să primim și să dăruim, dar pentru a face acest lucru este necesar să ți le oferi prima dată, ție. Așadar, draga mea, oferă-ți afecțiune (iubire, prețuire de sine etc.), atenție (analizează-te, vorbește cu tine, cunoaște-te, fii curioasă de tine), alinare (acceptă-te, nu te critica – dojenește-te doar, nu te eticheta – nu ești proastă, nu ești fraieră, ia-te în brațe și spune-ți „dragă, dragă“) și apărare (nu îți fie teamă să îți spui opinia, nu îți fie teamă să-ți exprimi emoțiile, învață sa spui „NU“).
Maria Desmirean: Cred că trebuie căutate raspunsurile și ajutorul în interior. Avem tendința să îl căutăm în locuri exterioare și de multe ori nu primim soluții la nevoile noastre, iar mai apoi resimțim rezultatele acestei disonanțe.
Ce mesaj ai pentru bărbații care citesc acest panel?
Bogdana Dobre: Să fie umani. Să își arate slăbiciunile, să accepte o mână de ajutor atunci când e cazul. Nu îi face mai puțin masculini, ba dimpotrivă.
Daniela Teodorescu: Să prețuiască femeile și să creeze parteneriate corecte cu ele. O lume mai bună pentru femei e o lume mai bună pentru toți. O femeie echilibrată, împlinită va crește o familie asemenea.
Carmen Elena Podar: Domnilor, iubiți-vă femeile, respectați-le, prețuiți-le și sprijiniți-le (purtați-vă cu ele cum ați dori să se poarte ginerele vostru cu fiica voastră – nu e de la mine citire)! Nu le îngrădiți, lăudați-le aripile! Nu rețin unde am citit și pe cine citez cu aproximație – dacă vrei ca femeia să fie îngerul tău, oferă-i raiul!
Andreea Tincea: Nu vă temeți de feminitate, e și în voi o parte! Nu mai e de multă vreme un mister că suntem construiți emoțional-energetic ca o oglindă fidelă a regulilor universale după care este alcătuit întregul univers. Existăm pe lume sub forma a două sexe, iar pe interior fractalul continuă: bărbatul are și o latura feminină, femeia are și o latură masculină. Cercetați ce înseamnă exprimarea emoțiilor. Cercetați ce înseamnă empatia. Intram într-o eră culturală în care în primul rând va trebui să cultivăm echilibrul interior între feminin-masculin, ca să putem avea în exterior relații sănătoase cu sexul opus.
Maria Desmirean: Același mesaj pe care îl am și pentru femei: ar trebui să construim relații bazate pe respect, sinceritate, încredere, admirație. Felul în care alegem să tratăm pe cineva spune mai multe despre noi decât despre celălalt.
Monica Rădulescu: Bărbații care sunt acum cu noi și ne citesc înseamnă că au deja o deschidere către această revoluție relațională. Mesajul meu pentru ei este să conștientizeze că sensibilitatea, vulnerabilitatea și feminitatea nu sunt slăbiciuni. Și că uneori femeile au nevoie și de ajutorul lor ca să și le exprime. Cred că după ce ajunge să se prețuiască, o femeie este cu atât mai frumoasă în ochii bărbatului ei.
Nadia Tătaru: Le mulțumesc din suflet bărbaților din viața mea, pentru toate oportunitățile de creștere pe care mi le-au oferit! Îi rog pe cititorii mei bărbați să își respecte și să își iubească părinții, să se poarte cu partenera lor așa cum și-ar dori să se poarte alt bărbat cu fiicele lor. Îi rog să își asculte corpul și sufletul și mai puțin mintea, să își ocupe locul de adult în viață și în familie și să se bucure de ce au în „curtea“ lor.
Alina Kasprovschi: Să fie deschiși la invitațiile femeilor lor la experiențe de educație emoțională. Mi se par grozave perechile care cresc împreună.
Este clar că #REvoluțiaRelaționalăÎnRomânia a început. Tu cum îți revoluționezi raportarea la sine și la femeile din România?
Daniela Teodorescu: Eu trăiesc de peste 20 de ani de pe urma femeilor . Le prețuiesc, le promovez, le încurajez, le recunosc meritele, le premiez, le pun în lumina reflectoarelor. Le arăt cât sunt de importante și de puternice, chiar dacă lor nu li se pare. Caut eroine anonime, nu vedete de carton poleit. Promovez autenticul, firescul, valoarea și nu neapărat succesul.
Carmen Elena Podar: Iubindu-mă, înțelegându-mă și acceptându-mă, să mă cunosc tot mai mult, să „cresc“; astfel pot iubi, întelege și accepta ființele minunate din jurul meu. Și spun că suntem ființe minunate, perfecte în imperfecțiunea noastră și sunt convinsă că și femeile din România vor dobândi acest curaj de a se prețui tot mai mult.
Maria Desmirean: Atunci când avem suficientă răbdare să vedem ce e în spatele unei persoane, înțelegem mai clar lucrurile și renunțăm mai ușor la prejudecăți. Mi-ar plăcea să avem mai multă înțelegere și mai puțină rigiditate în relațiile noastre.
Nadia Tătaru: Uite, eu am început să mă pun pe primul loc și nu pe ultimul, așa cum am moștenit. Și apoi reușesc, cu blândețe și iubire, să spun și celorlalți ce prefer, să le cer anumite lucruri sau să le refuz unele propuneri. Și am descoperit ce înseamnă smerenia și mândria cea bună, ca cea a florii care înflorește dar nu se fălește. Iar asta îmi aduce bucurie și pace în suflet.
Monica Rădulescu: Cheia puterii fiecărei femei este în relația pe care o are cu sine. Să ne dăm voie să o experimentăm!
Andreea Tincea: Mă întorc constant la valorile în care cred. Și în situațiile de criză încerc, pe cât posibil, să îmi repet mantrele personale: fii iubire, toți facem ce putem mai bine în fiecare secundă din viața noastră! Iubesc femeile și de ceva timp am ales să mă conectez cu ele constant, cu dragoste: ca să ofer sprijin spre vindecare sau ca să găsesc înțelepciune și să pot continua drumul.
Alina Kasprovschi: Revoluția mea a însemnat să accept că învățarea nu s-a terminat odată cu școala. Că nu sunt niciodată „gata“, că mereu există o cale să fiu mai bună.
Bogdana Dobre: Pfff, pentru mine e un proces continuu, de educare, de căutare, de punere sub semnul întrebării al multor lucruri care mi s-au inoculat de mică (conștient sau inconștient). E un proces de regăsire lung, complex și anevoios, cu multe suișuri și coborâșuri, dar extrem de frumos!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
