Suntem martorii unor vremuri pe care mulți dintre noi nu credeam că le vom trăi vreodată. Războiul, în accepțiunea clasică, în care mor oameni zdrobiți de bombe, era ceva desprins din cărțile de istorie și din filme. Părea atât de ireal și improbabil încât nici cei care sunt în măsură să emită o părere avizată nu au crezut că se va ajunge la un conflict de o asemenea anvergură.
Dar iată că, uneori, realitatea ne ia prin surprindere. Cel puțin pe mine, un om care s-a obișnuit cu pacea și cu credința că Europa a trecut de momentul în care teritoriile se împărțeau cu arma în mână, realitatea de azi m-a surprins.
Fără să mă tem de astă dată că generalizez, cred că mulți dintre noi trecem printr-un moment copleșitor, cu posibile efecte traumatice. Pacea în Europa a luat sfârșit… Înainte însă de a simți tristețea pierderii, simțim mult mai pregnant, cei mai mulți dintre noi, frică. Nu ne este atât de necunoscută, doar ce-am trecut printr-o bătălie cu un inamic mai puțin vizibil, dar tot periculos. Asta ne-a lăsat pe unii dintre noi mai fragili. Alții am învățat că putem face față și asta ne-a mai crescut reziliența. Dar, deși sentimentul de frică este unul normal, reacțiile și modul în care acționăm țin atât de structura noastră cât și de context. Iar acum, contextul este unul diferit.
Oamenii sunt diferiți, chiar și atunci când au de făcut față emoțiilor dificile
Ce știu și ce am văzut desfășurându-se zilele acestea este faptul că avem moduri diferite de a ne gestiona teama și este bine să ne repetăm lucrul acesta atunci când citim părerile celor din jur. Spun asta deoarece am întâlnit, în ultimele zile, diferite reacții și judecăți sau etichetări, multe dintre ele negative, la adresa altor oameni care trec prin aceeași situație ca și noi, dar se comportă diferit.
Reacțiile pe care le putem observa în această perioadă (fără ca lista să fie exhaustivă), pe care le exagerez de dragul exemplificării, pot fi de tipul:
„Nu înțeleg ce e cu panica asta la unii… Adică nu se gândesc că prin atitudinea asta amplifică sentimentul de anxietate al tuturor? Chiar nu le pasă? Adică da, ok, înțeleg să ne agităm un pic, dar nici chiar așa, să ne gândim acum să fugim din țară și să ne pregătim rucsacul la ușă. Până la urmă, România e în NATO și nu e chiar așa de simplu să ne atace rușii. Și oricum, dacă dau cu nucleara, o să fie sfârșitul lumii peste tot, degeaba mai fugi.“
„În momentul ăsta simt că se poate întâmpla orice. Noi avem deja toate actele pregătite și am scanat totul în drive, «just in case». Avem grijă tot timpul să avem plinul făcut la mașină și ne-am luat și o canistră de rezervă. Ne-am verificat deja rucsacul dacă e cazul să plecăm în 5 minute (oricum aveam unul în caz de cutremur). Și nu pot să-i înțeleg pe unii care stau așa «chill» și nu par deloc îngrijorați. Cred că exact așa erau și oamenii ăștia în Ucraina, care au fost surprinși de război și au plecat de acasă doar cu hainele pe ei… Că doar rușii se îngrămădeau de ceva timp la granița lor.“
„Eu sincer refuz să mă gândesc la asta. Nu mă uit la știri, oricum nu pot să fac nimic, așa că mă concentrez pe ce am de făcut. Am fost și am cumpărat mărțișoare și flori și abia aștept să le ofer. Cred că în perioada asta e important să ne continuăm rutinele și să aducem frumosul în viața noastră cum putem.“
„Nu știu ce să fac. Nu mă mai pot concentra. Nu mă uit chiar așa des la știri, știu că nu e bine, dar am în permanență sentimentul că vin ăștia peste noi și nu pot să fac nimic. Adică, sunt paralizată. Nu pot să mă opresc să mă gândesc la asta, dar nici nu pot să fac nimic concret. Și la finalul zilei sunt epuizată. Nu vreau decât să dorm, dar nici asta nu pot să fac. Și aud că o grămadă de oameni fac tot felul de pregătiri și ăsta e încă un semn că probabil e nasol, și îmi crește și mai mult anxietatea, dar tot nu pot să fac nimic…”
℗PUBLICITATE
„Îmi dau seama că nu pot face multe lucruri în momentul acesta. Sunt multe care nu depind de mine, așa că aleg să mă concentrez pe ce pot să fac și ce este în controlul meu – mi-am pregătit actele ca să le am la îndemână și mi-am făcut un plan dacă situația se va înrăutăți. Altfel, aleg să mă concentrez cum pot să îi ajut pe cei care au nevoie de ajutor acum și să îmi fac treaba la birou cât de bine pot.“
Toate exemplele de mai sus sunt modalități de adaptare la stres (strategii de coping, după cum sunt cunoscute în psihologie), care sunt ghidate foarte mult de nivelul de anxietate resimțit (care e modelat de temperament, experiențele anterioare, credințele noastre) și de modul în care evaluăm stresul (mai multe despre cum evaluăm stresul am scris aici).
Blamarea altora nu este de niciun folos, este ca și cum am pune sare pe rană
Așa cum sublinia și Carolyn Aldwin (2007), „pur și simplu nu există o singură strategie care să funcționeze pentru toți, în fiecare loc, de fiecare dată. Mai degrabă, natura și efectele strategiilor de adaptare sunt foarte contextualizate și reflectă motivații individuale, dinamică interpersonală și factori care pot fi specifici situației sau unei culturi anume.“
Astfel, pentru unii dintre noi poate părea foarte hazardată decizia altora de a-și pregăti un plan de evacuare. Pentru alții, gândul că ar trebui să stea fără să facă nimic și să aștepte să vadă ce se întâmplă le crește anxietatea la cote maxime.
Și este în regulă să observăm că avem reacții diferite. Ce nu ne ajută, însă, pe nici unii dintre noi este să ne blamăm și să ne judecăm pentru modul în care reacționăm.
Este însă important să nu confundăm eforturile de a face față cu rezultatul sau eficacitatea acestor eforturi – indiferent de modalitatea inițială de adaptare la stres unele mecanisme de coping sunt mai funcționale decât altele și ne ajută mai mult pe termen lung.
Suntem hipersensibili și vulnerabili emoțional perioada aceasta și este bine să fim conștienți de câteva aspecte care ne pot influența reacțiile și adaptarea la stres.
Așadar, la ce să fim atenți și ce putem face pentru a nu (ne) face rău?
- Să identificăm ce tip de gândire avem legat de evenimentul prin care trecem. Dacă observăm la noi tendința de a catastrofiza („Este îngrozitor!“), de a rumina (ne gândim în continuu la sentimente și idei asociate cu războiul) și de a-i culpabiliza pe alții („Ucrainenii sunt de vină. Nu ar fi trebuit să îl provoace pe Putin“), trebuie să știm că suntem mult mai vulnerabili în fața anxietății și a posibilității de a dezvolta o tulburare depresivă. În cazul acesta ar fi înțelept, ca, măcar pentru o perioadă scurtă de timp, să apelăm la ajutor de specialitate.
- Să ne uităm la comportamentele noastre. Aici pericolul este fie de a ne mobiliza peste măsură (dar nu într-un mod constructiv), fie de a cădea într-o stare de neputință și blocaj, fie de a evita și de a ne distanța de ceea ce se întâmplă (strategii de evitare, negare și „gândire magică“).
- Să ne uităm la emoțiile noastre și la ce simțim, dar să fim atenți să nu cădem în capcana raționalizării emoționale. Facem acest lucru atunci când le permitem emoțiilor să ne ghideze în interpretarea realității („Îmi este atât de frică, simt atât de multă anxietate, încât clar este o situație groaznică“). Coroborat cu un stil de gândire caracterizat de îngrijorare și catastrofizare, o astfel de judecată emoțională ne poate arunca în cele mai negre abisuri.
- Să fim vigilenți la fenomenul de polarizare de grup. Multiple cercetări au evidențiat faptul că discuțiile în grupuri intensifică înclinațiile inițiale ale membrilor grupului și acest lucru se întâmplă cu precădere în mediile online în care tindem să interacționăm cu cei care au preponderent aceleași păreri ca și noi. În cazul de față, interacționăm cu cei cu care împărtășim aceleași îngrijorări și temeri și este posibil, așadar, ca în urma unor astfel de discuții anxietatea noastră să atingă cote și mai mari.
- Să fim atenți la ceea ce numim confirmation bias – tendința de a căuta informații care să ne confirme preconcepțiile. Dacă avem impresia că atacul cu o armă nucleară este o posibilitate și căutăm informații care să susțină această părere, cu siguranță vom găsi, ceea ce cu certitudine va aduce un plus de anxietate. Este important așadar să ne alegem cu grijă sursele cărora le oferim atenția noastră și să fim atenți la dezinformare.
În încheiere aș vrea să ne reamintim cât de important este să fim blânzi cu noi și cu ceilalți. Mai mult ca oricând, zilele acestea ne este, din nou, relevată fragilitatea umană. Am devenit, în scurt timp, dureros de conștienți de faptul că suntem atât de vulnerabili. Sunt multe lucruri pe care nu le putem controla și asta poate fi copleșitor. Atunci când ne simțim în pericol, fiziologia noastră ne aruncă într-un mod de funcționare destinat autoconservării, dar care nu ne ajută în a relaționa cu ceilalți. Și asta ne poate face să ne simțim și mai însingurați, mai înfricoșați și mai neînțeleși. Tuturor ne este greu perioada aceasta, iar primul gest pe care îl putem face este să ne întoarcem atenția către noi și să ne alinăm pentru ca apoi să putem oferi alinare și oamenilor din jurul nostru.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
