fbpx
skip to Main Content
Suntem Suficient De Buni, Așa Cum Suntem!

Mulți dintre noi am crescut într-un mediu în care părinții, frații, alți membri ai familiei, profesorii, colegii și alte persoane semnificative ne-au spus că nu suntem suficient de buni. Unele dintre aceste mesaje au fost explicite, în timp ce altele au fost ascunse și foarte subtile, mai ales că noi, copii fiind, nici măcar nu eram conștienți de faptul că se întâmplă ceva greșit.

Mintea inconștientă este o forță puternică, ce ne direcționează gândurile, sentimentele, acțiunile și viața. Credințele care ne susțin sau ne sabotează sunt bine înrădăcinate în inconștient. Iar convingerea „nu sunt suficient de bun“ este una dintre cele mai dăunătoare credințe.

Ideea de a fi „suficient de bun” a fost creată ca o evadare din idealurile periculoase. A început să apară în legătură cu parentingul, dar poate fi aplicată în toate aspectele vieții – atât în zona profesională, cât și în cea romantică.

Conceptul de „părinte suficient de bun“ a fost folosit pentru prima dată de Donald Woods Winnicott, un pediatru și psihanalist din secolul XX, care a studiat dezvoltarea copilului. În acest sens, el a recunoscut că este inutilă și nerealistă dorința de perfecțiune a părinților. Dar societatea era deja nevoită să facă față faptului că unii părinți nu erau „suficient de buni“ și se confrunta cu problema abuzului și neglijării copilului, astfel că instituia structuri pentru a face față unor astfel de probleme – oferind, după caz, o alternativă la viața de familie disfuncțională.

Așadar, se folosește expresia „părinți suficient de buni“ pentru a îndepărta perfecționismul și judecata. Dar, oare, ideile aflate la baza conceptului „părinte suficient de bun“ ar putea fi adaptate și pentru alte aspecte ale vieții? Cu siguranță, da!

În general, a fi „suficient de buni“ în tot ceea ce facem este mai bine decât a fi excepționali în unele domenii și catastrofali în altele.

Există un echivalent și pentru cupluri. Acesta e perfecționismul stigmatizant care poate rezulta din așteptările noastre. Fiecare greșeală (sau greșeală percepută) se rostogolește la nesfârșit în mintea noastră. Perfecționismul ne determină să ne retragem din intimitate, de teama greșelilor. Evităm relațiile sau cerem o pauză de la relație – imediat ce găsim cea mai mică problemă. Această instabilitate într-o relație este înrădăcinată în frica noastră de a eșua în cuplu. Sau, dintr-o perspectivă diferită, provine din convingerea că viața noastră amoroasă trebuie să fie perfectă. Prin urmare, orice mică greșeală face ca relația să nu mai fie demnă de timpul nostru.

Multe persoane cumpără carte după carte, citesc zeci de bloguri, articole și forumuri – toate, în speranța de a găsi „pastile magice“ sau vreo soluție care să funcționeze „instantaneu“. Dar nu așa stau lucrurile în lumea reală.

℗PUBLICITATE


Când vine vorba de persoane codependente, de persoane cu tulburare de personalitate borderline și de alte forme de nesiguranță, această teamă de eșec se învecinează cu alte temeri. Cele mai frecvente frici sunt: de abandon, de atașament și de respingere. O mare parte din fricile noastre rezidă în subconștient. El este responsabil pentru 90% dintre gândurile, comportamentele, atitudinea și caracterul nostru. Practic, el este responsabil pentru persoana care suntem astăzi.

Mintea noastră se programează încă din copilărie. O mare parte din temerile pe care le avem se datorează, pur și simplu, educației. Și o mare parte din experiențele pe care le avem în relațiile noastre se datorează reacțiilor subconștiente, care sunt înrădăcinate în trecut.

Este important să practicăm compasiunea de sine, atunci când greșim. Să ne amintim că toată lumea greșește și că nu trebuie să ne simțim vinovați pentru orice eroare. Să încercăm să vorbim cu noi înșine încurajator, amabil și grijuliu. Astfel, vom avea mai multe șanse să ne admitem greșelile și să facem lucrurile mai bine data viitoare.

O relație poate fi „suficient de bună“, chiar dacă are momente foarte întunecate. O slujbă poate fi „suficient de bună“ – chiar dacă nu câștigăm o avere, s-ar putea să ne facem prieteni adevărați, să avem momente de entuziasm autentic și, la finalul unor zile epuizante, să avem un sentiment de împlinire.

Ca răspuns la diferite adversități din copilărie, oamenii dezvoltă diferite apărări psihologice și mecanisme de supraviețuire. Unii cred că se fac plăcuți de oameni doar atunci când se sacrifică – și fac asta pentru că au fost crescuți să aibă grijă de ceilalți și să-și reprime adevăratele nevoi, emoții, interese și preferințe. Alții devin extrem de narcisici – și văd alte ființe umane doar ca fiind niște obiecte de folosit. Iar alții nu pot rămâne niciodată conectați la „aici și acum“ sau nu se pot relaxa, întrucât simt întotdeauna că trebuie să facă sau să aibă mai mult. Și, în fine, alții se blochează într-o stare constantă de victimă neajutorată și trăiesc o viață foarte pasivă.

Ideea de a fi „suficient de bun“ este amăgitoare pentru mintea multora. Totuși, cuvântul „suficient“ denotă ceva care îți este de ajuns. Prin urmare, asta înseamnă că suntem echipați cu tot ce avem nevoie. Astfel, putem merge cu încredere în direcția obiectivelor și dorințelor noastre.

Simona Ioniță

Simona Ioniță este editorul AgentiaDeCarte.ro, autoare a trei cărți și blogger din 2008. Absolventă a Cursurilor Postuniversitare de Relații Publice, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută