Skip to content

Cu o vechime de aproape 30 de ani în domeniul educației, Antoaneta Bolchiș este cadru didactic și psiholog, doctor în Științe ale educației. Traseul său profesional ne indică devotament și dedicare față de actul educațional, fiind pe rând directoare de grădiniță și de liceu, inspector școlar pentru științe socio-umane, apoi pentru învățământul special și activități educative. După un an și jumătate ca secretar de stat în Ministerul Educației, unde s-a ocupat de incluziunea socială și desegregare, Antoaneta Bolchiș s-a întors în comunitate, convinsă fiind că acolo este cel mai aproape de evoluția unui copil și devenirea sa ca om. Despre cum arată noile generații de elevi și despre cum se vede de la catedră sprijinul familiei pentru educație am discutat în interviul nostru de weekend.

Dacă ne uităm peste CV-ul dumneavoastră, sunt evidente deschiderea și preocuparea față de starea de bine a copiilor. Ce v-a motivat să alegeți acest parcurs profesional? Și cum ați ajuns de la Litere la Psihologie?

Iubesc profesia de dascăl și respect întâlnirea cu fiecare elev, pe care l-am găsit în traseul meu profesional. Pe Copilul de ieri și azi, în diferitele sale etape de dezvoltare, l-am cunoscut, l-am educat și l-am consiliat întâi preșcolar, apoi licean și, ulterior, părinte. E un privilegiu să privești evoluția unui pui de om și devenirea sa ca om, din rolul profesional de educatoare, apoi de profesoară și, în cele din urmă, de consilier școlar și psiholog. Trecerea de la Litere la Psihologie am făcut-o din curiozitatea și interesul pentru această știință pe de o parte, iar pe de altă parte, din nevoia de a împleti actul pedagogic cu cel psihopedagogic și psihologic pentru o educație de succes. Profesia de consilier școlar și psiholog mă definește și consider că celelalte două sunt „rădăcinile profesionale“ ce dau autenticitate omului de educație, dincolo de funcție, Antoaneta-Georgina Bolchiș.

Ați activat mai mulți ani în județul Maramureș, lucrând atât la școli din mediul rural, cât și din oraș. Care este cea mai importantă lecție de viață dobândită în urma acestei experiențe?

Că nu contează mediul de proveniență – urban sau rural, educația în sine schimbă mentalități și modelează conduite, că valorile morale rămân reper, indiferent de vârstă, și că acolo unde ai așteptări moderate, primești cele mai nobile recompense: bunăstarea cognitivă și socio-emoțională a copiilor.

Până de curând, ați ocupat funcția de Secretar de Stat în Ministerul Educației. Cum arată perspectiva asupra viitorului profesional de acum încolo?

Funcția de Secretar de Stat m-a onorat și m-a responsabilizat. Aduce cu sine expunere mediatică, dorința de autodepășire, efort susținut și timp nedelimitat, dar și multe satisfacții profesionale. Am gestionat cel mai sensibil și delicat portofoliu: învățământul special, incluziunea socială, desegregarea, activitățile de consiliere și asistență psihopedagogică. Am contribuit la legea educației, respectiv educația specială și educația incluzivă și, de acum, voi face ce știu eu cel mai bine: educația de la bază, din școală, din comunitate, de unde cu adevărat „îngrijim“ educația și educabilii. Am un principiu de viață: eu stăpânesc funcția și sunt dincolo de ea!

În calitate de persoană publică, probabil că ați fost expusă la fel și fel de situații incomode. Cum gestionați din punct de vedere emoțional astfel de contexte?

Mărturisesc cu franchețe că mi-ar fi plăcut să gestionez mai bine raportarea mea la situațiile ce mi-au creat disconfort. Pe de altă parte, lucram cu mine și-mi spuneam că e o dovadă de curaj să fiu vulnerabilă și să ies din zona mea de confort. E o parte din structura personalității mele la care mai trebuie să lucrez.

℗PUBLICITATE



Revenind la atenția față de starea de bine a copiilor din România, care considerați că sunt calitățile și punctele forte ale noilor generații de elevi?

Aș defini generația de copii 2023 ca fiind una cu o voință uluitoare, deschisă spre adaptare, creativă, captivată de nou și, în special, de tehnologie, grăbită, chiar foarte grăbită, cu o nevoie de validare și recompensare imediată. O generație care ne cere voluntar și involuntar să le arătam direcția către cunoaștere, autentic, cultură, arte, valori. O generație pentru care trebuie să personalizăm educația și să răspundem propriilor nevoi educaționale, socio-emoționale, de sănătate mintală.

Suntem la câteva săptămâni de la începerea școlii, la ce-i încurajați pe părinți să fie atenți pentru a-și susține cât mai bine copiii?

Pentru un start școlar bun, primordială este „școala de acasă“. Securizăm afectiv și cognitiv copiii, dacă ei simt că: părinții îi susțin pe parcursul acestui an școlar și sunt acolo când au nevoie de umărul, brațul și implicarea lor; îi ascultă și-i sprijină; le respectă limitele, ritmul și ceasul biologic, deoarece orice forțare pe timp scurt poate dă rezultate, dar pe timp îndelungat aduce epuizare, neputință, frustrare; îi admiră nu doar pentru note și palmares, ci și pentru efort, curaj, visuri îndrăznețe și voință. Într-un chestionar din teza mea de doctorat, am constatat că, spre deosebire de elevii de gimnaziu, liceenii au o mai mare nevoie de iubire, de a fi îmbrățișați, de a petrece timp afectiv cu părinții lor, de a primi și de a împărtăși necondiționat iubirea. Copiii cei mai delicați, cu cerințe educaționale speciale, au nevoie de răbdare, susținere, motivare, de îndemnuri bazate pe exemple că tocmai ei pot și că tocmai ei sunt suficient de buni! Cu siguranță, toți părinții știu că sunt oglinda copiilor!

Dar pentru profesori care ar fi mesajul-cheie?

Colegilor din învățământ le-aș transmite că înnobilează viața fiecărui elev și zi de zi însuflețesc școala. Reiterez crezul meu, conform căruia suntem sursă și resursă pentru copiii României.

Aici, la Pagina de Psihologie, avem o pasiune față de cărți și lectură. Care este cartea care a avut cel mai puternic impact asupra dumneavoastră și care este cartea pe care considerați că merită să o citească fiecare om care are în grija sa copii?

Aș recomanda cărțile lui Daniel Goleman și ale lui Gabor Maté. M-a impactat lectura și studiul cărții de căpătâi, Biblia.

Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0