Cristina Durică este profesor pentru învățământul primar la Școala Europeană București, editor al revistei Fabulafia și doctorand al Facultății de Litere, în domeniul Studiilor Culturale. Face totul cu multă pasiune, antrenând copiii în jocul educațional, fără a exclude ludicul, pe parcursul orelor de curs. Crede, cu obstinație, în creativitate, în unicitatea fiecărui copil, precum și în oportunitatea de a dezvolta tot felul de aptitudini, prin șlefuirea acestora, cu dăruire și multă căldură. Despre toate acestea, dar și despre multe altele, am discutat în rândurile de mai jos.
Cu ce gânduri începeți noul an școlar?
Aproape toate începuturile sunt frumoase, iar pentru un profesor, startul anului școlar vine cu multe planuri, nerăbdare și emoție în așteptarea reîntâlnirii cu copiii.
Cum ați descrie profilul general al școlarului mic din zilele noastre?
Față de copiii de altădată, cei de azi sunt diferiți pentru că se trezesc într-o lume diferită. În primul rând, ceea ce mi se pare deosebit la elevii din zilele noastre este inteligența lor emoțională, care e un plus în viața școlară de zi cu zi. Totodată, având acces la mai multe informații și la călătorii, dețin cunoștințe diverse, însă se plictisesc mai repede, mai ușor, au nevoie de mai mult dinamism, iar provocarea este să investească atenție și efort de lungă durată pe un anumit subiect. Așa cum se spune deseori, copiii de azi sunt „nativi digitali“ și responsabilitatea noastră, a profesorilor și a părinților, este să nu-i lăsăm să devină captivi într-o lume a ecranelor.
Care considerați că sunt marile atuuri ale elevilor din ciclul primar, din prezent?
Grație atenției pe care părinții o acordă educației emoționale și dorinței lor de conectare autentică cu copilul, dar și a insistenței grădiniței și școlii pe independența elevilor, școlarii de azi sunt, în primul rând, mai dezinvolți, mai siguri pe ei. Ce mi se pare remarcabil, de asemenea, este ușurința cu care-și exprimă emoțiile și sentimentele.
Care este dascălul de care vă aduceți cu cel mai mult drag aminte din vremurile în care erați în anii de școală?
Tot timpul am avut noroc de dascăli buni. Am făcut primele școli într-un oraș mic de provincie și am avut șansa unor profesori pasionați, care nu s-au limitat la a preda doar conținutul programei. Dar dintre toți, cred că cel mai mult m-au surprins, marcat și influențat profesorii mei de literatură și de limba franceză din liceu.
Cum „arată“ pentru dumneavoastră cadrul didactic suficient de bun de care au nevoie elevii din zilele noastre?
Ca mine, evident. [râde] Probabil că orice om pasionat de ceea ce face va gândi la fel. Cel mai greu este să ții un echilibru între exigență și înțelegere, între ceea ce-ți cere responsabilitatea – și anume cum să-ți impui o autoritate reală, iar copiii nu doar se prefac că ți-o respectă, ci chiar ți-o respectă, – și cum să ți-i apropii pe copii, cum să empatizezi cu ei. Cu alte cuvinte, atunci când predai, dificil e cum să obții autoritatea reală, care este tocmai rezultatul acestui echilibru.
℗PUBLICITATE
Într-o lume plină de stimuli vizuali, ați ales să creați pentru copii o revistă printată. De cât curaj ați avut nevoie, pentru a porni pe acest drum sau câtă determinare există pentru a continua acest proiect?
Am păstrat vizualul și, în plus, am adăugat tactilul. Am creat spațiu pentru povești. Propunându-le o revistă tipărită, nu le luăm nimic copiilor, ci le dăm ceva în plus. Una e să citești pe telefon sau tabletă o poveste, o bandă desenată și altceva e să citești un spread dintr-o carte sau dintr-o revistă. Desigur, dându-le mai mult, le cerem mai mult. Le cerem mai multă prezență, mai multă implicare, mai mult efort, în final. În privința apariției și persistenței Fabulafiei, a fost vorba de mai multă hotărâre de a porni și curaj de a continua, aș zice. A fost o încercare la început, apoi am simțit că a fost primită bine de public, că e nevoie de un astfel de produs editorial și, de ce să nu recunosc?!, am primit mult sprijin din partea celor care au susținut acest proiect.
Unde pot fi găsite „Fabulafia“, respectiv „Melon Palon“, și cui se adresează?
Atât pentru Fabulafia, cât și pentru Melon Palon, publicul reper e reprezentat de copii, însă ambele sunt reviste gândite pentru copii și familie. Fabulafia a fost creată pentru copiii de 6–11 ani, conținutul fiind structurat pentru a fi o sursă complementară informațiilor școlare și având rubrici constante de istoria artei, a instrumentelor muzicale, de învățare a limbilor franceză și engleză (susținute de Institutul Francez și Consiliul Britanic), pagini de bandă desenată, o rubrică realizată împreună cu copiii, precum și secțiune literară de poezie și proză. Melon Palon, albumul ludic-educativ, cu apariție bimestrială, recent lansat, a fost conceput ca revistă pentru vârsta preșcolară, cu ghicitori, jocuri, povești, benzi desenate, proverbe. Ambele reviste se găsesc pe magazinul online al editurii (merlinstore.ro), dar și în câteva librării independente din București și din țară.
Ce este literatura vizuală și de ce este important să-i împrietenim pe cei mici cu acest domeniu?
Cu sau fără suportul ilustrației, copilul își formează imagini despre ceea ce citește, însă cu cât o carte este mai vizuală, mai plină de desene, cu atât copilul va înțelege mai bine și-și va imagina mai mult. Și aici intervine ilustratorul ca o călăuză discretă. El transpune grafic doar anumite momente din poveste și lasă copilul să-și imagineze restul. Pentru vârsta de până la 10-12 ani, într-o carte primează imaginea. Și atâta timp cât va există o atractivitate vizuală, copilul va veni spre carte. Ilustrația de calitate, valoroasă nu repetă textul, ci aduce înțelesuri noi, deschide drumuri noi în imaginația copilului. Iar din respect pentru copil și pentru artist, editorii trebuie să facă eforturi ca toate cărțile să fie estetice.
În zilele noastre, părinții muncesc până la epuizare, pentru a putea oferi copiilor un trai mai bun. În tot acest tumult, plătesc cu o monedă universală (timpul) și nu mai au vreme de petrecut cu copiii lor. Cum apreciați că ar fi indicat să fie relația dintre învățător și elev, în acest context?
Ar fi bine ca performanța educatorului și a instituției din care face parte să se apropie de atenția, de preocuparea și de căldura cu care un părinte își îngrijește copilul. Cu toate acestea, un profesor nu va putea substitui vreodată părintele.
Dacă ați avea o putere, ce ați schimba în sistemul educațional românesc?
Sistemul e mai puțin important decât oamenii. Aș schimba orice care ar duce la o selecție mai bună a profesorilor.
Citește și:
- Interviu cu Oana Moraru: Cei mai de succes oameni din lume citesc continuu
- „Îți voi fi alături când vei fi copleșit de emoții“ – unul dintre cele mai importante mesaje de transmis copiilor. Interviu cu Diana Stănculeanu
- Elevii nu își lasă emoțiile la ușă când intră în clasă dimineața. Interviu cu Lila Vasilescu
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
