„Există vreun părinte pe lumea asta care să nu se fi simțit luat prin surprindere de schimbările rapide și neașteptate care s-au petrecut cu copilul său, care a intrat în gimnaziu iubitor și s-a transformat, aparent peste noapte, într-un preadolescent simandicos și, uneori, de-a dreptul nesuferit? Cei mai mulți dintre noi se pregătesc pentru suișurile și coborâșurile pe care le presupune viața de liceu. Face parte din folclorul culturii noastre că adolescenții sunt o pacoste. Dar când fiica în vârstă̆ de doisprezece ani cere intimitate cât stă pe internet, insistă să poarte tricouri scurte care-i arată sânii și își dă ochii peste cap atunci când sugerăm o vizită la bunici, ne mirăm unde am greșit. N-am greșit. Dar nici n-am arătat suficient interes sau entuziasm încercând să înțelegem acest stadiu al dezvoltării la fel de bine ca pe cele de dinainte sau chiar ca pe cele de după̆.“
Cu aceste rânduri începe capitolul despre (pre)adolescență din cartea Parenting pentru succes, semnată de psihologul american Madeline Levine. Subiect pe care l-au dezbătut și Mirela Retegan și Gáspár György, în cea mai recentă ediție din Antrenorul părinților, pe frecvențele radio Europa FM.
Lungul tunel al adolescenței
Întrebat cum descrie etapa adolescenței, Gáspár György a folosit metafora tunelului. Când pășim spre intrarea tunelului suntem încă niște copii. Apoi, la ieșirea din tunel, devenim brusc adulți. Avem o gândire aparte, o viziune cizelată și o serie de abilități pe care înainte nu le posedam. Drept urmare, acesta este un tunel alchimic. Unul în care sinele, corpul, mintea și comportamentele suferă o serie de transformări spectaculoase, modificări pe care le numim simplu – adolescență.
Timpul petrecut în acest tunel variază, dar ceea ce ne spune psihologia vârstelor este că nu ieșim din tunel nici la 16, nici la 18 și nici la 20 de ani. Potrivit noilor teorii, încheierea adolescenței se produce în jurul vârstei de 24-25 de ani. Drept urmare, timpul este suficient pentru această metamorfozare care cuprinde nu doar adolescentul în cauză, dar și familia acestuia. Întregul sistem relațional ajunge să fie impactat de modul în care decurge această perioadă de viață.
℗PUBLICITATE
Dincolo de schimbările hormonale, despre care știința ne spune că nu sunt principala cauză a provocărilor adolescentine, este important să acceptăm că zbuciumul acestei perioade este necesar pentru ca personalitatea să se contureze cât mai bine. Conflictele între generații (adolescenți și părinți), chiar și cele cu scântei emoționale sau ciocniri verbale, au menirea de a-i pregăti pe adolescenți pentru viața de adult. Din astfel de conflicte ei învață care sunt limitele de care au nevoie, cum să-și dozeze nivelul de energie, ce contează pentru ei cu adevărat și care sunt valorile după care-și ghidează comportamentul.
Nevoile adolescenților
Chiar dacă ziua le este asemenea unui câmp de bătălie, adolescenții continuă să aibă nevoi pe care doar un părinte sau îngrijitor suficient de iubitor le poate îndeplini. După cum punctează Gáspár György, adolescenții au nevoie să fie ascultați, acceptați și, adesea, îmbrățișați. Chiar dacă refuză să mai iasă cu noi pe stradă. Chiar dacă par că se jenează cu prezența noastră. Pentru mare parte din adolescenți părinții reprezintă încă baza de siguranță.
Pentru a gestiona cât mai bine vremurile provocatoare, psihologia relațiilor încurajează adulții să dea dovadă de flexibilitate, să fie un model pentru adolescenți, să-și aleagă luptele prioritare (să facă diferența între ceea ce contează cu adevărat și ce este mai puțin semnificativ) și să-și amintească că la ieșirea din tunel copilul devine un adult.
Despre toate acestea și multe altele te invităm să afli ascultând întreaga emisiune Antrenorul părinților.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
