Cu toții avem o voce critică interioară, care ne „învață” cum să ne trăim viața, influențând modul în care ne simțim și ne comportăm față de noi înșine și față de ceilalți. Vocea interioară critică este definită drept un sistem integrat de gânduri și atitudini, contradictoriu față de sine și ostil față de ceilalți, ce se află în centrul comportamentului dezadaptativ și autodistructiv al unui persoane.
Cum ne-am simți oare dacă cineva ne-ar critica fiecare mișcare, spunându-ne constant: „Ești prost“, „Ești neatent și foarte încet“, „Ești ciudat și mult prea sensibil“, „Ești neatrăgător“. Probabil că n-am suporta prea ușor astfel de jigniri și, cu siguranță, n-am permite nimănui să vorbească așa cu cel mai bun prieten al nostru. Care este atunci motivul pentru care tolerăm acest nivel de cruzime când ne criticăm pe noi înșine?
Într-o formulare mai puțin academică, vocea interioară critică poate fi considerată limbajul procesului defensiv și descrie o parte din noi care este întoarsă împotriva noastră, ce constă în gânduri, credințe și atitudini prin care ne opunem intereselor noastre și ne diminuăm nivelul stimei de sine: „N-o să ai niciodată succes!“, „Strici mereu tot ce atingi!“, „Nu ești în stare să construiești și să menții o relație!“, „Atât meriți!“ etc.
Vocea interioară critică poate fi cel mai mare dușman al nostru
Vocea interioară critică nu este o halucinație auditivă; sunt gânduri create de către mintea noastră, iar acest flux distructiv formează un anti-eu care ne descurajează să acționăm în interesul propriu. Tonul său înjositor tinde să ne sporească sentimentele de ură de sine, în loc să ne motiveze să schimbăm acțiunile nedorite într-o manieră constructivă.
De cele mai multe ori, aceasta încurajează autoînfrângerea și comportamentul autodistructiv prin gânduri de tipul: „N-are rost să încerci“ sau „De ce nu renunți? Nu vezi ca n-ai nicio șansă?“. O vocea interioară critică puternică poate fi cel mai mare dușman al nostru și ne poate afecta fiecare aspect al vieții, de la stima de sine, încrederea în relațiile personale și intime până la performanța și realizările școlare și profesionale.
Acest dialog interior negativ ne afectează, sabotându-ne sentimentele pozitive despre noi înșine și despre ceilalți, încurajând autocritica, neîncrederea, negarea de sine, dependențele și retragerea din activitățile direcționate către obiective: „Nimeni nu apreciază cât de mult muncesc“, „Nu voi avea niciodată succes“, „Nu-i pasă cu adevărat de mine“, „Sunt mai bine de unul singur“ sau „Nu fi vulnerabil, vei fi rănit“.
Vocea interioară critică există în fiecare dintre noi, în grade diferite. Ne subminează capacitatea de a interpreta evenimentele în mod realist, declanșează stări negative și periclitează căutarea noastră de satisfacție și sens în viață. Aceste gânduri distructive duc la un sentiment de alienare – ne înstrăinează de noi înșine și de cei pe care-i iubim. Deși cei mai mulți dintre noi suntem conștienți de unele aspecte ale acestui critic interior, multe dintre gândurile noastre negative există la un nivel inconștient și sunt acceptate drept adevăr, fără să fim conștienți de impactul distructiv pe care aceste gânduri îl au asupra emoțiilor, acțiunilor și asupra calității generale a vieții noastre.
Față de alte persoane, acest judecător intern ostil se manifestă promovând atitudini furioase și cinice, creând un mod pesimist asupra felului în care privim lumea.
Cum apare vocea interioară critică?
De obicei, aceasta provine din experiențele timpurii de viață care sunt interiorizate și transpuse ulterior în moduri în care ne gândim despre noi înșine. Maniera în care suntem priviți de către adulții influenți din viața noastră de copil (membrii semnificativi ai familiei sau profesori), de către frați, colegi sau de către societate, în general – „Este un copil sensibil“, „N-are deloc încredere în ea“ – ne modelează felul în care ne vedem pe noi înșine când devenim adulți.
Vocea interioară critică poate fi și auto-liniștitoare, într-un mod înșelător. Poate suna dulce și înțelegătoare, încurajându-ne să acționăm în moduri care sunt autodistructive. De exemplu, aceasta poate spune: „E în regula să mănânci încă o prăjitura, meriți să te răsfeți“ sau „Poți bea un vin, ai avut o zi grea“. Însă imediat după, vocea interioară își schimbă tonul și ne pedepsește pentru comportamentul pe care tocmai l-a încurajat: „De aia ești așa grasă, că nu știi când să te oprești!“ sau „Chiar n-ai control de sine! Ce ești tu, alcoolic?!“.
℗PUBLICITATE
Atenție! Vocea interioară critică este diferită de conștiință. Așadar, dacă încetăm să ne mai ascultăm vocea interioară critică, nu înseamnă că ne pierdem legătura cu conștiința, care este într-adevăr un ghid moral de încredere.
Ne putem împrieteni cu propria vocea interioară critică
La un anumit nivel și în anumite momente, toți suntem împărțiți în noi înșine și ne putem trezi că jucăm împotriva noastră. Însă este important să ne amintim că avem în noi și respect de sine – avem trăsături și comportamente care ne plac sau cu care ne simțim confortabil. Avem tendințe naturale de a crește și de a ne dezvolta, de a ne urmări obiectivele personale și profesionale, precum și dorința de a fi iubitori în relațiile noastre și de a căuta sensul vieții. Toate aceste calități reflectă o parte indiscutabilă a personalității noastre și o viziune prietenoasă și plină de compasiune asupra sinelui nostru.
Putem antrena această voce astfel încât să ne susțină. Primul pas este să devenim conștienți și să identificăm ceea ce ne spune criticul interior. Când devenim conștienți de ceea ce ne spune, îl putem opri să ne conducă viața. Pentru a defini acest lucru, este util să acordăm atenție atunci când alunecăm brusc într-o dispoziție proastă sau ne supărăm – adesea, aceste schimbări emoționale sunt rezultatul unei voci interioare critice. Poate fi util să ne întrebăm ce a cauzat schimbarea, ce s-a întâmplat, ce am început să-mi spun după eveniment. Faptul că starea noastră de spirit s-a schimbat de la a ne simți optimiști sau relaxați la a fi dezamăgiți sau iritabili poate fi un semn că interpretăm evenimentul prin vocea interioară critică.
Dacă am identificat ce ne „sfătuiește“ vocea interioară critică, următorul pas este să aflăm ce încearcă ea să ne determine să facem? Când ne clarificăm acțiunile pe care le susține, putem prelua controlul asupra ei, decizând în mod conștient să luam măsuri împotriva directivelor sale, acționând în propriul interes.
E de dorit să nu fim victimele stărilor noastre de spirit, care adesea, pendulează între sentimentele noastre pozitive și negative despre noi înșine. Prin identificarea vocii interioare critice și a rolului pe care aceasta îl joacă în susținerea imaginii noastre negative de sine, putem lua măsuri și ne putem schimba în mod semnificativ viața. Respingem atitudinile care se opun intereselor noastre cele mai bune și care ne diminuează stima de sine; oprim comportamentul autodistructiv și de auto-înfrângere; întrerupem atitudinile furioase și cinice față de ceilalți.
Să recapitulăm:
Pasul 1: Identific modele de gândire negative.
Pasul 2: Mă distanțez de gând, devin observator: eu nu sunt gândul meu.
Pasul 3: Practic autocompasiunea.
Pasul 4: Modific tiparele de gândire prin care mă sabotez, facilitând creșterea personală prin afirmații autosuportive.
Atunci când hotărâm să ne antrenăm vocea interioară critică, devenim liberi să ne angajăm în căutarea satisfacției și a sensului vieții, suntem în pace cu noi și ne simțim aproape de cei pe care îi iubim, ne bucurăm de o viziune plină de compasiune asupra lumii și de o perspectivă optimistă asupra vieții.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
