„Cel mai mare dar al nostru, ca oameni, este puterea de a empatiza. Prin aceasta, putem simți cu toții o conexiune misterioasă pe care o avem unii cu alții.“ — Meryl Streep.
Despre această putere îmi doresc să scriu în cele ce urmează, încercând să răspund la întrebări cum ar fi: cum se dezvoltă empatia, care sunt mecanismele neurobiologice care stau la baza acesteia și cum putem ajuta copiii să își dezvolte această abilitate.
Ne putem imagina situația în care un copil merge cu bicicleta în parc. Atunci când se plictisește, vine și se așază pe bancă împreună cu părinții lui. Un prieten în fugă și fără a-i cere voie, îi ia bicicleta și începe să facă ture cu ea. Copilul a cărui bicicletă a fost luată fără a fi întrebat poate acționa în două moduri. El poate începe să plângă și să spună că își dorește bicicleta înapoi, iar când o primește poate lovi sau vorbi urât celuilalt copil, sau poate, ajutat de părinți, să încerce să se pună în locul celuilalt copil. Spre exemplu, părinții lui îl pot întreba: „Ce crezi că a simțit prietenul tău, când a luat bicicleta?“ Astfel, el poate înțelege că, atunci când ești foarte nerăbdător să te urci pe bicicletă, este greu să mai ceri voie. Studiile de specialitate arată faptul că persoanele care au o abilitate bună de a empatiza sunt mult mai motivate să se angajeze în comportamente prosociale și au un nivel de agresivitate mult mai scăzut.
Cred că, atunci când suntem mai empatici, îi acceptăm și îi înțelegem pe cei din jurul nostru, reușim să fim mai umani și să răspândim iubirea, compasiunea și pacea, atât de importante pentru sănătatea fizică, psihică și relațională.
Când putem ajuta copilul să își dezvolte empatia? Începând cu vârsta de 1 an, copiii încep să le ofere consolare persoanelor apropiate, atunci când simt că acestea sunt triste. Acest comportament este un indicator al faptului că cei mici pot identifica emoția și își dau seama cum se simte persoana respectivă.
Când ne dorim să ajutăm copiii să își dezvolte empatia, este important să înțelegem care sunt mecanismele de la nivelul creierului care stau la baza acestui proces și cum se dezvoltă acestea în primii ani de viață. Abilitatea de a empatiza presupune trei mari componente: simțirea emoției, înțelegerea acesteia și reglarea ei. Aceste trei componente au traiectorii de dezvoltare diferite.
℗PUBLICITATE
Empatia se dezvoltă în cadrul experiențelor pe care copilul le are cu părinții și cu alte persoane din jurul său. Studiile arată faptul că, la vârsta de 2 ani, majoritatea copiilor folosesc etichete verbale pentru a denumi emoțiile citite pe fața umană sau simțite în viața de zi cu zi. Pentru a simți o emoție, copilul trebuie să distingă între stimulii apetitivi (plăcuți) și cei aversivi (neplăcuți sau amenințători). Structurile subcorticale (amigdala, hipotalamusul, hipocampul) și corticale (cortexul orbitofrontal) prioritizează în această primă etapă procesarea informației cu încărcătură emoțională.
În jurul vârstei de 4 ani, copiii încep să înțeleagă faptul că emoția pe care o persoană o simte în legătură cu un eveniment depinde de percepția persoanei asupra evenimentului. Acestă capacitate se dezvoltă concomitent cu dezvoltarea cortexului prefrontal ventromedial, structură care comunică cu amigdala. Dezvoltarea abilității de a recunoaște și înțelege emoțiile altei persoane are loc până în jurul vârstei de 18 – 20 de ani.
A empatiza presupune și reglarea propriilor emoții. Dezvoltarea mecanismelor de reglare emoțională începe încă din primele luni de viață și se finalizează în jurul vârstei de 20 – 24 de ani, ajutându-ne pe tot parcursul vieții să gestionăm emoțiile și să răspundem cât mai flexibil și adaptativ provocărilor care apar în viața de zi cu zi. Cortexul prefrontal dorsal și ventromedial împreună cu cortexul cingulat anterior primesc informații legate de intensitatea și valența unor emoții de la amigdală (și alte structuri subcorticale) și după ce prelucrează această informație (împreună cu alte structuri ale creierului) generează răspunsuri care au ca scop reglarea acelei emoții.
Abilitatea de a empatiza presupune atât dezvoltarea cognitivă, cât și dezvoltarea emoțională a unei persoane. Putem observa că, la nivelul creierului, componenta afectivă a empatiei se dezvoltă mai devreme decât componenta cognitivă. Atunci când ne dorim să ajutăm copilul să își dezvolte abilitatea de a empatiza, trebuie să ținem cont de vârsta acestuia și de etapa de dezvoltare în care se află. Dacă el are în jurul vârstei de 2 ani, îl putem ajuta să recunoască emoții exersând în oglindă diverse fețe și numind emoțiile. Dacă are în jur de 3 sau 4 ani, putem începe să vorbim despre emoțiile noastre și felul în care noi, ca adulți, ne-am simțit într-o situație; și, punând întrebări și ascultând activ, putem afla și cum s-a simțit cel mic. De asemenea, putem profita de situațiile tensionate în care copilul este trist sau furios pentru a explora o anumită situație și a-l ajuta să empatizeze pe viitor cu copiii aflați în același context.
Cred că noi, ca oameni, suntem foarte norocoși să avem acest dar, care ne ajută să ne conectăm unii cu alții – abilitatea de a empatiza. Uneori avem zile obositoare, în care totul pare o furtună de emoții, iar noi suntem prea obosiți ca să le mai reglăm. Avem zile în care privim o situație doar din punctul nostru de vedere. Îi cerem celui mic să nu mănânce o prăjitură și să aștepte până după prânz sau îi cerem adolescentului să nu stea la calculator după ora 22.00. Mi-ar plăcea să ne luăm atunci o pauză de un minut și, înainte de a ne supăra că cel mic a mâncat prăjitura înainte de masă sau că adolescentul nostru stă la calculator până la 12.00 noaptea, să ne gândim cum eram noi când aveam 4 ani? Cât de mult ne doream prăjitura aburindă, înainte de masă? Sau cum eram noi când eram adolescenți? Cât de mult ne doream să fim cu prietenii noștri?
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
