Skip to content

Un miros poate fi mai mult decât o simplă aplicare a unui parfum înainte de a ieși din casă. Mulți dintre noi ne confruntăm cu stresul și, indiferent dacă doar din când în când, sau în mod mai regulat, acesta ne reduce semnificativ starea generală de bine.

Informarea din cărțile de specialitate, practicarea meditației de tip mindfulness, de activități fizice, petrecerea timpului în natură sau asigurarea unui somn bun sunt câteva modalități care te pot ajuta să diminuezi stresul și să îți relaxezi mintea. O altă opțiune, nu foarte comună, de adăugat la această listă este reprezentată de arome și parfumuri. Există numeroase cercetări care sugerează că mirosul anumitor ingrediente întâlnite în natură ne poate ajuta să scăpăm de stres, să ne relaxăm, să avem un somn mai liniștit sau chiar să ne creștem nivelul de energie. 

Deși aceste arome pot fi întâlnite și folosite sub diverse forme, de la ceaiuri, parfumante de cameră și până la sare de baie, cea mai benefică este terapia cu uleiuri esențiale, cunoscută sub termenul de aromoterapie.

Beneficiile prea puțin cunoscute ale aromoterapiei 

Aromoterapia contribuie la bunăstarea emoțională, cognitivă și psihologică a unui individ, prin utilizarea uleiurilor esențiale pure și a altor compuși ai plantelor aromatice. Conform Aromatherapy – The Balance & Harmony of Body and Mind, aceste uleiuri aromatice, extrase în mod natural, sunt de obicei diluate cu alte uleiuri sau creme cu rol de bază, fiind apoi aplicate local și masate pe pielea unei persoane. Aroma lor poate fi, de asemenea, inhalată direct prin nas. Alte utilizări pot consta în adăugarea de câteva picături parfumate într-o baie caldă sau utilizarea unui difuzor de ulei de aromoterapie pentru a produce vapori aromatici.

Culturile din întreaga lume au folosit uleiuri esențiale de generații întregi. Cercetările din prezent continuă să întărească faptul că aceste practici vechi pot ajuta la îmbunătățirea stării de spirit și la gestionarea simptomelor de stres, mirosurile eliberate de aceste uleiuri acționând asupra hipotalamusului și glandei pituitare, care, odată stimulate, eliberează hormoni în organism. Astfel, dacă inhalăm uleiuri esențiale cu proprietăți stimulatoare, acestea vor produce un răspuns în partea corespunzătoare a sistemului limbic.

Deși reacția fiecăruia dintre noi la anumite arome este foarte personală, un miros putând afecta starea de spirit (în bine sau în rău), nivelul de stres și chiar libidoul, s-a descoperit că anumite arome pot avea o serie de beneficii față de altele. 

Câteva uleiuri care ajută la gestionarea stresului

Lavandă – Uleiul de lavandă este, probabil, cel mai cunoscut ulei esențial, în mare parte pentru că este folosit pentru o varietate de funcții. Conform Agenției Europene pentru Medicamente, uleiul de lavandă poate fi utilizat pentru ameliorarea simptomelor ușoare de stres și epuizare, cât și pentru a adormi mai ușor și a avea un somn liniștit.

Bergamotă – Un ingredient foarte îndrăgit în parfumerie pentru aroma sa revigorantă și rotundă, ușor dulce. Uleiul de bergamotă poate diminua atât emoțiile negative, cât și starea de oboseală.

℗PUBLICITATE



Tămâie – Obținut din rășina arborelui boswellia și având un parfum dulce-lemnos, uleiul esențial de tămâie (sau frankincense) este folosit pentru a ajuta la relaxare și eliminarea stresului. 

Mușețel – Este binecunoscut faptul o cană de ceai de mușețel, băută înainte de culcare, ne ajută să ne relaxăm și să avem un somn liniștitor. Același lucru îl putem obține și cu ajutorul uleiului de mușețel, acesta ajutând la reducerea producției de hormoni de stres.

Trandafir – Extras din petalele de trandafir, acest ulei are un efect ce oferă o stare de relaxare. Într-un studiu, participanții care au mirosit ulei esențial de trandafir au avut o scădere semnificativă a frecvenței respiratorii și a tensiunii arteriale, în comparație cu grupul placebo.

Valeriană – Neavând un miros foarte plăcut pentru multe persoane, valeriana conține compuși care promovează somnul și calmează nervii. Uleiul esențial de valeriană provine din rădăcinile plantei și are un miros lemnos-pământos.

Iasomie – Un alt ingredient foarte des folosit în parfumerie și cosmetică pentru mirosul sau plăcut. Inhalarea uleiului de iasomie poate produce o stare generală de bine, având chiar efect afrodiziac, conform unor studii. Spre deosebire de alte uleiuri esențiale folosite pentru anxietate, uleiul de iasomie calmează sistemul nervos, fără a provoca somnolență. 

Ylang-Ylang – Din aceste flori galbene se obține un ulei cu un miros revigorant și euforic ce poate fi folosit pentru proprietățile sale antidepresive, ajutând la îmbunătățirea stării de spirit. De asemenea, poate avea un efect calmant și poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale. Datorită acestor proprietăți, se crede că are un rol și în stimularea libidoului.

De reținut că este important să folosim uleiuri esențiale naturale, dintr-o sursă de sigură și în doze mici sau diluate. Fiind foarte concentrate, unele dintre ele pot produce iritații, alergii sau probleme respiratorii. Totodată, majoritatea acestor uleiuri sunt pentru uzul extern, nu intern.

Așadar, în timp ce practici unul dintre exercițiile de mindfulness disponibile pe canalul nostru de YouTube sau în timp ce citești cartea Mindfulness Urban, îți recomand să folosești și unul dintre uleiurile prezentate mai sus, pentru a crea un ambient cât mai relaxant.

Perfume Curator este atras de toate formele de artă, orice este frumos și capabil să-i trezească simțurile. Arta olfactivă i-a stârnit interesul încă din adolescență, și a devenit tot mai interesat de simțul mirosului, istoria, industria și procesul creativ din spatele parfumurilor. Își imaginează parfumul drept o extensie a personalității noastre, o modalitate de a comunica ceva, fără să fie nevoie să spunem nimic.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0