Vizita istorică a Papei Francisc ce a avut loc în urmă cu puțin timp, a așternut în inimile românilor catolici, și nu numai, o pace greu de descris, dar atât de dorită.
De-a lungul vieții, a avut diverse roluri, de la portar, la paznic într-un club, dar și inginer chimist sau profesor, însă, pentru Suveranul Pontif, una dintre cele mai necesare virtuți ale omului modern o reprezintă speranța, iar oricât de încercată ne este viața, acesta ne îndeamnă să nu uităm să zâmbim.
Aseamănă viața unui deșert, care, deși pare anevoioasă, dacă alegem să ne-o încredințăm lui Dumnezeu, ea poate deveni frumoasă și largă, precum o autostradă. Absența zâmbetului reprezintă îndepărtarea de calea divină, însă speranța este extrem de necesară în fața acestor vremuri întunecate și fără nicio cale de ieșire. Despre mângâierea divină sau balsamul sufletului, Papa Francisc susține că aceasta apare, negreșit, anunțând finalul durerii și al necazului, iar sfatul său primar a fost că prin credință și răbdare, în momente grele, trebuie să învățăm să avem speranță, să-l așteptăm pe Dumnezeu, pentru ca dintr-un loc vid să putem crea o grădină plină cu flori.
Dincolo de aceste îndemnuri, Sanctitatea Sa a mai dezvăluit, cu ceva timp în urmă, că în jurul vârstei de 42 ani, acesta a apelat la ajutorul unui psihanalist, pe o perioadă de șase luni. În lucrarea lui Dominique Wolton, „Papa Francisc: Politică și societate“, acesta a subliniat că ședințele săptămânale pe care le-a urmat alături de terapeuta sa i-au fost de mare ajutor, făcându-l să înțeleagă anumite lucruri, fiindu-i mereu aproape, dovedind, astfel, că are mult curaj. De altfel, dezvăluirea aceasta a fost realizată în contextul în care vorbea despre deschiderea și influența femeilor brave din viața sa, incluzând-o pe mama sa, pe cele două bunici, dar și pe Esther Ballestrino de Careaga, fondatorul comunist al „Mamele din Plaza de Mayo“ (o organizație a mamelor ai căror copii erau luați, cu forța, de către autorități).
Tradiția iezuită este cunoscută pentru a evalua psihanaliza, cu o orientare foarte clară către conștiința de sine și despre introspecție, ca fiind complementare psihoterapiei. Papa Francisc remarcă ideea de libertate, și chiar dacă este integral instituționalizat Vaticanului, nu se simte așa, ci mult mai liber. Despre relațiile sale cu persoanele de sex feminin, acesta susține că i-au îmbogățit viața, prin simplul fapt că acestea văd lucrurile în mod diferit (spre deosebire de bărbați), dând alte conotații diverselor situații întâlnite pe parcursul vieții.
℗PUBLICITATE
Robert Mickens (editorul variantei în limba engleză al cotidianului „La Croix“) a declarat că Suveranul Pontif a recunoscut, anterior, beneficiile dezvoltării umane, prin intermediul științelor sociale, astfel că atitudinea Bisericii Catolice față de psihoterapie a avut o altă deschidere începând cu anii 1970, când a fost extrem de uzitată în programele de formare ale preoților (cu precădere în lumea occidentală), pentru ca aceștia să treacă printr-o evaluare psihologică riguroasă, înainte de a fi admiși în cadrul seminarelor. Experiențele candidaților, background-ul familial, intelectual, afectiv sau profesional pot avea, în substrat, răni încă deschise, dar acoperite parțial, care pot dăuna sau, pot fi percepute eronat, de cauze externe, eliminând, însă, posibilitatea de a se lupta ei înșiși cu ele, în mod adecvat.
Nu a scăpat de acuza de a fi livrat doi colegi preoți autorităților militare, în anul 1976, prin refuzul de a le recunoaște controversata munca din cartierele din Buenos Aires, însă a fost achitat. Deși dictatura militară era încă în vigoare, „Războiul murdar“ al Argentinei (o campanie de exterminare a disidenților), s-a încheiat până în perioada de psihoterapie a lui Jorge Bergolio, astfel că perioada 1973-1979 a fost destul de tulbure, prin hotărârile impuse prin noua direcție și noul scop. Însă vremurile deloc calme i-au lăsat răni adânci atât psihic, cât și fizic, prin formarea unor litiaze.
Iezuiții consideră, însă, psihoterapia complementară spiritualității și nu se tem în a cere ajutor avizat atunci când au nevoie. Un alt punct interesant de remarcat, conform cercetătorului Modesto Alonso este și prezența, în anul 2011 (într-un număr mult mai mare decât în orice altă țară din lume) mai multor psihologi pe cap de locuitor în Argentina (196 psihoterapeuți la fiecare 100.000 de locuitori, față de 27 la 100.000, în USA).
În lucrarea lui Wolton, clericul insistă asupra subiectului căsătoriei ce era dintre un bărbat și o femeie (lucru ce nu poate fi schimbat, prin natura lucrurilor), însă, recunoaște existența uniunilor civile de același sex, schimbând, astfel, discursul bisericii față de subiecte tabu precum avortul, comunitatea persoanelor gay, dar și asupra puterii femeilor în zona aceasta.
A numit ipocriți preoții ce nu doreau să boteze copii ce proveneau din familii ce nu erau căsătorite și a refuzat să poarte crucea papală de aur și opulenta încălțăminte de culoare roșie semnată Prada, a interzis luxul la Vatican, solicitând să i se amenajeze o garsonieră modestă cu strictul necesar, și a ales un microbuz banal, în detrimentul limuzinei luxoase. Arată ostentativ necesitatea îmbunătățirii comunicării între cultele religioase, prin realizarea unor legături între creștini (mai ales prin comuniunea deplină a Bisericii Catolice cu Biserica Ortodoxă), insistând asupra sănătății fizice, dar și a sănătății psihice, a enoriașilor, prin eliberarea gândurilor ce nu ne pot oferi pacea necesară unui trai întru totul în acord cu noi înșine.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
