Skip to content

Te-ai întrebat vreodată ce parfumuri poartă Celine Dion, Brad Pitt, Adele sau Rihanna? Dacă ne bazăm pe faptul că mintea umană este curioasă și dornică să cunoască, probabil că răspunsul tău este afirmativ. Dincolo de fireasca dorință de a cunoaște, poate fi fascinant să studiem parfumurile unei celebrități sau ale unor personaje istorice, deoarece parfumul este o parte atât de personală și intimă a ceea ce suntem. Dincolo de modă și de trendurile anilor, parfumul poate spune multe și despre mediul cultural, stilul de viață sau amintirile din copilărie cu care este asociat un anumit miros.

Odată cu popularizarea rețelelor de social media și a expunerii stilului de viață prin includerea de produse și servicii folosite de către vedete, este tot mai greu să ne dăm seama ce este adevărat sau ce este promovat în schimbul foloaselor materiale. Cu alte cuvinte, accesul la informații este mai crescut, dar și acuratețea acestora este tot mai greu de filtrat.

În continuarea articolului am ales să includ persoane ce încă sunt în viață și care nu sunt imaginea parfumului pe care îl folosesc sau ambasadori ai brandului respectiv. Bănuim cu toții că așa cum Beyoncé nu își vopsește părul singură acasă, cum ne arăta într-o veche reclamă, nici vedeta X nu acceptă un contract de 15 milioane de euro (contractele încheiate pentru a fi imaginea unui parfum important sunt printre cele mai bănoase) doar pentru că iubește parfumul pentru care devine imagine.

Celine Dion – Chanel N°5

Începem seria cu una dintre cele mai iconice vedete și cel mai cunoscut parfum din toate timpurile. Cu o vechime de o sută de ani, Chanel N°5 a adunat milioane de fani de-a lungul anilor, printre care și Celine Dion. N°5 rămâne în continuare un clasic, elegant, puțin demodat, dar și total atemporal.

Brad Pitt – Lorenzo Villoresi Musk

Celebrul actor a fost chiar imaginea unei campanii Chanel N°5 ce a creat mare vâlvă în anul 2012, devenind primul bărbat în rolul de ambasador al renumitului parfum. Totuși, se pare că Brad Pitt are (și) alte gusturi, acesta declarând că parfumul lui semnătură este Lorenzo Villoresi Musk, lansat în 1995. Cu note predominante de mosc, trandafir, lemn de santal, mușcată, vanilie sau ambră, parfumul este o adevărată încântare. 

Adele – Christian Dior Hypnotic Poison

Întâmplător sau nu, vocea puternică și hipnotizantă a lui Adele este acompaniată de un parfum la fel de hipnotizant: Christian Dior Hypnotic Poison. Lansat în anul 1998, misteriosul parfum cu acorduri vanilat-fructate este simbolul tentației, flaconul ducându-ne cu gândul la fructului oprit – mărul roșu.

Rihanna – By Kilian Love, Don’t Be Shy

Lansat în 2007, parfumul a devenit extrem de popular în anul 2016, odată cu apariția unui video în care un apropiat al Rihannei a dezvăluit că aceasta poartă constant By Kilian Love, Don’t Be Shy. Văzută în fundalul videoclipului, artista apare ușor enervată că parfumul ei de semnătură a fost dezvăluit tuturor. Mirosul este unul gurmand, cu note dulci de marshmallow, vanilie și caramel. Așadar, până vei avea șansa să o îmbrățișezi pe Rihanna și să îi simți parfumul, îți poți imagina că miroase ca un delicios desert.

℗PUBLICITATE



Meryl Streep – Guerlain Shalimar

Se spune că Meryl Streep este un fan al parfumului Shalimar de la Guerlain, un parfum ce a făcut istorie și încă face. Cunoscând foarte bine atât parfumul, cât și zecile de roluri cât mai variate ale actriței, mi se pare că Shalimar i se potrivește mănușă. Parfumul este unul complex, cu multe fațete olfactive, ce evocă putere, clasă, feminitate, căldură și o eleganță aparte.

Ryan Reynolds – Le Labo Santal 33

Santal 33, probabil cel mai iconic parfum modern, se pare că l-a cucerit și pe actorul Ryan Reynolds. Într-un interviu acordat revistei People, Ryan Reynolds a declarat că este fanul acestui parfum lemnos cu note predominante de santal, papirus, cedru și violete. Este un parfum complet unisex, potrivit pentru orice anotimp sau perioadă a zilei.

Meghan Markle – Jo Malone Wild Bluebell Cologne

Ducesa de Sussex a declarat că poartă parfumul Wild Bluebell de la Jo Malone London, un parfum ușor și proaspăt, capabil să o complimenteze în orice situație în care s-ar putea afla. Nota principală din compoziție este campanula, numită popular și floarea-clopoțel, floare ce este des întâlnită și în curțile și grădinile din România.

Victoria Beckham – Vilhelm Parfumerie Room Service

Victoria a mărturisit că adoră să poarte Room Service de la Vilhelm Parfumerie, o combinație de mosc, mure, orhidee și violete. Inspirat de actrița Greta Garbo, creatorul dorește să ne transpună în hotelul de lux Carlyle, loc în care actrița se relaxa într-o cadă plină cu petale de flori. Room Service este un parfum ușor și proaspăt, care chiar te poate duce cu gândul la ieșitul din duș și apoi la săritul în patul confortabil, cu așternuturi proaspăt schimbate.

Leonardo DiCaprio – Annick Goutal Eau D’Hadrien

Unul dintre parfumurile preferate ale lui Leonardo DiCaprio este Eau D’Hadrien de la Annick Goutal, fiind descris ca o scrisoare de dragoste către Italia. Parfumul este inspirat de romanul Memoriile lui Hadrian, scris de Marguerite Yourcenar, în care este ilustrată povestea împăratului Hadrian. Mirosul are un iz retro, ce adună o multitudine de note citrice cu o notă de chiparos în fundal, la fel de revigorant ca un pahar de limonadă cu gheață. 

Sophia Loren – Ungaro Diva

Numele parfumului nu pare întâmplător, atât Sophia Loren, cât și Ungaro Diva transmit ideea de feminitate, frumusețe, senzualitate și opulență. Cuvântul „diva“ este asociat cu termenul italian prima donna și are semnificația de „zeiță“. Creat în anul 1983 de către Jacques Polge, parfumul este o compoziție construită în jurul regelui florilor, trandafirul.

Acum, la final de articol, este rândul tău să-ți pui numele pe lista celebrităților și să ne dezvălui care este parfumul tău semnătură.

Perfume Curator este atras de toate formele de artă, orice este frumos și capabil să-i trezească simțurile. Arta olfactivă i-a stârnit interesul încă din adolescență, și a devenit tot mai interesat de simțul mirosului, istoria, industria și procesul creativ din spatele parfumurilor. Își imaginează parfumul drept o extensie a personalității noastre, o modalitate de a comunica ceva, fără să fie nevoie să spunem nimic.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0