Te-ai gândit vreodată ce fel de femeie îți dorești să fii și ce fel de femei te-au inspirat de-a lungul timpului?
Ipostazele feminității cu care luăm contact în anii noștri formativi lasă urme adânci și modelează percepția pe care o avem despre noi, ca femei. De aceea, îți propun în acest articol să facem o incursiune în misterele propriei feminități și să identificăm împreună capcanele care te pot împiedica să te dezvolți armonios, în acord cu natura ta.
Pentru mine, inițierea în tainele feminității mele a fost presărată de îndoieli, nesiguranțe, ambiguități și tatonări. Pe de o parte, vedeam răspândit în jurul meu modelul mamei, care se sacrifică necontenit pentru soț, copii, care acceptă resemnată să trăiască o viață domestică sărăcită de bucurii și aspirații. Femei care se abandonau, fără să opună prea multă rezistență, unui parcurs predictibil și mereu același, copleșite sub greutatea unor convenții și cutume sociale, care nu păreau să aibă nimic de-a face cu ritmicitatea curgerii vibrante a vieții.
Mamele noastre au trăit într-o epocă în care, mai înainte să fi apucat să se cunoască pe sine, treceau foarte repede de la condiția de a fi dependente de tați la a fi dependente de soți, odată ce se căsătoreau. Își transferau astfel puterea personală din mâinile unei autorități paterne în mâinile autorității soțului și căsătoriei. Pentru unele dintre mamele noastre, căsătoria însemna o șansă unică de a fi iubite, de a avea o viață mai bună sau, pur și simplu, reprezenta drumul firesc al vieții. Pentru că se căsătoreau când încă erau foarte tinere, nu apucau să descopere cine sunt cu adevărat, să se diferențieze ca persoane separate, cu aspirații și nevoi proprii.
Femeile din literatură
În adolescență, am descoperit cu încântare literatura. Devoram febril poveștile despre personajele feminine cele mai fermecătoare ale literaturii universale. O lume nouă, plină de farmec subtil și sofisticată, se desfășura dinaintea ochilor mei. Povești care mă făceau să plonjez captivată în reveriile cele mai seducătoare, despre o dimensiune mult mai vastă și complexă a feminității. Femeile din poveștile mele erau mândre și demne, de o frumusețe supranaturală, cu purtări nobile, combative, capabile de pasiuni tumultoase.
Toate aceste imagini îmi picurau în suflet impresia că există o lume nevăzută, tainică, dincolo de realitatea aparent insipidă și tristă a femeilor din jur. Nu intuiam pe atunci că toate aceste femei cu înclinații aristocrate încarnau diferite ipostaze ale feminității, că împlineau, asemenea zeițelor din mitologie, marea operă a desăvârșirii lăuntrice și exterioare. Sau că în fiecare femeie, negreșit, sălășluiesc daruri, bogății și puteri infinite: înțelepciune, blândețe, putere, autonomie, libertate, creativitate, capacitatea de a se conecta, de a impune limite sănătoase, inteligență, răbdare, autenticitate, fermitate, creativitate, bucurie, îngăduință, iubire.
Moștenirea culturală a unei epoci
Femeile din România, născute și crescute în epoca post-revoluționară, au avut șansa de a trăi într-o lume în care totul se reconstruia. Lumea veche era pusă sub semnul întrebării și destructurată, și o lume nouă, îmbietoare și plină de posibilități, îi lua locul. Toți acești curenți subterani noi mișcau psihologia noastră colectivă și reînsuflețeau, implicit, imaginea noastră despre ce înseamnă să fii femeie. Intram acum în contact atât cu traumele moștenite, cu energia care a animat destinelor femeilor din familia noastră, iluziile și frumusețea vieții lor, dar și cu mentalități și valori distincte de cele din cultura noastră. Într-o societate mai deschisă, mult mai multe femei au avut șansa să se dezvolte la cel mai înalt nivel, să acceseze roluri noi, dar și să vindece ceva din toată această suferință moștenită. Odată eliberate de ea, ne aventurăm spre culmi și tărâmuri, la care mamele noastre n-ar fi cutezat vreodată să viseze.
Odată cu emanciparea femeii, încercăm din răsputeri să ne debarasăm cât mai mult de moștenirea pe care am primit-o de la mamele și bunicile noastre, în detrimentul unei imagini idealizate despre feminitate. Încercăm să fim tot ceea ce n-au fost mamele noastre, ratând astfel să valorificăm și să primim toată energia vitală, bogăția, înțelepciunea izvorâte în urma unei vieți trăite cu bucurii, suferință și infinite încercări.
Ceea ce simt că le-a lipsit mamelor noastre, dincolo de mijloacele materiale, a fost încurajarea ca ele să se dezvolte și să-și caute propriul drum, precum și un tip de afecțiune, care să le poată oglindi propria bogăție interioară și darurile cu care au fost înzestrate în mod natural.
La fel ca mamele noastre, dacă au trăit într-o familie în care înclinațiile lor naturale n-au fost susținute, lipsite de afecțiune și expuse unei atmosfere familiale oprimante, odată devenite adulte, multe femei își vor pune speranțele în parteneri și vor proiecta în viața de cuplu toate rănile și iluziile trăite în familiile lor de origine. Această moștenire emoțională este adesea una foarte împovărătoare pentru relații, multe femei sfârșind dezamăgite și retraumatizate. Femeile care iubesc obsesiv și sunt paralizate de teama de singurătate sau de teama de a fi nedemne de iubire, abandonate sunt femei care au fost private de nevoi de afecțiune esențiale creșterii, femei abuzate direct sau expuse la abuzul mamelor sau bunicilor lor. Femei care, deși înțeleg mental că se află în relații toxice și distructive, continuă în mod compulsiv să se prindă în ițele unor relații nesănătoase.
Prin educație și din cauza modului în care am fost crescute, prin presiunile de ne conforma unor standarde sociale, ne-au fost atribuite niște roluri și tipare de feminitate. Adesea, vedem în jurul nostru foarte răspândit acest model al femeii care-și pune destinul în mâinile altcuiva, modelul martirajului feminin sau modelul femeii perfecte, care face totul cu excelență: este o mamă dedicată, o soție iubitoare și gata oricând să-și urmeze soțul, o profesionistă desăvârșită etc.
Există câteva modele de feminitate care sunt acceptabile social și care acționează mai apoi în psihicul feminin ca presiuni interne de a fi într-un anume fel. În societatea românească, dinamica de familie și sistemul de credințe este foarte mult guvernat de rușine. Expresivitatea unei femei este blocată în mare măsură de rușinea de a nu fi îndeajuns, de rușinea de a simți plăcere, de a avea un corp etc. Ea trebuie să fie întotdeauna o femeie blândă, supusă, plină de dăruire și înțelegere, capabilă de sacrificiu.
Cultura unei societăți imprimă frici și moduri specifice de a ne trăi feminitatea/masculinitatea, dar și patologii și traume specifice. Toate așteptările explicite și implicite legate de gen au efectul de a potența și de a susține energia noastră naturală sau, din contra, de a o încătușa și a o deforma, cu efecte dintre cele mai nocive și profunde asupra psihicului unei femei. Putem spune că noi îndrăznim să ne deschidem aripile și să ne îmbrățișăm propria natură, atât cât ne permit credințele internalizate și viziunile pe care le avem despre menirea noastră ca femei.
Ca să înțelegi mai clar cum felul de a-ți trăi propria feminitate a fost amprentat social și afectiv, te invit să te întrebi ce au valorizat și au devalorizat ceilalți la tine, ce moduri de a fi au încurajat și ce parți au dezaprobat.
Întâlnirea masculinului cu femininul
Modelele de feminitate dictate de o masculinitate rigidă, autoritară, auto-suficientă sunt limitative. Spre exemplu, așteptările care ne dictează să urmăm un model mai degrabă masculin de performanță, rațiune și eficiență blochează creșterea și ne împiedică să ne bucurăm de sine și de relațiile noastre. În lipsa unui model mai sănătos, femeile intră adesea într-un vârtej al perfecțiunii, impus lor de infinitele așteptări și presiuni din copilărie și, mai apoi, din viața adultă.
Mai degrabă decât să imităm un model masculin, avem nevoie ca bărbații din viața noastră să devină aliați de nădejde, prin care să ne întărim sufletul și să ne regăsim inspirația creatoare. Avem nevoie să fim susținute de figuri masculine, care să ne împuternicească, care să ne dea voie să alegem și să spunem nu, care ne dau tăria să ne stabilim țeluri și să le urmăm cu perseverență, rigoare și disciplină. Colaborarea dintre femei și bărbați este esențială atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Dacă ne regăsim într-un mediu potrivit, care să ne ofere resurse și oportunități de creștere, tindem să ne împlinim potențialul, să ne valorizăm resursele.
Ca tinerele fete să nu mai rămână captive unor modele de viață convenționale limitative, asemenea generațiilor anterioare de femei, este în egală măsură important ca societatea să le ofere modele cât mai diverse de feminitate, din care ele să le poată alege în mod liber pe acelea care li se potrivesc cel mai bine și care le pun în valoarea înclinațiile și înzestrările personale. Ca ruinele trecutului să nu-și mai întindă gheara peste mugurii feminității, e important să creăm comunități capabile de susținere, înțelegere și acceptare.
Astfel de comunități de sprijin susțin:
℗PUBLICITATE
- abilitatea unei femei de a se diferenția pe sine;
- abilitatea de a rămâne în contact și de a relaționa;
- autocunoașterea emoțională;
- modele care să acționeze ca niște ghizi interiori;
- autocunoașterea prin oferirea de sprijin;
- un spațiu de acceptare și înțelegere, în care fiecare se poate exprima liber și își poate manifesta diferitele aspecte ale sinelui;
- modele sănătoase de masculinitate și feminitate;
- capacitatea de auto-reglare emoțională și dezvoltare cognitivă;
- programe educaționale performante, care să valorizeze erudiția;
- modele de reușită cât mai diverse și eclectice din lumea științei, artei, ingineriei etc;
- exprimarea asertivă și capacitatea de a alege;
- un atașament securizant și hrănitor.
Ție care model de feminitate îți vorbește? Este oare cel al artistei creatoare, al vindecătoarei, al femeii intuitive, capabilă să înțeleagă profunzimile ascunse ale vieții? Sau poate, mai degrabă, misiunea ta este să te afunzi în cercetarea cea mai abstractă cu rigoare, disciplină și hotărâre? Există o infinitate de posibilități și moduri de a-ți manifesta puterea feminină cu sens, înțelepciune și hotărâre. Înainte de a stabili ce fel de femeie îți dorești să fii, observă dacă îți trăiești viața în concordanță cu adevărurile tale cele mai profunde sau pentru a îndeplini așteptările altcuiva.
Descoperirea sinelui profund
Există un mister al femeilor, un mister inerent vieții și oricărei ființe umane – un mister care nu poate fi decât văzut și onorat, dar niciodată epuizat definitiv prin vreo înțelegere rațională.
Fiecare femeie este în sine o eroină, al cărei drum prin viață este unic. În noi există resorturi intime, pe care, dacă le ascultăm cu curiozitate și hotărâre, ne vor ghida pașii și ne vor ajuta să găsim o cale de a reconcilia cerințele sufletului și spiritului cu cele ale corpului, dar și cu exigențele adaptării sociale.
Sinele unei femei nu este o entitate fixă, separată de lumea din care face parte. El este mai degrabă un proces viu, care se devoalează și se declină în permanență, în relație cu ceilalți. El se îmbogățește și se rafinează atunci când îndrăznim să explorăm necunoscutul din noi și din afară – necunoscut care aduce cu sine, în mod natural, noi oportunități și direcții potențiale.
Călătoria eroinei, ca în basme, este presărată cu multe pericole și ea are nevoie de susținere și ajutor, în drumul propriei căutări de sine. În lipsa susținerii, pentru mamele noastre, singura alternativă era să extirpe din sufletul lor și să dea uitării acele părți și porniri care nu se potriveau cu cerințele epocii. Pentru noi, a ne reapropia și a integra acele părți pierdute înseamnă să ne adâncim în bogăția propriei interiorități, să învățăm să conviețuim cu porniri și trăsături distincte ale sufletului. De abia când învățăm să îmblânzim aceste contradicții interioare și le permitem să fie, putem dobândi o imagine mai elastică și cuprinzătoare a propriului sine, una în care pot coexista în noi capacitatea de a dărui și de a iubi, dorințele erotice, ambiția, hotărârea, capacitate de autoperfecționare.
Sufletul nostru nu este un spațiu omogen, ci este mai degrabă dinamic, plin de contradicții și elemente discordante. Să ne împrietenim cu el ne ajută să ne cultivăm propriile virtuți, să ne diferențiem cu claritate de ceilalți, să valorizăm comorile inconștientului și să clădim un echilibru lăuntric.
În cartea sa, Călătoria eroinei, Maureen Murdock ne reamintește că femeia este o sursă de viață. Ea este capabilă să restabilească o legătură profundă cu instinctele arhaice, poate contribui profund la reechilibrarea unei atitudini masculine rigide și unilaterale față de viață. Prin compasiune, intuiție, îngăduință, vulnerabilitate, ea poate înlesni un dialog între forțe și atitudini antagonizante, poate „topi“ asperitățile minții și atitudinile univoce.
Femeile care caută ajutor și merg spre vindecare, care îndrăznesc să cucerească lumi profesionale rezervate anterior exclusiv bărbaților, care-și cultivă darurile personale, au parte de o experiență integratoare a sinelui. Femeile care îndrăznesc să se bucure de propriul erotism, care își aleg partenerii și felul în care-și trăiesc viața, care îmbrățișează cu voluptate natura sunt acele femei care ne inspiră, care ne reamintesc cu elocvență și nostalgie despre natura noastră măreață.
Cum deblocăm capacitatea de dezvoltare
Astăzi, tindem să acordăm o atenție deosebită individualismului și acumulărilor materiale. O parte esențială a sinelui a fost amputată și multe dintre aspirațiile sufletului sunt ignorate. Am lăsat să cadă în uitare și derizoriu nevoia noastră pentru o întregire de sine mai cuprinzătoare, iar prețul pe care-l plătim este alienarea și pierderea sentimentului de apartenență. Deconectați de la lumea interioară a dorințelor și a nevoilor sau de la lumea exterioară a satisfacției și posibilităților, ne simțim neîmpliniți și secătuiți.
Dar ecourile acestor nevoi reapar în conștiință sub forma dorinței pentru o viață conectată. Observ că, atunci când vin în cabinet și sunt ajutate să se concentreze pe propriile nevoi și dorințe, femeile cu care lucrez încep sarcina dificilă de a dezvolta propriul tipar de reglare prin muncă, odihnă, alimentație, mișcare și hrănire emoțională a sinelui.
Maureen Murdoch vorbește despre stadiile ciclice ale călătoriei descoperii de sine feminine. Călătoria aceasta implică un ciclu continuu de dezvoltare, creștere și învățare. Călătoria eroinei, cum o numește ea, începe cu separarea de feminitate și se termină cu integrarea masculinității și feminității (Murdock, 2021). La începutul aventurii ei, femeia încearcă mai întâi să se separe de imaginea devalorizantă despre femei ca fiind împrăștiate, capricioase și prea emotive ca să ducă un lucru la bun sfârșit, slabe, dependente, inferioare. Integrarea feminității presupune, de asemenea, să încetăm să mai emulăm valori masculine, precum mefiența, dominanța, puterea agresivă și autoritară. Integrarea presupune ca femeia să descoperă cine este, cum să fie responsabilă de propriile nevoi și valori, fiind în același timp dedicată și empatică. Presupune să ia contact cu aspectele feminității pozitive: senzualitate, pasiune, intuiție, creativitate și să le încarneze într-un mod viu și fluid.
Un pas important în descoperirea de sine implică restructurarea relației cu propriul corp, prin acceptarea lui. Reînnoirea feminității prin reconectarea cu corpul presupune nu doar acceptarea și resensibilizarea emoțională și senzorială, dar și conștientizarea faptului că ceea ce ne întregește frumusețea ca femei și ne-o hrănește sunt râuri interioare și exterioare care converg spre unitatea cu sine: frumusețea și unicitatea corpului nostru, cunoașterea pe care o dobândim, înțelegerea mai profundă, susținerea care ne sprijină avântul vital și dezvoltarea.
Femeia care s-a conectat cu înțelepciunea propriei ei naturi a învățat să-și exprime capacitatea de a iubi și de a se dărui, conectându-se mai întâi la iubirea față de sine și compasiune. Doar atunci când a învățat să se iubească cu adevărat pe sine, ca ființă întreagă, ea poate să reverse cu generozitate în lume această iubire care coagulează și aduce împreună. Femeia nu mai este doar o mamă care prezervă viața, ci devine ea însăși preocupată de propria devenire.
În acest parcurs al devenirii, femeia învață să iubească nu dintr-o nevoie dependentă, ci ca un egal separat, care s-a diferențiat pe sine. Iar această întâlnire cu masculinul egal sieși este o treaptă esențială în devenirea unei femei, una în care ea se descoperă pe sine și poate integra abilități complementare. Din aceste întâlniri semnificative, potențialul feminin este explorat și trăit, iar bărbatul este ajutat să se conecteze cu propriile emoții.
Frumusețea femeii constă în capacitatea ei de a deveni o ființă întreagă, conectată la sine și la viață, puternică, capabilă să-și croiască un destin propriu. O adaptare mai profundă la lume presupune să realizăm și această operă interioară, să căutăm să înțelegem care este sensul mai profund al vieții noastre, dincolo de roluri și realizări exterioare.
Ca femei, suntem într-o perpetuă expansiune. Energia noastră feminină se regenerează periodic, într-un mod organic. Capacitatea de a ne bucura clipă de clipă de tot ceea ce facem, acceptarea de sine și auto-compasiunea sunt căile prin care putem înlătura obstacolele din calea împlinirii de sine.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
