fbpx
skip to Main Content

Revederea de după 75 de ani și sensul iubirii

Deși definiția iubirii este destul de seacă și scurtă („afecțiune puternică pentru cineva sau ceva“), substraturile și cotloanele acesteia sunt extrem de întortocheate, fiind analizate și disecate pe toate părțile de mai multe ramuri ale științei. Ceea ce poate fi la îndemână, neforțat sau firesc, dragostea, are la bază un mecanism ce nu poate fi aplicat drept șablon tuturor posibilelor cupluri, lucru ce-i face pe indivizi să se avânte în necunoscut, dar cu speranța că sentimentele le sunt împărtășite în momentul prezent, sau la un moment dat.

Ne îndrăgostim, ne rănim, ne despărțim, o luăm de la capăt din nou, și din nou, fără nicio certitudine, cu aceleași nesiguranțe, cu aceleași anxietăți, cu un trecut al nostru, dar și al părinților noștri drept tipar de comportament, cu aceeași dorință de a fi iubiți, cel puțin la fel de mult precum iubim noi. Dar dragostea are căile sale (nu ține cont de rasă, orientare sexuală, vârstă, culoarea pielii, limbaj, ocupație, kilograme, înălțime), și poate răsădi acolo unde nici știința și nici cele mai exacte permutări sau aranjamente matematice ar putea fi utilizate.

Trăim într-o eră a vitezei, iar consumerismul este utilizat cu nesaț și în rândul relațiilor, rețelele sociale și aplicațiile de dating fiind adevărate supermarket-uri de posibile aventuri, pe care, odată consumate, nu ne rămâne altceva de făcut decât să o luăm din nou de la început, pentru că, de ce nu, este mult mai ușor să o iei de la zero, decât să te încarci cu toate stările partenerului (partenerei), acest punct fiind imediat după ce vălul îndrăgostirii a trecut, și să fii într-o coridă a puterii. Și totuși, nu este mereu așa, și nici nu a fost tot timpul în acest fel, părinții și bunicii noștri renunțau mult mai greu la relațiile în care activau, focul era întreținut cu mai multă dăruire, iar familia, adesea, juca rolul mediatorului.

Există, totuși, războaie relaționale, atunci când partenerii sunt extrem de pătimași, sau pur și simplu comunicarea nu mai este prezentă și, în urma cărora, nu rămâne decât o poveste neîncheiată, în care poți trăi doar cu gustul amar, sau căutarea continuă a acelui tipar de om în următoarele persoane ce intră în viețile noastre, tânjind continuu după ce a fost și va fi, cel mai probabil, irepetabil, dată fiind unicitatea fiecăruia dintre noi. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă un cuplu de nonagenari (ea, de origine franceză, iar el american), care s-au reunit după ce nu s-au văzut de 75 ani, de când s-au îndrăgostit, în timpul celui de-al doilea război mondial.

℗PUBLICITATE


K.T. Robbins și Jeannine Ganaye s-au îndrăgostit în momentul în care el avea 24 ani și servea armatei americane în satul din nord-estul Franței, în care ea locuia, diferența de vârstă dintre ei fiind de șase ani. Potrivit publicației Today, Robbins a fost la scurt timp transferat pe Frontul de Est, astfel că relația lor a luat sfârșit, și, deși sperau la o revedere rapidă, aceasta nu a mai avut loc. Tot ceea ce-i rămăsese bărbatului era o poză cu Ganaye. După terminarea războiului, Robbins a fost trimis înapoi în America, unde și-a clădit o familie și a pus pe picioare o afacere cu un magazin de articole hardware. De cealaltă parte, Ganaye s-a mutat și ea, tot în Franța, și a avut cinci copii. Până la acești pași făcuți individual de ambii parteneri, fiecare dintre ei au încercat să rămână conectați la nivel cortical (ea a început să învețe limba engleză, iar el nu și-a putut-o scoate din minte), dar nici nu prezicea faptul că o eventuală revedere ar mai fi posibilă.

Intervievat de o televiziune franceză, cu ocazia zilei de 6 iunie (sau D-Day – 6 iunie 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, când forțele aliate au invadat nordul Franței, prin debarcările pe plaja din Normandia), acesta a prezentat fotografia iubitei sale din acea perioadă, în speranța că ar putea descoperi, măcar familia lui Ganaye (întrucât nu avea de unde să știe că aceasta ar mai fi în viață, sau că ar locui la doar 40 km față de locul în care trăiseră cea mai frumoasă poveste de dragoste). Într-un videoclip distribuit de postul de televiziune France 24, un reporter a informat că Ganaye trăiește, și dorește să-l reîntâlnească. Revederea este una plină de emoții, întrucât anii petrecuți separat, au făcut ca dragostea lor să nu se spulbere, ba chiar să crească și să poată fi din nou, împreună, de vreme ce partenerii lor de viață nu mai trăiau.

Psihologic, efectul Zeigarnik descrie cel mai bine astfel de fenomene, prin care oamenii își amintesc pe o perioadă mai lungă, fragmente incomplete și întrerupte din viețile lor; efect ce poate fi aplicat și relațiilor neterminate, pe care avem tendința de a le rememora, rotativ, în subconștient. Happy ending-ul și poveștile de viață și de dragoste de acest tip, demne de scenarii de film, ne dau aripi să credem că totul este posibil, cu condiția de a da șansa persoanei pe care o iubim, lăsând la o parte orgoliile, gelozia, discuțiile fără rezultat, ci doar conchizând că melodia „Love is all we need“ a trupei Beatles, nu este doar una dintre cele mai cunoscute piese a tuturor timpurilor, ci și o axiomă general valabilă ce nu trebuie testată, ci doar aplicată, pentru o bună sănătate fizică, dar și psihică, pe durată nelimitată.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută