În ultima vreme, găsirea unui partener a devenit aproape o misiune imposibilă. Pretențiile crescute (adeseori nerealiste), conștientizarea nevoii celuilalt de a fi prezent și implicat, rapiditatea cu care reușim să intrăm și să ieșim (în egală măsură) din parteneriatele amoroase au făcut ca noțiunea de relație să aibă o conotație cvasi-utopică.
Menționez că, nu de puține ori, în faza de dating, auzim sintagmele „doresc să-mi găsesc jumătatea“ sau „jumătatea mea mai bună“, folosite excesiv și total incorect, fiind de la sine înțeleasă lipsa necesității unei alte persoane, exterioară nouă, pentru a ne completa (ca și cum n-am fi suficienți noi înșine), încurajând, în acest fel, critica interioară și devalorizarea personală.
Preferabil single, decât singur în cuplu
Se spune că a fi single este benefic pentru a ne pune pe primul loc, pentru a ne bucura de noi înșine, pentru a ne dezvolta, pentru a călători mai mult, pentru a ne face planuri, după bunul plac. Și, în completare, există studii care încurajează acest stil de viață, atâta timp cât felul nostru, structural vorbind, este unul mizantrop. Cu toate acestea să nu uităm că suntem ființe relaționale, iar esența noastră este conectarea.
Dacă singurătatea devine copleșitoare, nevoia de a face parte dintr-un cuplu (alături de o persoană semnificativă) devine un scop în sine. Iar de aici derivă căutarea asiduă a partenerului „perfect“. Trăim în epoca internetului, astfel că, și la acest capitol, oamenii au început să se cunoască pe diverse aplicații de dating (Tinder, Bumble, Happn, Badoo, OkCupid, be2, Academic Singles etc) și nicidecum așa cum o făceau părinții ori bunicii noștri, pe principiul proximității ori al cercului de cunoștințe apropiate.
Desigur, așteptările chiar și aici pot fi ridicate, sau persoanele pe care ajungem să le întâlnim să fie departe de ceea ce pretindeau a fi (ori de felul în care proiectam noi că sunt), în mediul online, experiențele de acest gen ducând, adeseori, la dezamăgiri repetate și căutări constante.
Așa se face că tot mai mulți adulți tineri ajung să aibă statutul de single, asumarea unei relații ori găsirea unui partener cu care să formeze o relație fiind un „proiect în desfășurare“.
Disponibilitatea emoțională: o provocare reală a zilelor noastre
O relație de iubire implică mai mulți factori. Dincolo de atracția fizică și de cea intelectuală, angajamentul este, adesea, cel care ne dă cu virgulă. Un truism spune că unul dintre parteneri este mult mai implicat decât celălalt în relație, dar realitatea ne arată că, de cele mai multe ori, oamenii ajung să fie atrași de persoane indisponibile emoțional.
Stresul, programul de lucru haotic, viața pe repede-înainte nu ne mai dau posibilitatea de a oferi timp relației și, implicit, cunoașterii partenerului. Astfel, atracția fizică ajunge să primeze, însă în lipsa unui fundament al relației (anumite principii și valori, planuri ori perspective de viitor așezate cu subiect și predicat), acest tip de relaționare va avea un termen rapid de expirare.
Pe scurt, ajungem să nu ne mai asumăm relațiile în sine, să nu știm ce loc ocupăm în inima celuilalt și cine suntem, în relaționarea dată. Și facem asta, potrivit psihologului specializat în terapia relațională Imago, Carina Coșăreanu, pentru că „alegem calea mai ușoară, pentru a suferi mai puțin“.
Digitalizarea vieții a creat oportunități de a cunoaște oameni dincolo de mediul nostru fizic. Astfel, „putem menține relații la distanță, sau putem să ne găsim sufletul pereche într-o altă țară. Toate aceste oportunități ne arată că avem de unde alege. O relație romantică exclusivă ne restrânge experiența la o singură persoană“.
În plus, psihologa Carina Coșăreanu atrage atenția că „relațiile romantice de lungă durată necesită mult efort, pentru a susține o conectare sinceră, după perioada de îndrăgostire și pentru a rezista perioadei numită «luptă de putere»; de aceea, alegem să încheiem o relație atunci când dăm de greu și pornim în căutarea uneia noi“.
Astfel, apelăm la panaceul universal, specific societății bazate pe consum: atunci când ceva se strică, nu mai reparăm, ci înlocuim. În lumea relațiilor, asta se traduce prin faptul că preferăm să o luăm de la capăt, cu altcineva, decât să încercăm să facem ca relația să meargă.
Cum știm că este alesul (aleasa)?
A ne alege un partener din mediul online este ca și cum am căuta acul în carul cu fân. Însă este aproape singura modalitate prin care mai putem cunoaște oameni noi, alții decât cei pe care cercurile noastre sociale i-ar putea aduce în atenția noastră.
Este drept că, pe lângă lipsa de certitudini (când vorbim despre iubire), nici nu putem ști dacă persoana cu care încercăm să ne tatonăm nu cumva mai face acest lucru și cu alte persoane, în același timp.
Astfel, au apărut grupuri de Facebook în care participanții ajung să posteze fotografii cu cei cu care se întâlnesc, cerând informații despre aceștia, sau adresează diverse întrebări menite să înțeleagă cum funcționează dinamicile relaționale în 2023, cine sau cum plătește la prima întâlnire, ce este unanim permis să faci la o primă întâlnire, la cât timp după ce ai cunoscut un potențial partener este în regulă să faci sex, practic un fel de checking prin care se asigură că acea persoană este reală și că nu face din dating „o profesie“ în sine. Practic, ceea ce căutăm este o certitudine a faptului că monogamia este, încă, o variantă viabilă la final de 2023, deși există și alte opțiuni de configurare a relațiilor de cuplu.
℗PUBLICITATE
Și totuși, pentru a răspunde la întrebarea „Cum ne dăm seama că posibilul pretendent nu iese sau nu comunică și cu alte persoane, în paralel?“, am apelat la ajutorul psihologului Carina Coșăreanu, care susține că „o confirmare a faptului că posibilul pretendent ne vrea doar pe noi poate apărea mai târziu de primele interacțiuni“. De asemenea, psihologa mai subliniază că „simțim că cealaltă persoană ne vrea doar pe noi atunci când interesul este manifestat în mod sincer și constant“.
Mai exact, „fluctuațiile în comunicare (uneori vorbim mult la telefon, îmi răspunde imediat la mesaje) pot fi alternate cu momente în care nu răspunde la mesaje pe perioade lungi. Acest lucru se poate datora unor activități departe de «nelipsitul» dispozitiv (i.e. la serviciu, la fotbal, în oraș cu fetele), însă poate fi și un semn că este cu alte persoane. Un alt semn ar fi că stă destul de mult pe telefon, chiar și atunci când este cu tine, prin urmare nu simți că sunteți autentic conectați, ci mai degrabă îți răspunde superficial“.
Pe scurt, teama de a nu investi sentimente este una reală și experiențele neplăcute ne fac să ne luăm toate măsurile de siguranță că cel (cea) cu care interacționăm are aceleași intenții ca ale noastre, sau măcar similare.
Și, totuși, presupunând că ne asumăm, de ambele părți, relația, rămâne, undeva în fundal, întrebarea care ne macină, înainte de a face pasul cel mare: cum știm că el/ea este persoana potrivită nouă, când procentul cuplurilor care divorțează este unul semnificativ, după cum ne arată statisticile?!
Semnalele care ar trebui să ne pună pe gânduri
În dorința de a fi într-o relație, mulți dintre noi ajungem să nu fim foarte vigilenți, atunci când apar semnale care să ne atragă atenția că pretendentul/a nu ne este chiar potrivit(ă). Astfel, deși observăm lucruri care ne displac sau care ne pun pe gânduri, fie alegem să le acceptăm (într-o fază incipientă), fie le punem pe seama faptului că suntem diferiți. Dar chiar și așa, există câteva elemente esențiale, peste care niciunul dintre noi n-ar trebui să treacă, pentru o sănătate emoțională adecvată.
Potrivit Carinei Coșăreanu, „primul semnal de alarmă ar fi să ni se spună la primele interacțiuni unde să ne așezăm, ce să facem, cum să ne îmbrăcăm“.
În completare, argumentul de tipul «nu-mi plac prietenii tăi», fără să-i cunoască, poate fi un semn că posibilul pretendent vrea să controleze relația, fără să ne lase să ne exprimăm liber, să alegem cu ce ne îmbrăcăm și cum ne petrecem timpul liber. De asemenea, ar putea să nu aibă disponibilitatea de a ne cunoaște și dorește o relație de simbioză“, susține psihologul.
Al doilea semnal de alarmă ar fi „să vină neanunțat să ne ia de la serviciu, acasă sau în oraș, când am ieșit cu prietenii proprii“. Acest gest poate părea romantic la început, însă un astfel de comportament poate arăta o posesivitate crescută.
Totodată, condiționarea de tipul „dacă vrei să fii cu mine, atunci tu trebuie să nu mai faci…“ poate părea că este o confirmare că vrea să aibă o relație cu tine, dar poate fi și un mare semnal de alarmă.
Lista poate continua cu lipsa de atenție (de exemplu, să ne întrerupă în timp ce povestim despre noi înșine ca să spună alte lucruri despre el/ea, să ne propună ca prima întâlnire să fie la el (ea) acasă sau la noi, să povestească mult despre fostele relații, fără ca povestea să fie un răspuns la întrebarea ta, sau manifestări care țin de love bombing, adică prea multe gesturi, eventual excesive, și cuvinte romantice).
„Toate aceste comportamente pot deveni parte din relația voastră în timp, atunci când le acceptați bilateral. Însă la primele interacțiuni, ar fi de preferat să urmărim orice gest care ne creează o stare de disconfort“, ne îndeamnă psihologa Carina Coșăreanu.
În esență
Pe scurt, perioada de dating poate fi una în care simțim că viața prinde culoare și totul este minunat, însă specialiștii în sănătatea relațională ne îndeamnă să nu ne pierdem cu firea și să ne asigurăm că persoana în care investim sentimente este autentică și deschisă spre același drum relațional. Este important să înțelegem că orice decepție nu este, neapărat, un eșec, ci o experiență de viață, din care este sănătos să ne extragem o lecție, pe care să o aplicăm, cu prima ocazie potrivită.
Iubirea este despre dăruire, sacrificiu și fluturi în stomac, dar este, în același timp, și despre reciprocitate, angajament și rațiune.
Totodată, un alt sfat pe care-l primim din partea specialiștilor este să acceptăm procesul finalizării unei relații, fără a ne arunca imediat în capcana aplicațiilor de dating ori în alte tipuri de adicții (convinși fiind că aceasta este unica soluție de reparare sau vindecare).
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
