Dreptul la căsătorie al cuplurilor de același sex este un subiect care a fost și încă este discutat intens în multe părți ale lumii și stârnește nenumărate conflicte în mințile oamenilor. Este important să menționăm că legile și politicile variază în funcție de țară și regiune, iar statutul legal al căsătoriilor între persoane de același sex poate fi diferit în funcție de loc. În unele țări, căsătoria între persoane de același sex a fost legalizată, oferind cuplurilor gay aceleași drepturi și responsabilități ca și cuplurilor heterosexuale. De exemplu, în Statele Unite, în 2015, Curtea Supremă a hotărât în cazul Obergefell vs. Hodges legalizarea căsătoriei între persoane de același sex în toate cele 50 de state ale țării.
Veștile bune în ceea ce privește recunoașterea familiilor gay se extind și în țara noastră. CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) a respins contestația făcută de Guvernul României în cauza Buhuceanu și alții vs. România, privind protecția familiilor formate din persoane de același sex, după cum rezultă dintr-o listă a contestațiilor respinse publicată miercuri, 27 septembrie, pe site-ul Curții. Astfel, CEDO obligă România să recunoască și să protejeze din punct de vedere legal familiile non-heterosexuale, ca rezultat al cazului Buhuceanu și alții vs. România.
„Decizia CEDO este una extrem de importantă“, spune Cristian Lavric, psihoterapeut și membru al comunității LGBTQ+. „Ea vine la pachet cu o mulțime de emoții pe care membrii comunității LGBTQ+ le simt. Mă gândesc aici la fericire, la extaz, la un sentiment de dreptate. Dar mă gândesc și la furie, la neputință și dezamăgire. În contextul cultural și politic în care ne aflăm, e normal să trăim un astfel de amestec de emoții și sentimente în urma căruia, la final, să ne simțim confuzi. Vestea ne bucură, ne dă speranță și putem chiar începe să visăm la ce înseamnă să avem cu toții o familie recunoscută. Însă, în același timp, vestea ne înfurie, pentru că ceva atât de natural – protecția, demnitatea, acceptarea – se poate obține numai în contexte de «decizii istorice», de presiune și obligativitate. Indiferent de cum ne simțim, un lucru e cert: astăzi suntem mai aproape decât ieri de normalizarea situației. Chiar dacă nu știm care sunt pașii următori, chiar dacă nu înțelegem ce va însemna asta, știm că s-a făcut un pas în direcția normalizării și acceptării iubirii de orice fel. Și asta ne dă speranță!“, încheie Lavric.
Anul în care România mai face un pas spre umanitate
Subiectul este unul delicat, ca de altfel toate subiectele care stârnesc emoții și îngrijorări din cauza lipsei de educație. În psihologia relațiilor, se spune că principala cauză a conflictelor dintre oameni este dificultatea minții de a tolera diferențele și tendința acesteia către simbioză. În termeni mai generali, simbioza psihologică reprezintă încercarea inconștientă de a considera adevărul personal general valabil și de a minimiza adevărul celorlalți. În ceea ce privește subiectul de față, este relativ simplu să credem că singura versiune corectă de căsătorie este cea heterosexuală și, prin urmare, orice altă alternativă este incorectă. Partea bună este că mintea umană dispune de o super putere numită flexibilitate, iar pentru a ieși din capcana toxică a simbiozei, avem nevoie de informație și curiozitate față de ceea ce este diferit de viziunea noastră.
În ultimele decenii, au existat progrese semnificative în acceptarea homosexualității în diverse părți ale lumii. În multe țări, au fost adoptate legi care oferă protecție împotriva discriminării pe bază de orientare sexuală, iar căsătoria între persoane de același sex a fost legalizată într-un număr tot mai mare de state. Este important să subliniem că acceptarea homosexualității este un proces continuu și că educația și dialogul deschis joacă un rol crucial în promovarea acesteia. Organizațiile LGBTQ+, grupurile de sprijin și aliații joacă un rol important în sensibilizarea și promovarea diversității și incluziunii.
Din perspectiva sănătății mintale și a stării de bine, acceptarea și sprijinul social au un impact pozitiv asupra persoanelor LGBTQ+, contribuind la reducerea riscului de probleme de sănătate mintală și îmbunătățirea calității vieții.
℗PUBLICITATE
Este important să promovăm respectul, înțelegerea și acceptarea pentru toate orientările sexuale, astfel încât fiecare individ să poată trăi o viață autentică și fericită. Iar acest fapt devine cu adevărat relevant atunci când ne dăm seama că unul dintre copiii, frații sau prietenii noștri are o orientare non-heterosexuală. Discutând de-a lungul anilor cu părinții adolescenților și tinerilor din comunitatea LGBTQ+, am observat că principalele lor îngrijorări nu sunt legate neapărat de sexualitatea copilului, pe cât sunt corelate cu lipsa flexibilității la nivel de societate. Printre cele mai frecvente preocupări ale părinților se numără:
- „Îmi este teamă că nu va putea fi fericit(ă) în România!“;
- „Îmi doresc să aibă parte de respect și nu știu dacă țara noastră este un loc sigur pentru o persoană gay!“;
- „Am văzut că adolescenții între ei sunt mult mai deschiși, dar adulții sau generațiile mai vârstnice sunt o altă poveste!“;
- „Mi se rupe sufletul doar gândindu-mă cât de greu îi va fi băiatului meu, pentru că nu se va putea manifesta intim în societate. Pentru că va trebui să se ferească, pentru protecția sa“;
- „Am început deja să ne gândim în ce țară ar fi indicat să ne mutăm, pentru că nu credem că România este suficient de pregătită pentru diversitate!“;
- „Copilul meu ar trebui să aibă aceleași drepturi ca orice alt cetățean, fără să fie discriminat, pe motiv că nu este heterosexual. Realitatea este alta, iar sufletul meu de mamă simte multă pierdere…“.
Văzând realitatea prin această lentilă, putem înțelege mai bine de ce România nu poate fi „acasă“ pentru toți cetățenii ei. După cum confirmă reprezentanții Asociației Accept: „Mulți români au decis să părăsească țara în ultimii 30 de ani pentru a-și putea întemeia o familie, lăsându-și în urmă părinții“.
Mentalitatea din România este una mult mai flexibilă în rândul adolescenților și al tinerilor, dar lucrurile stau diferit în ceea ce-i privește pe mulți adulți. Inclusiv statul român este rezistent la acest capitol. După ce CEDO a stabilit anterior că țara noastră a încălcat articolul 8 al Convenției care protejează dreptul la viață privată și de familie, Guvernul a contestat Hotărârea CEDO din mai 2023. Cu toate acestea, Hotărârea CEDO rămâne definitivă, la fel ca obligațiile Guvernului și Parlamentului României de a adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea tuturor familiilor din România. Deși a încercat să se opună pe toate căile posibile, România a epuizat orice strategie legală și tot ce-i mai rămâne este maturizarea psihologică și conștientizarea relațională.
„Nu mai există căi de atac prin care statul să se sustragă de la obligațiile pe care le are față de propriii cetățeni care formează familii LGBT. Este momentul ca România să facă pasul firesc, pentru care majoritatea populației se declară pregătită“, scrie Florin Buhuceanu, președintele Asociației Accept, pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
