Din cele mai vechi timpuri, relaţiile de cuplu sunt „responsabile“ pentru cele mai puternice sentimente pe care sunt oamenii capabili să le trăiască şi să le descrie. Sentimente din ambele registre: pozitive şi negative. „Când e bine, e minunat, iar când e rău, e groaznic“, îmi spunea nu demult o clientă. Puţine lucruri pe lumea asta ne oferă extazul unei relaţii în care ne sunt îndeplinite nevoile şi la fel de puţine lucruri ne pot arunca atât de repede de pe culmile extazului în abisul disperării, atunci când pierdem acea stare de bine alături de partenerul nostru.
Şi odată ce-ai exprimentat durerea, pierderea, trădarea, umilinţa etc. într-o relaţie şi ai suferit intens, de ce să mai încerci din nou? Aşa cum spunea nu client… „Nu e logic să ne dorim relaţii. Sunt prea complicate, suferim, scot la iveală ce e mai rău în noi. Când sunt singur, sunt liniştit. Nu mi-e chiar bine, dar măcar nu mi-e groaznic“. Ascultându-l, nu am putut să nu fiu de acord: aşa e, deloc nu este logic. Însă noi, oamenii, suntem fiinţe mai întâi relaţionale şi emoţionale, abia apoi raţionale, deşi ne place să ne caracterizăm prin raţionalitate.
Şi, totuşi, de ce încercăm din nou? Pentru că aşa suntem construiţi. Eşecul și greşeala ne dor, dar ne dezvoltă. Ce s-ar întâmpla cu omul, dacă la prima lovitură primită ar renunţa să mai încerce să înainteze? Fiecare pas pe care îl facem este un risc pe care ni-l asumăm, fiecare pas pe care îl facem ne uzează muşchii, oasele; oricând, ne putem accidenta şi orice pas ne poate fi fatal. Însă, dacă ne-am gândi doar la pericole, am aştepta undeva într-o peşteră, în siguranţă, trecerea monotonă a vieţii şi sosirea morţii.
Oamenii au nevoie de siguranţă şi confort, dar şi de creştere şi dezvoltare. Iar acestea din urmă vin la pachet cu niște riscuri, dureri şi răni. Mi-a plăcut enorm următorul citat: In any given moment, you have two options: to step forward into growth or to step back into safety [„În fiecare moment, ai două opțiuni: să mergi înainte, spre evoluție, sau să dai înapoi, spre siguranță“] – Abraham Maslow. În orice clipă, putem alege: pasul înainte, pentru creştere, sau pasul înapoi, pentru siguranţă. Şi nu cred că pasul înainte este mereu alegerea corectă. Un pas înainte, atunci când nu eşti pregătit pentru riscurile, eforturile şi pierderile sau durerile pe care le presupune creşterea, poate fi o alegere mai proastă decât cea de a face pasul înapoi. Oricare dintre aceste două alegeri este o alegere şi atât. Totul e să fie alegerea potrivită pentru ceea ce ne dorim – şi să facem alegerea conştient, nu din teamă.
℗PUBLICITATE
Relaţiile sunt, probabil, cea mai mare provocare de dezvoltare a noastră, a tuturor. În interiorul lor putem dobândi cele mai sensible răni; însă numai acolo putem găsi şi vindecarea. Aşa cum spunea Harville Hendrix în cartea Împreună la bine și la greu, „ne naştem în relaţii, suntem răniţi în relaţii şi ne vindecăm tot în relaţii“. De aceea, ar trebui să mai încerci. Poate nu chiar azi, dar poate exact începând de azi. A construi o relaţie presupune riscuri, însă acele riscuri nu sunt doar „negative“. A rămâne singur o vreme, a sta tu cu tine poate fi exact ceea ce ai nevoie o vreme, ca să te vindeci puţin după o relaţie dificilă şi să îți „aduni forţele“ pentru o nouă relaţie. Însă rănile tale nu se vor vindeca niciodată în afara unei relaţii. Nu te vor durea foarte rău, dar nici nu se vor vindeca; vor exista acolo într-o stare de latenţă în care nu-ţi va fi foarte rău, dar nici bine.
Rămânând în afara unei relaţii de cuplu, nu rişti să fii rănit, nu rişti să fii dezamăgit, înfuriat, exasperat de partenerul tău. Dar nu rişti nici să fii bucuros, vesel, extaziat alături de el. Ai o siguranţă, însă una monotonă şi inspidă. Într-o relaţie, rişti să plângi, dar şi să râzi din toată inima; rişti să te doară, dar şi să vezi cum poate trece durerea într-o clipă în braţele partenerului tău; rişti să fii disperat, dar vezi şi cum răsare brusc cea mai puternică speranţă când îţi priveşti partenerul în ochi şi afli cum e să crezi că poţi orice; rişti să fii trist şi singur, dar rişti să simţi cum e să te înţeleagă cineva din priviri; rişti să te înfurii, dar rişti şi să te „topeşti“ într-o secundă în braţele cuiva; rişti să îți fie teamă, dar rişti să și simţi cum e să fii complet în siguranţă şi apărat. Adică trăieşti.
Doar că noi adesea vrem doar partea bună a relaţiilor, așadar ne speriem şi o luăm la fugă când ceva devine greu într-o relaţie. Şi după ce fugim o vreme dintr-o relaţie în alta, obosim şi ajungem să ne întrebăm „De ce să mai fug iar?…“ Să răspund cu clişeisticul „pentru că viaţa este despre călătorie, nu despre destinaţie“? N-o să răspund așa, ci o să închei astfel: Pentru că, dacă nu rişti să simţi amarul, nu vei simţi nici extazul – nu vei simți nimic. Îndrăzneşte!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
