Dragă James, mulțumesc pentru deschiderea de-a purta o conversație adevărată pe subiectul cărții Cum să bagi depresia în depresie; apreciez timpul investit pentru acest #EpicTalk. Recunosc că m-a surprins într-un mod extrem de plăcut textul cărții tale, iar asta m-a făcut să devin și mai interesat de o conversație cu tine. Din paginile cărții, reiese că ești genul meu de persoană: un om asumat, care luptă pentru viață, este departe de perfecțiune și are curajul să spună lucrurilor pe nume. Felicitări pentru tot ceea ce ai pus în paginile acestei cărți; atât eu, cât și mulți alți cititori din România îți suntem recunoscători.
Gáspár: Aș începe interviul nostru întrebându-te cum te simți? Lecturând cartea, fiecare cititor poate afla că relația ta cu depresia este una de durată și că aceasta te vizitează în mod periodic. De aceea, te întreb care este acum starea ta emoțională și cum ai învățat să trăiești cu depresia?
James Withey: Momentan sunt bine, mulțumesc! Depresia e mereu acolo, în fundal, și vine în valuri; uneori e declanșată de stresul vieții cotidiene sau de un eveniment important, însă deseori doar mă plesnește peste față, fără niciun avertisment! Momentan, o gestionez folosindu-mă de cele patruzeci de tehnici din carte; încerc strategii diferite în momente diferite. Uneori, funcționează foarte bine să mă înfurii pe ea, alteori încerc să fac invers de ce-mi spune ea. Alteori, vorbesc cu vreun prieten sau îmi spun: „Asta e doar depresia care vorbește, este boala, nu tu“, iar asta mă ajută să continui. Totul este să fii flexibil cu lucrurile care funcționează și deschis să încerci lucruri noi în momente diferite.
Gáspár: Experiența de psiholog și de psihoterapeut îmi arată că mulți dintre oameni nu recunosc depresia; adesea, aceasta este invizibilă pentru conștientul lor. Iar acum, vară fiind, multă lume este ferm convinsă că depresia nu există, că aceasta apare când ne întoarcem din concediu sau atunci când reîncepem munca sau când copiii se întorc la școală. James, cum ai descrie depresia ca ea să aibă cât mai mult sens pentru mintea oamenilor obișnuiți și cât de prezentă este aceasta vara?
James Withey: Depresia nu-și ia vacanță de vară – aș fi vrut eu! Pot să mă simt la fel de rău vara cum mă simt și iarna, primăvara sau toamna. Mi-aș trimite bucuros depresia vreo două luni în Spania, dac-aș putea! Cineva mi-a spus odată: „Nu poți fi în depresie, uite ce zi minunată de vară e!“ Ridicol. Poate să fie cea mai frumoasă zi, plină de soare și de flori, și depresia tot cu tine să fie.
Depresia e greu de descris cuiva care n-a experimentat-o, dar aș spune că se simte ca și când toată speranța a dispărut. Dar nu doar că a dispărut, ci ești și convins că nici nu se va mai întoarce vreodată înapoi, și că e numai vina ta, și că ești o persoană oribilă. Împreună cu toate astea (ca și când n-ar fi fost de ajuns!), durerea emoțională pe care o simți este atât de intensă, că uneori este de nesuportat. Te afli într-o groapă întunecată, fără scară și fără să vezi nicio ieșire. Atunci când trăim fără speranță, părți din noi încep să moară. Este o combinație îngrozitoare de sentimente și, spre deosebire de o rană la picior sau la mână, durerea este în mintea ta și este extrem de dificil să separi boala de tine însuți. Profesorul Robert Sapolsky, de la Universitatea Stanford, spune, în videoclipul lui de pe YouTube, că depresia este cea mai urâtă boală pe care o poți avea, iar eu sunt de acord cu el. Este o boală incredibil de devastatoare și de amenințătoare, pe care trebuie s-o privești și s-o tratezi la modul cel mai serios, fără să-ți fie rușine să ceri ajutorul.
Gáspár: Stilul tău de autor este inconfundabil, deducem asta atât din titlul cărții, cât și din conținutul ei; scrii despre depresie într-un mod pe care nu l-am mai întâlnit și care recunosc că mie îmi place. Atunci când ai lucrat la carte, era o perioadă dificilă pentru tine? Sau și mai bine, spune-mi cum s-a „născut“ această carte și cum a fost procesul scrierii?
James Withey: Pe parcursul ultimilor zece ani, mi-am dat seama că mă folosesc de aceleași tehnici pentru a gestiona depresia; am început să le scriu, ca să mă ajute să le țin minte. Apoi, m-am gândit: „Mă întreb dacă nu cumva și alții ar vrea să citească despre ele…“ Prima mea carte, Recovery Letters, este o colecție de scrisori de la oameni din toată lumea, aflați în procesul de recuperare după depresie, care au scopul de a le oferi speranță oamenilor care o experimentează în prezent. Pentru cea de-a doua carte, a fost extraordinar să-mi pot aduna propriile idei despre cum poate fi gestionată această boală.
Unele capitole au fost dificil de scris, pentru că-mi aminteau de momente grele din trecut, însă per total am adorat să scriu cartea! A fost o experiență cathartică pentru că, odată cu descrierea diferitelor tehnici, am reușit și să spun câteva povești din propria călătorie alături de depresie. Dintotdeauna am considerat că procesul scrierii are extrem de multe beneficii pentru sănătatea mea mintală și prin simplul fapt că le-am spus altora prin ce-am trecut am învățat foarte multe despre propria experiență cu depresia. Niciodată nu știi cum va fi primită o carte atunci când o scrii, dar am sperat doar ca diferitele tehnici pe care le descriam să ajute oamenii, iar asta mi-a oferit o mare motivație. Feedbackul primit până acum a fost pozitiv, iar asta este un cadou minunat.
Gáspár: Revenind la umorul negru care se regăsește în Cum să bagi depresia în depresie, imediat după publicarea cărții în limba română, am recomandat-o către două dintre clientele mele care se confruntă cu depresia. Una dintre ele mi-a spus că a fost ca o gură de aer proaspăt, cealaltă, că nu a putut să o citească pentru că starea cărții nu se potrivea cu starea ei, subliniind că va reveni la ea când se va simți mai bine. Experiența ta de consiliere pe partea de sănătate mintală ce îți arată? Când este indicat să citim cartea și ce facem atunci când simțim că propria depresie nu ne permite să o parcurgem?
James Withey: Pentru mine a fost extrem de important să folosesc umorul în această carte. Depresia este atât de grea și îți afectează atât de tare concentrarea, încât folosirea umorului și capitolele scurte fac cartea mai accesibilă, mai „citibilă“, iar dacă cititorul apucă să mai și râdă, excelent! Cred că ultimul lucru pe care-l vor oamenii e să citească o carte foarte lungă, serioasă și dificilă despre depresie, care să se simtă ca o lectură obligatorie și care poate chiar să le înrăutățească starea.
Înainte să încep să scriu, îmi fuseseră recomandate foarte multe cărți despre depresie, toate foarte lungi și complicate, care mie îmi erau imposibil de citit – apoi, m-am simțit prost că nu le puteam citi, ceea ce mă făcea să mă simt și mai inadecvat. Voiam să fac opusul, să scriu o carte pe care să o deschizi atunci când te simți în stare – chiar dacă e vorba doar de câteva paragrafe. De asemenea, cartea este făcută în așa fel, încât nu e nevoie să începi cu pagina 1, la fel ca la orice altă carte, ci poți să o răsfoiești și să te oprești la ce pagină vrei.
Cartea le este adresată oamenilor indiferent de stadiul de depresie în care se află. A ajutat oameni care trăiau cu depresia de ani de zile și oameni care se aflau în depresie acută. Aș spune că dacă depresia te împiedică s-o citești, doar răsfoiește-o și citește titlurile capitolelor, pentru că fie și numai ele îți vor da o idee despre ce poți face. Apoi, când ai un pic de răgaz, încearcă un capitol care ți se pare cel mai interesant și vezi de-acolo.
Gáspár: Când vine vorba despre depresie, știm că aceasta are forme și manifestări diferite; dincolo de faptul că majoritatea oamenilor se pot simți deprimați din când în când, există și persoane care au de învățat să trăiască cu depresia. Mai exact, există povești de viață din care știm că depresia nu va dispărea, cu adevărat, niciodată. Tu cum ai făcut pace cu ideea că nu vei scăpa definitiv de depresie? Sau încă te mai lupți cu această parte neplăcută a vieții?
James Withey: Eu, unul, am acceptat că depresia va rămâne cu mine, iar acum nu fac decât s-o gestionez. Mi-am petrecut atâția ani încercând, fără succes, să scap de ea, iar asta nu m-a făcut decât să mă simt mai descurajat și mai epuizat. Însă acceptarea nu a însemnat că am încetat să mă mai lupt cu depresia, ci doar că trebuie să trăiesc cu ea cât de bine pot, în timp ce-i dau, în continuare, pumni în gură! Cunosc oameni care simt că depresia le-a dispărut, iar asta e minunat, dar majoritatea dintre cei pe care-i știu simt că depresia continuă să trăiască cu ei, sub o formă sau alta, sau că se întoarce atunci când viața începe să se îngreuneze.
Depresia a fost cu mine toată viața, dar acum zece ani s-a înrăutățit semnificativ. Acum mă pot uita în urmă și să-mi dau seama cât de departe am ajuns din punctul în care nu mai vedeam niciun motiv să trăiesc și în care, timp de un an de zile, abia dacă mai existam. Deși încă mai primesc vizite regulate de la ea, nu mai e la fel de rea cum a fost atunci. Depresia SE POATE îmbunătăți, iar tu O POȚI gestiona – lucrul ăsta e cel mai important de știut atunci când viața se simte ca o sentință cu moartea.
Gáspár: Citind în online despre tine, am dedus că ești un autor pasionat de sănătatea mintală, ești consilier în domeniu și omul din spatele site-ului therecoveryletters.com. Vorbește-ne despre traseul tău profesional și despre cum ai ajuns să dezvolți această platformă prin intermediul căreia oamenii care suferă de depresie pot să se sprijine reciproc!
℗PUBLICITATE
James Withey: După facultate, m-am format în consiliere centrată pe persoană, sub unul dintre cei mai mari experți din domeniu, Dave Mearns din Glasgow, Scoția. Apoi, am lucrat cu oamenii cu dependențe, cu oameni ai străzii și în serviciile de sănătate mintală și sexuală, alături de oameni aflați în mare suferință. Am petrecut mulți ani ținând cursuri de prevenție a suicidului, apoi am ajuns într-un spital de psihiatrie, eu însumi monitorizat din cauza tendințelor mele suicidale. Aceasta este dovada că boala mintală nu discriminează, i se poate întâmpla oricui, în orice moment.
Am început site-ul The Recovery Letters imediat după ce am ieșit prima dată din spitalul de psihiatrie. Tot căutam cărți sau site-uri unde aș fi putut întâlni povești ale oamenilor care se recuperau după depresie și mi se tot spunea că nu există așa ceva, așa că le-am făcut eu! Aveam nevoie să aud povești pline de speranță, pentru că speranța este antidotul depresiei. Eu am scris prima scrisoare, apoi am invitat și alți oameni să contribuie, iar scrisorile au început să curgă. Site-ul a primit multă publicitate și aici, în Marea Britanie, dar și peste tot prin lume, iar mii de oameni au început să viziteze site-ul lunar, pentru a primi sprijin din partea celor care înțeleg cum se simt.
Gáspár: Am văzut că pe lângă scrisorile din limba engleză publicați și scrisori în alte limbi – apar cel puțin încă două limbi (italiană și portugheză). Asta înseamnă că dacă cineva trimite o scrisoare în limba română, aceasta va fi postată pe site?
James Withey: Mi-ar plăcea LA NEBUNIE să am scrisori în română! Cu cât mai multe limbi pe site, cu atât mai bine. Cartea The Recovery Letters a fost publicată până acum în chineza simplificată, galeză și germană; mă bucur mult că scrisorile pot ajunge la oameni care vorbesc limbile în care sunt scrise – este extrem de important. De asemenea, ador limba română, este superbă. Am vizitat Bucureștiul acum câțiva ani și am încercat să învăț cât de mult am putut. Mi-aș dori din suflet să explorez mai mult din țara voastră!
Gáspár: Revenind la carte, în aceasta sunt prezentate patruzeci de modalități prin care cineva poate redeveni stăpân pe propria viață, modalități despre care pot spune că sunt bine susținute științific. Mai exact, acestea se regăsesc într-o anumită măsură și în manualele redactate de psihologi sau psihiatri. Cu mențiunea că un mare avantaj al volumului semnat de tine este accesibilitatea limbajului și faptul că nu te pierzi în jargoanele de specialitate sau în terminologia seacă (specifică adesea textelor de profil). Dincolo de biblioterapie, cât de necesară consideri că este psihoterapia pentru procesul de gestionare a depresiei? Și ce abordări sau forme de psihoterapie ai încercat?
James Withey: Consider că psihoterapia și consilierea sunt extrem de importante în gestionarea depresiei. Simplul act de a vorbi e de ajutor; în engleză, avem o zicală: „Problema împărtășită este înjumătățită.“ De asemenea, să discuți cu cineva în care ai încredere, care nu are nicio legătură cu tine și care este acolo doar pentru tine este, după părerea mea, esențial. Trebuie să găsești persoana potrivită și trebuie să înțelegi că nu va fi întotdeauna o experiență ușoară, însă tot este o parte importantă a recuperării și ar trebui să fie întotdeauna recomandată împreună cu tratamentul medicamentos.
În acest moment, fac ședințe de consiliere o dată la două săptămâni și mă ajută enorm. Consilierul meu este de înclinație umanistă și se folosește uneori de tehnici gestaltiste. Totuși, pentru mine, cel mai important lucru este că e sincer, autentic, de încredere și că pot vorbi liber cu el, fără prejudecăți.
Gáspár: Citind descrierea ta din Cum să bagi depresia în depresie, am descoperit că ești căsătorit cu un bărbat și, împreună, aveți o pisică afectată emoțional. Fiindcă iunie este luna în care lumea recunoaște diversitatea orientărilor și a identităților sexuale, aș vrea să te mai întreb ce te-a ajutat în procesul de asumare a propriei orientări sexuale? Știu că întrebarea s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu tema interviului, dar știu și cât de multă suferință emoțională poate fi resimțită de către românii care nu sunt hetero. De aceea, aș aprecia mult dacă le-ai putea adresa și lor un mesaj.
James Withey: Aveam optsprezece ani în 1991, când mi-am făcut publică orientarea homosexuală. Pe-atunci, lucrurile erau complet diferite, nu existau oameni gay la televizor, nu exista internet, nu exista educație de gen sau sexualitate în școli, așa că nimeni nu știa că sunt gay. Mi-am petrecut adolescența știind că sunt gay, dar prea speriat să le spun altora, de teama de a fi respins, agresat și neiubit. Când aveam optsprezece ani, am decis că cel mai important lucru este să fiu cinstit față de mine și să nu-mi fie rușine cu cine sunt. N-a fost un proces ușor, multora dintre rudele mele le-a fost greu să accepte, însă la facultate am descoperit un grup minunat de prieteni care mă iubeau pentru cine eram eu cu adevărat, iar asta m-a ajutat mult. La douăzeci și șase de ani l-am cunoscut pe soțul meu și suntem împreună deja de douăzeci și trei de ani. Te ajută enorm să-ți găsești tribul, majoretele.
A-ți asuma boala mintală e extrem de asemănător cu a-ți asuma că ești gay, bi sau trans. Ți-e teamă de cum vor reacționa oamenii, te temi că nu vor înțelege sau că nu vor fi în stare să te sprijine. Am descoperit că oamenii care nu-mi pot fi alături atunci când sunt vulnerabil sau care nu pot suporta că sunt diferit de ei sunt cei cu care nici n-ar trebui să-mi petrec timpul.
Da, pisica noastră ne-a adoptat pe când avea un an, după ce fusese abandonat și locuia pe străzi. Are multe anxietăți și traume din cauza trecutului său, urăște să stea singur și merge cu noi la plimbare! Animalele de companie sunt o mare alinare atunci când nu te simți bine.
Gáspár: Am ajuns la finalul conversației noastre. Îți mulțumesc pentru disponibilitate și deschidere și mi-aș dori ca volumul tău să aducă un strop de alinare în viețile cât mai multor oameni aflați în suferință. Promit să-l (re)citesc, mai ales atunci când depresia mă va vizita din nou. Cartea ta se încheie cu „Fii mândru că supraviețuiești!“ Tu de ce anume ești mândru în acest moment al vieții tale?
James Withey: Mulțumesc, ce întrebare minunată!
Sunt tare mândru că pot să-mi mențin locul de muncă – lucrez cu jumătate de normă la o bibliotecă și scriu. Când sufeream de depresie acută, numai faptul de a mă da jos din pat părea imposibil, așa că sunt mândru de mine că am reușit să mă întorc la treabă.
Alteori, sunt mândru doar de faptul că am reușit să trec peste o zi în care depresia a fost în special o scârbă, pentru mine se simte ca o mare realizare – totul e relativ! Uneori, ceea ce altora le poate părea cel mai simplu lucru, pe mine mă face să mă simt mândru; să negociez la magazin, să sun un prieten, să grădinăresc. Toate lucrurile astea sunt uriașe atunci când depresia mușcă din tine.
Mai sunt mândru și de cărțile mele. Cea de-a patra mea carte, How to Tell Anxiety to Sod Off, va fi publicată în ianuarie 2022 în Marea Britanie, iar în acest moment scriu deja a cincea carte, despre suferință.
Privind în urmă, la momentele din spitalele de psihiatrie, monitorizat împotriva suicidului, alături de echipe pentru crize mintale și cu disperarea în suflet, sunt uimit și atât de mândru că pot să scriu pentru a-i ajuta pe ceilalți. Este o mare onoare!
Sper din tot sufletul ca volumele mele să ajute cât mai mulți români.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
